Decizia nr. 162/2016
referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 138 lit. d) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal
prezumat în vigoare 1 act modificator
Legături cu alte acte
Ce i s-a întâmplat acestui act
Modificat prin 1
- Decizia nr. 566/2024 31 octombrie 2024 referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 23 alin. (1) din Ord…
Ce face acest act
Constată neconstituționalitatea unor prevederi din 2
- Legea nr. 571/2003 22 decembrie 2003 (prevederi anume) privind Codul fiscal
- Legea nr. 227/2015 8 septembrie 2015 (prevederi anume) privind Codul fiscal
Are ca temei 2
- Legea nr. 227/2015 8 septembrie 2015 (prevederi anume) privind Codul fiscal
- Legea nr. 227/2015 8 septembrie 2015 privind Codul fiscal
Augustin Zegrean
- președinte
Valer Dorneanu
- judecător
Petre Lăzăroiu
- judecător
Mircea Ștefan Minea
- judecător
Daniel Marius Morar
- judecător
Mona-Maria Pivniceru
- judecător
Puskas Valentin Zoltan - judecător
Simona-Maya Teodoroiu
- judecător
Tudorel Toader
- judecător
Andreea Costin
- magistrat-asistent
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Luminița Nicolescu.
1. Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor
art. 138 lit. d) din Legea nr. 571/2003
privind Codul fiscal, excepție ridicată de Societatea "Mindshare Media" - S.R.L. din București în Dosarul nr. 1.366/2/2013 al Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secția de contencios administrativ și fiscal și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 1.129D/2015.
2. Dezbaterile inițiale au avut loc în ședința publică din 25 februarie 2016, în prezența reprezentantului autoarei excepției de neconstituționalitate, avocat Răzvan Ionescu din Baroul București, cu împuternicire avocațială depusă la dosar, și a reprezentantului Ministerului Public, procuror Luminița Nicolescu, și au fost consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, când Curtea, constatând că nu este întrunită majoritatea prevăzută la art. 6 teza a doua și
art. 51 alin. (1) teza a doua din Legea nr. 47/1992
privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, în temeiul
art. 58 alin. (4) din Legea nr. 47/1992
și art. 56 alin. (3) din Regulamentul de organizare și funcționare a Curții Constituționale a dispus redeschiderea dezbaterilor și repunerea pe rol a cauzei pentru data de 24 martie 2016, cu citarea părților și a Ministerului Public.
3. La apelul nominal se prezintă, pentru autoarea excepției de neconstituționalitate, avocat Răzvan Ionescu din Baroul București, cu delegație depusă la dosar, lipsind cealaltă parte. Procedura de citare a fost legal îndeplinită.
4. Cauza fiind în stare de judecată, președintele acordă cuvântul reprezentantului autoarei excepției de neconstituționalitate, care arată că, după repunerea pe rolul Curții Constituționale a cauzei, Guvernul a transmis punctul său de vedere cu privire la excepția de neconstituționalitate prin care susține că aplicarea reglementării exclusiv în cazul debitorilor aflați în faliment justifică diferența de tratament juridic, aceștia aflându-se, în mod obiectiv, în imposibilitate de a-și achita obligațiile. Prin urmare, apreciază că Guvernul a avut în vedere, deși nu s-a referit la situația concretă a autoarei excepției de neconstituționalitate, că situația obiectivă a creditorilor care nu își pot recupera creanța dă dreptul la ajustarea bazei de impozitare.
5. În cazul de față, arată că situația obiectivă a creditorului este dată de efectele reorganizării, care sunt reglementate de art. 102 și
art. 137 alin. (2) din Legea nr. 85/2006
privind procedura insolvenței, potrivit cărora creanțele creditorilor, care sunt prevăzute la plată prin planul de reorganizare, să fie șterse. În cazul de față, debitorul a ieșit cu succes din reorganizare și își desfășoară în continuare activitatea, însă creanța autoarei excepției de neconstituționalitate a fost ștearsă. Mai arată că 15% dintre creditorii debitorului redresat au decis cu privire la cuantumul a 85% din creanțe.
