Decizia nr. 576/2025
referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 973 din Codul civil
prezumat în vigoare
Legături cu alte acte
Ce face acest act
Constată neconstituționalitatea unor prevederi din 1
- Legea nr. 287/2009 17 iulie 2009 (prevederi anume) privind Codul civil
Elena-Simina Tănăsescu
- președinte
Asztalos Csaba-Ferenc
- judecător
Mihai Busuioc
- judecător
Mihaela Ciochină
- judecător
Cristian Deliorga
- judecător
Dacian-Cosmin Dragoș
- judecător
Laura-Iuliana Scântei
- judecător
Gheorghe Stan
- judecător
Mihaela Negulescu
- magistrat-asistent
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Ioan-Sorin-Daniel Chiriazi.
1.
Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor
art. 973 din Codul civil , excepție ridicată de Ștefania Tănase (Margaș) în Dosarul nr. 29.471/4/2020 al Judecătoriei Sectorului 4 București - Secția civilă și care constituie obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 1.433D/2021.
2.
La apelul nominal se constată lipsa părților. Procedura de înștiințare este legal îndeplinită.
3.
Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepției de neconstituționalitate, susținând că această critică nu poate fi primită, câtă vreme situația soțului supraviețuitor este diferită de cea a celorlalți moștenitori. În ceea ce privește dreptul de proprietate, se susține că acesta cunoaște anumite limitări și se exercită în condițiile legii, potrivit Constituției.
CURTEA,
având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:
4.
Prin Încheierea din 30 martie 2021, pronunțată în Dosarul nr. 29.471/4/2020, Judecătoria Sectorului 4 București - Secția civilă a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor
art. 973 din Codul civil , excepție ridicată de Ștefania Tănase (Margaș) într-o cauză având ca obiect soluționarea unei cereri de obligare la plata unor despăgubiri pentru lipsa de folosință a unui imobil cuprins în masa succesorală lăsată de soțul defunct al pârâtei.
5.
În motivarea excepției de neconstituționalitate se arată că dispozițiile legale criticate încalcă dreptul de proprietate privată al celorlalți moștenitori, întrucât instituie un regim privilegiat în favoarea soțului supraviețuitor, care beneficiază de un drept de abitație asupra locuinței. Se susține că acest tratament diferențiat creează o inegalitate evidentă între moștenitori, contravenind principiului egalității în drepturi prevăzut de
art. 16 alin. (1) din Constituție , întrucât soțul supraviețuitor se bucură de folosința gratuită a bunului, însă ceilalți moștenitori sunt privați de acest beneficiu.
6.
De asemenea, se invocă încălcarea prin dispozițiile legale criticate a accesului liber la justiție, consacrat de
art. 21 alin. (1)
-
(3) din Constituție , întrucât dreptul de abitație este calificat ca fiind „inalienabil și insesizabil“, ceea ce limitează drastic posibilitatea celorlalți moștenitori de a-și apăra efectiv drepturile și creează un dezechilibru procesual în defavoarea lor. În plus, se arată că dreptul la moștenire al celorlalți moștenitori, garantat de
art. 46 din Constituție , este golit de conținut, deoarece aceștia nu pot exercita niciuna dintre prerogativele dreptului de proprietate asupra bunului afectat de abitație.
7.
Totodată, se face trimitere la
art. 57 din Constituție , argumentându-se că dispoziția criticată poate fi ușor aplicată cu rea-credință, generând litigii îndelungate și avantaje nejustificate pentru soțul supraviețuitor în detrimentul celorlalți moștenitori.
8.
În ceea ce privește
art. 127 din Constituție , se susține că judecarea în camera de consiliu a litigiilor referitoare la dreptul de abitație reglementat de
art. 973 din Codul civil
contravine principiului publicității ședințelor de judecată.
9.
În sprijinul criticilor, sunt invocate și prevederile
art. 11
și
20 din Constituție , coroborate cu cele ale
art. 1 din Primul Protocol
la
Convenția
pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, subliniindu-se că dreptul de proprietate, recunoscut printr-o hotărâre judecătorească, constituie un „bun“ în sensul jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, iar instituirea dreptului de abitație al soțului supraviețuitor aduce o ingerință nejustificată asupra acestui bun, în absența unei cauze legitime de utilitate publică.
10.
Judecătoria Sectorului 4 București - Secția civilă consideră că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată, apreciind că dispozițiile criticate nu încalcă Constituția, în condițiile în care dreptul de proprietate nu este un drept absolut, ci este un drept susceptibil de limitări, iar dreptul de abitație al soțului supraviețuitor constituie o astfel de limitare, în acord cu dispozițiile
Constituției .
