Decizia nr. 884/2011
referitoare la excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 673^5, 673^6, art. 673^9 și art. 673^11-673^13 din Codul de procedură civilă și ale art. 728 din Codul civil
prezumat în vigoare
Textul nu are o structură pe articole recunoscută și este afișat ca atare.
Augustin Zegrean - președinte
Aspazia Cojocaru - judecător
Acsinte Gaspar - judecător
Petre Lăzăroiu - judecător
Ion Predescu - judecător
Puskas Valentin Zoltan - judecător
Ingrid Alina Tudora - magistrat-asistent
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Simona Ricu.
Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor art. 673^5, 673^6, art. 673^9 și art. 673^11-673^13 din Codul de procedură civilă și ale art. 728 din Codul civil, excepție ridicată de Adrian-Cristian Lazăr în Dosarul nr. 350/221/2009 al Judecătoriei Deva și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 3.631D/2010.
La apelul nominal lipsesc părțile, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.
Cauza fiind în stare de judecată, președintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate ca neîntemeiată, sens în care invocă jurisprudența în materie a Curții Constituționale.
CURTEA,
având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:
Prin Încheierea din 15 martie 2010, pronunțată în Dosarul nr. 350/221/2009, Judecătoria Deva a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 673^5, 673^6, art. 673^9 și art. 673^11-673^13 din Codul de procedură civilă și ale art. 728 din Codul civil, excepție ridicată de Adrian-Cristian Lazăr într-o cauză civilă având ca obiect partaj judiciar.
În motivarea excepției de neconstituționalitate autorul acesteia susține că din cauza reglementării criticate poate ajunge în situația de a pierde dreptul de proprietate asupra apartamentului în care locuiește împreună cu copiii săi, "fără a primi în schimb nici măcar o sumă de bani, cu titlu de sultă". De asemenea, apreciază că prin acordarea posibilității instanțelor de a dispune atribuirea (chiar fără sultă) sau vânzarea la licitație publică se anihilează dispozițiile constituționale ale art. 44 alin. (1) și alin. (2) teza întâi și ale art. 49 alin. (1) și (5). Așa fiind, arată că o astfel de măsură, dispusă în baza textelor de lege criticate, afectează grav interesul superior al copiilor săi, care ar rămâne practic fără locuință, ceea ce ar afecta creșterea și educarea acestora.
Judecătoria Deva apreciază că prevederile legale criticate nu încalcă dispozițiile constituționale invocate, deoarece instanța competentă cu judecarea litigiului poate aprecia, de la caz la caz, contribuția fiecăreia dintre părți la dobândirea dreptului de proprietate asupra bunurilor și modalitatea de ieșire din indiviziune, aspect ce nu reprezintă o încălcare a dreptului de proprietate și nici nu este de natură a afecta securitatea circuitului civil. De asemenea, consideră că textele criticate nu contravin nici principiului constituțional al protecției copiilor, întrucât instanța poate dispune o serie de măsuri, fie la solicitarea părților, fie chiar din oficiu, pentru a nu se încălca principiul interesului superior al copilului, beneficiind în acest sens de dispozițiile
privind protecția și promovarea drepturilor copilului.
Potrivit prevederilor
art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.
Avocatul Poporului consideră că prevederile legale criticate, stabilind procedura în urma căreia fiecare copărtaș devine proprietar exclusiv al unei anumite părți concret determinate din ceea ce forma obiectul coproprietății, sunt conforme cu normele constituționale privind garantarea și ocrotirea proprietății private. Totodată, apreciază că nu se aduce atingere nici principiului protecției speciale a copilului, deoarece instanța decide asupra măsurilor care se impun pentru respectarea interesului superior al acestuia.
Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, prevederile legale criticate, raportate la dispozițiile Constituției, precum și
Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:
Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, ale art. 1 alin. (2), ale
art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.
Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie prevederile art. 673^5, 673^6, 673^9, 673^11, 673^12 și 673^13 din Codul de procedură civilă și cele ale art. 728 din Codul civil, prevederi care au următorul conținut:
- Art. 673^5 din Codul de procedură civilă: "Dacă părțile nu se învoiesc, instanța va stabili bunurile supuse împărțelii, calitatea de coproprietar, cota-parte ce se cuvine fiecăruia și creanțele născute din starea de proprietate comună pe care coproprietarii le au unii față de alții. Dacă se împarte o moștenire, instanța va mai stabili datoriile transmise prin moștenire, datoriile și creanțele comoștenitorilor față de defunct, precum și sarcinile moștenirii.
