Decizia nr. 113/2025

Marian Enache

- președinte

Mihaela Ciochină

- judecător

Cristian Deliorga

- judecător

Dimitrie-Bogdan Licu

- judecător

Laura-Iuliana Scântei

- judecător

Gheorghe Stan

- judecător

Livia Doina Stanciu

- judecător

Elena-Simina Tănăsescu

- judecător

Varga Attila

- judecător

Daniela Ramona Marițiu

- magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantei Ministerului Public, procuror Nicoleta-Ecaterina Eucarie.

1.

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 324 alin. (3) și (4) din Codul de procedură penală , excepție ridicată de Marius Scutaru în Dosarul nr. 1.434/110/2020/a1.4 al Tribunalului Bacău - Secția penală. Excepția formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 2.368D/2020.

2.

La apelul nominal se constată lipsa părților. Procedura de înștiințare este legal îndeplinită.

3.

Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul reprezentantei Ministerului Public, care solicită respingerea, ca inadmisibilă, a excepției de neconstituționalitate. Apreciază că autorul excepției nu formulează veritabile critici de neconstituționalitate, ci este nemulțumit de modul de interpretare și aplicare a dispozițiilor criticate. În acest sens, invocă

Decizia nr. 592 din 24 noiembrie 2022 .

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, reține următoarele:

4.

Prin Încheierea din 11 decembrie 2020, pronunțată în Dosarul nr. 1.434/110/2020/a1.4, Tribunalul Bacău - Secția penală a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 324 alin. (3) și (4) din Codul de procedură penală , excepție ridicată de Marius Scutaru în procedura camerei preliminare.

5.

În motivarea excepției de neconstituționalitate, autorul acesteia susține, în prealabil, că, pe fondul caracterului confuz, imprecis și imprevizibil al dispozițiilor

art. 324 alin. (3) din Codul de procedură penală , procurorul de caz a delegat efectuarea majorității actelor de urmărire penală organelor de cercetare penală ale poliției judiciare, ceea ce a dus la invocarea încălcării normelor referitoare la competența materială a organelor de urmărire penală. În acest context al cauzei se arată că, de principiu, potrivit

art. 55 din Codul de procedură penală , exercitarea atribuțiilor de a efectua urmărirea penală este facultativă pentru procuror, însă aceasta este obligatorie în cazul infracțiunilor prevăzute de

art. 56 alin. (3) lit. a)-

e) din același cod , ceea ce înseamnă că, în aceste situații, procurorul are îndatorirea să efectueze personal toate actele de urmărire penală. Chiar dacă există derogări de la această regulă, ele sunt prevăzute în mod expres de lege și sunt justificate de urgența actelor procesuale, care nu suferă amânare, sau de necesitatea efectuării acestora în afara razei de competență teritorială a organului care instrumentează cauza.

6.

Autorul excepției consideră că, din analiza coroborată a prevederilor

art. 56 alin. (3) lit. e)

și ale

art. 324 alin. (1) din Codul de procedură penală , precum și ale

art. 11 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 78/2016

pentru organizarea și funcționarea Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative, rezultă că în propria sa cauză urmărirea penală trebuia efectuată în mod obligatoriu de către procuror. Or, contrar acestor norme legale, majoritatea actelor de cercetare penală nu au fost efectuate de procuror, ci de organele de cercetare penală, unele în baza unor ordonanțe de delegare date de procuror în temeiul prevederilor

art. 324 alin. (3) din Codul de procedură penală , criticate pentru neconstituționalitate.

7.

Se susține, prin urmare, că aceste din urmă dispoziții intră într-o evidentă contradicție cu normele imperative ale

art. 56 alin. (3) din același cod , fiind astfel lipsite de previzibilitate în procesul de interpretare și aplicare. Ca atare, procurorul, deși este obligat să efectueze, în condițiile prevăzute de lege, actele de cercetare penală, totuși, el poate să delege aceste atribuții prin simple ordonanțe de delegare, lăsând deschisă și posibilitatea unei practici neunitare în materie. Mai mult decât atât,

art. 324 alin. (3) din Codul de procedură penală

nu stabilește în concret ce acte de urmărire penală pot fi efectuate de organele de cercetare penală în temeiul delegării, limitânduse doar la sintagma „unor acte de urmărire penală“.

