Decizia nr. 25/2025

Marian Enache

- președinte

Mihaela Ciochină

- judecător

Cristian Deliorga

- judecător

Laura-Iuliana Scântei

- judecător

Gheorghe Stan

- judecător

Livia-Doina Stanciu

- judecător

Elena-Simina Tănăsescu

- judecător

Varga Attila

- judecător

Oana-Cristina Puică

- magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Nicoleta-Ecaterina Eucarie.

1.

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 59 alin. (6)

[ fostul art. 60 alin. (6)] din Legea nr. 51/1995

pentru organizarea și exercitarea profesiei de avocat, excepție ridicată de Pompiliu Bota în Dosarul nr. 8.064/314/2015/a1.6 al Tribunalului Suceava - Secția penală și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 215D/2020.

2.

La apelul nominal lipsesc părțile, față de care procedura de înștiințare este legal îndeplinită.

3.

Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepției de neconstituționalitate. Invocă, în acest sens, jurisprudența în materie a Curții Constituționale, și anume

Decizia nr. 21 din 27 ianuarie 2022 .

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, reține următoarele:

4.

Prin Încheierea din 20 ianuarie 2020, pronunțată în Dosarul nr. 8.064/314/2015/a1.6, Tribunalul Suceava - Secția penală a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 59 alin. (6)

[ fostul art. 60 alin. (6)] din Legea nr. 51/1995

pentru organizarea și exercitarea profesiei de avocat. Excepția a fost ridicată de Pompiliu Bota într-o cauză având ca obiect trimiterea în judecată a inculpatului pentru săvârșirea, printre altele, a infracțiunii de folosire fără drept a denumirilor „Barou“, „Uniunea Națională a Barourilor din România“, „U.N.B.R.“ ori „Uniunea Avocaților din România“ sau a denumirilor specifice formelor de exercitare a profesiei de avocat, precum și folosirea însemnelor specifice profesiei ori purtarea robei de avocat în alte condiții decât cele prevăzute de lege, infracțiune prevăzută de dispozițiile

art. 60 alin. (6) din Legea nr. 51/1995 .

5.

În motivarea excepției de neconstituționalitate, autorul acesteia susține, în esență, că dispozițiile de lege criticate încalcă principiile fundamentale privind calitatea legii și dreptul de a nu fi judecat sau pedepsit de două ori. Astfel, arată că textul de lege criticat este lipsit de previzibilitate, legiuitorul instituind o incriminare cu caracter general și ambiguu. Susține că nu este respectat standardul privind claritatea legii, întrucât dispozițiile criticate nu lămuresc care este instituția ce ar acorda dreptul exclusiv de folosire a denumirilor și însemnelor specifice profesiei de avocat - la care se referă norma legală în discuție - și nici cine este persoana fizică sau juridică ce ar fi dobândit dreptul exclusiv de proprietate și de folosire a acestora. Prin urmare, prevederile

art. 60 alin. (6) din Legea nr. 51/1995

nu ar răspunde la întrebările care sunt persoanele ce nu pot folosi denumirile și însemnele specifice profesiei de avocat și unde nu pot fi folosite acestea. Mai invocă autorul excepției coexistența dispozițiilor

art. 60 alin. (6) din Legea nr. 51/1995

și ale

art. 90 din Legea nr. 84/1998

privind mărcile și indicațiile geografice, republicată în 2014, care incriminează faptele de contrafacere a unei mărci și de punere în circulație a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată pentru produse identice ori similare. Consideră că cele două texte de lege sancționează aceeași faptă, fiind încălcat, astfel, principiul non bis in idem, consacrat de prevederile

art. 4 din Protocolul nr. 7

la

Convenția

pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, ceea ce generează incertitudine, întrucât nu există o normă care să precizeze care dintre cele două texte este aplicabil unei spețe.

6.

Tribunalul Suceava - Secția penală apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. Invocă, în acest sens, jurisprudența în materie a Curții Constituționale, și anume

Decizia nr. 182 din 29 martie 2018 .

7.

Potrivit prevederilor

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

8.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile de lege criticate, raportate la prevederile

Constituției , precum și

Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:

9.

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor

art. 146 lit. d) din Constituție , precum și ale

art. 1 alin. (2) , ale

art. 2 ,

3 ,

10

și

29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

10.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie, potrivit încheierii de sesizare, dispozițiile

art. 59 alin. (6)

[ fostul art. 60 alin. (6)] din Legea nr. 51/1995

pentru organizarea și exercitarea profesiei de avocat.