6. Susține că tratamentul discriminatoriu instituit prin norma legală criticată a apărut ca urmare a evoluțiilor legislative. Astfel, în anul 2003, când a fost adoptat Codul fiscal și s-a prevăzut posibilitatea creditorilor care nu își mai puteau recupera creanța, ca urmare a falimentului debitorului, să ajusteze baza de impozitare, nu exista în legea insolvenței posibilitatea eliminării unor creanțe prin planul de reorganizare. Această posibilitate a apărut abia în anul 2004, însă Codul fiscal a rămas în aceeași variantă până în anul 2015, când legiuitorul a corectat această inechitate prin adoptarea noului Cod fiscal, prin care a reglementat posibilitatea ajustării bazei de impozitare și pentru creditorii a căror creanță a fost ștearsă ca urmare a aprobării unui plan de reorganizare. Însă noua soluție legislativă se aplică doar pentru viitor, rămânând instanței constituționale posibilitatea să corecteze situația pentru trecut prin admiterea excepției de neconstituționalitate.
7. În continuare, arată că prevederile legale criticate încalcă dispozițiile constituționale ale art. 56 privind justa așezare a sarcinilor fiscale. În acest sens susține că taxa pe valoarea adăugată este o taxă pe consum suportată de consumatorul final, însă, în cauză, este singura situație în care un intermediar este pus, prin efectul legii și cu girul judecătorului-sindic, să suporte această sarcină fiscală. Prin urmare, faptul că creditorul a avansat către stat taxa pe valoarea adăugată, taxă pe care nu a încasat-o niciodată și pe care nu și-o mai poate recupera de la debitor, nu poate reprezenta o expresie a justei așezări a sarcinilor fiscale. Tratamentul profund inechitabil duce și la încălcarea altor articole din Constituție, respectiv art. 53 privind restrângerea exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți, art. 16 privind egalitatea în drepturi și art. 44 privind dreptul de proprietate privată.
8. Pentru cele arătate, solicită admiterea excepției de neconstituționalitate, astfel cum a fost formulată, și constatarea că art. 138 lit. d) din Codul fiscal este constituțional doar în măsura în care permite și creditorilor ale căror creanțe au fost șterse printr-un plan de reorganizare să beneficieze de ajustarea bazei de impozitare.
9. Având cuvântul, reprezentantul Ministerului Public precizează că reiterează concluziile de la termenul anterior, în sensul respingerii excepției de neconstituționalitate, ca neîntemeiată. Arată că, deși autorul excepției de neconstituționalitate susține că textul legal criticat creează o diferență inechitabilă de tratament între categorii de creditori aflați în situații identice, în realitate face referire la două categorii distincte, astfel încât nu se poate aprecia că sunt încălcate dispozițiile art. 16 din Constituție. Reclamând faptul că lipsește posibilitatea creditorilor ale căror creanțe au fost definitiv stinse prin aprobarea unui plan de reorganizare în procedura insolvenței deschisă împotriva debitorului său, de a cere ajustarea bazei de impozitare, autorul excepției de neconstituționalitate critică, în fapt, modul de aplicare a legii, considerând că sunt încălcate dispozițiile constituționale invocate, excepția de neconstituționalitate fiind motivată prin compararea a două texte legale, respectiv vechiul și noul Cod fiscal, fără a se formula, în realitate, veritabile critici de neconstituționalitate.
CURTEA,
având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:
10. Prin Încheierea din 16 iunie 2015, pronunțată în Dosarul nr. 1.366/2/2013, Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția de contencios administrativ și fiscal a sesizat Curtea Constituțională pentru soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor
art. 138 lit. d) din Legea nr. 571/2003
privind Codul fiscal, excepție ridicată de Societatea "Mindshare Media" - S.R.L. din București într-o cauză având ca obiect soluționarea recursului formulat împotriva unei sentințe civile prin care acțiunea formulată de autoarea excepției de neconstituționalitate, prin care se solicita constatarea dreptului de ajustare a bazei de impozitare aferentă facturilor emise, constatarea dreptului de a obține restituirea/compensarea taxei pe valoarea adăugată aferentă acestor facturi și obligarea Agenției Naționale de Administrare Fiscală la restituirea acestor sume, a fost respinsă ca neîntemeiată.