8.

Strict sub aspectul neconstituționalității

art. 324 alin. (3) și (4) din Codul de procedură penală , se arată că acest text contravine, totodată, și

art. 16 alin. (1) din Constituție , deoarece pentru același tip de infracțiuni, prevăzute de

art. 56 alin. (3) din Codul de procedură penală , procurorul poate delega sau poate efectua el însuși urmărirea penală, cetățenii fiind astfel afectați sub aspectul principiului egalității de șanse.

9.

Prin prisma

art. 20 din Constituție , care, în caz de neconcordanță față de normele din dreptul intern cu caracter mai puțin favorabil, acordă prioritate reglementărilor internaționale privind drepturile omului, se susține că este încălcat și

art. 6 din Convenția

pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, text care, potrivit jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, nu poate primi o interpretare restrictivă, în condițiile în care, într-o societate democratică, dreptul la un proces echitabil reprezintă fundamentul principiului preeminenței dreptului.

10.

În sfârșit, se susține că dispozițiile legale criticate contrazic atât rolul atribuit Ministerului Public de

art. 131 alin. (1)

și

(2) din Constituție , care nu mai poate reprezenta drepturile și libertățile cetățenilor, cât și principiul legalității, care, potrivit

art. 132 alin. (1) din Legea fundamentală , este unul dintre principiile pe baza căruia procurorii își desfășoară activitatea.

11.

Tribunalul Bacău - Secția penală apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. Arată că dispoziția de lege criticată are menirea de a facilita efectuarea actelor de urmărire penală, în situații în care, din diferite considerente, care nu sunt precizate expres de legiuitor și care sunt lăsate la aprecierea procurorului, nu poate să efectueze el însuși anumite acte de procedură penală, având posibilitatea de a apela la organele de cercetare penale, care să procedeze la efectuarea acelor acte, în scopul de a duce la bun sfârșit activitatea de cercetare. Susține că nu există discriminare în situația în care procurorul apelează la dispozițiile

art. 324 alin. (3) din Codul de procedură penală

în cazul în care este vorba despre vreuna dintre infracțiunile prevăzute de

art. 56 alin. (3) lit. a)-e)

din același act normativ deoarece, și în ipoteza delegării, procurorul își păstrează rolul de conducător și supraveghetor al activității de cercetare penală a poliției judiciare conform normelor de procedură cuprinse în

art. 55 alin. (6) . Chiar dacă procurorul face uz de aplicarea dispozițiilor referitoare la delegare, aceasta nu exclude respectarea

art. 56 alin. (3) din Codul de procedură penală , întrucât actele de urmărire penală, față de care procurorul poate dispune delegarea, fac parte integrantă din întreaga activitate de urmărire penală care rămâne în continuare în competența exclusivă a procurorului.

12.

De asemenea, nu se poate identifica vreun motiv de neconstituționalitate din perspectiva

art. 20 din Constituție

prin raportare la

art. 6 din Convenția

pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, respectiv dreptul la un proces echitabil, întrucât și în ipoteza delegării procurorul își păstrează rolul său de apărător al ordinii de drept și al drepturilor și libertăților cetățenilor, care conduce și supraveghează, cu respectarea principiului legalității și al imparțialității, activitatea de cercetare penală a poliției judiciare. Prin posibilitatea conferită de textul de lege criticat, se dă expresie dreptului la un proces echitabil și dreptului la apărare. Mai mult, persoanele interesate nu sunt împiedicate în niciun fel să își exercite dreptul la apărare în condițiile prevăzute de lege și să sesizeze procurorului care supraveghează urmărirea penală orice neregularități menite să prejudicieze drepturile procesuale. Totodată, în cursul urmăririi penale, avocatul suspectului sau inculpatului are dreptul să asiste la efectuarea oricărui act de urmărire penală, potrivit

art. 92 alin. (1) din Codul de procedură penală , cu excepțiile prevăzute de lege.