Legea nr. 51/1995, republicată

în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 98 din 7 februarie 2011, a fost republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 440 din 24 mai 2018, dându-se textelor o nouă numerotare, astfel că

art. 60 alin. (6) din Legea nr. 51/1995 , republicată în 2011, a devenit

art. 59 alin. (6)

din aceeași lege, republicată în 2018. Curtea se va pronunța însă asupra textului de lege cu numerotarea și cuprinsul care au produs efecte în cauza în care a fost ridicată excepția de neconstituționalitate. Dispozițiile

art. 60 alin. (6) din Legea nr. 51/1995

au produs efecte în cauză în forma modificată prin prevederile

art. 51 pct. 3 din Legea nr. 187/2012

pentru punerea în aplicare a

Legii nr. 286/2009 privind Codul penal , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 757 din 12 noiembrie 2012. Prin urmare, Curtea se va pronunța asupra dispozițiilor

art. 60 alin. (6) din Legea nr. 51/1995, republicată în 2011 , cu modificările aduse prin

Legea nr. 187/2012 , care au următorul cuprins: „(6) Folosirea fără drept a denumirilor «Barou», «Uniunea Națională a Barourilor din România», «U.N.B.R.» ori «Uniunea Avocaților din România» sau a denumirilor specifice formelor de exercitare a profesiei de avocat, precum și folosirea însemnelor specifice profesiei ori purtarea robei de avocat în alte condiții decât cele prevăzute de prezenta lege constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă.“

11.

În susținerea neconstituționalității dispozițiilor de lege criticate, autorul excepției invocă încălcarea prevederilor constituționale ale

art. 1 alin. (5)

privind principiul legalității și ale

art. 20

referitor la tratatele internaționale privind drepturile omului, raportat la prevederile

art. 4 referitor la dreptul de a nu fi judecat sau pedepsit de două ori din Protocolul nr. 7

la

Convenția

pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.

12.

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că dispozițiile

art. 60 alin. (6) din Legea nr. 51/1995

au mai fost supuse controlului de constituționalitate prin raportare la aceleași prevederi din

Constituție

și din

Convenție

- invocate și în prezenta cauză - și față de critici similare. Astfel, prin

Decizia nr. 21 din 27 ianuarie 2022 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 726 din 19 iulie 2022, Curtea a respins, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 60 alin. (6) din Legea nr. 51/1995 , pentru argumentele reținute în paragrafele 23-28 din decizia menționată.

13.

Prin

Decizia nr. 21 din 27 ianuarie 2022 , precitată, Curtea a constatat că dispozițiile de lege criticate oferă instanțelor de judecată cadrul legal pentru a veghea ca desfășurarea fiecărui proces, indiferent de ramura de drept în care acesta a fost declanșat, să aibă loc cu respectarea dreptului la apărare, garanție a dreptului la un proces echitabil. În acest mod, instanțele se asigură că dreptul la apărare va fi materializat într-un act profesional de calitate, apt să-i confere eficiență și efectivitate. Acesta este unul dintre mecanismele prin care legiuitorul a înțeles să aplice - în cadrul oricărui proces - prevederile

art. 24 alin. (1) din Constituție , potrivit cărora dreptul la apărare este garantat. De altfel - ținând cont de prevederile

art. 2 alin. (3)

și ale

art. 4 din Legea nr. 303/2004

privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 826 din 13 septembrie 2005, potrivit cărora „judecătorii și procurorii sunt obligați ca, prin întreaga lor activitate, să asigure supremația legii“ -, prin

Decizia nr. XXVII din 16 aprilie 2007 , pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Secțiile Unite în recurs în interesul legii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 772 din 14 noiembrie 2007, instanța supremă a statuat că se impune ca organele judiciare nu numai să ia măsurile necesare asigurării apărării învinuitului sau inculpatului în procesul penal, atunci când aceasta este, potrivit legii, obligatorie, ci și să se asigure ca asistența juridică să fie acordată de o persoană care a dobândit calitatea de avocat în condițiile

Legii nr. 51/1995 , astfel cum aceasta a fost modificată și completată prin

Legea nr. 255/2004

privind modificarea și completarea

Legii nr. 51/1995

pentru organizarea și exercitarea profesiei de avocat, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 559 din 23 iunie 2004, pentru că, altfel, asistența juridică acordată echivalează cu o lipsă de apărare. Așadar, prin decizia precitată, Înalta Curte de Casație și Justiție - Secțiile Unite a statuat că asistența juridică acordată în procesul penal unui inculpat sau învinuit de o persoană care nu a dobândit calitatea de avocat în condițiile

Legii nr. 51/1995 , modificată și completată prin

Legea nr. 255/2004 , echivalează cu lipsa de apărare a acestuia. În motivarea acestei decizii, instanța supremă a reținut că, prin

