Decizie · Curtea de Apel Bucuresti-Secția a Ix-A Civilă și pentru Cauze Privind Proprietatea Intelectuală, Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale

Decizia nr. 162

A din 31 octombrie 2012 privind judecarea contestației în anulare formulate de contestatoarea-apelantă ASOCIAȚIA HÂRTIEI DIN ROMÂNIA împotriva Deciziei civile nr. 88A/31.05.2012 , în contradictoriu cu intimatele-pârâte COPYRO, PERGAM, VISARTA.

prezumat în vigoare

Emitent
Curtea de Apel Bucuresti-Secția a Ix-A Civilă și pentru Cauze Privind Proprietatea Intelectuală, Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale
Publicat în
Monitorul Oficial nr. 455 din 24 iulie 2013
Citat de
3 acte
Citează
4 acte
Structură
1 articol · 13.928 caractere
Sursă
legislatie.just.ro

Dosar nr. 5.168/2/2012

Curtea constituită din:

Președinte - Bianca Antoaneta Scrob

Judecător - Antonela Cătălina Brătuianu

Grefier - Mihaela Lăcătușu

Pe rol se află judecarea contestației în anulare formulate de contestatoarea-apelantă ASOCIAȚIA HÂRTIEI DIN ROMÂNIA împotriva

Deciziei civile nr. 88A/31.05.2012 , pronunțată de Curtea de Apel București, Secția a IX-a civilă și pentru cauze privind proprietatea intelectuală, conflicte de muncă și asigurări sociale, în Dosarul nr. 2.352/2/2012, în contradictoriu cu intimatele-pârâte COPYRO, PERGAM, VISARTA.

La apelul nominal făcut în ședință publică au răspuns contestatoarea-apelantă ASOCIAȚIA HÂRTIEI DIN ROMÂNIA, reprezentată de avocat Zorcă Valentin, cu împuternicire avocațială seria B nr. 911522/2012, intimata COPYRO, reprezentată de avocat Ionescu Mircea Felix Melinești, cu împuternicire avocațială nr. 133303 din 2 octombrie 2012, aflată la fila 193 din dosar, și intimata PERGAM, reprezentată de director general Ana Maria Marinescu, cu împuternicire aflată la fila 104 din dosar, lipsind intimata-pârâtă VISARTA.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

La strigarea cauzei la amânare, apărătorul contestatoarei-apelante ASOCIAȚIA HÂRTIEI DIN ROMÂNIA arată că dorește să depună înscrisuri.

Curtea, având în vedere momentul strigării pricinii și împrejurarea că se solicită probe, dispune lăsarea cauzei la ordine.

La a doua strigare a cauzei, la apelul nominal făcut în ședință publică au răspuns contestatoarea-apelantă ASOCIAȚIA HÂRTIEI DIN ROMÂNIA, reprezentată de avocat Zorcă Valentin, cu împuternicire avocațială seria B nr. 911522/2012, și intimata PERGAM, reprezentată de director general Ana Maria Marinescu, cu împuternicire aflată la fila 104 din dosar, lipsind intimatele-pârâte COPYRO și VISARTA.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

Apărătorul contestatoarei-apelante ASOCIAȚIA HÂRTIEI DIN ROMÂNIA solicită încuviințarea probei cu înscrisuri, constând în poziția Asociației Unice a Distribuitorilor de Hârtie din Europa - EUGROPA.

Curtea, după deliberare, încuviințează proba cu înscrisuri solicitată de contestatoarea-apelantă.

Apărătorul contestatoarei-apelante depune înscrisul încuviințat, precum și traducerea legalizată a acestuia și note scrise, în 3 exemplare, și comunică un exemplar al acestora părții prezente prin reprezentant.

Curtea pune în discuție excepția inadmisibilității cererii de contestație în anulare invocată de intimata PERGAM prin întâmpinare.

