Decizia nr. 308/2018

Articolul 33

alin. (2) : „Dacă cererea de chemare în judecată este netimbrată sau insuficient timbrată, reclamantului i se pune în vedere, în condițiile

art. 200 alin. (2) teza I din Codul de procedură civilă , obligația de a timbra cererea în cuantumul stabilit de instanță și de a transmite instanței dovada achitării taxei judiciare de timbru, în termen de cel mult 10 zile de la primirea comunicării instanței. Prin aceeași comunicare instanța îi pune în vedere reclamantului posibilitatea de a formula, în condițiile legii, cerere de acordare a facilităților la plata taxei judiciare de timbru, în termen de 5 zile de la primirea comunicării. Dispozițiile

art. 200 alin. (2) teza I din Codul de procedură civilă

rămân aplicabile în ceea ce privește complinirea celorlalte lipsuri ale cererii de chemare în judecată. Instanța însă nu va proceda la comunicarea cererii de chemare în judecată în condițiile

art. 201 alin. (1) din Codul de procedură civilă , decât după soluționarea cererii de acordare a facilităților la plata taxei judiciare de timbru.“;

–

Articolul 39

alin. (2) : „Cererea [de reexaminare s.n.] se soluționează în camera de consiliu de un alt complet, fără citarea părților, prin încheiere definitivă. Dispozițiile

art. 200 alin. (2) teza I din Codul de procedură civilă

rămân aplicabile în ceea ce privește complinirea celorlalte lipsuri ale cererii de chemare în judecată. Instanța va proceda la comunicarea cererii de chemare în judecată, în condițiile

art. 201 alin. (1) din Codul de procedură civilă , numai după soluționarea cererii de reexaminare.“

20.

În opinia autorului excepției de neconstituționalitate, dispozițiile legale criticate încalcă prevederile constituționale ale

art. 1 alin. (4)

și

(5)

privind principiului separației și echilibrului puterilor în stat, precum și calitatea legii,

art. 21

privind accesul liber la justiție,

art. 73 alin. (3) lit. k)

privind reglementarea prin lege organică a contenciosului administrativ,

art. 115 alin. (6)

privind materiile ce nu pot fi reglementate prin ordonanțe de urgență și

art. 126 alin. (2)

potrivit căruia „Competența instanțelor judecătorești și procedura de judecată sunt prevăzute numai prin lege“. De asemenea, autorul excepției susține că sunt încălcate prevederile

art. 20

și

art. 148 din Constituție , prin raportare la dispozițiile

art. 6

și

art. 13 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului

și a libertăților fundamentale, referitoare la dreptul la un proces echitabil și dreptul la un remediu efectiv, precum și în raport cu dispozițiile

art. 41 alin. (2) lit. a) ,

art. 47

și

art. 48 din Carta drepturilor fundamentale

a Uniunii Europene, dispoziții privind dreptul oricărei persoane de a fi ascultată înainte de luarea oricărei măsuri individuale care ar putea să îi aducă atingere, dreptul la o cale de atac eficientă și la un proces echitabil, respectiv prezumția de nevinovăție și dreptul la apărare.

21.

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că dispozițiile legale criticate au mai format obiect al controlului de constituționalitate, prin raportare la critici identice cu cele formulate în prezenta cauză de același autor. Astfel, prin

Decizia nr. 844 din 14 decembrie 2017 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 236 din 16 martie 2018, Curtea a reținut că imprevizibilitatea unui text de lege nu poate fi reținută în măsura în care, din coroborarea prevederilor unui act normativ - în speță

Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 80/2013

-, precum și a altor acte normative la care se face trimitere - în situația textului de lege criticat fiind vorba de

Codul de procedură civilă

-, pot fi deduse toate aspectele necesare aplicării sale. Raportat la situația invocată de autorul excepției, se poate reține imprevizibilitatea dispozițiilor de lege criticate doar pentru că nu reafirmă rolul pe care îl îndeplinește instanța de judecată în soluționarea cererii de reexaminare a modului de stabilire a taxei judiciare de timbru sau pentru că nu prevăd principiile generale pe care se întemeiază judecătorul în modul de soluționare a acestei cereri, aspecte consacrate chiar la nivel constituțional prin

art. 124 alin. (1) , potrivit căruia „Justiția se înfăptuiește în numele legii“, și prin

art. 126 alin. (1) , potrivit căruia „Justiția se realizează prin Înalta Curte de Casație și Justiție și prin celelalte instanțe judecătorești stabilite de lege“.

22.

