Decizia nr. 27/2025
referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 328 alin. (1) din Codul de procedură penală
prezumat în vigoare
Legături cu alte acte
Ce face acest act
Constată neconstituționalitatea unor prevederi din 1
- Legea nr. 135/2010 1 iulie 2010 (prevederi anume) privind Codul de procedură penală
Textul nu are o structură pe articole recunoscută și este afișat ca atare.
Marian Enache
- președinte
Mihaela Ciochină
- judecător
Cristian Deliorga
- judecător
Laura-Iuliana Scântei
- judecător
Gheorghe Stan
- judecător
Livia-Doina Stanciu
- judecător
Elena-Simina Tănăsescu
- judecător
Varga Attila
- judecător
Oana-Cristina Puică
- magistrat-asistent
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Nicoleta-Ecaterina Eucarie.
1.
Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor
art. 328 alin. (1) din Codul de procedură penală
și ale
art. 94 alin. (1) din Legea nr. 304/2004
privind organizarea judiciară, excepție ridicată de Florin Eugen Nistor în Dosarul nr. 16.380/300/2019/a1 al Tribunalului București - Secția I penală și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 367D/2020.
2.
La apelul nominal răspunde, pentru autorul excepției, avocatul Oleg Burlacu, având împuternicire avocațială depusă la dosar.
3.
Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul avocatului autorului excepției, care solicită admiterea excepției de neconstituționalitate și depune note scrise. Arată că verificarea legalității și temeiniciei rechizitoriului de către un procuror ierarhic inferior celor menționați expres în dispozițiile
art. 328 alin. (1) din Codul de procedură penală
este neconstituțională.
4.
Având cuvântul, reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate, în principal, ca inadmisibilă, întrucât autorul excepției este nemulțumit, în realitate, de modul de aplicare a dispozițiilor de lege criticate, sens în care Curtea s-a mai pronunțat și prin
Decizia nr. 661 din 28 noiembrie 2023 . În secundar, solicită respingerea excepției de neconstituționalitate ca neîntemeiată, invocând, în acest sens,
Decizia Curții Constituționale nr. 641 din 19 octombrie 2021 .
CURTEA,
având în vedere actele și lucrările dosarului, reține următoarele:
5.
Prin Încheierea din 24 octombrie 2019, pronunțată în Dosarul nr. 16.380/300/2019/a1, Tribunalul București - Secția I penală a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor
art. 328 alin. (1) din Codul de procedură penală
și ale
art. 94 alin. (1) din Legea nr. 304/2004
privind organizarea judiciară. Excepția a fost ridicată de Florin Eugen Nistor într-o cauză penală aflată în procedura de cameră preliminară.
6.
În motivarea excepției de neconstituționalitate, autorul acesteia susține, în esență, că dispozițiile
art. 328 alin. (1) din Codul de procedură penală
încalcă prevederile constituționale referitoare la statutul procurorilor. Arată că, în speță, rechizitoriul poartă viza „verificat sub aspectul legalității și temeiniciei conform
art. 328 alin. (1) din Codul de procedură penală
de prim-procuror adjunct (…)“. Or, textul de lege criticat stabilește expres faptul că verificarea legalității și temeiniciei rechizitoriului o face numai prim-procurorul parchetului, fără alte derogări. Astfel, rechizitoriul trebuie verificat de prim-procurorul parchetului, prin nume în clar și semnătură, aceasta fiind o atribuție exclusivă și intuitu personae a prim-procurorului, bazată pe principiul qui potest plus, potest minus. Chiar dacă
privind organizarea judiciară prevede la
art. 94
că prim-procurorul poate fi ajutat de 1-2 adjuncți, din cuprinsul legii se deduce că adjuncții pot înlocui numai pe probleme administrative și de organizare și nicidecum nu se pot pronunța asupra legalității și temeiniciei unui rechizitoriu. Este evident faptul că, potrivit prevederilor
art. 70
și următoarelor din
Legea nr. 304/2004 , care reglementează organizarea Ministerului Public, numai procurorul ierarhic superior prim-procurorului parchetului poate avea o asemenea atribuție, aspect prevăzut și de dispozițiile
art. 328 alin. (1) din Codul de procedură penală , urmărindu-se principiul controlului de sus în jos, iar nu invers. Consideră că nu poate exista o verificare efectivă a legalității și temeiniciei rechizitoriului de către un procuror ierarhic inferior prim-procurorului parchetului, acest aspect relevând o formă aparentă, nelegală și fără fond, ce duce la nulitatea rechizitoriului întocmit în cauză.
7.
Tribunalul București - Secția I penală apreciază că excepția de neconstituționalitate este inadmisibilă, întrucât privește interpretarea și aplicarea dispozițiilor de lege criticate de către organele judiciare, iar nu concordanța acestora cu prevederile
art. 132 alin. (1) din Constituție .
8.
Potrivit prevederilor
art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.
9.
Președinții celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, notele scrise depuse la dosar, susținerile autorului excepției, concluziile procurorului, dispozițiile de lege criticate, raportate la prevederile
Constituției , precum și
Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:
10.
Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor
art. 146 lit. d) din Constituție , precum și ale
art. 1 alin. (2) , ale
art. 2 ,
3 ,
10
și
29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.
11.
Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie, potrivit încheierii de sesizare, dispozițiile
art. 328 alin. (1) din Codul de procedură penală
și ale
art. 94 alin. (1) din Legea nr. 304/2004
privind organizarea judiciară, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 827 din 13 septembrie 2005. Din notele scrise ale autorului excepției, depuse în motivarea criticii, reiese însă că aceasta privește numai dispozițiile
art. 328 alin. (1) din Codul de procedură penală . Prin urmare, Curtea se va pronunța numai asupra acestor dispoziții de lege, care au următorul cuprins: „(1) Rechizitoriul se limitează la fapta și persoana pentru care s-a efectuat urmărirea penală și cuprinde în mod corespunzător mențiunile prevăzute la
art. 286 alin. (2) , datele privitoare la fapta reținută în sarcina inculpatului și încadrarea juridică a acesteia, probele și mijloacele de probă, cheltuielile judiciare, mențiunile prevăzute la
art. 330
și
331 , dispoziția de trimitere în judecată, precum și alte mențiuni necesare pentru soluționarea cauzei. Rechizitoriul este verificat sub aspectul legalității și temeiniciei de prim-procurorul parchetului sau, după caz, de procurorul general al parchetului de pe lângă curtea de apel, iar când a fost întocmit de acesta, verificarea se face de procurorul ierarhic superior. Când a fost întocmit de un procuror de la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, rechizitoriul este verificat de procurorul-șef de secție, iar când a fost întocmit de acesta, verificarea se face de către procurorul general al acestui parchet. În cauzele cu arestați, verificarea se face de urgență și înainte de expirarea duratei arestării preventive.“
12.
În susținerea neconstituționalității dispozițiilor de lege criticate, autorul excepției invocă încălcarea prevederilor constituționale ale
art. 132 alin. (1)
privind statutul procurorilor.
13.
Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că autorul acesteia nu formulează veritabile critici de neconstituționalitate cu privire la dispozițiile
art. 328 alin. (1) din Codul de procedură penală , ci este nemulțumit, în realitate, de modul de interpretare și aplicare a legii de către organele judiciare. Or, în această privință, Curtea a statuat în repetate rânduri că nu este competentă să se pronunțe asupra aspectelor ce țin de aplicarea legii, acestea urmând să fie soluționate de către instanțele judecătorești. În cazuri similare, Curtea a reținut că a răspunde criticilor autorilor excepției într-o atare situație ar însemna o ingerință a Curții Constituționale în activitatea de judecată, ceea ce ar contraveni prevederilor
art. 126 alin. (1) din Constituție , potrivit cărora justiția se realizează prin Înalta Curte de Casație și Justiție și prin celelalte instanțe judecătorești stabilite de lege (de exemplu,
Decizia nr. 1.402 din 2 noiembrie 2010 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 823 din 9 decembrie 2010,
Decizia nr. 598 din 12 iunie 2012 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 496 din 19 iulie 2012,
Decizia nr. 785 din 17 noiembrie 2015 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 79 din 3 februarie 2016, paragraful 17,
Decizia nr. 820 din 12 decembrie 2017 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 353 din 23 aprilie 2018, paragraful 21,
Decizia nr. 500 din 17 iulie 2018 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 977 din 19 noiembrie 2018, paragraful 14,
Decizia nr. 524 din 24 septembrie 2019 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 19 din 13 ianuarie 2020, paragraful 16,
Decizia nr. 246 din 4 iunie 2020 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 685 din 31 iulie 2020, paragraful 16,
Decizia nr. 212 din 7 aprilie 2022 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 847 din 30 august 2022, paragraful 12,
Decizia nr. 549 din 17 noiembrie 2022 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 136 din 17 februarie 2023, paragraful 13,
Decizia nr. 72 din 1 februarie 2024 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 528 din 6 iunie 2024, paragraful 22, și
Decizia nr. 661 din 28 noiembrie 2023 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 465 din 21 mai 2024, paragraful 15).
14.
Prin urmare, ținând cont de prevederile
art. 126 alin. (1)
și ale
art. 146 lit. d) din Constituție , excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor
art. 328 alin. (1) din Codul de procedură penală
este inadmisibilă.
15.
Pentru considerentele expuse, în temeiul
art. 146 lit. d)
și al
art. 147 alin. (4) din Constituție , precum și al
art. 1-3 , al
art. 11 alin. (1) lit. A.d)
și al
art. 29 din Legea nr. 47/1992 , cu unanimitate de voturi,
CURTEA CONSTITUȚIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
Respinge, ca inadmisibilă, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor
art. 328 alin. (1) din Codul de procedură penală , excepție ridicată de Florin Eugen Nistor în Dosarul nr. 16.380/300/2019/a1 al Tribunalului București - Secția I penală.
Definitivă și general obligatorie.
Decizia se comunică Tribunalului București - Secția I penală și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Pronunțată în ședința din data de 28 ianuarie 2025.
PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE MARIAN ENACHE Magistrat-asistent, Oana-Cristina Puică
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.