Apărătorul contestatoarei-apelante ASOCIAȚIA HÂRTIEI DIN ROMÂNIA solicită respingerea excepției inadmisibilității cererii de contestație în anulare formulate de partea pe care o reprezintă, arătând că prezenta cerere se circumscrie perfect definiției date în doctrina românească hotărârii judecătorești. Precizează că hotărârea atacată este irevocabilă și nu poate fi atacată cu recurs. Pe de altă parte, arată că legiuitorul a dat posibilitatea justițiabilului ca o hotărâre care a fost pronunțată cu omisiunea unui motiv ce trebuia analizat să poată fi atacată cu o contestație în anulare; în această situație, trebuie reținut și principiul imparțialității, în sensul că orice hotărâre judecătorească irevocabilă poate fi atacată cu această cale de atac. Susține că motivele de apel nu au fost contraargumentate.

Pe fondul cauzei, apărătorul contestatoarei-apelante solicită admiterea contestației în anulare, astfel cum a fost formulată.

În ce privește cazul Padawan, susține că instanța de apel a preluat susținerile Curții arbitrale și nu a analizat cazul Padawan și nici susținerile părții pe care o reprezintă.

Arată că echilibrul just impune posibilitatea de a se identifica unde există lezarea părții. Or, în cazul părții pe care o reprezintă, aceasta nu există, fiindcă lezarea presupune o legătură între cel care poate obține un beneficiu în urma neacoperirii acestui drept de autor și cel care se consideră a fi beneficiarul dreptului de autor. Susține că partea pe care o reprezintă nu are niciun beneficiu în ce privește lezarea dreptului de autor. Principiul lezării, echilibrul just și cazul Padawan nu au fost analizate de instanță.

Mai arată că există o dimensionare a ponderii utilizării hârtiei, iar studiul privind ponderea utilizării hârtiei nu există la dosarul cauzei.

În ce privește cheltuielile de judecată, arată că în apel s-a reținut culpa exclusivă procesuală a intimatelor, dar a reținut o compensare a acestora cu COPYRO, în condițiile în care această parte nu a înaintat cheltuieli de judecată și nu s-a pronunțat asupra cheltuielilor de judecată solicitate de partea pe care o reprezintă.

De asemenea, arată că în momentul în care se pune o limită de 0,1% pe cantitatea de hârtie, iar remunerația se aplică pe prețul hârtiei la valoarea acesteia în vamă, această remunerație se mărește la 0,12%. Totodată, susține că nu se ia în considerare ponderea hârtiei și susține că această dimensionare este normal a fi avută în vedere.

Reprezentantul intimatei PERGAM solicită admiterea excepției inadmisibilității contestației în anulare și respingerea contestației în anulare, ca inadmisibilă.

Susține că această cale de atac se poate exercita numai împotriva deciziilor pronunțate de instanțele de recurs. În cauză, Curtea de Apel București, Secția a IX-a civilă și pentru cauze privind proprietatea intelectuală, conflicte de muncă și asigurări sociale, s-a pronunțat în apel, iar contestația în anulare poate fi exercitată doar dacă instanța de recurs a omis să analizeze un motiv cu care a fost învestită, și nu asupra hotărârilor date în apel. Prin decizia a cărei anulare se solicită, Curtea de Apel București, Secția a IX-a civilă și pentru cauze privind proprietatea intelectuală, conflicte de muncă și asigurări sociale, a admis apelul formulat de ASOCIAȚIA HÂRTIEI DIN ROMÂNIA.

În ce privește celelalte solicitări formulate de contestatoarea-apelantă, acestea pot fi considerate motive de revizuire, și nu de anulare a deciziei.

Având cuvântul în replică, apărătorul contestatoarei-apelante arată că instanța de apel a omis să analizeze înțelesul noțiunii de taxă cu efect echivalent, arătând că există o decizie a Curții Constituționale din 2001. Susține că România a aderat 4 ani mai târziu la Tratatul Comunității Europene cu privire la taxele cu efect echivalent.

