Decizia nr. 332/2012
referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 68 alin. 4 din Codul de procedură civilă și ale art. 1 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 120/2011 privind prorogarea unor termene
prezumat în vigoare
Legături cu alte acte
Ce face acest act
Constată neconstituționalitatea unor prevederi din 1
- OUG nr. 120/2011 22 decembrie 2011 (prevederi anume) privind prorogarea unor termene
Augustin Zegrean - președinte
Aspazia Cojocaru - judecător
Acsinte Gaspar - judecător
Petre Lăzăroiu - judecător
Mircea Ștefan Minea - judecător
Iulia Antoanella Motoc - judecător
Ion Predescu - judecător
Puskas Valentin Zoltan - judecător
Tudorel Toader - judecător
Ionița Cochințu - magistrat-asistent
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Liviu-Daniel Arcer.
Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 68 alin. 4 din Codul de procedură civilă și ale
art. III din titlul XVI al Legii nr. 247/2005
privind reforma în domeniile proprietății și justiției, astfel cum a fost modificată prin
art. V din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 109/2010 , excepție ridicată de George Nicanor Ene în Dosarul nr. 22.967/3/2010 al Curții de Apel București - Secția a IV-a civilă și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 829D/2011.
La apelul nominal se constată lipsa părților, față de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.
Cauza fiind în stare de judecată, președintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate ca neîntemeiată, cu referire la jurisprudența Curții Constituționale în materie.
CURTEA,
având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:
Prin Încheierea din 7 iunie 2011, pronunțată în Dosarul nr. 22.967/3/2010, Curtea de Apel București - Secția a IV-a civilă a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 68 alin. 4 din Codul de procedură civilă și ale
art. III din titlul XVI al Legii nr. 247/2005
privind reforma în domeniile proprietății și justiției, astfel cum a fost modificată prin
art. V din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 109/2010 .
Excepția a fost ridicată de George Nicanor Ene cu ocazia soluționării recursului formulat împotriva încheierii pronunțate de Tribunalul București - Secția a III-a civilă, prin care s-a respins cererea care avea ca obiect comunicarea unei copii a stenogramei ședinței de judecată și aplicarea prevederilor
art. 13 alin. (3) din Legea nr. 304/2004
privind organizarea judiciară, care reglementează înregistrarea ședințelor de judecată.
În motivarea excepției de neconstituționalitate autorul acesteia susține că art. 68 alin. 4 din Codul de procedură civilă este neconstituțional, întrucât împiedicarea mandatarului de a pune concluzii în fața instanței încalcă libertatea de exprimare, dreptul la apărare, principiile privind înfăptuirea justiției și publicitatea ședinței de judecată. Mai arată că avocații sunt "simpli auxiliari ai justiției" cu interese ce nu coincid cu cele ale părților, astfel încât mandatarul nu poate fi obligat să pună concluzii prin avocat.
În ceea ce privește prevederile
art. III din titlul XVI al Legii nr. 247/2005 , se susține că acestea sunt neconstituționale, deoarece prorogarea termenului de înregistrare a ședințelor de judecată este cauzată de imposibilitatea premeditată de achiziționare a echipamentelor, creându-se posibilitatea unor abuzuri judiciare.
Curtea de Apel București - Secția a IV-a civilă opinează în sensul că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată, sens în care s-a pronunțat și Curtea Constituțională.
Potrivit dispozițiilor
art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.
Președinții celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepția de neconstituționalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și
Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:
Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale
art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze prezenta excepție.
Obiectul excepției de neconstituționalitate, astfel cum reiese din încheierea de sesizare, îl constituie dispozițiile art. 68 alin. 4 din Codul de procedură civilă și ale
art. III din titlul XVI al Legii nr. 247/2005
privind reforma în domeniile proprietății și justiției, precum și unele măsuri adiacente, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 653 din 22 iulie 2005, astfel cum a fost modificată prin
art. V din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 109/2010 .
