Decizia nr. 940/2011

Articolul 8

din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 4/2009 : "Prevederile

art. 80 alin. (3) din Legea nr. 19/2000

privind sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale, cu modificările și completările ulterioare, nu se aplică în anul 2009".;

-

Articolul IV

din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 114/2009 : "Prevederile

art. 80 alin. (1) și (3) din Legea nr. 19/2000

privind sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 140 din 1 aprilie 2000, cu modificările și completările ulterioare, nu se aplică în anul 2010.";

-

Articolul 16

alin. (1) din Legea nr. 12/2010 : "Valoarea punctului de pensie este de 732,8 lei și se aplică începând cu data de 1 ianuarie 2010."

Autorii excepției susțin că dispozițiile legale criticate încalcă prevederile constituționale ale art. 16 alin. (1) privind egalitatea în drepturi, art. 44 alin. (1) și (3) privind dreptul de proprietate privată, art. 47 alin. (1) privind nivelul de trai, ale art. 61 privind rolul Parlamentului, ale art. 78 privind intrarea în vigoare a legii, ale art. 115 privind delegarea legislativă și ale art. 135 alin. (2) lit. f) privind obligația statului de a crea condițiile necesare pentru creșterea calității vieții. Totodată, sunt invocate în susținerea excepției și prevederile art. 1 paragraful 1 din Protocolul adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale privind protecția proprietății.

Examinând excepția de neconstituționalitate ridicată, Curtea constată următoarele:

Prin

Decizia nr. 173 din 8 februarie 2011 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 237 din 5 aprilie 2011, sau

Decizia nr. 89 din 27 ianuarie 2011 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 192 din 21 martie 2011, Curtea a observat că textele legale criticate au avut o aplicare limitată în timp, respectiv

art. 8 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 4/2009

s-a aplicat în cursul anului 2009,

art. IV din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 114/2009 , în cursul anului 2010, iar dispozițiile

art. 16 alin. (1) din Legea nr. 12/2010

au avut, de asemenea, o aplicare limitată în timp, respectiv pe parcursul anului 2010. În aceste condiții, Curtea a constatat că aceste dispoziții legale nu mai sunt în vigoare în sensul

art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 .

În cauza de față, Curtea observă că, ulterior pronunțării deciziilor enumerate mai sus, prin

Decizia nr. 766 din 15 iunie 2011 *), nepublicată la data pronunțării prezentei decizii, a stabilit că pot fi supuse controlului de constituționalitate și legile sau ordonanțele ori dispozițiile din legi sau din ordonanțe ale căror efecte juridice continuă să se producă și după ieșirea lor din vigoare. Astfel, Curtea reține că textele legale criticate continuă să producă efecte juridice și după ce au ajuns la termen, întrucât, pentru perioada 2009-2010, acestea au refuzat aplicarea

art. 80 alin. (1) și (3) din Legea nr. 19/2000 . În consecință, Curtea urmează să analizeze pe fond prezenta excepție de neconstituționalitate.

-----------

a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011.

În acest sens, Curtea reia jurisprudența sa consacrată, începând cu

Decizia nr. 1.209 din 5 octombrie 2010 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 847 din 17 decembrie 2010, în privința

art. IV din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 114/2009

și

art. 16 alin. (1) din Legea nr. 12/2010 , jurisprudența aplicabilă mutatis mutandis și cu privire la

art. 8 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 4/2009 . Prin acea decizie, Curtea a statuat că textul Constituției nu prevede interdicția reglementării pe calea ordonanței de urgență a domeniilor aparținând legii organice, această interdicție referindu-se doar la prevederile ordonanțelor simple, astfel încât nu poate fi reținută încălcarea art. 61 sau art. 115 din Constituție.

Cât privește critica de constituționalitate referitoare la încălcarea dispozițiilor art. 115 alin. (6) și art. 44 din Constituție, aceasta are în vedere faptul că, efect al dispozițiilor de lege criticate, cuantumul pensiei nu a mai crescut conform celor statuate prin

art. 80 alin. (3) din Legea nr. 19/2000

privind sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 140 din 1 aprilie 2000, respectiv raportat la procentul de 45% din salariul mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat, ci într-un cuantum mai mic. Curtea a reținut că, potrivit art. 47 din Constituție, cetățenii au dreptul la pensie și la alte forme de asigurări sociale și măsuri de protecție socială, în condițiile stabilite de lege. Astfel, legiuitorul are libertatea să stabilească drepturile de asigurări sociale cuvenite, condițiile și criteriile de acordare a acestora, modul de calcul și cuantumul lor valoric, în raport cu posibilitățile create prin resursele financiare disponibile, și să le modifice în concordanță cu schimbările ce se produc în resursele economico-financiare. De asemenea, modul de stabilire a punctajului anual și a punctajului mediu, a valorii punctului de pensie, a condițiilor de includere a anumitor perioade în stagiul de cotizare și acordarea anumitor sporuri pentru perioadele cotizate peste stagiul standard sunt prevăzute prin norme cu caracter tehnic, care se aplică în mod egal persoanelor aflate în situații identice. Valoarea punctului de pensie, limita maximă a cuantumului pensiei, condițiile de recalculare și de recorelare a pensiilor anterior stabilite, ca și indexarea acestora, nu se pot face decât în raport cu resursele fondurilor de asigurări sociale disponibile.

Prin

Decizia nr. 874 din 25 iunie 2010 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 433 din 28 iunie 2010, Curtea a mai arătat faptul că cuantumul pensiei, stabilit potrivit principiului contributivității, se constituie într-un drept câștigat, astfel încât diminuarea acesteia nu poate fi acceptată nici măcar cu caracter temporar. Prin sumele plătite sub forma contribuțiilor la bugetul asigurărilor sociale, persoana în cauză, practic, și-a câștigat dreptul de a primi o pensie în cuantumul rezultat prin aplicarea principiului contributivității; astfel, contributivitatea, ca principiu, este de esența dreptului la pensie, iar derogările, chiar și temporare, referitoare la obligația statului de a plăti cuantumul pensiei rezultat în urma aplicării acestui principiu afectează substanța dreptului la pensie.

