Decizia nr. 592/2022
referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 324 alin. (3) și (4) din Codul de procedură penală
prezumat în vigoare
Legături cu alte acte
Ce face acest act
Constată neconstituționalitatea unor prevederi din 1
- Legea nr. 135/2010 1 iulie 2010 (prevederi anume) privind Codul de procedură penală
Pune în aplicare 1
- Decizia nr. 1402/2010 2 noiembrie 2010 referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 197 alin. 1 și 4 cu …
Marian Enache
- președinte
Mihaela Ciochină
- judecător
Cristian Deliorga
- judecător
Laura-Iuliana Scântei
- judecător
Gheorghe Stan
- judecător
Livia Doina Stanciu
- judecător
Elena-Simina Tănăsescu
- judecător
Varga Attila
- judecător
Claudia-Margareta Krupenschi
- magistrat-asistent-șef
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Daniela Băloi.
1.
Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor
art. 324 alin. (3)
și
(4) din Codul de procedură penală , excepție ridicată de Gheorghe Tilibașa în Dosarul nr. 296/829/2019/a1 al Judecătoriei Podu Turcului - Judecătorul de cameră preliminară și care constituie obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 2.700D/2019.
2.
La apelul nominal se constată lipsa părților, față de care procedura de înștiințare este legal îndeplinită.
3.
Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca inadmisibilă, a excepției de neconstituționalitate, întrucât aceasta nu este susținută de o reală critică de neconstituționalitate, susținerile formulate vizând aspecte de interpretare și aplicare a legii, asupra cărora Curtea Constituțională nu este competentă să se pronunțe.
CURTEA,
având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:
4.
Prin Încheierea din 8 octombrie 2019, pronunțată în Dosarul nr. 296/829/2019/a1, Judecătoria Podu Turcului - Judecătorul de cameră preliminară a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor
art. 324 alin. (3)
și
(4) din Codul de procedură penală . Excepția de neconstituționalitate a fost ridicată de Gheorghe Tilibașa în faza de cameră preliminară, într-o cauză penală având ca obiect infracțiunea de sustragere sau distrugere de probe ori de înscrisuri, prevăzută de
art. 275 din Codul penal .
5.
În motivarea excepției de neconstituționalitate se arată, în prealabil, că, pe fondul caracterului confuz, imprecis și imprevizibil al dispozițiilor
art. 324 alin. (3) din Codul de procedură penală , procurorul de caz a delegat efectuarea majorității actelor de urmărire penală organelor de cercetare penală ale poliției judiciare, ceea ce a dus la invocarea încălcării normelor referitoare la competența materială a organelor de urmărire penală.
6.
În acest context al cauzei se arată că, de principiu, potrivit
art. 55 din Codul de procedură penală , exercitarea atribuțiilor de a efectua urmărirea penală este facultativă pentru procuror, însă aceasta este obligatorie în cazul infracțiunilor prevăzute de
art. 56 alin. (3) lit. a)-e)
din același cod, ceea ce înseamnă că, în aceste situații, procurorul are îndatorirea să efectueze personal toate actele de urmărire penală. Chiar dacă există derogări de la această regulă, ele sunt prevăzute în mod expres de lege și sunt justificate de urgența actelor procesuale, care nu suferă amânare, sau de necesitatea efectuării acestora în afara razei de competență teritorială a organului care instrumentează cauza.
7.
Autorul excepției consideră că, din analiza coroborată a prevederilor
art. 56 alin. (3) lit. e)
și ale
art. 324 alin. (1) din Codul de procedură penală , precum și ale
art. 22 din Legea nr. 78/2000
pentru prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție, rezultă că în propria sa cauză urmărirea penală trebuia efectuată în mod obligatoriu de către procuror. Or, contrar acestor norme legale, deși cauza în care s-a ridicat excepția privește săvârșirea unei infracțiuni prevăzute de
art. 13^2 din Legea nr. 78/2000 , cu referire la
art. 297 alin. (1) din Codul penal , majoritatea actelor de cercetare penală nu au fost efectuate de procuror, ci de organele de cercetare penală, unele în baza unor ordonanțe de delegare date de procuror în temeiul prevederilor
art. 324 alin. (3) din Codul de procedură penală , criticate pentru neconstituționalitate.
8.
Se susține, prin urmare, că aceste din urmă dispoziții intră într-o evidentă contradicție cu normele imperative ale
art. 56 alin. (3)
din același cod, fiind astfel lipsite de previzibilitate în procesul de interpretare și aplicare. Ca atare, procurorul, deși este obligat să efectueze, în condițiile prevăzute de lege, actele de cercetare penală, totuși, el poate să delege aceste atribuții prin simple ordonanțe de delegare, lăsând deschisă și posibilitatea unei practici neunitare în materie. Mai mult decât atât,
art. 324 alin. (3) din Codul de procedură penală
nu stabilește în concret ce acte de urmărire penală pot fi efectuate de organele de cercetare penală în temeiul delegării, limitându-se doar la sintagma „unor acte de urmărire penală“.
