Decizia nr. 469/2012

Augustin Zegrean - președinte

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ștefan Minea - judecător

Iulia Antoanella Motoc - judecător

Ion Predescu - judecător

Tudorel Toader - judecător

Fabian Niculae - magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Liviu-Daniel Arcer.

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 189 alin. 1 pct. 1 și alin. 2 din Codul de procedură civilă, excepție ridicată de Emanuel Veleriu Iercan în Dosarul nr. 25.195/271/2010 al Judecătoriei Oradea - Secția civilă și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 1.604D/2011.

La apelul nominal se constată lipsa părților, față de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Cauza fiind în stare de judecată, președintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere ca neîntemeiată a excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, reține următoarele:

Prin Încheierea din 29 noiembrie 2011, pronunțată în Dosarul nr. 25.195/271/2010, Judecătoria Oradea - Secția civilă a sesizat Curtea Constituțională pentru soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 189 alin. 1 pct. 1 și alin. 2 din Codul de procedură civilă.

Excepția a fost invocată de Emanuel Valeriu Iercan într-o cauză civilă având ca obiect soluționarea unei plângeri formulate împotriva unui proces-verbal de constatare și sancționare a unei contravenții.

În motivarea excepției de neconstituționalitate autorul acesteia susține, în esență, că răspunderea contravențională are o reglementare confuză și neunitară în legislația internă, ceea ce a determinat intervenția unei instanțe suprastatale, Curtea Europeană a Drepturilor Omului, care, în Hotărârea din 4 octombrie 2007, pronunțată în Cauza Anghel împotriva României, a stabilit caracterul de acuzație în materie penală a procesului-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor. Asimilarea procedurii contravenționale unei proceduri penale evidențiază neconformitatea limitării probațiunii, prin textele indicate ca fiind neconstituționale, cu legislația europeană și cu însăși Constituția României.

De asemenea, se creează un dezechilibru vădit între posibilitatea petentului de a se apăra în fața acuzației prin audierea martorilor oculari rude și posibilitatea agentului constatator de a folosi în cadrul procedurii contravenționale orice martori, fără nicio limitare. Astfel, în cazul în care singurul martor ocular care însoțea în autovehicul contravenientul este o asemenea rudă, acesta se găsește în imposibilitatea de a proba netemeinicia actului de acuzare datorită caracterului de rudă al singurului martor ocular disponibil pentru contravenient, situație nespecifică unei proceduri penale.

Judecătoria Oradea - Secția civilă apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată, întrucât textul de lege contestat nu contravine niciuneia dintre normele constituționale invocate în susținerea ei.

În opinia instanței, interdicția prevăzută de art. 189 alin. 1 pct. 1 din Codul de procedură civilă se întemeiază pe o prezumție de parțialitate și subiectivism al rudelor și afinilor până la gradul al treilea inclusiv în relatarea faptelor de care au cunoștință, textul legal invocat asigurând totodată respectarea unui principiu fundamental al dreptului procesual - principiul aflării adevărului, statuat la art. 129 alin. 5 din Codul de procedură civilă.

Potrivit prevederilor

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

Avocatul Poporului consideră că dispozițiile legale criticate sunt constituționale.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și

Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, ale art. 1 alin. (2), ale

art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie prevederile art. 189 alin. 1 pct. 1 și alin. 2 din Codul de procedură civilă, care au următorul conținut: "Nu pot fi ascultați ca martori:

1. rudele și afinii până la gradul al treilea inclusiv; [...]

Părțile pot conveni, expres sau tacit, să fie ascultate ca martori și persoanele prevăzute la alin. 1 pct. 1 și 2."

În opinia autorului excepției de neconstituționalitate, prevederile legale criticate contravin dispozițiilor constituționale cuprinse în art. 20 referitor la tratatele internaționale privind drepturile omului și în art. 21 alin. (3) privind accesul liber la justiție. De asemenea, sunt considerate a fi încălcate și dispozițiile art. 6 paragraful 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.

Examinând excepția de neconstituționalitate ridicată, Curtea constată că s-a mai pronunțat asupra dispozițiilor art. 189 alin. 1 pct. 1 din Codul de procedură civilă, prin raportare la critici similare, constatând constituționalitatea acestora.

Astfel, prin

Decizia nr. 145 din 21 februarie 2012 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 161 din 12 martie 2012, și prin

Decizia nr. 80 din 8 februarie 2007 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 120 din 19 februarie 2007, Curtea a statuat că proba testimonială reprezintă unul dintre mijloacele probatorii cel mai frecvent folosite în procesul civil. Mijlocul de probă îl reprezintă tocmai declarațiile făcute de martor, persoană terță față de proces, care relatează în fața instanței fapte sau împrejurări concludente pentru soluționarea cauzei. În principiu, orice persoană care are cunoștință despre fapte relevante referitoare la pricina dedusă justiției poate fi ascultată în calitate de martor. De la această regulă legea procesual civilă instituie anumite excepții, indicând persoanele care nu pot fi audiate ca martori, precum și pe cele care sunt scutite de la obligația de a depune mărturie, în considerarea calității pe care o dețin.

În acest context, Curtea a observat că interdicția consacrată de art. 189 alin. 1 pct. 1 din Codul de procedură civilă se întemeiază pe o prezumție de parțialitate și subiectivism al rudelor și afinilor până la gradul al treilea inclusiv în relatarea faptelor de care au cunoștință. Textul de lege dedus controlului relevă o evidentă utilitate în cadrul procesului civil. Astfel, prin instituirea acestei interdicții se asigură de plano echilibrul procesual al părților în litigiu și se respectă unul dintre principiile fundamentale ale dreptului procesual - principiul aflării adevărului, statuat la art. 129 alin. 5 din Codul de procedură civilă, potrivit căruia: "Judecătorii au îndatorirea să stăruie, prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice greșeală privind aflarea adevărului în cauză, pe baza stabilirii faptelor și prin aplicarea corectă a legii, în scopul pronunțării unei hotărâri temeinice și legale. Dacă probele propuse nu sunt îndestulătoare pentru lămurirea în întregime a procesului, instanța va dispune ca părțile să completeze probele. De asemenea, judecătorul poate, din oficiu, să pună în discuția părților necesitatea administrării altor probe, pe care le poate ordona chiar dacă părțile se împotrivesc."

Pe de altă parte, potrivit dispozițiilor art. 189 alin. 2 din Codul de procedură civilă, incapacitatea rudelor și afinilor până la gradul al treilea inclusiv de a depune mărturie, fiind stabilită exclusiv în interesul părților litigante, este o incapacitate relativă, astfel încât părțile pot conveni, expres sau tacit, îndepărtarea interdicției cu un atare obiect.

Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură a determina reconsiderarea jurisprudenței Curții, atât soluția, cât și considerentele cuprinse în această decizie își păstrează valabilitatea și în prezenta cauză.

În aceste condiții nu se pot reține nici criticile de neconstituționalitate privind dispozițiile art. 189 alin. 2 din Codul de procedură civilă, acestea reprezentând opțiunea legiuitorului, fiind, de asemenea, edictate în favoarea părților din proces.

Pentru motivele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 189 alin. 1 pct. 1 și alin. 2 din Codul de procedură civilă, excepție ridicată de Emanuel Veleriu Iercan în Dosarul nr. 25.195/271/2010 al Judecătoriei Oradea - Secția civilă.

Definitivă și general obligatorie.

Pronunțată în ședința publică din data de 8 mai 2012.