Legea nr. 51/1995 , astfel cum a fost modificată și completată prin

Legea nr. 255/2004 , sunt reglementate condițiile exercitării profesiei de avocat corelativ cu dispozițiile din

Codul de procedură penală

referitoare la asigurarea dreptului la apărare pentru învinuit sau inculpat, pe întreg parcursul procesului penal, precum și la caracterul absolut al nulității de care sunt lovite actele îndeplinite în lipsa apărătorului atunci când prezența și asistența juridică ce trebuie acordate de acesta sunt obligatorii, potrivit legii. Totodată, Înalta Curte de Casație și Justiție - Secțiile Unite a observat că, de vreme ce

Legea nr. 51/1995

- ce are caracter de lege specială cu privire la modul de exercitare a profesiei de avocat - conține anumite cerințe imperative, este de la sine înțeles că nu este posibilă îndeplinirea unei asemenea profesii în afara cadrului instituționalizat de acest act normativ.

14.

La rândul său, Curtea Constituțională, prin

Decizia nr. 21 din 27 ianuarie 2022 , mai sus menționată, a reamintit jurisprudența sa în materie, prin care a statuat că avocatura reprezintă un serviciu public, care este organizat și funcționează pe baza unei legi speciale, iar profesia de avocat este exercitată de un corp profesional selectat care funcționează după reguli stabilite de lege. Această opțiune a legiuitorului nu poate fi considerată neconstituțională, având în vedere că scopul

Legii nr. 51/1995

este asigurarea unei asistențe juridice calificate, iar normele în baza cărora este organizată și exercitată profesia de avocat nu încalcă prevederile constituționale invocate în susținerea criticilor de neconstituționalitate ( Decizia nr. 379 din 24 septembrie 2013 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 731 din 27 noiembrie 2013,

Decizia nr. 155 din 17 martie 2015 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 259 din 17 aprilie 2015, paragraful 14, și

Decizia nr. 158 din 14 martie 2017 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 394 din 25 mai 2017, paragrafele 19 și 20). Astfel, cei care doresc să practice profesia de avocat sunt datori să respecte legea și să accepte regulile impuse de aceasta ( Decizia nr. 806 din 9 noiembrie 2006 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 29 din 17 ianuarie 2007). Deși avocatura este o profesie liberală și independentă, exercitarea sa trebuie să aibă loc într-un cadru organizat, în conformitate cu reguli prestabilite, a căror respectare trebuie asigurată inclusiv prin aplicarea unor măsuri coercitive, rațiuni care au impus constituirea unor structuri organizatorice unitare și prohibirea constituirii în paralel a altor structuri destinate practicării aceleiași activități, fără suport legal ( Decizia nr. 379 din 24 septembrie 2013 , precitată,

Decizia nr. 129 din 13 martie 2014 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 291 din 22 aprilie 2014, și

Decizia nr. 158 din 14 martie 2017 , precitată, paragraful 21).

15.

De asemenea, prin

Decizia nr. 21 din 27 ianuarie 2022 , precitată, Curtea a reținut că incriminarea și sancționarea faptelor de exercitare fără drept a unor profesii sau activități pentru care se cere o anumită pregătire și, în consecință, sunt supuse autorizării exprimă necesitatea apărării unor valori sociale de o importanță deosebită, inclusiv viața și integritatea fizică și psihică ale persoanei, precum și interesele patrimoniale ale acesteia. Societatea nu poate îngădui ca anumite profesii, precum aceea de medic sau de farmacist, să fie practicate de persoane fără calificare și să nu fie angajată răspunderea necesară în caz de urmări periculoase ori păgubitoare. Faptul că cerințe similare, cu aceleași consecințe juridice, au fost impuse și profesiei de avocat constituie o opțiune a legiuitorului, care intră în marja de apreciere a Parlamentului în cadrul activității sale de legiferare ( Decizia nr. 339 din 10 aprilie 2012 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 374 din 1 iunie 2012). De asemenea, Curtea a constatat că organizarea avocaților în barouri și a barourilor în Uniunea Avocaților din România nu contravine normelor din Constituție invocate și în prezenta cauză. Astfel, Curtea a reținut că, potrivit prevederilor

art. 1 alin. (2)

