Decizia nr. 956/2009
referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 91^1 , art. 112 , art. 113 , art. 115 , art. 116 și art. 120 alin. 2 din Codul de procedură penală
prezumat în vigoare
Textul nu are o structură pe articole recunoscută și este afișat ca atare.
Ioan Vida - președinte
Nicolae Cochinescu - judecător
Aspazia Cojocaru - judecător
Acsinte Gaspar - judecător
Petre Lăzăroiu - judecător
Puskas Valentin Zoltan - judecător
Augustin Zegrean - judecător
Iuliana Nedelcu - procuror
Afrodita Laura Tutunaru - magistrat-asistent
Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor
art. 91^1 ,
112 ,
113 ,
115 ,
116
și
art. 120 alin. 2 din Codul de procedură penală , excepție ridicată de Adrian Grigoruță, Mihail Alexandru Colțatu și Constantin Ionescu în Dosarul nr. 4.817/86/2007 al Tribunalului Suceava - Secția penală.
La apelul nominal lipsesc părțile, față de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.
Cauza se află în stare de judecată.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate ca neîntemeiată, sens în care face trimitere la jurisprudența Curții Constituționale în materie.
CURTEA,
având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:
Prin Încheierea din 30 ianuarie 2009, pronunțată în Dosarul nr. 4.817/86/2007, Tribunalul Suceava - Secția penală a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor
art. 91^1 ,
112 ,
113 ,
115 ,
116
și
art. 120 alin. 2 din Codul de procedură penală , excepție ridicată de Adrian Grigoruță, Mihail Alexandru Colțatu și Constantin Ionescu în dosarul de mai sus având ca obiect soluționarea unei cauze penale.
În motivarea excepției de neconstituționalitate autorii susțin că prevederile
art. 112 ,
113 ,
115 ,
116
și
art. 120 alin. 2 din Codul de procedură penală
încalcă dispozițiile constituționale ale
art. 16 alin. (1) și (2) ,
art. 21 alin. (1)-(3) , art. 24
și
art. 124 alin. (2) , deoarece nu se prevede sancțiunea nulității absolute a raportului de constatare tehnico-științifică în situația în care organul de urmărire penală a dispus efectuarea acestuia în absența condițiilor expres și limitativ prevăzute de lege. De asemenea, constatarea se realizează de către specialiști care funcționează în cadrul sau pe lângă instituția de care aparține organul de urmărire penală. În aceste condiții sunt afectate dreptul la un proces echitabil și principul egalității în drepturi, deoarece persoanele în cauză, spre deosebire de experți, nu sunt independente și imparțiale. În plus, la stabilirea obiectului constatării tehnico-științifice părțile nu participă, situație care, în opinia autorilor, este de natură a leza dreptul la apărare. Așa fiind, legea procesual penală consacră o inegalitate a armelor în proces, întrucât Ministerul Public poate dispune administrarea mijlocului de probă prevăzut de
art. 112 din Codul de procedură penală
în condițiile dorite de acesta, fără ca apărarea să fie consultată, partea interesată putând beneficia mediat numai de mijlocul de probă reglementat de
art. 116
din același cod.
În ceea ce privește excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor
art. 91^1 din Codul de procedură penală , autorii susțin că acestea contravin
art. 16 alin. (2) ,
art. 21 ,
art. 26 alin. (1) ,
art. 28
și
53 din Legea fundamentală , deoarece, în dezacord cu exigențele referitoare la proporționalitatea măsurii restrângerii exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți, textul, uzând de o terminologie imprecisă, oferă posibilitatea interceptării convorbirilor telefonice pe baza unor date chiar și în cazul infracțiunii de furt, care, pedepsită fiind cu închisoare de până la 12 ani, poate fi considerată o infracțiune gravă ce justifică luarea măsurii.
Tribunalul Suceava - Secția penală opinează că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată.
Potrivit
art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.
Avocatul Poporului consideră că dispozițiile legale criticate sunt constituționale.
Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile
Constituției , precum și
Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:
Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor
art. 146 lit. d) din Constituție , ale
art. 1 alin. (2) ,
art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.
Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile
art. 91^1
referitoare la Condițiile și cazurile de interceptare și înregistrare a convorbirilor sau comunicațiilor efectuate prin telefon sau prin orice mijloc electronic de comunicare,
art. 112
referitoare la Folosirea unor specialiști,
art. 113
referitoare la Obiectul și materialul constatării tehnico-științifice ,
art. 115
referitoare la Raportul de constatare tehnico-științifică sau medico-legală, art. 116 referitoare la Ordonarea efectuării expertizei și
art. 120 alin. 2
referitoare la Lămuriri date expertului și părților.
Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că dispozițiile
art. 91^1 ,
112 ,
113
și 1 16 din Codul de procedură penală
au mai fost supuse controlului instanței de contencios constituțional prin raportare la critici similare.