Cu privire la susținerea potrivit căreia cererea de reexaminare se soluționează fără publicitate, în camera de consiliu și fără citarea părților, iar comunicarea cererii de chemare în judecată se face în condițiile

art. 201 alin. (1) din Codul de procedură civilă , numai după soluționarea cererii de reexaminare, Curtea a reținut că obiectul textului criticat îl constituie o normă procedurală care reglementează soluționarea cererii de reexaminare împotriva încheierii de stabilire a taxei judiciare de timbru, așadar un incident procedural prealabil antamării fondului de către instanța de judecată, întrucât în discuție este o chestiune prealabilă, soluționarea acesteia fiind guvernată de principiul celerității, care ar fi grav afectat prin aplicarea în materie a principiilor oralității și contradictorialității, a obligativității citării părților, ca și a posibilității exercitării unei căi de atac împotriva încheierii de soluționare a cererii de reexaminare. Procedura reexaminării modului de stabilire a taxelor judiciare de timbru este o procedură incidentă în desfășurarea unui proces, care, în principiu, se realizează cu respectarea condiției publicității impuse de

art. 127 din Constituție , condiție ce nu are însă un caracter absolut, legiuitorul având posibilitatea de a deroga de la aceasta. Curtea a mai observat că rațiuni ce țin de necesitatea soluționării într-un termen rezonabil a cauzelor aflate pe rolul instanțelor judecătorești justifică în mod obiectiv soluția legislativă criticată, care asigură în mod eficient un raport rezonabil de proporționalitate între scopul urmărit - stabilirea corectă a taxelor judiciare de timbru - și mijloacele procedurale utilizate.

23.

Referitor la raportarea criticii de neconstituționalitate la prevederile

Convenției pentru apărarea drepturilor omului

și a libertăților fundamentale și la cele ale

Cartei drepturilor fundamentale

a Uniunii Europene, Curtea Constituțională, prin

Decizia nr. 276 din 4 mai 2017 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 660 din 10 august 2017, paragrafele 24 și 25, a arătat, în ceea ce privește invocarea prevederilor a rt. 47

privind dreptul la o cale de atac eficientă și la un proces echitabil din

Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene , că, în jurisprudența Curții de Justiție a Uniunii Europene, spre exemplu Hotărârea din 22 decembrie 2010, pronunțată în Cauza C-279/09 - DEB Deutsche Energiehandels und Beratungsgesellschaft mbH împotriva Bundesrepublik Deutschland, paragraful 35, s-a statuat că, potrivit

art. 52 alin. (3) din Cartă , în măsura în care aceasta conține drepturi ce corespund celor garantate prin

Convenția pentru apărarea drepturilor omului

și a libertăților fundamentale, înțelesul și întinderea lor sunt aceleași ca și cele prevăzute de această convenție. Potrivit explicației aferente acestei dispoziții, înțelesul și întinderea drepturilor garantate sunt stabilite nu numai prin textul

Convenției , ci și, în special, prin jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului.

Articolul 52

alin. (3) teza a doua din Cartă

prevede că prima teză a aceluiași alineat nu împiedică dreptul Uniunii să confere o protecție mai largă. Așadar, în ceea ce privește conținutul dreptului la o cale de atac efectivă și la un proces echitabil prevăzut de

art. 47 din Cartă , Curtea de la Luxemburg a reținut, prin Hotărârea din 26 februarie 2013, pronunțată în Cauza C-311/11 - Stefano Melloni împotriva Ministerio Fiscal, paragraful 50, că acesta corespunde conținutului pe care jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului îl recunoaște drepturilor garantate de

art. 6 paragrafele 1

și

3 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului

și a libertăților fundamentale (a se vedea hotărârile Curții Europene a Dreptului Omului din 14 iunie 2001, 1 martie 2006 și 24 aprilie 2012, pronunțate în cauzele Medenica împotriva Elveției, paragrafele 56-59, Sejdovic împotriva Italiei, paragrafele 84, 86 și 98, și Haralampiev împotriva Bulgariei, paragrafele 32 și 33). Curtea a reținut că aceste considerente de principiu sunt aplicabile în controlul de constituționalitate în măsura în care asigură, garantează și dezvoltă prevederile constituționale în materia drepturilor fundamentale, cu alte cuvinte, în măsura în care nivelul lor de protecție este cel puțin la nivelul normelor constituționale în domeniul drepturilor omului (a se vedea în acest sens

deciziile nr. 872

și

874 din 25 iunie 2010 , publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 433 din 28 iunie 2010, și

Decizia nr. 4 din 18 ianuarie 2011 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 194 din 21 martie 2011). În consecință, având în vedere cele menționate mai sus, precum și faptul că, potrivit

art. 21 alin. (3) din Constituție , standardul național de protecție în materia analizată este superior celui oferit de

art. 6

din

Convenția pentru apărarea drepturilor omului

și a libertăților fundamentale, Curtea, cu referire la

art. 47 din Cartă , a constatat că nu există motive pentru a reconsidera concluziile sale referitoare la constituționalitatea dispozițiilor

art. 39 alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 80/2013 .

24.

Un alt aspect de neconstituționalitate invocat de autorul prezentei excepții de neconstituționalitate pune în discuție constituționalitatea reglementării pe calea unei ordonanțe de urgență a unei proceduri de judecată ce se desfășoară în fața unei instanțe de judecată de contencios administrativ, respectiv a procedurii de reexaminare a modului de stabilire a taxei judiciare de timbru.

25.

