Decizia nr. 693/2019

Articolul 100

alin. (3) lit. f) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002

privind circulația pe drumurile publice, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 670 din 3 august 2006, cu modificările și completările ulterioare, având următorul cuprins:

Constituie contravenție și se sancționează cu amenda prevăzută în clasa a II-a de sancțiuni și cu aplicarea sancțiunii contravenționale complementare a suspendării exercitării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 30 de zile săvârșirea de către conducătorul de autovehicul, tractor agricol sau forestier ori tramvai a următoarelor fapte: (...)

f)

nerespectarea semnalelor, indicațiilor și dispozițiilor polițistului rutier aflat în exercitarea atribuțiilor de serviciu;

–

Articolul I

pct. 35 lit. e) teza a VII-a din Ordonanța Guvernului nr. 21/2014

pentru modificarea și completarea

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 195/2002

privind circulația pe drumurile publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 635 din 29 august 2014, având următorul cuprins:

În cuprinsul ordonanței de urgență, următoarele expresii și termeni se înlocuiesc după cum urmează: (...)

e)

în cuprinsul [...] art. 100 alin. (2) și alin. (3) partea introductivă și lit. b), [...],expresiile «autovehicul sau tramvai», «autovehicule sau tramvaie» și «autovehicule ori tramvaie» se înlocuiesc cu expresia «autovehicul, tractor agricol sau forestier ori tramvai» [...];

–

Articolul 1

pct. III. 5 din Legea nr. 119/2014

privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanțe, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 524 din 14 iulie 2014, având următorul cuprins:

În temeiul

art. 115 alin. (1) din Constituția României, republicată , Guvernul este abilitat ca, de la data intrării în vigoare a prezentei legi, dar nu înainte de încheierea primei sesiuni ordinare a anului 2014, și până la reluarea lucrărilor Parlamentului în cea de-a doua sesiune ordinară a anului 2014, să emită ordonanțe în domenii care nu fac obiectul legilor organice, după cum urmează: (...)

III.

Apărare națională și afaceri interne (...)

5.

modificarea și completarea

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 195/2002

privind circulația pe drumurile publice, republicată, cu modificările și completările ulterioare.

12.

În opinia instanței judecătorești, autoare a excepției, textele de lege criticate contravin dispozițiilor din

Constituție

cuprinse în

art. 73 alin. (1) lit. m)

privind reglementarea prin lege organică a regimului juridic general al proprietății și

art. 52 alin. (1)

privind dreptul persoanei vătămate de o autoritate publică.

13.

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea reține că, în esență, aspectele puse în discuție de autoarea excepției de neconstituționalitate vizează pretinsa neconstituționalitate extrinsecă ce decurge din modificarea unor prevederi ale unei ordonanțe de urgență a Guvernului, care conține norme de natura legii organice, prin dispozițiile unei ordonanțe simple. Astfel, prin

Legea nr. 119/2014 , Guvernul a fost abilitat să emită

Ordonanța nr. 21/2014

care modifică și completează

Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002

privind circulația pe drumurile publice, aprobată prin

Legea nr. 49/2006 , lege organică. Analizând aceste critici de neconstituționalitate extrinsecă, Curtea reține că acestea se referă la pretinsa încălcare a dispozițiilor din

Constituție

cuprinse în

art. 73 alin. (3) lit. m)

privind reglementarea prin lege organică a regimului juridic general al proprietății și al moștenirii și

art. 52

privind dreptul persoanei vătămate de o autoritate publică.

14.

Referindu-se la regimul juridic al legilor organice, inclusiv din perspectiva regulilor referitoare la modificarea acestora, Curtea a statuat că domeniul lor este foarte clar delimitat prin textul

Constituției , fiind de strictă interpretare ( Decizia nr. 53 din 18 mai 1994 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 312 din 9 noiembrie 1994), astfel încât legiuitorul va adopta legi organice numai în acele domenii. Prin mai multe decizii ( Decizia nr. 88 din 2 iunie 1998 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 207 din 3 iunie 1998,

Decizia nr. 548 din 15 mai 2008 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 495 din 2 iulie 2008, sau

Decizia nr. 786 din 13 mai 2009 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 400 din 12 iunie 2009), Curtea a stabilit că este posibil ca o lege organică să cuprindă, din motive de politică legislativă, și norme de natura legii ordinare, dar fără ca aceste norme să capete natură de lege organică, întrucât altfel s-ar extinde domeniile rezervate de

Constituție

legii organice. De aceea, printr-o lege ordinară se pot modifica dispoziții dintr-o lege organică, dacă acestea nu conțin norme de natura legii organice, întrucât se referă la aspecte care nu sunt în directă legătură cu domeniul de reglementare al legii organice. În consecință, criteriul material este cel definitoriu pentru a analiza apartenența sau nu a unei reglementări la categoria legilor ordinare sau organice.

15.

Analizând din perspectiva criteriului material dispozițiile

art. I pct. 35 lit. e) teza a VII-a din Ordonanța Guvernului nr. 21/2014 , Curtea constată că acestea dispun sub aspect terminologic cu privire la expresiile „autovehicul sau tramvai“, „autovehicule sau tramvaie“ și „autovehicule ori tramvaie“, pe care

Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002

le utilizează în cuprinsul

art. 100 alin. (3) , în sensul înlocuirii acestora cu expresia „autovehicul, tractor agricol sau forestier ori tramvai“ ori „autovehicule, tractoare agricole sau forestiere ori tramvaie“, după caz.