Curtea reține cauza în pronunțare.

CURTEA,

Prin

Decizia civilă nr. 88 A din 31 mai 2012 , pronunțată de Curtea de Apel București, Secția a IX-a civilă și pentru cauze privind proprietatea intelectuală, conflicte de muncă și asigurări sociale, în Dosarul nr. 2.352/2/2012, s-a admis apelul formulat de apelanta ASOCIAȚIA HÂRTIEI DIN ROMÂNIA împotriva

Hotărârii arbitrale nr. 2 din 22 februarie 2012

pronunțate de Corpul de arbitri de pe lângă Oficiul Român pentru Drepturile de Autor în contradictoriu cu intimații COPYRO, PERGAM și VISARTA. S-a dispus modificarea în parte a

Hotărârii arbitrale, nr. 2 din 22 februarie 2012

referitoare la Metodologia privind cuantumul remunerației compensatorii pentru copia privată pentru coli de hârtie pentru copiator format A 4, astfel:

Articolul 4

va avea următorul cuprins: "Baza de calcul pentru remunerația compensatorie pentru copia privată pentru colile de hârtie pentru copiator format A4, indiferent de gramaj, se calculează:

- la valoarea în lei din vamă, pentru hârtia pentru copiator importată, conform declarației vamale de import (DVI) și facturii externe;

- la valoarea facturii externe/declarației de achiziție intracomunitară, fără TVA, pentru hârtia de copiator format A4, indiferent de gramaj, introdusă în spațiul comercial al României din Comunitatea Europeană;

- la valoarea facturată, tară TVA, cu ocazia punerii în circulație a colilor de hârtie pentru copiator format A4, indiferent de gramaj, de către fabricanți."

S-a înlăturat clauza stipulată la pct. 6 al metodologiei stabilite prin hotărârea arbitrală, referitoare la plata de penalități de 0,1% pe zi de întârziere pentru achitarea cu întârziere a remunerației compensatorii.

Au fost menținute celelalte dispoziții ale hotărârii arbitrale apelate.

A fost obligată fiecare intimată la plata către apelantă a câte 1.000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată. A fost obligată apelanta la plata către intimata COPYRO a sumei de 1.000 lei, reprezentând cheltuieli de judecată. S-au compensat obligațiile reciproce stabilite pentru apelantă și intimata COPYRO.

Contestația în anulare înregistrată la data de 27 iunie 2012, precizată la 4 septembrie 2012 de către apelanta ASOCIAȚIA HÂRTIEI DIN ROMÂNIA, a fost întemeiată pe dispozițiile art. 318 alin. 1 din Codul de procedură civilă, în sensul existenței unei greșeli materiale și al omiterii, din greșeală, a cercetării motivelor de modificare și/sau casare.

S-a solicitat desființarea în parte a deciziei contestate și admiterea apelului în totalitate, astfel cum a fost formulat.

S-au expus argumentele pentru care apelanta consideră că nu poate fi declarată utilizator al copiei private conform

Legii nr. 8/1996 . În esență, s-a menționat că instanța de apel a omis să analizeze înțelesul noțiunii de taxă cu efect echivalent și nu s-a pronunțat asupra cheltuielilor de la Curtea arbitrală.

Intimata-pârâtă PERGAM a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea ca inadmisibilă a cererii în anulare întemeiate pe dispozițiile art. 318 din Codul de procedură civilă, cu argumentul că hotărârea atacată nu a fost pronunțată de o instanță de recurs, iar instanța de apel s-a pronunțat asupra întregului obiect al apelului, astfel cum acesta a fost formulat și indicat de către apelant.

Prin întâmpinarea formulată de către intimata-pârâtă COPYRO s-a solicitat respingerea contestației în anulare ca nefondată.

