Decizia nr. 566/2024

Marian Enache

- președinte

Mihaela Ciochină

- judecător

Cristian Deliorga

- judecător

Laura-Iuliana Scântei

- judecător

Gheorghe Stan

- judecător

Livia Doina Stanciu

- judecător

Elena-Simina Tănăsescu

- judecător

Varga Attila

- judecător

Ionița Cochințu

- magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Ioana-Codruța Dărângă.

1.

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 23 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 27/2006

privind salarizarea și alte drepturi ale judecătorilor, procurorilor și altor categorii de personal din sistemul justiției, excepție ridicată de Dumitru Vlad Bradea, Valentin Gheorghe Toduța, Mircea Florin Munge și Ciprian Marius Morar în Dosarul nr. 3.307/111/2019 al Tribunalului Bihor - Secția I civilă și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 516D/2020.

2.

La apelul nominal se constată lipsa părților. Procedura de înștiințare este legal îndeplinită.

3.

Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate ca neîntemeiată, având în vedere că textul criticat nu creează inechități, în contextul în care acesta se aplică în mod egal tuturor destinatarilor normei, neputându-se face analogie cu alte categorii socioprofesionale.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

4.

Prin Încheierea din 6 martie 2020, pronunțată în Dosarul nr. 3.307/111/2019, Tribunalul Bihor - Secția I civilă a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 23 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 27/2006

privind salarizarea și alte drepturi ale judecătorilor, procurorilor și altor categorii de personal din sistemul justiției, excepție ridicată de Dumitru Vlad Bradea, Valentin Gheorghe Toduța, Mircea Florin Munge și Ciprian Marius Morar într-o cauză întemeiată pe dispozițiile

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 27/2006 .

5.

În motivarea excepției de neconstituționalitate se susține, în esență, că prevederile legale criticate, prin care se dă posibilitatea ca magistrații cărora nu li s-a acordat locuință de serviciu de către ordonatorii principali de credite să beneficieze de compensarea diferenței dintre chiria ce s-ar stabili pentru o locuință de serviciu, potrivit legii, și chiria plătită pe baza unui contract de închiriere încheiat în condițiile legii, sunt neconstituționale și discriminatorii, în măsura în care sunt interpretate în sensul că această compensație de chirie nu poate fi folosită de judecător sau procuror pentru plata ratei lunare în vederea achiziționării unei singure locuințe proprietate personală, astfel cum este și cazul altor funcționari ai statului. În acest context, se învederează că

art. 31 din Legea nr. 360/2002

privind Statutul polițistului și

art. 20^1 din Legea nr. 80/1995

privind statutul cadrelor militare, statut care este aplicabil pentru toate categoriile de personal militar, prevăd că persoanele ce intră sub incidența acestor legi care îndeplinesc condițiile de acordare a compensației lunare pentru chirie și care contractează un credit ipotecar/imobiliar destinat achiziționării unei locuințe beneficiază de compensația lunară pentru chirie, respectiv pentru plata ratei sau a unei fracțiuni din rata aferentă creditului. Această din urmă compensație nu este aplicabilă și în cazul magistraților, deși rațiunea acordării este aceeași, și anume inexistența în proprietatea funcționarului public, a militarului sau a magistratului a unei locuințe proprietate personală. Această compensație este un drept de natură salarială acordat angajaților instituțiilor statului ca o facilitate accesorie salariului. Prin urmare, deși magistrații se află într-o situație similară cu polițiștii și militarii, în ceea ce privește acordarea dreptului de chirie, nu se poate susține existența unei justificări rezonabile sau obiective pentru diferența de tratament în ceea ce privește scopul utilizării compensației de chirie deja acordate, astfel că normele criticate sunt discriminatorii. În contextul criticilor de neconstituționalitate, este menționată jurisprudența Curții Constituționale cu privire la regimul constituțional al procurorului și la statutul magistraților, în general (condiții de acces, procedură de numire, garanții solide care să asigure transparența procedurilor de numire, stabilitatea sau inamovibilitatea acestora, garanții financiare, independență administrativă), precum și a Curții Europene a Drepturilor Omului în materia principiilor menționate în susținerea excepției de neconstituționalitate.

6.