16.

Nici dispozițiile

art. 52

și nici cele ale

art. 73 alin. (3) lit. m) din Constituție

nu impun ca reglementarea unor asemenea expresii să se realizeze prin lege organică. Rezultă astfel că normele modificate nu au caracter organic, ci ordinar, astfel încât modificarea lor poate fi realizată tot prin norme cu caracter ordinar. De altfel, acceptarea susținerilor autoarei excepției ar avea drept consecință extinderea domeniilor rezervate de

Legea fundamentală

legii organice, încălcându-se astfel normele exprese ale

Constituției .

17.

Pentru aceste considerente, Curtea constată că reglementarea criticată și normele pe care le modifică sunt circumscrise, sub aspectul domeniului de reglementare, legii ordinare, iar legiuitorul delegat a acționat în temeiul și limitele

art. 115 alin. (1) din Constituție . Prin urmare, sunt neîntemeiate criticile formulate în raport cu

73 alin. (3) lit. m) din Constituție .

18.

În ceea ce privește invocarea

Deciziei Curții Constituționale nr. 15 din 25 ianuarie 2000 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 267 din 14 iunie 2000, Curtea observă că, în acea cauză, instanța de contencios constituțional a reținut că motivele invocate nu justificau abrogarea unei legi organice (Legea monopolului de stat), pe calea emiterii unei ordonanțe de urgență, neexistând elementele necesare definirii unui caz excepțional, în sensul constatării unui pericol public major și care să nu poată fi evitat decât pe calea emiterii unei ordonanțe de urgență. Or, în prezenta cauză, ipoteza juridică este diferită și, prin urmare, considerentele și soluția reținute de instanța de contencios constituțional în decizia precitată nu pot fi aplicate mutatis mutandis.

19.

Referitor la critica de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 100 alin. (3) lit. f) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002 , vizând o încălcare a patrimoniului persoanei sancționate contravențional, Curtea reține că dreptul de proprietate privată nu este un drept absolut. Potrivit

art. 44 alin. (1) teza a doua din Constituție , conținutul și limitele acestuia sunt stabilite de lege, iar

alin. (7)

al aceluiași articol obligă proprietarul la „respectarea sarcinilor privind protecția mediului și asigurarea bunei vecinătăți, precum și la respectarea celorlalte sarcini care, potrivit legii sau obiceiului“, îi revin. Așa fiind, nu se poate susține că prin instituirea unei sancțiuni contravenționale în sarcina persoanelor fizice ori juridice se aduce atingere dreptului de proprietate, chiar dacă în mod automat executarea contravenției înseamnă diminuarea patrimoniului. De asemenea, sub aspectul conținutului reglementării, reglementarea prin lege a contravenției și a sancțiunii nu are semnificația reglementării în domeniul regimului juridic general al proprietății sau dreptului persoanei vătămate de o autoritate publică, prevăzute de

art. 73 alin. (3) lit. m)

și ale

art. 52 din Constituție .

20.

În raport cu aceste considerente, Curtea constată că dispozițiile

art. 73 alin. (3) lit. m)

și

art. 52 din Constituție

nu sunt sub niciun aspect încălcate.

21.

Totodată, contrar susținerilor autorului excepției, prevederile legale criticate nu restrâng drepturi constituționale, ci prevăd sancționarea unor fapte de încălcare a legii care pun în pericol siguranța circulației rutiere, în scopul prevăzut încă din

primul articol al Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 195/2002 , respectiv „asigurarea desfășurării fluente și în siguranță a circulației pe drumurile publice, precum și ocrotirea vieții, integrității corporale și a sănătății persoanelor participante la trafic sau aflate în zona drumului public, protecția drepturilor și intereselor legitime ale persoanelor respective, a proprietății publice și private, cât și a mediului“. Așa fiind, reglementarea unor sancțiuni contravenționale pentru încălcarea acestor reguli este deplin justificată din perspectiva interesului general ocrotit. În același sens, Curtea Constituțională s-a mai pronunțat în jurisprudența sa, de exemplu, prin deciziile

nr. 210 din 13 martie 2007 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 267 din 20 aprilie 2007, și

nr. 44 din 27 ianuarie 2005 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 163 din 23 februarie 2005.

22.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul

art. 146 lit. d)

și al

art. 147 alin. (4) din Constituție , al

art. 1-3 , al

art. 11 alin. (1) lit. A.d)

și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 , cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de instanța judecătorească, din oficiu, în Dosarul nr. 482/329/2018 al Judecătoriei Turnu Măgurele și constată că prevederile

art. 100 alin. (3) lit. f) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002

privind circulația pe drumurile publice, ale

art. I pct. 35 lit. e) teza a VII-a din Ordonanța Guvernului nr. 21/2014

pentru modificarea și completarea

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 195/2002

privind circulația pe drumurile publice și ale

art. 1 pct. III.5 din Legea nr. 119/2014

privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanțe sunt constituționale în raport cu criticile formulate.

Definitivă și general obligatorie.

Decizia se comunică Judecătoriei Turnu Măgurele și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunțată în ședința din data de 31 octombrie 2019.