Examinând cu prioritate excepția cuprinsă în întâmpinarea intimatei PERGAM, a inadmisibilității contestației în anulare, exclusiv sub aspectul formulării unei căi de atac împotriva unei hotărâri care nu este pronunțată de o instanță de recurs, Curtea constată inadmisibilă contestația în anulare, urmând a fi respinsă, pentru următoarele considerente:

Contestația în anulare specială reglementată de art. 318 din Codul de procedură civilă este o cale extraordinară de atac, exercitată împotriva deciziilor date asupra recursului. În speță, au fost invocate motivele constând în dezlegarea rezultată dintr-o greșeală materială, respectiv omisiunea din greșeală a cercetării motivelor de modificare sau de casare.

Una dintre condițiile preliminare de exercitare a căii extraordinare de atac, dedusă din dispozițiile mai sus menționate, o reprezintă pronunțarea hotărârii atacate de către o instanță de recurs.

Observând conținutul contestației în anulare cu care a fost învestită, Curtea constată că nu pot fi reținute considerații de admisibilitate a acesteia câtă vreme hotărârea în discuție a fost pronunțată de către o instanță de apel.

În materia gestionării drepturilor de autor și a drepturilor conexe,

Legea nr. 8/1996

dispune colectarea și repartizarea drepturilor patrimoniale, conform metodologiilor pe domenii de activitate. Acestea sunt elaborate prin proceduri specifice și includ negocierea părților cu încheierea unui protocol sau, în cazul imposibilității convenirii unei forme unice a metodologiei, desfășurarea procedurii de arbitraj, cu pronunțarea unei hotărâri arbitrale, împotriva căreia poate fi exercitată doar calea de atac a apelului, conform

art. 131^2 alin. 9 din Legea nr. 8/1996 .

Dispozițiile procedurale în această materie primesc astfel un caracter derogatoriu de la dreptul comun, soluția pronunțată în apel devenind definitivă și irevocabilă. Hotărârea instanței poate fi supusă căilor extraordinare de atac ale contestației în anulare obișnuite și revizuirii, în limitele trasate de dreptul procedural comun prin dispozițiile art. 317, respectiv art. 322 din Codul de procedură civilă.

A interpreta ca fiind extinsă posibilitatea exercitării unor alte căi extraordinare de atac, cum sunt cele ale recursului și contestației în anulare speciale (descrisă expres de art. 318 din Codul de procedură civilă ca fiind aplicabilă doar hotărârilor instanțelor de recurs), înseamnă a adăuga la lege, depășind cadrul stabilit prin dispozițiile legii speciale.

Ca atare, în baza acestor dispoziții legale și constatând neîndeplinirea unei condiții speciale de exercitare a căii extraordinare de atac, astfel cum dispune textul de lege, Curtea va respinge contestația ca inadmisibilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

În numele legii

DECIDE:

Respinge ca inadmisibilă contestația în anulare formulată de contestatoarea-apelantă ASOCIAȚIA HÂRTIEI DIN ROMÂNIA, cu sediul în sectorul 2, București, str. Dinu Vintilă nr. 5, bl. 4, sc. 1, ap. 6, împotriva

Deciziei civile nr. 88A din 31 mai 2012 , pronunțată de Curtea de Apel București, Secția a IX-a civilă și pentru cauze privind proprietatea intelectuală, conflicte de muncă și asigurări sociale, în Dosarul nr. 2.352/2/2012, în contradictoriu cu intimatele-pârâte COPYRO, cu sediul în sectorul 2, București, str. Paleologu nr. 5 A, et. 3, ap. 3, PERGAM, cu sediul în sectorul 3, București, bd Mircea Vodă nr. 35, bl. M27, et. 6, ap. 17, VISARTA, cu sediul în sectorul 5, București, str. Fabrica de Chibrituri nr. 9-11.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 31 octombrie 2012.

PREȘEDINTE
BIANCA ANTOANETA SCROB
Judecător,
Antonela Cătălina Brătuianu
Grefier,
Mihaela Lăcătușu

Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.