11. În motivarea excepției de neconstituționalitate se susține, în esență, că dispozițiile legale criticate creează o discriminare între creditorii unor debitori aflați în insolvență și care nu își mai pot recupera creanța din punct de vedere obiectiv, reglementarea acordând doar creditorului al cărui debitor a intrat în faliment posibilitatea de a-și ajusta baza de impozitare, lipsind de acest drept creditorul a cărui creanță a fost ștearsă ca urmare a aprobării unui plan de reorganizare. Astfel, se creează o diferență inechitabilă de tratament între două categorii de creditori aflați într-o situație identică, respectiv niciunul nu își poate recupera creanța din cauza intrării în insolvență a debitorului. Creditorii al căror debitor a intrat în faliment au dreptul să își ajusteze baza de impozitare după ce hotărârea devine irevocabilă, pe când creditorii ale căror creanțe au fost șterse ca urmare a admiterii unui plan de reorganizare nu își pot ajusta baza de impozitare.
12. Se mai arată că prin lipsirea creditorului, care nu își mai poate recupera creanța, de posibilitatea ajustării bazei de impozitare se încalcă principiul fundamental al justei așezări a sarcinilor fiscale. Astfel, creditorul este obligat să plătească către stat taxa pe valoarea adăugată pe care nu a colectat-o din operațiunea economică desfășurată și pe care nici nu o va mai putea recupera vreodată din punct de vedere obiectiv, ca urmare a ștergerii creanței prin aprobarea planului de reorganizare al debitoarei, încălcându-se astfel principiul neutralității taxei pe valoarea adăugată, principiu enunțat de Curtea de Justiție a Uniunii Europene potrivit căruia administrația fiscală nu poate încasa cu titlu de taxă pe valoare adăugată un cuantum mai mare decât cel pe care l-a colectat persoana impozabilă. În acest sens invocă Hotărârea din 15 mai 2014 - Almos Agrarkulkereskedelmi Kft împotriva Nemzeti Ado- es Vamhivatal Kozep-magyarorszagi Regionalis Ado Foigazgatosaga, pronunțată în Cauza C-337/13, și Hotărârea din 26 ianuarie 2012 - Minister Finansow împotriva Kraft Foods Polska S.A, pronunțată în Cauza C-588/10.
13. Prin modul defectuos al reglementării, creditorul este nevoit să suporte o sarcină fiscală excesivă, respectiv taxa pe valoarea adăugată aferentă creanței șterse.
14. De asemenea, împiedicarea ajustării bazei de impozitare a creditorului a cărui creanță a fost stinsă prin aprobarea planului de reorganizare aduce atingere dreptului de proprietate. Totodată, se încalcă și principiul proporționalității, care trebuie să însoțească orice ingerință a statului în proprietatea privată.
15. În concluzie, arată că art. 138 lit. d) din Codul fiscal este constituțional doar în măsura în care le este permisă ajustarea bazei de impozitare și creditorilor ale căror creanțe sunt imposibil de recuperat ca urmare a adoptării unui plan de reorganizare prin care a fost stinsă creanța, și nu doar creditorilor ale căror creanțe sunt imposibil de recuperat ca urmare a falimentului debitorului și pentru care s-a pronunțat o hotărâre judecătorească definitivă de închidere a procedurii falimentului.
16. Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția de contencios administrativ și fiscal apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată, aceasta vizând modul de aplicare a legii.
17. Potrivit prevederilor
art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate.
18. Guvernul arată că aplicarea reglementării exclusiv în cazul debitorilor aflați în faliment justifică diferența de tratament juridic, aceștia aflându-se, în mod obiectiv, în imposibilitatea de a-și achita obligațiile. Prin urmare, apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată.
19. Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, notele scrise depuse, susținerile reprezentantului autoarei excepției de neconstituționalitate, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și
Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:
20. Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale
art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.
21. Obiectul excepției de neconstituționalitate îl reprezintă dispozițiile
art. 138 lit. d) din Legea nr. 571/2003
privind Codul fiscal, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 927 din 23 decembrie 2003, cu modificările și completările ulterioare, dispoziții legale care au următorul cuprins: "Baza de impozitare se reduce în următoarele situații: [...] d) în cazul în care contravaloarea bunurilor livrate sau a serviciilor prestate nu se poate încasa din cauza falimentului beneficiarului. Ajustarea este permisă începând cu data pronunțării hotărârii judecătorești de închidere a procedurii prevăzute de
privind procedura insolvenței, hotărâre rămasă definitivă și irevocabilă;".