13.

Potrivit prevederilor

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

14.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile

Constituției , precum și

Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:

15.

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor

art. 146 lit. d) din Constituție , precum și ale

art. 1 alin. (2) , ale

art. 2 ,

3 ,

10

și

29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

16.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl reprezintă dispozițiile

art. 324 alin. (3)

și

(4) din Codul de procedură penală , cu următorul conținut:

(3)

În cazurile în care procurorul efectuează urmărirea penală, poate delega, prin ordonanță, organelor de cercetare penală efectuarea unor acte de urmărire penală.

(4)

Punerea în mișcare a acțiunii penale, luarea sau propunerea măsurilor restrictive de drepturi și libertăți, încuviințarea de probatorii ori dispunerea celorlalte acte sau măsuri procesuale nu pot forma obiectul delegării prevăzute la alin. (3).

17.

Autorul excepției susține că textele criticate contravin prevederilor constituționale cuprinse în

art. 16

referitor la egalitatea în drepturi, în

art. 131 alin. (1)

și

(2)

privind rolul Ministerului Public și în

art. 132 alin. (1)

referitor la statutul procurorului, precum și în

art. 20

referitor la preeminența tratatelor internaționale privind drepturile omului, raportat la prevederile

art. 6

referitor la dreptul la un proces echitabil din

Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale .

18.

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că excepții cu același obiect și cu o motivare identică au fost soluționate prin

Decizia nr. 592 din 24 noiembrie 2022 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 339 din 21 aprilie 2023, și

Decizia nr. 332 din 11 mai 2017 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 667 din 16 august 2017. Cu acele prilejuri, Curtea a respins, ca inadmisibilă, excepția, constatând că autorii acesteia nu au formulat veritabile critici de neconstituționalitate cu privire la dispozițiile

art. 324 alin. (3) și (4) din Codul de procedură penală , nemulțumirea lor vizând, în realitate, modul de interpretare și aplicare de către procurori a respectivelor prevederi de lege. Or, Curtea nu este competentă să se pronunțe cu privire la aspectele ce țin de aplicarea legii ( Decizia nr. 1.402 din 2 noiembrie 2010 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 823 din 9 decembrie 2010,

Decizia nr. 357 din 22 martie 2011 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 406 din 9 iunie 2011,

Decizia nr. 785 din 17 noiembrie 2015 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 79 din 3 februarie 2016, paragraful 17,

Decizia nr. 145 din 17 martie 2016 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 437 din 10 iunie 2016, paragraful 19, și

Decizia nr. 698 din 29 noiembrie 2016 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 163 din 6 martie 2017, paragraful 23), acestea urmând a fi soluționate de către instanțele judecătorești. Atât interpretarea conținutului normelor juridice, ca fază indispensabilă procesului de aplicare a legii la situația de fapt dedusă judecății, cât și aprecierea legalității activității desfășurate de organele de urmărire penală sunt, în speță, de competența judecătorului de cameră preliminară. În cazuri similare, Curtea a reținut că a răspunde criticilor autorului excepției într-o astfel de situație ar însemna o ingerință a Curții Constituționale în activitatea de judecată, ceea ce ar contraveni prevederilor

art. 126 din Constituție , potrivit cărora justiția se realizează prin Înalta Curte de Casație și Justiție și prin celelalte instanțe judecătorești stabilite de lege.

19.