Reținând constituționalitatea reglementării materiei taxelor judiciare de timbru pe calea

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 80/2013 , Curtea, prin

Decizia nr. 752 din 16 decembrie 2014 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 100 din 6 februarie 2015, a statuat că, în nota de fundamentare a acestui act normativ, legiuitorul delegat a subliniat că modificarea cadrului legal de desfășurare a procesului civil prin adoptarea

Codului de procedură civilă , precum și punerea în aplicare a noilor instituții adoptate prin

Codul civil

impuneau revizuirea urgentă a legislației și în materia taxelor judiciare de timbru, care trebuie să reflecte noua structură și dinamică a procesului civil, noile garanții procedurale acordate părților pentru asigurarea unui proces echitabil, precum și acoperirea costurilor suplimentare pentru dezvoltarea infrastructurii, pregătirea personalului din sistemul justiției etc. S-a arătat totodată că neadoptarea urgentă a acestui act normativ ar fi condus la conservarea unui sistem de taxare neadaptat în raport cu întreaga evoluție în plan legislativ, cu liniile trasate prin regândirea sistemului juridic românesc odată cu adoptarea

noului Cod civil

și a

noului Cod de procedură civilă , în acest sens, orice întârziere în asanarea și sistematizarea legislației în materia taxelor de timbru ar fi condus la menținerea nepermisă a neconcordanțelor între prevederile legale în această materie și prevederile noilor coduri, prin perpetuarea acelor norme care trebuie expres abrogate, fiind perimate sau chiar în contradicție cu noul cadru normativ în aceeași ipoteză, a neadoptării urgente a actului normativ în discuție. Legiuitorul delegat a susținut că ar fi fost menținute și aspectele care impietează asupra transparenței aplicării actualelor norme, printre care lipsa criteriilor statistice pentru o evidență clară asupra tuturor operațiunilor pe care le implică sistemul de taxare actual. Totodată, consecințele negative pe planul transparenței și disciplinei financiare impuse de exercițiul colectării la buget a sumelor derivând din plata taxelor judiciare de timbru, dar și pe planul situației justițiabililor și al nevoilor acute ale sistemului, nu ar fi fost deloc neglijabile.

26.

Cât privește susținerea referitoare la încălcarea principiului separației puterilor în stat, Curtea Constituțională, prin

Decizia nr. 11 din 17 ianuarie 2017 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 291 din 25 aprilie 2017, paragraful 18, a precizat că delegarea legislativă, consacrată expres de

Legea fundamentală , presupune o excepție de la principiul constituțional al separației puterilor în stat și o derogare de la prevederile

art. 61 alin. (1) din Constituție , potrivit cărora „Parlamentul este organul reprezentativ suprem al poporului român și unica autoritate legiuitoare a țării“. Dispozițiile

art. 115 din Constituție

atribuie Guvernului, autoritate constitutivă a puterii executive, dreptul de a legifera alături de Parlamentul României. Prin urmare, Curtea reține că, emițând

Ordonanța de urgență nr. 80/2013 , Guvernul nu a exercitat în mod neconstituțional atribuții de legiferare. De altfel, prevederile

art. 115 din Constituție

nu interzic emiterea ordonanțelor de urgență în domeniile rezervate legilor organice.

27.

Referitor la

art. 33 alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 80/2013 , Curtea a constatat prin

Decizia nr. 844 din 14 decembrie 2017 , precitată, că argumentele invocate de autorul excepției privind pretinsele lacune ale acestui text de lege rezultă, în mod asemănător criticii formulate cu privire la

art. 39 alin. (2)

din același act normativ, dintr-o analiză incompletă, fragmentată, a ansamblului prevederilor acestei ordonanțe de urgență. Astfel,

art. 31 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 80/2013

prevede în mod expres că „Determinarea cuantumului taxelor judiciare de timbru pentru acțiunile și cererile introduse la instanțele judecătorești se face de către instanța de judecată“. De asemenea, prevederile aceluiași act normativ stabilesc modul de calcul al taxei judiciare de timbru, în funcție de obiectul acțiunilor deduse justiției. Prin urmare, Curtea a apreciat că și această critică de neconstituționalitate este neîntemeiată.

28.

Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură a schimba jurisprudența Curții Constituționale, considerentele și soluția cuprinse în decizia menționată își păstrează valabilitatea și în prezenta cauză.

29.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul

art. 146 lit. d)

și al

art. 147 alin. (4) din Constituție , al

art. 1-3 , al

art. 11 alin. (1) lit. A.d)

și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 , cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Alexandru Firicel în dosarele nr. 5.479/3/2016/a1 și nr. 34.372/3/2016/a1 ale Curții de Apel București - Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal și în Dosarul nr. 45.389/3/2016/a1 al Tribunalului București - Secția a II-a contencios administrativ și fiscal și constată că dispozițiile

art. 33 alin. (2)

și

art. 39 alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 80/2013

privind taxele judiciare de timbru sunt constituționale în raport cu criticile formulate.

Definitivă și general obligatorie.

Decizia se comunică Curții de Apel București - Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal și Tribunalului București - Secția a II-a contencios administrativ și fiscal și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunțată în ședința din data de 8 mai 2018.