22. Curtea observă că, după sesizarea sa,
privind Codul fiscal a fost abrogată prin
art. 502 alin. (1) pct. 1 din titlul XI din Legea nr. 227/2015
privind Codul fiscal, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 688 din 10 septembrie 2015, care a intrat în vigoare la data de 1 ianuarie 2016, cu excepția cazului în care se prevede altfel. Având în vedere
Decizia nr. 766 din 15 iunie 2011 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011, prin care s-a decis că prevederile de lege supuse controlului de constituționalitate, aplicabile în litigiul dedus judecății, potrivit principiului tempus regit actum, pot fi examinate dacă ele continuă să producă efecte juridice, chiar dacă acestea au fost abrogate ori și-au încetat aplicarea, Curtea urmează să supună controlului de constituționalitate prevederile
art. 138 lit. d) din Legea nr. 571/2003
privind Codul fiscal.
23. În opinia autoarei excepției de neconstituționalitate, dispozițiile legale criticate încalcă prevederile constituționale ale art. 16 privind egalitatea în drepturi, art. 44 privind dreptul de proprietate privată, art. 53 privind restrângerea exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți și art. 56 privind contribuțiile financiare. De asemenea, se invocă și dispozițiile art. 14 privind interzicerea discriminării din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, ale art. 1 privind protecția proprietății din Primul Protocol adițional la Convenție și art. 1 privind interzicerea generală a discriminării din Protocolul nr. 12 la Convenție.
24. Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea reține că, potrivit dispozițiilor art. 138 lit. d) din Codul fiscal, ajustarea bazei de impozitare este permisă exclusiv în situația falimentului debitorului, din momentul pronunțării unei hotărâri definitive și irevocabile de închidere a procedurii insolvenței, conform dispozițiilor legale cuprinse în
privind procedura insolvenței.
25. În ceea ce privește ștergerea creanțelor creditorilor prin aprobarea planului de reorganizare a debitorului, Curtea reține că adoptarea unui plan de reorganizare cu excluderea anumitor creanțe de la posibilitatea de a mai fi satisfăcute este prevăzută de dispozițiile
în cazurile în care, astfel cum reiese dintr-o evaluare a patrimoniului debitorului ajuns în stare de insolvență, se constată că acele creanțe oricum nu ar fi satisfăcute nici prin procedura lichidării judiciare, ca urmare a rangului și a ordinii de preferință (în acest sens, a se vedea
Decizia nr. 116 din 6 martie 2014 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 346 din 12 mai 2014).
26. Analizând însă critica autoarei excepției de neconstituționalitate, Curtea observă că aceasta vizează completarea textului legal criticat în sensul includerii, pe lângă creditorii ai căror debitori au intrat în faliment, a unei noi categorii de creditori care să poată cere ajustarea bazei de impozitare. Astfel, prin modul de formulare a criticilor de neconstituționalitate în prezenta cauză, autoarea excepției tinde spre modificarea textului legal criticat în sensul de a reglementa și situația creditorilor a căror creanță a fost ștearsă prin planul de reorganizare confirmat de a putea cere, în temeiul art. 138 lit. d) din Codul fiscal, ajustarea bazei de impozitare.
27. Or, critica cu un atare obiect excedează competenței Curții Constituționale, care, potrivit dispozițiilor
art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 , se pronunță numai asupra constituționalității actelor cu privire la care a fost sesizată, fără a putea modifica sau completa prevederile supuse controlului de constituționalitate. Astfel, Curtea Constituțională nu are competența de a crea noi norme legale prin completarea unui text legal deja existent, ci doar să verifice conformitatea normelor existente cu exigențele constituționale și să constate constituționalitatea sau neconstituționalitatea acestora. De altfel, critica vizează și o problemă de corelare legislativă, autoarea excepției făcând comparație între două legi fiscale care se succed în timp, respectiv între vechiul și noul Cod fiscal. Prin urmare, excepția de neconstituționalitate urmează a fi respinsă ca inadmisibilă.
28. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al
art. 29 din Legea nr. 47/1992 , cu majoritate de voturi,
CURTEA CONSTITUȚIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
Respinge, ca inadmisibilă, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor
art. 138 lit. d) din Legea nr. 571/2003
privind Codul fiscal, excepție ridicată de Societatea "Mindshare Media" - S.R.L. din București în Dosarul nr. 1.366/2/2013 al Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secția de contencios administrativ și fiscal.
Definitivă și general obligatorie.
Decizia se comunică Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secția de contencios administrativ și fiscal și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Pronunțată în ședința din data de 24 martie 2016.
PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE
Augustin Zegrean
Magistrat-asistent,
Andreea Costin
OPINIE SEPARATĂ
În dezacord cu soluția majoritară, prin care s-a respins, ca inadmisibilă, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 138 lit. d) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, apreciem că excepția trebuia admisă, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare, astfel: Soluția majoritară pleacă de la ideea că este vorba de completarea textului legal criticat în sensul includerii în dreptul de a-și ajusta baza de impozitare și a creditorilor ale căror creanțe au fost șterse ca urmare a aprobării unui plan de reorganizare a debitorului. Astfel, Curtea a reținut că, în speța de față, prin critica de neconstituționalitate se tinde spre modificarea prevederilor criticate în sensul arătat mai sus, textul criticat având următorul conținut: "baza de impozitare se reduce în următoarele situații: [...] d) în cazul în care contravaloarea bunurilor livrate sau a serviciilor prestate nu se poate încasa din cauza falimentului beneficiarului. Ajustarea este permisă începând cu data pronunțării hotărârii judecătorești de închidere a procedurii prevăzute de Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței, hotărâre rămasă definitivă și irevocabilă;" și, prin urmare, este opțiunea legiuitorului de a permite această favoare numai acestei categorii de creditori. Pe de altă parte, legat de faptul că în reglementarea actuală și creditorii ale căror creanțe au fost șterse ca urmare a aprobării unui plan de reorganizare pot să își ajusteze baza de impozitare și, prin urmare, ar fi vorba de o omisiune legislativă asupra căreia Curtea nu se poate pronunța, apreciem că această susținere este în contradicție vădită cu principiile și normele constituționale. Este evident că, potrivit principiilor generale ale impunerii, astfel cum acestea sunt deduse din normele Codului fiscal și din doctrina de specialitate, impozitarea este permisă pentru veniturile pe care contribuabilul le realizează și pentru bunurile (averea) pe care le deține. Acest "principiu de bază" este o consecință firească a prevederilor art. 56 din Constituția României, potrivit cu care "cetățenii au obligația să contribuie prin impozite și taxe la cheltuielile publice alin. (1), iar sistemul legal de impuneri trebuie să asigure așezarea justă a sarcinilor fiscale alin. (2)". Prin urmare, nu pot fi impuse prelevări obligatorii pentru o bază de impozitare care nu există, nici măcar dacă aceasta ar fi prevăzută prin lege, deoarece ar încălca textul constituțional mai sus arătat. Impozitarea, ca prelevare obligatorie, are, de principiu, efectul diminuării proprietății, însă această diminuare este permisă de prevederile art. 44 alin. (1) teza finală, potrivit cu care "conținutul și limitele dreptului de proprietate și a creanțelor asupra statului sunt stabilite prin lege". Așadar, există o legătura directă între obligația generală a tuturor cetățenilor prevăzută de art. 56 din Constituție și diminuarea proprietății ca urmare a aplicării regulilor de impozitare. Nu același lucru se poate constata între impozitarea unei baze fiscale care nu există. În speța de față, autoarea excepției de neconstituționalitate invocă tocmai o discriminare între creditorii care își pot ajusta baza de impozitare ca urmare a închiderii unei proceduri de faliment în care aceștia nu își mai pot recupera creanțele (existând o certitudine a imposibilității de recuperare a creanțelor) și creditorii ale căror creanțe