11.
Potrivit prevederilor
art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.
12.
Guvernul apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată, dispozițiile legale criticate limitând de o manieră rezonabilă și conformă cu prevederile
Constituției
dreptul de proprietate privată al moștenitorilor. Dreptul de abitație al soțului supraviețuitor este o garanție temporară și rezonabilă menită să evite o schimbare bruscă și nedreaptă a condițiilor de viață după decesul soțului, nefiind de natură a afecta substanța dreptului de proprietate al celorlalți moștenitori. Dispozițiile legale criticate sunt justificate de nevoia de protecție a soțului supraviețuitor, nu generează discriminări și nu contravin prevederilor
art. 44 din Constituție , întrucât ceilalți moștenitori își păstrează prerogativele esențiale și pot solicita restrângerea abitației când există o locuință corespunzătoare.
13.
Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile
Constituției , precum și
Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:
14.
Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor
art. 146 lit. d) din Constituție , precum și ale
art. 1 alin. (2) , ale
art. 2 ,
3 ,
10
și
29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.
15.
Obiectul excepției de neconstituționalitate îl reprezintă dispozițiile
art. 973 din Codul civil , republicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 505 din 15 iulie 2011, care au următorul conținut:
–
Articolul 973
:
Soțul supraviețuitor care nu este titular al niciunui drept real de a folosi o altă locuință corespunzătoare nevoilor sale beneficiază de un drept de abitație asupra casei în care a locuit până la data deschiderii moștenirii, dacă această casă face parte din bunurile moștenirii.
Dreptul de abitație este gratuit, inalienabil și insesizabil.
Oricare dintre moștenitori poate cere fie restrângerea dreptului de abitație, dacă locuința nu este necesară în întregime soțului supraviețuitor, fie schimbarea obiectului abitației, dacă pune la dispoziția soțului supraviețuitor o altă locuință corespunzătoare.
Dreptul de abitație se stinge la partaj, dar nu mai devreme de un an de la data deschiderii moștenirii. Acest drept încetează, chiar înainte de împlinirea termenului de un an, în caz de recăsătorire a soțului supraviețuitor.
Toate litigiile cu privire la dreptul de abitație reglementat prin prezentul articol se soluționează de către instanța competentă să judece partajul moștenirii, care va hotărî de urgență, în camera de consiliu.
16.
În susținerea neconstituționalității dispozițiilor de lege criticate, autoarea excepției invocă încălcarea prevederilor constituționale ale
art. 1 alin. (3)
și
(5)
privind caracterul de stat de drept al statului român și principiul legalității în componenta sa referitoare la calitatea legii, ale
art. 16 alin. (1)
privind egalitatea în drepturi, ale
art. 21 alin. (1)
-
(3)
privind accesul liber la justiție, ale
art. 44 alin. (2)
privind dreptul de proprietate privată, astfel cum sunt interpretate, în temeiul
art. 20 alin. (1) din Constituție , și prin prisma exigențelor
art. 1 din Primul Protocol
la
Convenția
pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale privind protecția proprietății private, ale
art. 46
privind dreptul la moștenire și ale
art. 127
privind caracterul public al dezbaterilor.
17.
Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea reține că se critică, în esență, faptul că
art. 973 din Codul civil
încalcă dreptul de proprietate al celorlalți moștenitori, întrucât instituie un drept privilegiat pentru soțul supraviețuitor, creând o discriminare și limitând dreptul la moștenire.
18.
În ceea ce privește critica raportată la
art. 1 alin. (3)
și
(5) din Constituție , Curtea constată că, potrivit jurisprudenței sale constante, textul constituțional menționat privește valorile supreme ale statului de drept, cuprinzând o reglementare de principiu care constituie cadrul pe care se grefează toate celelalte norme ale
Legii fundamentale
( Decizia nr. 834 din 17 noiembrie 2020 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 235 din 8 martie 2021, paragraful 21). Totodată, Curtea constată că instituirea dreptului de abitație al soțului supraviețuitor reprezintă o opțiune a legiuitorului fundamentată pe considerente de echitate și de protecție socială, menită să asigure stabilitatea condițiilor de viață ale unei persoane aflate într-o situație juridică și socială particulară. Norma criticată urmărește protejarea, pentru o perioadă limitată de timp, a persoanei aflate într-o situație juridică și socială distinctă, marcată de decesul soțului. În acest context, Curtea apreciază că soluția legislativă criticată nu aduce atingere valorilor statului de drept consacrate de
art. 1 alin. (3) din Constituție . În ceea ce privește critica raportată la prevederile constituționale ale
art. 1 alin. (5) , Curtea constată că textul de lege criticat este formulat într-o manieră clară și previzibilă, stabilind condițiile, conținutul și limitele dreptului de abitație al soțului supraviețuitor, astfel încât destinatarii normei pot cunoaște întinderea și efectele acestuia. Susținerile autoarei nu relevă existența unor vicii de neclaritate sau de impredictibilitate de natură să contravină exigențelor constituționale privind calitatea legii.
