Decizia nr. 1033/2010

Augustin Zegrean - președinte

Acsinte Gaspar - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ștefan Minea - judecător

Ion Predescu - judecător

Puskas Valentin Zoltan - judecător

Tudorel Toader - judecător

Ingrid Alina Tudora - magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Antonia Constantin.

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor art. 55 din Codul familiei, excepție ridicată de Radu Mihai Molnar în Dosarul nr. 1.595/4/2008 al Tribunalului București - Secția a III-a civilă.

La apelul nominal se prezintă, personal, autorul excepției, fiind lipsă cealaltă parte, față de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Cauza fiind în stare de judecată, președintele acordă cuvântul autorului excepției de neconstituționalitate, care solicită admiterea acesteia, astfel cum a fost formulată și susținută în notele scrise depuse la dosar.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate. În acest sens, invocă jurisprudența în materie a Curții Constituționale.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Încheierea din 11 noiembrie 2009, pronunțată în Dosarul nr. 1.595/4/2008, Tribunalul București - Secția a III-a civilă, a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 55 din Codul familiei, excepție ridicată de Radu Mihai Molnar într-o cauză având ca obiect tăgadă paternitate.

În motivarea excepției de neconstituționalitate autorul acesteia susține că prevederile art. 55 din Codul familiei sunt neconstituționale, întrucât, introducerea unui termen de 3 ani pentru formularea acțiunii în tăgada paternității, conduce la imposibilitatea persoanei interesate de a introduce acțiunea în tăgăduirea paternității după expirarea acestui termen, împrejurare ce îi îngrădește accesul liber la justiție. În acest sens, susține că nu se poate pune semnul egalității între prescripția acțiunilor ce au ca obiect valorificarea drepturilor patrimoniale și prescripția acțiunilor care au obiect acțiuni de stare civilă, deoarece, în acest ultim caz, există un interes mult mai mare al părților de a clarifica aspecte de stare civilă, inclusiv cele precum stabilirea filiației sau tăgăduirea paternității. De asemenea, apreciază că "se instituie un tratament inegal între copil, care poate porni acțiunea în tăgăduirea paternității în termen de 3 ani de la majorat, și părinte, care poate introduce aceeași acțiune în 3 ani de la nașterea copilului".

Tribunalul București - Secția a III-a civilă consideră că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. Astfel, instanța apreciază că legiuitorul a reglementat distinct momentul de la care curge termenul de 3 ani privind acțiunea în tăgada paternității, dar nu în considerarea creării unei discriminări între titularii dreptului. O altă interpretare ar conduce la limitarea dreptului copilului de a-și stabili corect filiația față de tată, acest drept fiind lăsat la dispoziția părinților, în timpul minorității. Așa fiind, arată că nu există nicio contradicție a reglementării criticate cu normele constituționale invocate.

Potrivit prevederilor

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susținerile părții prezente, notele scrise depuse la dosar, concluziile procurorului, prevederile legale criticate, raportate la dispozițiile Constituției, precum și

Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, ale art. 1 alin. (2), ale

art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie prevederile art. 55 din Codul familiei, astfel cum au fost modificate prin

art. I pct. 3 din Legea nr. 288/2007

pentru modificarea și completarea

Legii nr. 4/1953

- Codul familiei, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 749 din 5 noiembrie 2007, care prevăd că "Art. 55. - Acțiunea în tăgăduirea paternității se prescrie în termen de 3 ani de la data nașterii copilului. Pentru soțul mamei, termenul curge de la data la care a luat cunoștință de nașterea copilului.

Dacă acțiunea nu a fost introdusă în timpul minorității copilului, acesta o poate porni într-un termen de 3 ani de la data majoratului său.

Reclamantul poate fi repus în termen, în condițiile legii."

Autorul excepției susține că prevederile legale criticate contravin dispozițiilor constituționale ale art. 16 alin. (1) privind egalitatea în drepturi și celor ale art. 21 alin. (1) și (2) referitoare la accesul liber la justiție.

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că prevederile art. 55 din Codul familiei au mai făcut obiect al controlului de constituționalitate, prin raportare la aceleași dispoziții constituționale, și cu o motivare similară, exemplu fiind

Decizia nr. 582 din 4 mai 2010 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 379 din 8 iunie 2010, sau

Decizia nr. 776 din 1 iulie 2008 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 580 din 1 august 2008, prin care s-a statuat că acestea nu contravin normelor constituționale invocate.

Astfel, prin aceste decizii, Curtea a reținut că, prin modificarea

art. 55 din Codul familiei prin Legea nr. 288/2007 , dreptul la acțiune în tăgăduirea paternității pentru mamă și pentru copil se prescrie în termen de 3 ani de la data nașterii copilului. Așadar, legiuitorul a înlăturat o situație de inegalitate între titularii dreptului la acțiune în tăgăduirea paternității, și anume soțul mamei, pe de o parte, și mamă și copil, pe de altă parte, prin stabilirea aceluiași termen de prescripție, chiar dacă acest termen curge de la date diferite, pentru mamă și copil de la data nașterii copilului, iar pentru soțul mamei de la data când a luat cunoștință de nașterea copilului.

În acest context, Curtea a constatat că legiuitorul, prin reglementarea adoptată, a avut în vedere interesul exclusiv al copilului. De altfel, art. 3 alin. 1 din Convenția cu privire la drepturile copilului, ratificată de România prin

Legea nr. 18/1990 , republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 314 din 13 iunie 2001, prevede că "în toate acțiunile care privesc copiii, întreprinse de instituțiile de asistență socială publice sau private, de instanțele judecătorești, autoritățile administrative sau de organele legislative, interesele copilului vor prevala".

În ceea ce privește obstrucționarea accesului liber la justiție, Curtea a reținut, în jurisprudența sa, că liberul acces la justiție semnifică faptul că orice persoană se poate adresa instanțelor judecătorești pentru apărarea drepturilor, a libertăților sau a intereselor sale legitime, iar nu faptul că acest drept nu poate fi supus niciunei condiționări.

Mai mult, exercitarea unui drept de către titularul său nu poate avea loc decât cu respectarea cadrului legal stabilit de legiuitor, care, potrivit art. 126 alin. (2) din Constituție, are legitimarea constituțională de a stabili procedura de judecată. Aceasta implică și reglementarea unor termene, după a căror expirare valorificarea dreptului nu mai este posibilă. De altfel, acest termen a fost, în reglementarea inițială, de 6 luni, iar prin modificarea legii, termenul special de prescripție a fost stabilit la 3 ani, având tocmai în vedere posibilitatea ca soțul mamei copilului să ia la cunoștință de nașterea acestuia într-un termen relativ acceptabil.

Așa fiind, întrucât nu au apărut împrejurări noi, care să determine schimbarea jurisprudenței Curții Constituționale în această materie, soluția adoptată în precedent, precum și considerentele pe care aceasta se întemeiază își mențin valabilitatea și în cauza de față.

Pentru motivele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A. d) și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 55 din Codul familiei, excepție ridicată de Radu Mihai Molnar în Dosarul nr. 1.595/4/2008 al Tribunalului București - Secția a III-a civilă.

Definitivă și general obligatorie.

Pronunțată în ședința publică din data de 14 septembrie 2010.