9.
Strict sub aspectul neconstituționalității
art. 324 alin. (3)
și
(4) din Codul de procedură penală , se arată că acest text contravine, totodată, și
art. 16 alin. (1) din Constituție , deoarece pentru același tip de infracțiuni, prevăzute de
art. 56 alin. (3) din Codul de procedură penală , procurorul poate delega sau poate efectua el însuși urmărirea penală, cetățenii fiind astfel afectați sub aspectul principiului egalității de șanse.
10.
Prin prisma
art. 20 din Constituție , care, în caz de neconcordanță față de normele din dreptul intern cu caracter mai puțin favorabil, acordă prioritate reglementărilor internaționale privind drepturile omului, se susține că este încălcat și
art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale , text care, potrivit jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, nu poate primi o interpretare restrictivă, în condițiile în care, într-o societate democratică, dreptul la un proces echitabil reprezintă fundamentul principiului preempțiunii dreptului.
11.
În sfârșit, se susține că dispozițiile legale criticate contrazic atât rolul atribuit Ministerului Public de
art. 131 alin. (1)
și
(2) din Constituție , care nu mai poate reprezenta drepturile și libertățile cetățenilor, cât și principiul legalității, care, potrivit
art. 132 alin. (1) din Legea fundamentală , este unul dintre principiile pe baza căruia procurorii își desfășoară activitatea.
12.
Judecătoria Podu Turcului - Judecătorul de cameră preliminară apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată, deoarece, potrivit normelor procesual penale, dreptul la apărare al inculpatului este garantat pe întreg parcursul urmăririi penale. Posibilitatea procurorului de a delega efectuarea unor acte de urmărire penală organelor de cercetare penală nu este menită să afecteze dreptul la un proces echitabil ori dreptul la apărare. În exercitarea acestor drepturi, persoana interesată poate oricând să sesizeze procurorului care supraveghează urmărirea penală orice neregulă care ar periclita drepturile sale procesuale, iar avocatul suspectului sau inculpatului are dreptul să asiste la efectuarea oricărui act de urmărire penală, în acord cu
art. 92 alin. (1) din Codul de procedură penală , așa cum, în cursul procesului penal, inculpatul are dreptul de a propune administrarea de probe, de a ridica excepții și de a pune concluzii. În plus, normele legale criticate au caracter procedural, iar
art. 126 alin. (2) din Constituție
permite legiuitorului ca, în considerarea unor situații deosebite, să instituie reguli speciale de procedură.
13.
Totodată, instanța observă că autorul excepției nu a formulat veritabile critici de neconstituționalitate, fiind mai degrabă nemulțumit de modalitatea în care procurorul a interpretat și a aplicat textele legale criticate în speță. Interpretarea conținutului normelor juridice și aprecierea legalității activității desfășurate de organele de urmărire penală sunt însă operațiuni ce intră în sfera de competență a instanței de judecată, și nu a Curții Constituționale, aspect confirmat și prin
Decizia Curții Constituționale nr. 332 din 11 mai 2017 .
14.
Potrivit prevederilor
art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992,
încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.
15.
Președinții celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului și dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile
Constituției , precum și
Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:
16.
Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor
art. 146 lit. d) din Constituție , precum și ale
art. 1 alin. (2) , ale
art. 2 ,
3 ,
10
și
29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.
17.
Obiectul excepției de neconstituționalitate îl reprezintă dispozițiile
art. 324 alin. (3)
și
(4) din Legea nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 486 din 15 iulie 2010. Textele de lege criticate au următorul cuprins:
Articolul 324
Efectuarea urmăririi penale de către procuror:
(3)
În cazurile în care procurorul efectuează urmărirea penală, poate delega, prin ordonanță, organelor de cercetare penală efectuarea unor acte de urmărire penală.
(4)
Punerea în mișcare a acțiunii penale, luarea sau propunerea măsurilor restrictive de drepturi și libertăți, încuviințarea de probatorii ori dispunerea celorlalte acte sau măsuri procesuale nu pot forma obiectul delegării prevăzute la alin. (3).
18.
Prevederile constituționale indicate în motivarea excepției sunt cele ale
art. 16 alin. (1)
referitor la principiul egalității cetățenilor în fața legii și a autorităților publice, ale
art. 20
- Tratatele internaționale privind drepturile omului, ale
art. 24 alin. (1)
privind dreptul la apărare, ale
art. 131 alin. (1)
și
(2)
referitoare la rolul Ministerului Public și ale
art. 132 alin. (1)
conform cărora procurorii își desfășoară activitatea potrivit principiului legalității, al imparțialității și al controlului ierarhic, sub autoritatea ministrului justiției. De asemenea, sunt invocate prevederile
art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale
privind dreptul la un proces echitabil.