19.
În ceea ce privește invocarea în susținerea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor
art. 16 alin. (1) din Constituție , Curtea constată că diferența de tratament instituită prin norma criticată are o justificare obiectivă și rezonabilă, dată de situația specială a soțului supraviețuitor. Astfel, textul de lege criticat instituie o garanție pentru protecția soțului supraviețuitor, urmărind ca, pentru o perioadă de timp, acestuia să nu i se modifice condițiile de viață, în sensul în care ar putea fi privat, în mod nejustificat, de locuința în care a stat împreună cu soțul decedat, astfel cum s-a reținut prin
Decizia nr. 439 din 8 iulie 2014 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 580 din 4 august 2014, paragraful 20. Această diferențiere nu echivalează cu o discriminare, ci cu o măsură de protecție specială, admisibilă în jurisprudența Curții Constituționale. Actul normativ criticat nu instituie privilegii sau discriminări între cetățeni și nu încalcă principiul constituțional al egalității în drepturi a cetățenilor, tratamentul egal impunându-se doar pentru cetățenii aflați în situații identice ( Decizia nr. 818 din 3 iulie 2008 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 537 din 16 iulie 2008).
20.
În ceea ce privește critica de neconstituționalitate formulată prin raportare la prevederile
art. 21 alin. (1) din Constituție , Curtea reține că dispozițiile
art. 973 din Codul civil
nu împiedică și nu condiționează exercitarea dreptului persoanelor interesate de a se adresa instanțelor judecătorești pentru valorificarea drepturilor și intereselor lor legitime. Norma criticată reglementează, în plan material, dreptul de abitație al soțului supraviețuitor, fără a institui vreo interdicție de sesizare a instanței sau vreo procedură prealabilă ori vreun termen de natură să golească de conținut dreptul de acces la justiție. În ceea ce privește critica de neconstituționalitate întemeiată pe prevederile
art. 21 alin. (3) din Constituție , Curtea constată că garanțiile acestuia vizează, în principal, desfășurarea procedurii judiciare (independența și imparțialitatea instanței, egalitatea armelor, posibilitatea efectivă de apărare, contradictorialitatea). Deși
art. 973 alin. (5) din Codul civil
conține și dispoziții de ordin procedural, referitoare la competența instanței și la soluționarea cauzelor în camera de consiliu, acestea nu sunt de natură să afecteze garanțiile dreptului la un proces echitabil. Dimpotrivă, ele reprezintă opțiuni ale legiuitorului justificate de specificul dreptului de abitație.
21.
Referitor la pretinsa nesocotire a dispozițiilor
art. 44 din Constituție , Curtea s-a mai pronunțat cu privire la dreptul de abitație al soțului supraviețuitor, reținând prin
Decizia nr. 439 din 8 iulie 2014 , precitată, paragrafele 18, 19 și 21, că dispozițiile de lege criticate nu încalcă dreptul de proprietate privată consacrat prin
art. 44 din Constituție , deoarece nu creează un real conflict cu dreptul de proprietate al celorlalți moștenitori și nici o inegalitate de tratament juridic a diferitelor categorii de moștenitori. În temeiul dreptului la moștenire, soțul supraviețuitor vine în concurs cu orice clasă chemată la moștenire și are dreptul la o parte din moștenire a cărei întindere variază în funcție de clasa de moștenitori legali cu care vine în concurs. Reglementarea prin care ceilalți moștenitori suferă, temporar, o îngrădire în exercitarea unei prerogative a dreptului de proprietate, respectiv folosința, permite legiuitorului să asigure protecția și un trai decent soțului supraviețuitor, fără a atinge însă substanța dreptului de proprietate al celorlalți moștenitori.
22.
În ceea ce privește critica referitoare la pretinsa încălcare a prevederilor
art. 46 din Constituție , Curtea constată că și aceasta este neîntemeiată, întrucât garantarea dreptului la moștenire la nivel constituțional vizează existența dreptului, iar nu conținutul său concret, care este configurat de legiuitor. În acest sens, Curtea reține că dreptul de abitație al soțului supraviețuitor nu aduce atingere drepturilor succesorale ale celorlalți moștenitori, ci doar limitează temporar exercitarea unora dintre prerogativele acestora.