În ceea ce privește critica dispozițiilor
art. III din titlul XVI al Legii nr. 247/2005 , din analiza considerentelor cuprinse în încheierea de sesizare, precum și a motivării formulate de autorul excepției, Curtea constată că, în realitate, critica de neconstituționalitate vizează soluția legislativă a prorogării termenului prevăzut de lege pentru înregistrarea ședințelor de judecată. Curtea observă că termenul prevăzut de
art. III din titlul XVI al Legii nr. 247/2005
a fost succesiv prorogat prin diverse ordonanțe de urgență ale Guvernului, iar, în prezent, acesta este prorogat prin
art. 1 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 120/2011
privind prorogarea unor termene, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 926 din 28 decembrie 2011.
Curtea constată că prevederile legale menționate, deși se referă la termenul prevăzut la
art. III din titlul XVI al Legii nr. 247/2005 , având, din această perspectivă, caracterul unei norme de trimitere, au totuși un conținut normativ de sine stătător. Astfel, Curtea reține că obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie, pe lângă dispozițiile art. 68 alin. 4 din Codul de procedură civilă, și cele ale
art. 1 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 120/2011
privind prorogarea unor termene, care au următorul cuprins:
- Art. 68 alin. 4 din Codul de procedură civilă: "Dacă mandatul este dat unei alte persoane decât unui avocat, mandatarul nu poate pune concluzii decât prin avocat, cu excepția consilierului juridic care, potrivit legii, reprezintă partea.";
-
Articolul 1
din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 120/2011
: "Termenul prevăzut la
art. III din titlul XVI al Legii nr. 247/2005
privind reforma în domeniile proprietății și justiției, precum și unele măsuri adiacente, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 653 din 22 iulie 2005, cu modificările și completările ulterioare, de la care se aplică dispozițiile
art. 13 din Legea nr. 304/2004
privind organizarea judiciară, republicată, cu modificările și completările ulterioare, referitoare la înregistrarea ședințelor de judecată, se prorogă până la data de 1 iulie 2012."
În susținerea neconstituționalității acestor dispoziții legale sunt invocate prevederile constituționale ale art. 5 privind cetățenia, art. 6 privind dreptul la identitate, art. 15 privind universalitatea, art. 16 privind egalitatea în drepturi, art. 24 privind dreptul la apărare, art. 30 privind libertatea de exprimare, art. 124 privind înfăptuirea justiției, art. 125 privind statutul judecătorilor, art. 126 privind instanțele judecătorești, art. 127 privind caracterul public al dezbaterilor și art. 131 privind rolul Ministerului Public.
Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea reține următoarele:
1. Asupra prevederilor art. 68 alin. 4 din Codul de procedură civilă, Curtea s-a mai pronunțat, în raport cu critici similare, respingând ca neîntemeiate criticile, în acest sens fiind, spre exemplu,
Decizia nr. 191*) din 6 martie 2012 , nepublicată încă la data pronunțării prezentei decizii,
Decizia nr. 1.445 din 5 noiembrie 2009 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 877 din 16 decembrie 2009,
Decizia nr. 412 din 26 martie 2009 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 274 din 28 aprilie 2009,
Decizia nr. 749 din 13 septembrie 2007 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 715 din 23 octombrie 2007, sau
Decizia nr. 726 din 24 octombrie 2006 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 979 din 7 decembrie 2006.
-------
a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 340 din 18 mai 2012.
Cu acele prilejuri, Curtea a constatat că posibilitatea reprezentării părții prin mandatar este prevăzută doar de art. 67 și art. 68 din Codul de procedură civilă, care stabilesc condițiile de exercitare a acestui mandat. Aceste condiții, precum și limitele în care poate fi exercitat mandatul, inclusiv posibilitatea mandatarului de a pune sau nu concluzii în instanță în numele părții, reprezintă opțiuni ale legiuitorului, care, potrivit dispozițiilor art. 126 alin. (2) din Constituție, stabilește regulile privind procedura de judecată.