Tribunalul Bihor - Secția I civilă opinează că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată, întrucât, deși autorii acesteia susțin că interpretarea legii prin care compensația de chirie nu poate fi folosită de judecător sau procuror pentru plata ratei lunare în vederea achiziționării unei locuințe proprietate personală este discriminatorie în raport cu alte categorii de personal (polițiști, militari) care au o situație mai favorabilă decât magistrații, nu se poate vorbi despre discriminare în ipoteza de față, în care anumite persoane pot ajunge în situații defavorabile, apreciate astfel în mod subiectiv, prin prisma propriilor lor interese, având în vedere jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului și a Curții Constituționale în materia deosebirii de tratament juridic, a principiului egalității și al discriminării.

7.

Potrivit dispozițiilor

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

8.

Guvernul apreciază că excepția de neconstituționalitate este inadmisibilă, întrucât dispozițiile criticate reglementează decontarea chiriei pentru magistrați și condițiile în care se acordă acest beneficiu, iar efectul admiterii acesteia ar fi completarea prevederii legale cu posibilitatea decontării ratelor bancare pentru magistrați. Or, potrivit

art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 , Curtea Constituțională se pronunță numai asupra constituționalității actelor cu privire la care a fost sesizată, fără a putea modifica sau completa prevederile supuse controlului. Distinct de acestea, se învederează că, astfel cum este redactat, textul legal criticat nu creează nicio discriminare, acesta aplicându-se în mod egal tuturor destinatarilor normei. Instituirea unor măsuri în plus de sprijin pentru magistrați, pe lângă beneficiul decontării chiriei, nu este o problemă de constituționalitate, ci de oportunitate legislativă ce depinde exclusiv de voința legiuitorului și de resursele financiare ale statului la un anumit moment.

9.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepția de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile

Constituției , precum și

Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:

10.

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor

art. 146 lit. d)

din Constituție, precum și ale

art. 1 alin. (2) , ale

art. 2 ,

3 ,

10

și

29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

11.

Obiectul excepției de neconstituționalitate, astfel cum reiese din încheierea de sesizare, îl constituie dispozițiile

art. 23 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 27/2006

privind salarizarea și alte drepturi ale judecătorilor, procurorilor și altor categorii de personal din sistemul justiției, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 314 din 7 aprilie 2006, aprobată cu modificări și completări prin

Legea nr. 45/2007 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 169 din 9 martie 2007, cu modificările și completările ulterioare. Având în vedere critica de neconstituționalitate și jurisprudența Curții Constituționale prin care se statuează că trebuie să se țină cont de voința reală a părții care a ridicat excepția ( Decizia nr. 775 din 7 noiembrie 2006 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.006 din 18 decembrie 2006), Curtea reține ca obiect al excepției de neconstituționalitate

art. 23 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 27/2006 , care are următorul cuprins: „(1) Judecătorii, procurorii, personalul asimilat acestora și magistrații-asistenți, cărora nu li s-a acordat locuință de serviciu de către ordonatorii principali de credite, au dreptul, în condițiile

art. 22 , la compensarea diferenței dintre chiria ce s-ar stabili pentru o locuință de serviciu, potrivit legii, și chiria plătită pe baza unui contract de închiriere încheiat în condițiile legii. Acest drept nu are caracter salarial și nu se impozitează. Compensarea nu se acordă în cazul în care contractul de închiriere este încheiat cu rude de gradul I sau II. În situații excepționale, determinate de inexistența unui fond locativ adecvat în localitatea unde își desfășoară activitatea, contractul de închiriere poate avea ca obiect o locuință situată în altă localitate din circumscripția aceleiași curți de apel.“

12.

În susținerea neconstituționalității acestor dispoziții legale sunt invocate prevederile constituționale ale

art. 16

- Egalitatea în drepturi, ale

art. 124 alin. (3)

potrivit căruia judecătorii sunt independenți și se supun numai legii, ale

art. 131

- Rolul Ministerului Public și ale

art. 132

- Statutul procurorilor. De asemenea, sunt menționate dispozițiile art. 14 cu privire la interzicerea discriminării din

Convenția

pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, ale

Protocolului nr. 12 adițional la Convenție , ale

art. 25 paragraful 1 referitor la nivelul de trai și la bunăstarea sa și a familiei sale din Declarația Universală a Drepturilor Omului

și ale

Pactului internațional

cu privire la drepturile civile și politice.

