Decizia nr. 1504/2010

Augustin Zegrean - președinte

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ștefan Minea - judecător

Iulia Antoanella Motoc - judecător

Ion Predescu - judecător

Puskas Valentin Zoltan - judecător

Tudorel Toader - judecător

Marieta Safta - prim-magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Carmen-Cătălina Gliga.

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor

art. 26 alin. (1) și alin. (2) pct. 2 din Legea nr. 122/2006

privind azilul în România, excepție ridicată de Mesrobyan Armen în Dosarul nr. 910/302/CV/2007 al Tribunalului București - Secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, care formează obiectul Dosarului nr. 937D/2010 al Curții Constituționale.

La apelul nominal răspunde autorul excepției, lipsind partea Oficiul Român pentru Imigrări, față de care procedura de citare a fost legal îndeplinită. Se prezintă doamna Tamara Gheorghe, în calitate de interpret de limba rusă.

Curtea dispune a se face apelul și în Dosarul nr. 1.257D/2010, având ca obiect excepția de neconstituționalitate a acelorași prevederi legale, ridicată de Ye Weixin în Dosarul nr. 2.021/4/CV/2008 al Tribunalului București - Secția a IX-a contencios administrativ și fiscal.

La apelul nominal răspunde autorul excepției, constatându-se lipsa părții Oficiul Român pentru Imigrări, față de care procedura de citare a fost legal îndeplinită. Se prezintă domnul Ioan Budura, interpret autorizat de limba chineză.

Prim-magistratul-asistent învederează Curții că partea Oficiul Român pentru Imigrări a transmis în ambele dosare note scrise prin care a solicitat respingerea ca neîntemeiată a excepției de neconstituționalitate.

Curtea, din oficiu, văzând identitatea de obiect a cauzelor menționate, pune în discuție problema conexării lor.

Autorii excepției și reprezentantul Ministerului Public sunt de acord cu propunerea de conexare a acestor cauze.

Curtea, în temeiul art. 14 și al

art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 , dispune conexarea Dosarului nr. 1.257D/2010 la Dosarul nr. 937D/2010, care a fost primul înregistrat.

Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul autorilor excepției. Mesrobyan Armen, prin interpret, solicită admiterea excepției, arătând că în țara sa s-ar afla în pericol și că dorește o hotărâre corectă. Ye Weixin, prin interpret, arată că dorește să rămână în România, precum și faptul că soția sa și copilul se află aici.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepției ca neîntemeiată, apreciind că nu se justifică reconsiderarea jurisprudenței în materie a Curții Constituționale.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarelor, reține următoarele:

Prin încheierile din 7 ianuarie 2010 și 4 martie 2010, pronunțate în dosarele nr. 910/302/CV/2007 și nr. 2.021/4/CV/2008, Tribunalul București - Secția a IX-a contencios administrativ și fiscal a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor

art. 26 alin. (1) și alin. (2) pct. 2 din Legea nr. 122/2006

privind azilul în România. Excepția a fost ridicată de Mesrobyan Armen și, respectiv, Ye Weixin în cauze având ca obiect soluționarea plângerilor formulate de aceștia împotriva hotărârilor Oficiului Român pentru Imigrări de respingere a cererilor de acordare a statutului de refugiat sau a protecției subsidiare.

În motivările excepției de neconstituționalitate se susține, în esență, că textele de lege criticate sunt imprecise cu privire la spectrul motivelor de pedepse și tratamente inumane care permit acordarea protecției umanitare condiționate și permit interpretări eronate cu privire la natura și conținutul pedepselor și tratamentelor inumane ori degradante. De asemenea, se arată că prevederile

art. 26 alin. (1) și alin. (2) pct. 2 din Legea nr. 122/2006

sunt lipsite de precizie și claritate, neîndeplinind criteriul de calitate prevăzut de Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, în înțelesul dat de practica jurisprudențială a Curții Europene a Drepturilor Omului. Aceasta, deoarece nu menționează explicit motivul protejării vieții de familie ca motiv de acordare a protecției subsidiare, noțiunile de "tratamente sau pedepse inumane ori degradante" fiind prea vagi și imprecise.