Instanța va face împărțeala în natură. În temeiul celor stabilite potrivit alin. 1, ea procedează la formarea loturilor și la atribuirea lor. În cazul în care loturile nu sunt egale în valoare, ele se întregesc printr-o sumă de bani.";
- Art. 673^6 din Codul de procedură civilă: "Dacă pentru formarea loturilor sunt necesare operații de măsurătoare, evaluare și altele asemenea, pentru care instanța nu are date suficiente, ea va da o încheiere prin care va stabili elementele arătate la art. 673^5 alin. 1, întocmind în mod corespunzător minuta prevăzută de art. 258. Prin aceeași încheiere instanța va dispune efectuarea unei expertize pentru formarea loturilor.
Raportul de expertiză va arăta evaluarea și criteriile avute în vedere la stabilirea acesteia, va indica dacă bunurile pot fi comod partajabile în natură și în ce mod anume, propunând loturile ce urmează a fi atribuite.";
- Art. 673^9 din Codul de procedură civilă: "La formarea și atribuirea loturilor, instanța va ține seama, după caz, și de acordul părților, mărimea cotei-părți ce se cuvine fiecăreia ori masa bunurilor de împărțit, natura bunurilor, domiciliul și ocupația părților, faptul că unii dintre coproprietari, înainte de a se cere împărțeala, au făcut construcții, îmbunătățiri cu acordul coproprietarilor sau altele asemenea.";
- Art. 673^11 din Codul de procedură civilă: "În cazul în care niciunul dintre coproprietari nu cere atribuirea bunului ori, deși acesta a fost atribuit provizoriu, nu s-au depus, în termenul stabilit, sumele cuvenite celorlalți coproprietari, instanța, prin încheiere, va dispune vânzarea bunului, stabilind, totodată, dacă vânzarea se va face de către părți prin buna învoială, ori de către executorul judecătoresc.
Dacă s-a dispus ca vânzarea bunului să se facă de părți prin buna învoială, instanța va stabili și termenul în care aceasta va fi efectuată. Termenul nu poate fi mai mare de 6 luni. La împlinirea termenului, părțile vor prezenta instanței dovada vânzării.
În cazul în care vânzarea prin buna învoială nu se realizează în termenul prevăzut de alin. 2, instanța, prin încheiere, va dispune ca vânzarea să fie efectuată de executorul judecătoresc.
Încheierile prevăzute în prezentul articol pot fi atacate separat cu apel. Dacă nu au fost astfel atacate, aceste încheieri nu mai pot fi supuse apelului odată cu hotărârea asupra fondului procesului.";
- Art. 673^12 din Codul de procedură civilă: "După rămânerea irevocabilă a încheierii prin care s-a dispus vânzarea bunului de către executorul judecătoresc, acesta va proceda la efectuarea vânzării la licitație publică.
Executorul va fixa termenul de licitație, care nu va putea depăși 30 de zile pentru bunurile mobile și 60 zile pentru bunurile imobile, socotite de la data primirii încheierii, și va înștiința coproprietarii despre data ori locul vânzării.
Pentru termenul de licitație a bunurilor mobile, executorul va întocmi și va afișa publicația de vânzare, cu cel puțin 5 zile înainte de acel termen.
În cazul vânzării unui bun imobil, executorul va întocmi și afișa publicația de vânzare cu cel puțin 30 de zile înainte de termenul de licitație.
Coproprietarii pot conveni ca vânzarea bunurilor să se facă la oricare preț oferit de participanții la licitație.
Dispozițiile prezentului articol se completează în mod corespunzător cu dispozițiile capitolelor II, III și IV din Cartea a V-a privind vânzarea la licitație a bunurilor mobile și imobile.";
- Art. 673^13 din Codul de procedură civilă: "La cererea uneia dintre părți, instanța poate proceda la împărțeala bunurilor pentru care nu a dispus vânzarea potrivit art. 673^11.";
- Art. 728 din Codul civil: "Nimeni nu poate fi obligat a rămâne în indiviziune. Un coerede poate oricând cere împărțeala succesiunii, chiar când ar exista convenții sau prohibiții contrarii.