au fost șterse ca urmare a aprobării unui plan de reorganizare. Autoarea excepției de neconstituționalitate susține că în ce privește imposibilitatea recuperării creanțelor care au fost șterse ca urmare a aprobării unui plan de reorganizare prezintă o reală certitudine din chiar momentul aprobării planului de reorganizare, întrucât, chiar și în ipoteza în care debitorul s-ar redresa, creditorii nu mai dețin în mod legal nicio creanță asupra acestuia. Așadar, în oricare dintre ipoteze (intrarea în faliment sau redresare economico-financiară) creditorii ale căror creanțe au fost șterse ca urmare a aprobării unui plan de reorganizare nu își mai pot recupera creanțele lor asupra debitorului astfel încât impozitarea contravalorii acestora este lipsită de bază juridică. Opțiunea legiuitorului de a nu aplica taxa pe valoarea adăugată asupra contravalorii creanțelor ce nu se mai pot recupera ca urmare a pronunțării unei hotărâri definitive în materia falimentului are o rațiune evidentă în acord cu prevederile art. 56 alin. (1) și (2) din Constituție, întrucât lipsește practic baza de impozitare, așa încât nerecunoașterea unei facilități identice și pentru creditorii ale căror creanțe au fost șterse ca urmare a aprobării unui plan de reorganizare apare ca discriminatorie, așezarea injustă a sarcinilor fiscale creând prin ea însăși o discriminare în rândul acelorași categorii de contribuabili (creditori care nu își mai pot recupera creanțele datorită stării de insolvabilitate a debitorului). De altfel, în acord și cu jurisprudența Curții Constituționale*1), aplicarea principiului constituțional al așezării juste a sarcinilor fiscale presupune ca fiscalitatea să fie nu numai legală, ci și proporțională, rezonabilă, echitabilă și să nu diferențieze impozitele pe criteriul grupelor sau categoriilor de contribuabili. Admițând că ar fi vorba de o omisiune legislativă, Curtea Constituțională s-a pronunțat, statuând în jurisprudența sa că, într-o atare situație, "chiar dacă îmbracă forma unei omisiuni legislative, viciul de neconstituționalitate sesizat nu poate fi ignorat, deoarece o atare omisiune este cea care generează, eo ipso, încălcarea dreptului constituțional (...). Or, Curtea Constituțională, potrivit art. 142 din Legea fundamentală, este garantul supremației Constituției, ceea ce presupune, printre altele, verificarea conformității întregului drept cu Constituția*2). Mergând pe aceeași linie jurisprudențială cu privire la omisiunea legislativă, prin prisma controlului de constituționalitate, Curtea a reținut că "nu poate ignora viciul de neconstituționalitate existent, deoarece tocmai omisiunea și imprecizia legislativă sunt cele care generează încălcarea dreptului fundamental"*3) pretins a fi încălcat. ────────── De altfel, Parlamentul prin noua legislație în materie fiscală, respectiv Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 688 din 10 septembrie 2015, a corectat discriminarea existentă între cele două categorii de contribuabili, dând posibilitatea ajustării bazei de impozitare și creditorilor ale căror creanțe au fost șterse ca urmare a aprobării unui plan de reorganizare. Ceea ce Parlamentul nu putea să mai facă însă era să aplice retroactiv norma nouă în materia ajustării bazei fiscale. Ca atare, singura autoritate care poate interveni pentru corectarea acestei situații, având în vedere că norma criticată era deja abrogată, dar aplicabilă litigiului, este Curtea Constituțională, care, în virtutea rolului său de garant al supremației Constituției, trebuia să admită excepția în sensul că baza de impozitare trebuie redusă atât pentru creditorii ale căror creanțe nu se mai pot încasa ca urmare a falimentului debitorului, cât și pentru creditorii ale căror creanțe au fost șterse ca urmare a aprobării unui plan de reorganizare.
────────── *1) A se vedea în acest sens Decizia nr. 3 din 6 ianuarie 1994 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 145 din 8 iunie 1994. *2) A se vedea în acest sens Decizia nr. 503 din 20 aprilie 2010 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 353 din 28 mai 2010. *3) Decizia nr. 503 din 20 aprilie 2010 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 353 din 28 mai 2010.
Judecători, Petre Lăzăroiu Mona-Maria Pivniceru Daniel Marius Morar
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.