Tribunalul București - Secția a IX-a contencios administrativ și fiscal consideră că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată.

Potrivit prevederilor

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierile de sesizare au fost comunicate președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepția de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând actele de sesizare, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, susținerile autorilor prezenți, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și

Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale

art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie prevederile

art. 26 alin. (1) și alin. (2) pct. 2 din Legea nr. 122/2006

privind azilul în România, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 428 din 18 mai 2006, care au următorul conținut:

- Art. 26 alin. (1) și alin. (2) pct. 2 - "Protecția subsidiară:

(1) Protecția subsidiară se poate acorda cetățeanului străin sau apatridului care nu îndeplinește condițiile pentru recunoașterea statutului de refugiat și cu privire la care există motive temeinice să se creadă că, în cazul returnării în țara de origine, respectiv în țara în care își avea reședința obișnuită, va fi expus unui risc serios, în sensul prevederilor alin. (2), și care nu poate sau, datorită acestui risc, nu dorește protecția acelei țări.

(2) Prin risc serios, în sensul alin. (1), se înțelege: [...]

2. tortură, tratamente sau pedepse inumane ori degradante; [...]".

Autorii excepției susțin că textele de lege criticate contravin dispozițiilor art. 22 alin. (2) din Constituție și celor ale art. 3 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, ambele referitoare la interzicerea torturii, a pedepselor și a tratamentelor inumane ori degradante. Se invocă și dispozițiile art. 26 alin. (1) din Legea fundamentală și cele ale art. 8 din aceeași Convenție, referitoare la dreptul la viață intimă, familială și privată.

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că dispozițiile de lege criticate au mai constituit obiect al controlului de constituționalitate, prin raportare la aceleași texte din Legea fundamentală și față de critici similare. Astfel, de exemplu, prin

Decizia nr. 1.178 din 30 septembrie 2010 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 745 din 8 noiembrie 2010, Curtea a reținut că textele de lege criticate se constituie într-o formă suplimentară de protecție, instituită în favoarea acelor străini care nu îndeplinesc condițiile pentru recunoașterea statutului de refugiat, fiind o modalitate de concretizare a rigorilor impuse de necesitatea respectării de către statul român a principiului fundamental referitor la interzicerea torturii și a pedepselor sau tratamentelor inumane ori degradante.

De asemenea, Curtea a constatat că prevederile legale ce formează obiect al excepției de neconstituționalitate oferă suficiente repere și elemente pentru ca persoana căreia acestea i se adresează să înțeleagă condițiile în funcție de care i se poate acorda forma solicitată de protecție, iar determinarea circumstanțelor specifice fiecărei situații în parte, a riscurilor la care ar fi expusă o persoană în cazul returnării sale în țara de origine, precum și aplicarea sau interpretarea textului de lege criticat sunt aspecte ce excedează obiectului controlului de constituționalitate, acestea fiind atribute ale organelor administrative competente în această materie sau, după caz, ale instanței de judecată.

Totodată, în jurisprudența sa constantă, din care, exemplificativ, poate fi menționată

Decizia nr. 423 din 15 aprilie 2010 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 338 din 21 mai 2010, Curtea Constituțională a statuat că dispozițiile

art. 26 alin. (1) și alin. (2) pct. 2 din Legea nr. 122/2006

sunt în deplină concordanță și cu prevederile constituționale și convenționale care garantează dreptul la viață intimă, familială și privată.

Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine reconsiderarea acestei jurisprudențe, soluția și considerentele deciziilor menționate își mențin valabilitatea și în cauza de față.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 26 alin. (1) și alin. (2) pct. 2 din Legea nr. 122/2006

privind azilul în România, excepție ridicată de Mesrobyan Armen și Ye Weixin în dosarele nr. 910/302/CV/2007, respectiv nr. 2.021/4/CV/2008 ale Tribunalului București - Secția a IX-a contencios administrativ și fiscal.

Definitivă și general obligatorie.

Pronunțată în ședința publică din data de 18 noiembrie 2010.