și

(3) din Legea nr. 51/1995 , profesia de avocat se exercită numai de avocații înscriși în tabloul baroului din care fac parte, barou component al Uniunii Naționale a Barourilor din România, constituirea și funcționarea de barouri în afara acestei uniuni fiind interzise, iar actele de constituire și de înregistrare ale acestora - nule de drept. Organizarea exercitării prin lege a profesiei de avocat, ca de altfel a oricărei alte activități care prezintă interes pentru societate, este firească și necesară, în vederea stabilirii competenței, a mijloacelor și a modului în care se poate exercita această profesie, precum și a limitelor dincolo de care s-ar încălca drepturile altor persoane sau categorii profesionale. Curtea a constatat că legiuitorul are libertatea de a reglementa condițiile în care pot fi constituite, organizate și în care funcționează diferite tipuri și forme de asociație, inclusiv să dispună constituirea obligatorie a unor asociații pentru exercitarea unor profesii ori îndeplinirea unor atribuții de interes public, având în vedere dispozițiile art. 9 fraza întâi din Constituție, potrivit cărora „Sindicatele, patronatele și asociațiile profesionale se constituie și își desfășoară activitatea potrivit statutelor lor, în condițiile legii“. Barourile și Uniunea Națională a Barourilor din România, precum și camerele notarilor publici sunt asociații profesionale cu un specific deosebit, întrucât întreaga activitate desfășurată de aceste asociații și de membrii lor este una de interes public, ceea ce impune o reglementare legală mai cuprinzătoare, chiar și în ceea ce privește calitățile membrilor, condițiile de organizare și funcționare, nedemnitățile, incompatibilitățile, răspunderea disciplinară și altele ( Decizia nr. 321 din 14 septembrie 2004 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.144 din 3 decembrie 2004, și

Decizia nr. 509 din 30 iunie 2015 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 580 din 3 august 2015, paragrafele 22, 23 și 26). Astfel, Curtea a statuat că dispozițiile de lege criticate au fost edictate de legiuitor cu scopul de a proteja relațiile sociale referitoare la exercitarea unei profesii liberale, respectiv profesia de avocat, astfel încât aceasta, ca de altfel și alte profesii reglementate de norme speciale, poate fi exercitată numai cu respectarea legii, iar nu împotriva ei.

16.

În ceea ce privește respectarea cerințelor referitoare la calitatea legii, prin

Decizia nr. 21 din 27 ianuarie 2022 , precitată, Curtea a constatat că dispozițiile

art. 60 alin. (6) din Legea nr. 51/1995

sunt clare și neechivoce, fiind în concordanță cu prevederile

art. 1 alin. (5) din Constituție , întrucât destinatarul normei penale de incriminare are posibilitatea să prevadă consecințele ce decurg din nerespectarea ei, sens în care își poate adapta conduita în mod corespunzător. În acest sens, Curtea a statuat în jurisprudența sa ( Decizia nr. 1 din 11 ianuarie 2012 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 53 din 23 ianuarie 2012) că, de principiu, orice act normativ trebuie să îndeplinească anumite condiții calitative, printre acestea numărându-se previzibilitatea, ceea ce presupune că acesta trebuie să fie suficient de precis și clar pentru a putea fi aplicat. Astfel, formularea cu o precizie suficientă a actului normativ permite persoanelor interesate - care pot apela, la nevoie, la sfatul unui specialist - să prevadă într-o măsură rezonabilă, în circumstanțele speței, consecințele care pot rezulta dintr-un act determinat. Desigur, poate să fie dificilă redactarea unor legi de o precizie totală, iar o anumită suplețe poate chiar să se dovedească de dorit, suplețe care nu trebuie să afecteze însă previzibilitatea legii ( Decizia nr. 903 din 6 iulie 2010 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 584 din 17 august 2010, și

Decizia nr. 743 din 2 iunie 2011 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 579 din 16 august 2011).

17.

În același sens este și

Decizia nr. 72 din 1 februarie 2024 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 528 din 6 iunie 2024.

18.

Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea acestei jurisprudențe, soluția de respingere, ca neîntemeiată, a excepției de neconstituționalitate pronunțată de Curte prin deciziile mai sus menționate, precum și considerentele care au fundamentat această soluție își păstrează valabilitatea și în prezenta cauză.

19.

Pentru considerentele expuse, în temeiul

art. 146 lit. d)

și al

art. 147 alin. (4) din Constituție , precum și al

art. 1 - 3 , al

art. 11 alin. (1) lit. A.d)

și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 , cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Pompiliu Bota în Dosarul nr. 8.064/314/2015/a1.6 al Tribunalului Suceava - Secția penală și constată că dispozițiile

art. 60 alin. (6) din Legea nr. 51/1995

pentru organizarea și exercitarea profesiei de avocat sunt constituționale în raport cu criticile formulate.

Definitivă și general obligatorie.

Decizia se comunică Tribunalului Suceava - Secția penală și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunțată în ședința din data de 28 ianuarie 2025.