19.
Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea reține că aceasta a fost formulată în faza de cameră preliminară, într-o cauză penală aflată pe rolul Judecătoriei Podu Turcului, având ca obiect infracțiunea de sustragere sau distrugere de probe ori de înscrisuri, prevăzută de
art. 275 din Codul penal , și infracțiunea de abuz în serviciu, prevăzută de
art. 297 alin. (1) din Codul penal , raportat la
art. 13^2 din Legea nr. 78/2000
pentru prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție, ambele cu aplicarea
art. 38 alin. (1) din Codul penal
(concursul formal de infracțiuni). Ulterior invocării excepției în fața Judecătoriei Podu Turcului, cauza a fost atribuită spre soluționare Judecătoriei Onești (în condițiile constatării incompatibilității tuturor judecătorilor de la Judecătoria Podu Turcului și admiterii cererii de abținere a judecătorului de cameră preliminară inițial desemnat), instanță în fața căreia inculpatul a invocat o serie de excepții, printre care și excepția de necompetență a organelor de urmărire penală, respinsă de judecătorul de cameră preliminară prin Încheierea din 28 iulie 2020, rămasă definitivă prin Încheierea finală de cameră preliminară pronunțată în 20 octombrie 2020 de Tribunalul Bacău - Judecătorul de cameră preliminară, prin care a fost respinsă contestația formulată în cauză.
20.
Examinând jurisprudența constituțională în materie, Curtea constată că o excepție cu același obiect și aceeași motivare a fost soluționată prin
Decizia nr. 332 din 11 mai 2017 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 667 din 16 august 2017.
21.
Cu acel prilej, Curtea a respins, ca inadmisibilă, excepția, constatând că autorul acesteia nu a formulat o veritabilă critică de neconstituționalitate cu privire la dispozițiile
art. 324 alin. (3)
și
(4) din Codul de procedură penală , nemulțumirea acestuia vizând, în realitate, modul de interpretare și aplicare de către procuror a respectivelor prevederi de lege. Or, Curtea nu este competentă să se pronunțe cu privire la aspectele ce țin de aplicarea legii ( Decizia nr. 1.402 din 2 noiembrie 2010 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 823 din 9 decembrie 2010,
Decizia nr. 357 din 22 martie 2011 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 406 din 9 iunie 2011,
Decizia nr. 785 din 17 noiembrie 2015 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 79 din 3 februarie 2016, paragraful 17,
Decizia nr. 145 din 17 martie 2016 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 437 din 10 iunie 2016, paragraful 19, și
Decizia nr. 698 din 29 noiembrie 2016 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 163 din 6 martie 2017, paragraful 23), acestea urmând a fi soluționate de către instanțele judecătorești. Atât interpretarea conținutului normelor juridice, ca fază indispensabilă procesului de aplicare a legii la situația de fapt dedusă judecății, cât și aprecierea legalității activității desfășurate de organele de urmărire penală sunt, în speță, de competența judecătorului de cameră preliminară. În cazuri similare, Curtea a reținut că a răspunde criticilor autorului excepției într-o astfel de situație ar însemna o ingerință a Curții Constituționale în activitatea de judecată, ceea ce ar contraveni prevederilor
art. 126 din Constituție , potrivit cărora justiția se realizează prin Înalta Curte de Casație și Justiție și prin celelalte instanțe judecătorești stabilite de lege.
22.
În prezenta cauză sunt formulate critici de neconstituționalitate asemănătoare față de aceleași texte legale, astfel că se impune, pentru aceleași rațiuni, menținerea aceleiași soluții de respingere, ca inadmisibilă, a excepției de neconstituționalitate.
23.
În plus, Curtea constată că autorul își construiește argumentația plecând de la compararea mai multor texte cuprinse în
Codul de procedură penală , pe care le consideră contradictorii. Indică în acest sens prevederile
art. 56 alin. (3) lit. b) din Codul de procedură penală , potrivit cărora, în cazul infracțiunilor prevăzute la
art. 188-191 ,
257 ,
277 ,
279-283
și
289-294 din Codul penal , urmărirea penală se efectuează, în mod obligatoriu, de către procuror, norme pe care le consideră încălcate prin textele de lege criticate, care permit procurorului să delege, prin ordonanță, organelor de cercetare penală efectuarea unor acte de urmărire penală, în cazurile în care acesta efectuează urmărirea penală. Or, neconstituționalitatea unei norme juridice are un caracter intrinsec și autonom, ce rezidă în însuși conținutul său normativ și nu poate fi dedusă prin coroborarea sau compararea mai multor texte cuprinse în același sau alte acte normative. În acest sens, Curtea a arătat, în jurisprudența sa, că neconstituționalitatea unei reglementări constituie o stare intrinsecă a acesteia și nu poate fi dedusă pe calea unei interpretări per a contrario, operație care presupune a atribui legiuitorului ceea ce acesta nu a prevăzut in terminis
(Decizia nr. 122 din 16 martie 2004 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 367 din 27 aprilie 2004), iar „examinarea constituționalității unui text de lege are în vedere compatibilitatea acestui text cu dispozițiile constituționale, iar nu compararea prevederilor mai multor legi între ele“ ( Decizia nr. 33 din 28 ianuarie 2003 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 390 din 5 iunie 2003). Prin urmare, și din această perspectivă, excepția de neconstituționalitate are caracter de inadmisibilitate.