23.
Referitor la pretinsa încălcare a prevederilor
art. 57 din Constituție , care instituie obligația exercitării cu bună-credință a drepturilor și libertăților constituționale, Curtea reține că afirmația autoarei excepției - care susține că prevederile
art. 973 din Codul civil
pot fi ușor încălcate prin exercitarea cu rea-credință a unor pretinse drepturi, care să se soldeze cu proceduri judiciare lungi, susceptibile de a crea unora avantaje în detrimentul altora - nu se poate constitui într-o veritabilă critică de neconstituționalitate, întrucât articolul invocat are caracter general, de principiu, neputând fi analizat izolat, ci doar prin raportare la un comportament concret, de natură să afecteze exercitarea anumitor drepturi de către persoane individual determinate. O astfel de analiză intră însă în competența instanțelor judecătorești învestite cu soluționarea litigiilor generate de posibila nerespectare sau exercitare abuzivă a dreptului în discuție, excedând sfera de competență a Curții Constituționale. În speță, Curtea constată că eventualele situații de exercitare cu rea-credință a dreptului de abitație reprezintă aspecte ce țin de aplicarea legii la cazuri concrete, a căror analiză intră în competența instanțelor judecătorești și nu pot conduce, prin ele însele, la constatarea neconstituționalității textului de lege criticat.
24.
În ceea ce privește critica de neconstituționalitate formulată prin raportare la
art. 124 alin. (2) din Constituție , Curtea observă că imparțialitatea și egalitatea justiției nu pot fi puse în discuție prin critici aduse normelor de drept material, ci doar prin raportare la modul de desfășurare a procedurilor judiciare. Faptul că
art. 973 din Codul civil
instituie un drept special pentru soțul supraviețuitor nu afectează caracteristica justiției de a fi egală pentru toți, ci reprezintă o opțiune de politică legislativă.
25.
Cu privire la critica de neconstituționalitate formulată prin invocarea prevederilor constituționale ale art. 127, Curtea Constituțională, făcând trimitere la jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, reține că publicitatea procedurii de judecată prevăzută de
art. 6 paragraful 1 din Convenția
pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale protejează cetățenii împotriva unor ședințe secrete care scapă cenzurii publicului, fiind, de asemenea, un mijloc de menținere a încrederii în justiție (Hotărârea din 14 februarie 2001, pronunțată în Cauza Riepan împotriva Austriei, paragraful 27). Cu toate acestea, textul convențional menționat nu exclude posibilitatea instanțelor judecătorești, în funcție de particularitățile fiecărui caz în parte, de a deroga de la acest principiu. Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reținut că circumstanțele excepționale care țin de natura soluționării cauzei pot justifica lipsa dezbaterilor publice ( Decizia nr. 1509 din 18 noiembrie 2010 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 73 din 28 ianuarie 2011). În ceea ce privește litigiile referitoare la dreptul de abitație, Curtea apreciază că rațiunea judecării acestora în camera de consiliu rezidă în faptul că ele au ca scop constatarea existenței acestui drept, aspect a cărui stabilire nu necesită dezbateri contradictorii, fiind suficientă stabilirea calității de soț supraviețuitor a pârâtului și a duratei minime în care acesta este protejat în virtutea textului de lege criticat. Aceste informații se găsesc înscrise în documentele oficiale pe care părțile implicate le pot depune la dosarul cauzei, precum certificatul de căsătorie, certificatul de deces și, după caz, actele din care rezultă desfășurarea procedurii de partaj succesoral ori hotărârile judecătorești pronunțate în acest cadru.
26.
Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul
art. 146 lit. d)
și al
art. 147 alin. (4) din Constituție , precum și al
art. 1 - 3 , al
art. 11 alin. (1) lit. A.d)
și al
art. 29 din Legea nr. 47/1992 , cu unanimitate de voturi,
CURTEA CONSTITUȚIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Ștefania Tănase (Margaș) în Dosarul nr. 29.471/4/2020 al Judecătoriei Sectorului 4 București - Secția civilă și constată că dispozițiile
art. 973 din Codul civil
sunt constituționale în raport cu criticile formulate.
Definitivă și general obligatorie.
Decizia se comunică Judecătoriei Sectorului 4 București - Secția civilă și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Pronunțată în ședința din data de 6 noiembrie 2025.
PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE ELENA-SIMINA TĂNĂSESCU Magistrat-asistent, Mihaela Negulescu
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.