Astfel, prin
Decizia nr. 410 din 10 aprilie 2008 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 338 din 1 mai 2008, Curtea a respins ca neîntemeiată excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor
art. 91^1 din Codul de procedură penală , reținând în esență că interceptările și înregistrările audio sau video prevăd suficiente garanții, prin reglementarea în detaliu a justificării emiterii autorizației, a condițiilor și a modalităților de efectuare a înregistrărilor, a instituirii unor limite cu privire la durata măsurii, a consemnării și certificării autenticității convorbirilor înregistrate, a redării integrale a acestora, a definirii persoanelor care sunt supuse interceptării, iar eventuala nerespectare a acestor reglementări nu constituie o problemă de constituționalitate, ci una de aplicare, ceea ce însă excedează competenței Curții Constituționale, întrucât, potrivit alin. (3) al
art. 2 din Legea nr. 47/1992 , "Curtea Constituțională se pronunța numai asupra constituționalității actelor cu privire la care a fost sesizată [...]".
De asemenea, nu poate fi primită nici susținerea potrivit căreia dispozițiile legale criticate contravin prevederilor constituționale ale
art. 28
și
53 , deoarece înseși textele invocate oferă legiuitorului libertatea unei astfel de reglementări, secretul corespondenței nefiind un drept absolut, ci susceptibil de anumite restrângeri, justificate la rândul lor de necesitatea instrucției penale. Astfel, societățile democratice sunt amenințate de un fenomen infracțional din ce în ce mai complex, motiv pentru care statele trebuie să fie capabile de a combate în mod eficace asemenea amenințări și de a supraveghea elementele subversive ce acționează pe teritoriul lor. Așa fiind, asemenea dispoziții legislative devin necesare într-o societate democratică, în vederea asigurării securității naționale, apărării ordinii publice ori prevenirii săvârșirii de infracțiuni.
Prin
Decizia nr. 39 din 13 ianuarie 2009 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 100 din 19 februarie 2009, Curtea a respins ca neîntemeiată excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor
art. 112
și
113 din Codul de procedură penală , reținând în esență că posibilitatea organului de urmărire penală de a cere concursul unor specialiști atunci când există pericol de dispariție a unor mijloace de probă sau de schimbare a unor situații de fapt se concretizează printr-un act procedural care reclamă urgență, constatarea tehnico-științifică efectuându-se potrivit unei proceduri simplificate de expertiză.
Aceasta nu este însă de natură a aduce atingere dreptului la apărare al părților, care au posibilitatea de a formula cereri în fața instanțelor judecătorești, de a administra orice probe în apărarea lor și de a exercita căile de atac prevăzute de lege. Sunt îndeplinite și exigențele dreptului la un proces echitabil, întrucât dispozițiile procedural-penale asigură posibilitatea părților de a cere completarea sau refacerea raportului tehnico-științific, sens în care prevederile
art. 115 alin. 2 și 3 din Codul de procedură penală
dispun în consecință.
De asemenea, prin
Decizia nr. 666 din 12 iunie 2008 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 555 din 23 iulie 2008, Curtea Constituțională a respins ca neîntemeiată excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor
art. 116 din Codul de procedură penală , statuând că dispozițiile legale criticate reglementează "posibilitatea administrării de către organul de urmărire penală a [...] expertizei prin care se constată elemente de fapt ce pot servi ca probe concludente, pertinente și utile rezolvării procesului penal. Or, aceasta nu reprezintă și nici nu poate fi considerată o încălcare a dreptului la apărare. Este obligația constituțională a tuturor participanților la înfăptuirea actului de justiție de a se supune principiului aflării adevărului". În același timp Curtea a observat că nu se poate pune semnul egalității între "cererea pentru administrarea unei probe", pe care o poate face oricare dintre părți, cu "administrarea probei", care se face numai de către organul de urmărire penală ori de instanța de judecată.
Deoarece până în prezent nu au intervenit elemente noi de natură să determine schimbarea acestei jurisprudențe, considerentele deciziilor mai sus menționate își păstrează valabilitatea și în prezenta cauză și pentru dispozițiile
art. 115 din Codul de procedură penală .
În ceea ce privește excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor
art. 120 alin. 2 din Codul de procedură penală , Curtea constată că acestea nu contravin prevederilor din
Legea fundamentală , ci, dimpotrivă, prin instituirea obligației de a aduce la cunoștința părților și a expertului obiectul expertizei și întrebările la care expertul trebuie să răspundă și a obligației de a pune în vedere acestora că au dreptul să formuleze observații cu privire la aceste întrebări ori că au dreptul de a cere modificarea sau completarea lor, se dă expresie dreptului la apărare și dreptului la un proces echitabil, justiția aplicându-se fără discriminare tuturor celor aflați în ipoteza normei legale.
Pentru considerentele expuse, în temeiul
art. 146 lit. d)
și al
art. 147 alin. (4) din Constituție , precum și al
art. 1-3 , al
art. 11 alin. (1) lit. A.d)
și al
art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,
CURTEA CONSTITUȚIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
Respinge excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor
art. 91^1 ,
art. 112 ,
art. 113 ,
art. 115 ,
art. 116
și
art. 120 alin. 2 din Codul de procedură penală , excepție ridicată de Adrian Grigoruță, Mihail Alexandru Colțatu și Constantin Ionescu în Dosarul nr. 4.817/86/2007 al Tribunalului Suceava - Secția penală.
Definitivă și general obligatorie.
Pronunțată în ședința publică din data de 25 iunie 2009.
PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE, prof. univ. dr. IOAN VIDA Magistrat-asistent, Afrodita Laura Tutunaru
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.