13.

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că

art. 23 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 27/2006

reglementează un drept de natură nesalarială pe care legiuitorul l-a acordat unor categorii de personal. Astfel, având în vedere contextul legislativ în vigoare la data adoptării acestei ordonanțe de urgență și data invocării excepției de neconstituționalitate, Curtea reține că Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 826 din 13 septembrie 2005, cu modificările și completările ulterioare (în prezent abrogată), a reglementat, în titlul III, drepturile și îndatoririle judecătorilor și procurorilor, iar un astfel de drept era cel prevăzut de

art. 79 alin. (6) din Legea nr. 303/2004 , potrivit căruia „Judecătorii și procurorii au dreptul la închirierea locuințelor de serviciu. Locuințele de serviciu aflate în proprietatea sau administrarea Ministerului Justiției și unităților subordonate, precum și cele aflate în proprietatea sau în administrarea Ministerului Public nu pot fi cumpărate de judecători, procurori sau orice alți salariați ai acestor instituții“. În prezent,

art. 210 din titlul III - Drepturi, îndatoriri, incompatibilități și interdicții, capitolul I - Drepturi și îndatoriri, din Legea nr. 303/2022

privind statutul judecătorilor și procurorilor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1102 din 16 noiembrie 2022, prevede că „Judecătorii și procurorii au dreptul la locuință de serviciu sau la decontarea contravalorii chiriei pentru o locuință, în limitele și condițiile stabilite de lege“.

14.

În consonanță cu prevederile legale mai sus menționate,

Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 27/2006

reglementează drepturile judecătorilor, procurorilor și altor categorii de personal din sistemul justiției, stabilind condițiile și limitele de acordare a acestor drepturi, și prevede: (i) la

art. 22 , că judecătorii, procurorii și personalul asimilat acestora, precum și magistrații-asistenți au dreptul la atribuirea unei locuințe de serviciu dacă, în localitatea unde își desfășoară activitatea, aceștia, soțul/soția sau copiii aflați în întreținerea lor nu beneficiază de locuință proprietate personală ori nu li s-a atribuit locuință de către autoritățile administrației publice locale; (ii) la

art. 23 alin. (1) , criticat în prezenta cauză, că judecătorii, procurorii, personalul asimilat acestora și magistrații-asistenți, cărora nu li s-a acordat locuință de serviciu de către ordonatorii principali de credite, au dreptul, în condițiile

art. 22 , la compensarea diferenței dintre chiria ce s-ar stabili pentru o locuință de serviciu, potrivit legii, și chiria plătită pe baza unui contract de închiriere încheiat în condițiile legii; acest drept nu are caracter salarial și nu se impozitează; compensarea nu se acordă în cazul în care contractul de închiriere este încheiat cu rude de gradul I sau II; în situații excepționale, determinate de inexistența unui fond locativ adecvat în localitatea unde își desfășoară activitatea, contractul de închiriere poate avea ca obiect o locuință situată în altă localitate din circumscripția aceleiași curți de apel.

15.

Prin

Decizia nr. 845 din 14 decembrie 2021 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 407 din 28 aprilie 2022, paragraful 19, analizând conținutul normativ al celor două texte antereferite [ art. 22

și

art. 23 alin. (1)] , cuprinse în

Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 27/2006 , Curtea a reținut că

art. 22

instituie dreptul la locuință de serviciu al magistraților, iar

art. 23

prevede dreptul la compensarea chiriei, în ipoteza în care magistraților nu li s-a acordat locuință de serviciu, situație în care se aplică aceeași condiție sine qua non de acordare a dreptului, și anume aceea ca, în localitatea unde își desfășoară activitatea, magistratul, soțul/soția sau copiii aflați în întreținerea lor să nu beneficieze de locuință proprietate personală ori să nu li se fi atribuit locuință de către autoritățile administrației publice locale. De asemenea, prin paragraful 20 al deciziei antereferite, Curtea, reiterând jurisprudența sa anterioară, a învederat că rațiunea acestor norme este aceea de a veni în sprijinul persoanelor care ocupă funcțiile de judecători, procurori, personal asimilat acestora sau magistrați-asistenți cu acordarea unor facilități privind asigurarea unei locuințe, în măsura în care acestea nu dețin, personal ori prin membrii familiei, o locuință în localitatea unde își desfășoară activitatea. Întrucât nu este vorba despre un drept fundamental, legiuitorul a avut libertatea de a decide limitele și condițiile acordării acestui beneficiu. Prin urmare, având în vedere natura juridică a acestui drept, legiuitorul are competența de a stabili condițiile de acordare a acestuia, desigur, cu respectarea principiilor și prevederilor constituționale (a se vedea