Aceasta nu înseamnă că legea nu poate în viitor să reașeze sistemul de calcul al pensiilor, bazându-se însă tot pe principiul contributivității, pentru că, în caz contrar, s-ar ajunge la negarea evoluției în reglementarea juridică a acestui domeniu. De aceea, dacă prin reașezarea sistemului de calcul al pensiei în sensul arătat mai sus rezultă un cuantum mai mic al acesteia, statul este obligat să adopte reglementări similare

art. 180 alin. (7) din Legea nr. 19/2000

privind sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale, și anume să mențină în plată cuantumul pensiei stabilit potrivit reglementărilor anterior în vigoare, dacă acesta este mai avantajos. Aceasta este o măsură de protecție a persoanelor care beneficiază de pensie în sensul art. 47 alin. (2) din Constituție, constituind, de asemenea, o speranță legitimă a asiguratului, întemeiată pe prevederile legale în vigoare cu privire la obținerea și încasarea unui anumit cuantum al pensiei.

Având în vedere însă că dispozițiile de lege criticate nu au ca efect o reducere a cuantumului pensiei, ci o stagnare a creșterii acestuia, respectiv o creștere mai mică decât cea raportată la procentul de 45% din salariul mediu brut, Curtea apreciază că aceste dispoziții se încadrează în limitele constituționale referitoare la respectarea dreptului la pensie și garantarea dreptului de proprietate.

Curtea observă că și Curtea Europeană a Drepturilor Omului, spre exemplu, în hotărârile din 8 decembrie 2009 și 31 mai 2011, pronunțate în cauzele Munoz Diaz împotriva Spaniei, paragraful 44, respectiv Maggio și alții împotriva Italiei, paragraful 55, a reiterat jurisprudența sa cu privire la faptul că drepturile decurgând din sistemul de asigurări sociale sunt drepturi patrimoniale protejate de art. 1 din Protocolul adițional la Convenție, dar acest lucru nu înseamnă că implică un drept la dobândirea proprietății sau la o pensie într-un anumit cuantum.

Prin

Decizia nr. 1.650 din 16 decembrie 2010 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 145 din 28 februarie 2011, Curtea Constituțională a arătat că, deși algoritmul de calcul al pensiei stabilit de

art. 80 alin. (3) din Legea nr. 19/2000

nu a mai fost aplicat pentru anii 2009 și 2010, cuantumul real al pensiei nu a fost diminuat. De asemenea, prin

Decizia nr. 1.237 din 6 octombrie 2010 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 785 din 24 noiembrie 2010, Curtea a reținut că, deși consacră dreptul la pensie, art. 47 alin. (2) din Constituție nu oferă garanții și cu privire la algoritmul de creștere a cuantumului acesteia în viitor; în acest sens au fost amintite cele statuate de Curte prin

Decizia nr. 1.140 din 4 decembrie 2007 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 31 din 15 ianuarie 2008, potrivit cărora valoarea punctului de pensie, limita maximă a cuantumului pensiei, condițiile de recalculare și de recorelare a pensiilor anterior stabilite, ca și indexarea acestora, nu se pot face decât în raport cu resursele fondurilor de asigurări sociale disponibile.

Așa fiind, prin

Decizia nr. 1.650 din 16 decembrie 2010 , Curtea a reținut că, atât timp cât dispozițiile de lege criticate nu au ca rezultat însăși reducerea cuantumului pensiei, acestea nu pot fi considerate ca fiind contrare dispozițiilor art. 47 alin. (2) din Constituție.

Obiter dictum, Curtea a mai constatat, prin

Decizia nr. 173 din 8 februarie 2011 , că

Legea nr. 263/2010

privind sistemul unitar de pensii publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 852 din 20 decembrie 2010, nu a mai preluat modalitatea de calcul și actualizare a punctului de pensie în funcție de salariul mediu brut, prevăzută de

art. 80 din Legea nr. 19/2000

- în prezent abrogată. Prin urmare, Curtea reține că soluția legislativă criticată nu a mai fost preluată de noua reglementare legală în materie.

Curtea mai constată că art. 78 din Constituție nu are incidență în cauză, întrucât intrarea în vigoare a ordonanțelor de urgență este guvernată de dispozițiile art. 115 alin. (5) din Constituție. Totodată, autorii excepției nu își motivează critica de neconstituționalitate în raport cu art. 16 și art. 135 alin. (2) lit. f) din Constituție, astfel încât Curtea nu se poate pronunța prin decizia sa asupra constituționalității textelor legale criticate în raport cu aceste dispoziții, întrucât ar însemna să se sesizeze din oficiu, ceea ce este inadmisibil.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge ca neîntemeiată excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 8 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 4/2009

privind reglementarea unor măsuri în domeniul bugetar,

art. IV din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 114/2009

privind unele măsuri financiar-bugetare și art. 16 alin. (1) din

Legea bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2010 nr. 12/2010 , excepție ridicată de Sindicatul Liber al Pensionarilor din județul Brăila și de Aurel Soisun în dosarele nr. 988/113/2010 și nr. 116/113/2010 ale Tribunalului Brăila - Secția civilă, precum și de Liga Sindicatelor Pensionarilor Timiș în Dosarul nr. 1.470/30/2010 al Tribunalului Timiș - Secția civilă.

Definitivă și general obligatorie.

Pronunțată în ședința publică din data de 7 iulie 2011.