24.
Pe de altă parte, examinând motivarea excepției în raport cu circumstanțele specifice cauzei în care aceasta a fost formulată, respectiv infracțiunea de sustragere sau distrugere de probe ori de înscrisuri, prevăzută de
art. 275 din Codul penal , și infracțiunea de abuz în serviciu, prevăzută de
art. 297 alin. (1) din Codul penal , raportat la
art. 13^2 din Legea nr. 78/2000 , Curtea observă că aceste infracțiuni nu se numără printre cele la care face referire
art. 56 alin. (3) lit. b) din Codul de procedură penală
și pentru care urmărirea penală se efectuează, în mod obligatoriu, de către procuror. Prin urmare, este lipsită de suport factual și legal pretinsa comparație dintre dispozițiile
art. 324 alin. (3)
și
(4)
și cele ale
art. 56 alin. (3) lit. b) din Codul de procedură penală , sub aspectul obligativității efectuării urmăririi penale exclusiv de către procuror, în condițiile în care acestea din urmă nu se aplică autorului excepției.
25.
În același timp, chiar și critica de neconstituționalitate privind lipsa de precizie a dispozițiilor
art. 324 alin. (3) din Codul de procedură penală
în sensul determinării exacte a actelor de urmărire care pot fi obiect al ordonanței procurorului de delegare a organelor de cercetare penală este în mod vădit eronată, deoarece
alin. (4)
al aceluiași articol, de asemenea criticat, menționează expres actele de urmărire care nu pot forma obiectul delegării, astfel că, printr-o simplă interpretare per a contrario, coroborată, a celor două alineate criticate, rezultă că celelalte acte de urmărire pot forma obiectul delegării. Întrucât autorul excepției pretinde, în critica sa, o altă redactare normativă a textelor legale atacate, care să cuprindă enumerarea exhaustivă a tuturor celorlalte acte de urmărire penală care pot fi efectuate de organele de cercetare penală în baza delegării dispuse prin ordonanța procurorului, rezultă că acesta dorește, în realitate, modificarea textului legislativ într-o manieră considerată satisfăcătoare în mod subiectiv, în baza propriei interpretări date dispozițiilor
art. 324 alin. (3)
și
(4) din Codul de procedură penală
și plecând de la modul în care acestea au fost aplicate în propria cauză. Or, Curtea nu este în drept să analizeze critici care tind la modificarea textului de lege sau prin care sunt vizate diferite modalități de interpretare și aplicare a acestuia. Pentru această din urmă ipoteză, autorul excepției are la dispoziție alte instrumente juridice de natură procesuală, cum ar fi excepția de necompetență a organelor de urmărire penală, excepție, de altfel, invocată și analizată de către instanța de judecată în faza camerei preliminare și respinsă ca neîntemeiată.
26.
Toate argumentele mai sus prezentate nu fac decât să consolideze soluția de respingere, ca inadmisibilă, a excepției de neconstituționalitate, cu menținerea mutatis mutandis a precedentului constituțional reprezentat de
Decizia nr. 332 din 11 mai 2017 , precitată.
27.
Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul
art. 146 lit. d)
și al
art. 147 alin. (4) din Constituție , precum și al
art. 1-3 , al
art. 11 alin. (1) lit. A.d)
și al
art. 29 din Legea nr. 47/1992 , cu unanimitate de voturi,
CURTEA CONSTITUȚIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
Respinge, ca inadmisibilă, excepția de neconstituționalitate a prevederilor
art. 324 alin. (3)
și
(4) din Codul de procedură penală , excepție ridicată de Gheorghe Tilibașa în Dosarul nr. 296/829/2019/a1 al Judecătoriei Podu Turcului - Judecătorul de cameră preliminară.
Definitivă și general obligatorie.
Decizia se comunică Judecătoriei Podu Turcului și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Pronunțată în ședința din data de 24 noiembrie 2022.
PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE MARIAN ENACHE Magistrat-asistent-șef, Claudia-Margareta Krupenschi
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.