Decizia nr. 819/2015

Daniel Marius Morar

- președinte

Valer Dorneanu

- judecător

Petre Lăzăroiu

- judecător

Mircea Ștefan Minea

- judecător

Mona-Maria Pivniceru

- judecător

Puskas Valentin Zoltan - judecător

Simona-Maya Teodoroiu

- judecător

Tudorel Toader

- judecător

Daniela Ramona Marițiu - magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Cosmin Grancea.

1. Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 598 alin. (1) din Codul de procedură penală, excepție ridicată de Viorica Luca în Dosarul nr. 7.201/55/2015 al Judecătoriei Arad - Secția penală. Excepția formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 1.403D/2015.

2. La apelul nominal se constată lipsa părților, față de care procedura de citare este legal îndeplinită. Magistratul-asistent referă asupra notelor scrise depuse la dosar de către autoarea excepției prin care se solicită admiterea acesteia.

3. Cauza fiind în stare de judecată, președintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepției de neconstituționalitate. În acest sens, face referire la

Decizia Curții Constituționale nr. 155/2009 .

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, reține următoarele:

4. Prin Încheierea din data de 1 septembrie 2015, pronunțată în Dosarul nr. 7.201/55/2015, Judecătoria Arad - Secția penală a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 598 alin. (1) din Codul de procedură penală, excepție ridicată de Viorica Luca cu ocazia soluționării unei contestații la executare.

5. În motivarea excepției de neconstituționalitate, autoarea acesteia susține că dispozițiile criticate sunt neconstituționale, deoarece între cazurile în care se poate promova o contestație împotriva executării hotărârii penale nu este trecută și "eroarea judiciară notorie", precum și ipoteza "în alte cazuri". Arată că textul criticat este neconstituțional și prin faptul că nu permite instanței competente să judece contestația în executare și să efectueze inclusiv un examen al fondului cauzei. În continuare, expune situația de fapt, apreciind că în speță s-a produs o eroare judiciară cu consecința privării sale de libertate.

6. Judecătoria Arad - Secția penală apreciază că dispozițiile de lege criticate sunt conforme Constituției. Arată că procedura de soluționare a erorilor materiale ivite în cursul întocmirii actelor în cadrul procesului penal, alături de procedura modificărilor efectuate în actele procedurale și de înlăturare a unor omisiuni vădite, are o reglementare distinctă în Codul de procedură penală în cadrul capitolului IV - art. 277-279, astfel că această materie nu face obiectul contestației la executare. De asemenea, eventualele erori asupra judecării fondului cauzei, descoperite ulterior rămânerii definitive a unei hotărâri penale, urmează a fi soluționate prin exercitarea unei căi extraordinare de atac prevăzute de Codul de procedură penală, nefăcând nici această materie obiectul contestației la executare.

7. Potrivit prevederilor

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , actul de sesizare a fost comunicat președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

8. Avocatul Poporului arată că dispozițiile legale criticate stabilesc cazurile în care se poate face contestație la executare, aceasta fiind o modalitate de rezolvare a cererilor sau plângerilor ocazionate de punerea în executare a hotărârilor penale. Prin contestația la executare nu se reclamă nelegalitatea sau netemeinicia hotărârilor penale definitive, ci nelegalitatea ce s-ar constata prin punerea în executare a hotărârii. Apreciază că textul de lege criticat nu îngrădește liberul acces la justiție, întrucât contestația la executare reprezintă, în sine, o garanție a realizării acestui drept, iar în ceea ce privește pretinsa încălcare a dispozițiilor art. 23 alin. (1), (9), (12) și (13) din Legea fundamentală, reține că acestea nu sunt incidente în cauză.

9. Referitor la invocarea art. 53 alin. (1) din Legea fundamentală, menționează că prevederile legale criticate, prin conținutul reglementării lor, nu pun în discuție restrângeri ale exercițiului unor drepturi sau libertăți fundamentale. De asemenea, apreciază că acceptarea criticilor de neconstituționalitate, care vizează completarea normelor supuse controlului, ar echivala cu transformarea instanței de contencios constituțional într-un legislator pozitiv, ceea ce ar contraveni art. 61 din Constituție, potrivit căruia "Parlamentul este [... ] unica autoritate legiuitoare a țării", fiind în contradicție și cu dispozițiile

art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992

privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, conform cărora "Curtea Constituțională se pronunță numai asupra constituționalității actelor cu privire la care a fost sesizată, fără a putea modifica sau completa prevederile supuse controlului".

10. Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând actul de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și

Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:

11. Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale

art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

12. Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 598 alin. (1) din Codul de procedură penală cu următorul conținut: "Contestația împotriva executării hotărârii penale se poate face în următoarele cazuri:

a) când s-a pus în executare o hotărâre care nu era definitivă;

b) când executarea este îndreptată împotriva altei persoane decât cea prevăzută în hotărârea de condamnare;

c) când se ivește vreo nelămurire cu privire la hotărârea care se execută sau vreo împiedicare la executare;

d) când se invocă amnistia, prescripția, grațierea sau orice altă cauză de stingere ori de micșorare a pedepsei."

13. În opinia autoarei excepției, prevederile criticate contravin prevederilor constituționale cuprinse în art. 21 alin. (1)-(3) referitor la accesul liber la justiție, art. 23 alin. (1), (9), (12) și (13) referitor la libertatea individuală, art. 52 alin. (3) referitor la răspunderea patrimonială a statului pentru prejudiciile cauzate prin erorile judiciare și art. 53 referitor la restrângerea exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți.