Decizia nr. 241 din 16 martie 2010 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 302 din 10 mai 2010).

16.

Raportat la conținutul

art. 23 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 27/2006 , autorii excepției de neconstituționalitate solicită ca dreptul prevăzut de acest text legal să fie convertit într-un alt drept, așa cum este reglementat prin unele acte normative pentru alte categorii de persoane -

art. 31 din Legea nr. 360/2002

privind Statutul polițistului, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 440 din 24 iunie 2002, și

art. 20^1 din Legea nr. 80/1995

privind statutul cadrelor militare, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 155 din 20 iulie 1995, drept prin care compensația de chirie să poată fi folosită de judecător sau procuror pentru plata ratei lunare în vederea achiziționării unei singure locuințe proprietate personală, astfel cum este și cazul altor categorii de persoane, funcționari ai statului.

17.

Curtea reține că, în realitate, prin critica de neconstituționalitate se urmărește ca instanța de contencios constituțional să dea o interpretare textului de lege cuprins în

art. 23 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 27/2006 , prin raportare la

Legea nr. 360/2002

privind Statutul polițistului și la

Legea nr. 80/1995

privind statutul cadrelor militare, care să conducă la o completare a acestuia în sensul dorit de autorii excepției de neconstituționalitate.

18.

Față de această împrejurare, Curtea constată că, pe de o parte, potrivit dispozițiilor

art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 , Curtea se pronunță numai asupra constituționalității actelor cu privire la care a fost sesizată, fără a putea modifica sau completa prevederile supuse controlului de constituționalitate ( Decizia nr. 162 din 24 martie 2016 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 400 din 26 mai 2016), și, prin urmare, solicitarea în sens contrar normelor legale antereferite conduce la inadmisibilitatea excepției de neconstituționalitate. Pe de altă parte, având în vedere compararea soluțiilor legislative consacrate prin textele de lege criticate cu cele la care se face referire și se raportează critica de neconstituționalitate, Curtea reține că examinarea constituționalității unui text de lege are în vedere compatibilitatea acestuia cu dispozițiile constituționale pretins a fi încălcate, iar nu compararea mai multor prevederi legale între ele și raportarea concluziei ce ar rezulta din această comparație la dispoziții ori principii ale

Constituției

( Decizia nr. 343 din 24 septembrie 2013 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 669 din 31 octombrie 2013). Procedându-se altfel s-ar ajunge inevitabil la concluzia că, deși fiecare dintre dispozițiile legale este constituțională, numai coexistența lor ar pune în discuție constituționalitatea uneia dintre ele ( Decizia nr. 277 din 23 aprilie 2015 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 447 din 23 iunie 2015, paragraful 20), aspect ce conduce, și din această perspectivă, la inadmisibilitatea excepției de neconstituționalitate.

19.

Pentru considerentele expuse, în temeiul

art. 146 lit. d)

și al

art. 147 alin. (4) din Constituție , precum și al

art. 1 - 3 , al

art. 11 alin. (1) lit. A.d)

și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 , cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca inadmisibilă, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 23 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 27/2006

privind salarizarea și alte drepturi ale judecătorilor, procurorilor și altor categorii de personal din sistemul justiției, excepție ridicată de Dumitru Vlad Bradea, Valentin Gheorghe Toduța, Mircea Florin Munge și Ciprian Marius Morar în Dosarul nr. 3.307/111/2019 al Tribunalului Bihor - Secția I civilă.

Definitivă și general obligatorie.

Decizia se comunică Tribunalului Bihor - Secția I civilă și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunțată în ședința din data de 31 octombrie 2024.