Se poate face învoire pentru suspendarea diviziunii pe termen de cinci ani. După trecerea acestui timp, învoirea se poate reînnoi."
În opinia autorului excepției, prevederile de lege criticate contravin dispozițiilor constituționale ale art. 44 alin. (1) și alin. (2) teza întâi privind dreptul de proprietate privată și ale art. 49 alin. (1) și (5) referitoare la protecția copiilor și a tinerilor.
Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că prevederile legale criticate au mai făcut obiect al controlului de constituționalitate, prilej cu care s-a constatat că acestea nu contravin dispozițiilor Legii fundamentale.
Astfel, asupra prevederilor art. 728 din Codul civil Curtea s-a pronunțat, de exemplu, prin
Decizia nr. 1.139 din 28 septembrie 2010 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 732 din 3 noiembrie 2010, sau prin
Decizia nr. 641 din 28 aprilie 2009 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 516 din 28 iulie 2009, statuând că "este de principiu că proprietatea, în majoritatea cazurilor, este pură și simplă. Sunt situații însă când proprietatea este afectată de modalități și prezintă forme speciale. O astfel de modalitate a proprietății o reprezintă proprietatea indiviză. Această situație însă, uneori, nu este avantajoasă pentru proprietari și nici favorabilă pentru exploatarea economică a bunurilor, din cauza dificultății de a se exercită toate atributele dreptului de proprietate. De aceea, pentru asigurarea unei bune circulații a bunurilor și în interesul coproprietarilor, legea prevede că indiviziunea să poată lua sfârșit oricând și în mod liber.
În consecință, art. 728 din Codul civil dispune că «Nimeni nu poate fi obligat a rămâne în indiviziune». Deși acest articol se referă, în principiu, la partajul succesoral, el conține o regulă ce se aplică la toate indiviziunile, oricare ar fi izvorul lor, astfel că orice proprietar poate cere ieșirea din indiviziune prin partaj, fără ca ceilalți coproprietari să se poată opune, cu o singură excepție, anume cea prevăzută de alineatul 2, și anume posibilitatea coproprietarilor de a conveni să rămână în indiviziune pe termen de 5 ani, cu posibilitatea reînnoirii acestei convenții la expirarea termenului".
În acest context, Curtea a constatat că art. 728 din Codul civil conține suficiente mijloace de asigurare a respectării normelor constituționale privind garantarea și ocrotirea proprietății private, reprezentând totodată o aplicare a principiului potrivit căruia "Cetățenii beneficiază de drepturile și de libertățile consacrate prin Constituție și prin alte legi și au obligațiile prevăzute de acestea".
În ceea ce privește prevederile
art. 673^5 din Codul de procedură civilă, prin Decizia nr. 1.282 din 8 octombrie 2009 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 767 din 10 noiembrie 2009, Curtea a constatat că acestea reglementează reguli procedurale privind împărțeala judiciară, în acord cu dispozițiile constituționale privind ocrotirea și garantarea în mod egal a proprietății.
De asemenea, referitor la
art. 673^6 din Codul de procedură civilă, prin Decizia nr. 269 din 24 iunie 2003 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 545 din 29 iulie 2003, Curtea a reținut că textul de lege criticat prevede posibilitatea instanței judecătorești de a apela la cunoștințele unor experți în cadrul procedurii împărțelii judiciare și de a dispune prin încheiere efectuarea unei expertize atunci când pentru formarea loturilor sunt necesare operații de măsurătoare sau evaluare. Sub acest aspect, părerile experților se limitează la evaluarea bunurilor, indicarea posibilității lor de partajare în natură și a modului în care acest lucru se poate realiza, precum și la propunerea loturilor ce urmează să fie atribuite, instanța fiind cea care, prin hotărâre, le stabilește și le atribuie. De altfel, potrivit dispozițiilor art. 673^14 alin. 1, cuprinse în capitolul "Procedura împărțelii judiciare" din Codul de procedură civilă, asupra cererii de partaj instanța se va pronunța prin hotărâre, indiferent de modul cum a intervenit împărțeala bunurilor, prin bună învoială sau nu, sau dacă în cauză s-a dispus efectuarea unei expertize. Luând cunoștință de propunerile expertului desemnat, bazate pe măsurători și calcule care implică cunoștințe de specialitate, instanța și le poate însuși ca atare ori poate solicita lămuriri suplimentare, fie orale, citând expertul în fața instanței, fie în scris, dispunând să răspundă la obiecțiile părților sau să efectueze un supliment de expertiză, ori poate dispune o nouă expertiză, la cererea părților sau din oficiu. Prin urmare, instanța judecătorească are la dispoziție posibilități ample și variate de natură a-i permite să pronunțe o hotărâre legală și temeinică.