Curtea a reținut că restricția mandatarului care nu are calitatea de avocat de a pune concluzii orale în instanță nu constituie o împiedicare a accesului liber la justiție, întrucât partea însăși poate participa la dezbateri și poate pune concluzii înaintea instanței de judecată, iar mandatarul are posibilitatea să formuleze cereri, să propună probe în tot cursul procesului, precum și să depună concluzii scrise.
De asemenea, Curtea a statuat că reprezentarea părților într-un proces prin mandatar, care poate fi avocat ori altă persoană cu sau fără pregătire juridică, este una dintre modalitățile prin care se asigură accesul liber la justiție, precum și exercitarea dreptului la apărare al părților, drepturi fundamentale prevăzute de Constituție, întrucât partea însăși poate participa la dezbateri și poate pune concluzii înaintea instanței de judecată.
Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine reconsiderarea jurisprudenței Curții Constituționale, atât soluția, cât și considerentele cuprinse în aceste decizii își păstrează valabilitatea și în cauza de față.
2. Din examinarea excepției de neconstituționalitate invocate, Curtea constată că soluția legislativă a prorogării termenului prevăzut la
art. III din titlul XVI al Legii nr. 247/2005
a mai făcut obiectul controlului de constituționalitate, exercitat din perspectiva unor critici similare celor formulate în prezenta cauză, în acest sens fiind, spre exemplu,
Decizia nr. 835 din 8 iulie 2008 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 574 din 30 iulie 2008,
Decizia nr. 1.385 din 29 octombrie 2009 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 874 din 15 decembrie 2009,
Decizia nr. 492 din 20 aprilie 2010 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 389 din 11 iunie 2010,
Decizia nr. 1.179 din 15 septembrie 2011 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 819 din 21 noiembrie 2011, și
Decizia nr. 112 din 9 februarie 2012 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 228 din 5 aprilie 2012, sau
Decizia nr. 131*) din 16 februarie 2012 , nepublicată încă la data pronunțării prezentei decizii.
--------
a fost publicată în Monitorul Oficial Al României, Partea I, nr. 295 din 4 mai 2012.
Cu acele prilejuri, Curtea a reținut, în esență, că prorogarea termenului pentru înregistrarea prin mijloace audio-video a ședințelor de judecată s-a realizat în vederea unei bune administrări a justiției ca serviciu public, ținând seama de gravele consecințe de ordin procedural care ar putea apărea în activitatea de judecată din cauza inexistenței suportului tehnic necesar și care ar putea fi invocate în cadrul proceselor aflate pe rolul instanțelor de judecată.
De asemenea, Curtea a reținut că, potrivit art. 147 din Codul de procedură civilă, "Dezbaterile urmate în ședință se vor trece în încheierea de ședință, care va fi semnată de judecători și grefier". Astfel, consemnarea activității desfășurate la fiecare termen de judecată se face în încheierea de ședință, act procedural care oferă instanței de control judiciar posibilitatea de a aprecia asupra desfășurării în condiții legale a procesului civil și de a verifica legalitatea măsurilor dispuse, asigurându-se, în acest mod, dreptul la un proces echitabil.
Curtea a constatat, totodată, că dispozițiile criticate se aplică tuturor persoanelor vizate de ipoteza normei juridice, fără a se institui privilegii sau discriminări pe considerente arbitrare.
Având în vedere că nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea jurisprudenței Curții Constituționale, considerentele și soluția deciziilor menționate își păstrează valabilitatea și în cauza de față.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al
art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,
CURTEA CONSTITUȚIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 68 alin. 4 din Codul de procedură civilă și ale
art. 1 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 120/2011
privind prorogarea unor termene, excepție ridicată de George Nicanor Ene în Dosarul nr. 22.967/3/2010 al Curții de Apel București - Secția a IV-a civilă.
Definitivă și general obligatorie.
Pronunțată în ședința publică din data de 10 aprilie 2012.
*)
Decizia Curții Constituționale nr. 191 din 6 martie 2012
*)
Decizia Curții Constituționale nr. 131 din 16 februarie 2012
PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE, AUGUSTIN ZEGREAN Magistrat-asistent, Ionița Cochințu
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.