14. Examinând excepția de neconstituționalitate, în ceea ce privește critica potrivit căreia printre cazurile în care se poate promova o contestație împotriva executării hotărârii penale nu figurează "eroarea judiciară notorie", și nici ipoteza generală, cuprinzătoare "în alte cazuri", Curtea apreciază că aceasta nu poate fi reținută. Astfel, Curtea observă că autoarea excepției tinde la relevarea pretinsei neconstituționalități a textului de lege criticat prin raportare nu la conținutul normativ intrinsec, ci prin raportare la o anumită soluție legislativă pe care acesta nu o cuprinde. Or, analiza unor astfel de critici de neconstituționalitate nu intră în competența de soluționare a Curții Constituționale, care, potrivit

art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 , "se pronunță numai asupra constituționalității actelor cu privire la care a fost sesizată" și, prin urmare, nu are competența de a cenzura o eventuală omisiune legislativă. În acest sens, Curtea Constituțională a statuat în mod constant în jurisprudența sa (spre exemplu,

Decizia nr. 159 din 10 noiembrie 1998 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 51 din 4 februarie 1999) că nu își poate asuma rolul de a crea, de a abroga sau de a modifica o normă juridică spre a îndeplini rolul de legislator pozitiv și nici nu se poate substitui legiuitorului pentru adăugarea unor noi prevederi celor instituite.

15. În continuare, Curtea observă că procedura contestației la executare este calificată ca un mijloc procesual de rezolvare a situațiilor relative la executarea hotărârii, după rămânerea definitivă a acesteia. Astfel, procedura contestației la executare este o modalitate de rezolvare a cererilor sau plângerilor ocazionate de punerea în executare a hotărârilor penale. Prin contestația la executare nu se reclamă nelegalitatea sau netemeinicia hotărârilor penale definitive, ci nelegalitatea ce s-ar constata prin punerea în executare a hotărârii. Prin

Decizia nr. 329 din 3 aprilie 2007 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 311 din 10 mai 2007, și

Decizia nr. 77 din 8 februarie 2005 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 162 din 23 februarie 2005, Curtea a reținut că dispozițiile referitoare la contestația la executare constituie norme de procedură, iar, conform art. 126 alin. (2) din Constituție, procedura de judecată este prevăzută numai prin lege, stabilirea unor reguli speciale de procedură, precum și a modalităților de exercitare a drepturilor procesuale (cum este și cea privind cazurile în care se poate face contestație la executare) fiind realizată de legiuitor în exercitarea competenței sale constituționale. Curtea a statuat în acest sens că "legiuitorul poate institui, în considerarea unor situații deosebite, reguli speciale de procedură, principiul liberului acces la justiție presupunând posibilitatea neîngrădită a celor interesați de a utiliza aceste proceduri, în formele și în modalitățile instituite de lege".

16. Curtea observă că, referitor la hotărârile judecătorești definitive, prin

Decizia nr. 1.470 din 8 noiembrie 2011 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 853 din 2 decembrie 2011, a statuat că hotărârile penale definitive sunt susceptibile de modificări și schimbări în cursul executării numai ca urmare a descoperirii unor împrejurări care, dacă erau cunoscute în momentul pronunțării hotărârii, ar fi condus la luarea altor măsuri împotriva făptuitorului, ori ca urmare a unor împrejurări intervenite după ce hotărârea a rămas definitivă. În aceste situații apare necesitatea de a se schimba conținutul hotărârii puse în executare în acord cu situația obiectivă prin operarea modificărilor corespunzătoare în procedura executării. Instanțele superioare nu trebuie să își folosească dreptul de reformare decât pentru a corecta erorile de fapt sau de drept și erorile judiciare, și nu pentru a proceda la o nouă analiză. (Hotărârea din 7 iulie 2009, pronunțată în Cauza Stanca Popescu împotriva României, paragraful 99, și Hotărârea din 24 iulie 2003, pronunțată în Cauza Ryabykh împotriva Rusiei, paragraful 52).

17. De asemenea, Curtea reține că, prin

Decizia nr. 284 din 27 martie 2012 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 344 din 21 mai 2012, și

Decizia nr. 530 din 12 decembrie 2013 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 23 din 13 ianuarie 2014, a statuat că din prevederile constituționale ale art. 124 alin. (2), potrivit cărora "Justiția este unică, imparțială și egală pentru toți", precum și ale art. 126 alin. (1), potrivit cărora "Justiția se realizează prin Înalta Curte de Casație și Justiție și prin celelalte instanțe judecătorești stabilite de lege", se desprinde principiul plenitudinii de jurisdicție a instanțelor judecătorești. Acesta presupune, printre altele, că instanțele judecătorești sunt îndreptățite să judece orice pricini sau toate litigiile de o anumită categorie, cu excepția acelora date, prin dispoziții legale exprese, în competența altor instanțe sau organe. Or, rejudecarea cauzei după anularea sau desființarea hotărârii de condamnare pentru un fapt nou sau recent descoperit care dovedește că s-a produs o eroare judiciară are o reglementare distinctă în Codul de procedură penală în cadrul capitolului VI - art. 538-542, această materie nefăcând obiectul contestației la executare.

18. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 , cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Viorica Luca în Dosarul nr. 7.201/55/2015 al Judecătoriei Arad - Secția penală și constată că dispozițiile art. 598 alin. (1) din Codul de procedură penală sunt constituționale în raport cu criticile formulate.

Definitivă și general obligatorie.

Decizia se comunică Judecătoriei Arad - Secția penală și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunțată în ședința din data de 24 noiembrie 2015.