Prin
Decizia nr. 182 din 8 mai 2003 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 408 din 11 iunie 2003, Curtea a constatat că prevederile art. 673^9 din Codul de procedură civilă nu contravin dispozițiilor constituționale care se referă la protecția proprietății private. Întreaga procedură a împărțelii judiciare, reglementată de cap. VII^1 al Codului de procedură civilă, are ca finalitate ieșirea din starea de indiviziune, procedură în urma căreia fiecare copărtaș devine proprietar exclusiv al unei anumite părți concret determinate din ceea ce forma obiectul coproprietății. Textul criticat nu afectează nici cota-parte ideală din masa bunurilor ce formează proprietatea comună a părților și nici, cu atât mai mult, dreptul autorului excepției de a i se atribui, în urma împărțelii, un lot de bunuri corespunzător drepturilor sale. Prevederile art. 673^9 din Codul de procedură civilă au ca scop, coroborate cu celelalte texte ale capitolului respectiv, să înlesnească, într-un mod cât mai echitabil, încetarea stării de indiviziune. Totodată, Curtea a reținut că acest text procedural a fost adoptat în conformitate cu dispozițiile art. 126 alin. (2) din Constituție, potrivit cărora "Competența instanțelor judecătorești și procedura de judecată sunt prevăzute numai prin lege".
În ceea ce privește
art. 673^11 din Codul de procedură civilă, prin Decizia nr. 138 din 23 aprilie 2002 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 370 din 31 mai 2002, Curtea a apreciat că nu se poate reține că acest text de lege ar leza dreptul de proprietate al vreunuia dintre coproprietari, fiecare având drepturi egale asupra cotei ideale ce îi revine din bunul deținut în indiviziune. Astfel, prin această decizie Curtea a reținut că unul dintre principalele atribute ale dreptului de proprietate este dreptul de dispoziție; în virtutea acestui drept fiecare coproprietar poate hotărî în mod liber dacă dorește sau nu să rămână în indiviziune, iar ceilalți coproprietari nu se pot opune hotărârii celui care solicită încetarea stării de indiviziune.
Încetarea acestei stări se poate realiza prin mai multe modalități, în principal: conform acordului de voință al coindivizărilor sau pe baza unei hotărâri judecătorești prin împărțirea în natură a bunului, când acesta permite divizarea; prin atribuirea bunului în natură unuia sau unora dintre coproprietari ori prin vânzarea bunului și împărțirea prețului obținut, în cazul în care bunul este atribuit în natură unuia dintre coproprietari. Dacă nu s-ar prevedea obligația acestuia de a achita celorlalți, într-un termen rezonabil, valoarea cotei ce le revine, în mod evident și direct ar fi lezat dreptul lor de proprietate.
Rațiunile care au stat la baza adoptării soluției anterioare își păstrează valabilitatea și în prezenta cauză, astfel încât aceasta se impune a fi menținută.
Pentru aceleași argumente expuse mai sus, Curtea constată că nici prevederile art. 673^12 și 673^13 din Codul de procedură civilă nu contravin normelor constituționale referitoare la ocrotirea și garantarea dreptului de proprietate privată. Cât privește invocarea dispozițiilor constituționale referitoare la protecția copiilor și a tinerilor, Curtea reține că acestea nu au incidență în cauză.
Pentru motivele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al
art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,
CURTEA CONSTITUȚIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 673^5, 673^6 și art. 673^9, art. 673^11-673^13 din Codul de procedură civilă și ale art. 728 din Codul civil, excepție ridicată de Adrian-Cristian Lazăr în Dosarul nr. 350/221/2009 al Judecătoriei Deva.
Definitivă și general obligatorie.
Pronunțată în ședința publică din data de 30 iunie 2011.
PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE, AUGUSTIN ZEGREAN Magistrat-asistent, Ingrid Alina Tudora _________
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.