De asemenea, Curtea a constatat că autorii excepției își construiesc argumentația plecând de la compararea mai multor texte cuprinse în Codul de procedură penală, pe care le consideră contradictorii. Se indică în acest sens prevederile

art. 56 alin. (3) lit. b) din Codul de procedură penală , potrivit cărora, în cazul infracțiunilor prevăzute la

art. 188 - 191 ,

257 ,

277 ,

279 - 283

și

289 - 294 din Codul penal , urmărirea penală se efectuează, în mod obligatoriu, de către procuror, norme pe care le consideră încălcate prin textele de lege criticate, care permit procurorului să delege, prin ordonanță, organelor de cercetare penală efectuarea unor acte de urmărire penală, în cazurile în care acesta efectuează urmărirea penală. Or, neconstituționalitatea unei norme juridice are un caracter intrinsec și autonom, ce rezidă în însuși conținutul său normativ și nu poate fi dedusă prin coroborarea sau compararea mai multor texte cuprinse în același act sau în alte acte normative. În acest sens, Curtea a arătat, în jurisprudența sa, că neconstituționalitatea unei reglementări constituie o stare intrinsecă a acesteia și nu poate fi dedusă pe calea unei interpretări per a contrario, operație care presupune a atribui legiuitorului ceea ce acesta nu a prevăzut in terminis ( Decizia nr. 122 din 16 martie 2004 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 367 din 27 aprilie 2004), iar examinarea constituționalității unui text de lege are în vedere compatibilitatea acestui text cu dispozițiile constituționale, iar nu compararea prevederilor mai multor legi între ele ( Decizia nr. 33 din 28 ianuarie 2003 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 390 din 5 iunie 2003). Prin urmare, și din această perspectivă, excepția de neconstituționalitate are caracter de inadmisibilitate.

20.

Totodată, Curtea a reținut că susținerea autorilor în sensul determinării exacte a actelor de urmărire care pot fi obiect al ordonanței procurorului de delegare a organelor de cercetare penală este în mod vădit eronată, deoarece

art. 324 alin. (4) din Codul de procedură penală , de asemenea criticat, menționează expres actele de urmărire care nu pot forma obiectul delegării, astfel că, printr-o simplă interpretare per a contrario, coroborată, a celor două alineate criticate, rezultă că celelalte acte de urmărire pot forma obiectul delegării. Întrucât se pretinde o altă redactare normativă a textelor legale atacate, care să cuprindă enumerarea exhaustivă a tuturor celorlalte acte de urmărire penală care pot fi efectuate de organele de cercetare penală în baza delegării dispuse prin ordonanța procurorului, rezultă că se dorește, în realitate, modificarea textului legislativ într-o manieră considerată satisfăcătoare în mod subiectiv, în baza unor interpretări proprii date dispozițiilor

art. 324 alin. (3) și (4) din Codul de procedură penală

și plecând de la modul în care acestea au fost aplicate în anumite cauze. Or, Curtea nu este în drept să analizeze critici care tind la modificarea textului de lege sau prin care sunt vizate diferite modalități de interpretare și aplicare a acestuia. Pentru această din urmă ipoteză, autorul excepției are la dispoziție alte instrumente juridice de natură procesuală, cum ar fi excepția de necompetență a organelor de urmărire penală, excepție, de altfel, invocată și analizată de către instanța de judecată în faza camerei preliminare și respinsă ca neîntemeiată.

21.

Curtea constată că în prezenta cauză sunt formulate critici de neconstituționalitate identice față de aceleași texte legale, astfel că se impune, pentru aceleași rațiuni, menținerea aceleiași soluții de respingere, ca inadmisibilă, a excepției de neconstituționalitate.

22.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul

art. 146 lit. d)

și al

art. 147 alin. (4) din Constituție , precum și al

art. 13 , al

art. 11 alin. (1) lit. A.d)

și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 , cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca inadmisibilă, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 324 alin. (3)

și

(4) din Codul de procedură penală , excepție ridicată de Marius Scutaru în Dosarul nr. 1.434/110/2020/a1.4 al Tribunalului Bacău - Secția penală.

Definitivă și general obligatorie.

Decizia se comunică Tribunalului Bacău - Secția penală și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunțată în ședința din data de 27 februarie 2025.