Decizia nr. 138/2001

Lucian Mihai - președinte

Costica Bulai - judecător

Constantin Doldur - judecător

Kozsokar Gabor - judecător

Ioan Muraru - judecător

Nicolae Popa - judecător

Lucian Stangu - judecător

Florin Bucur Vasilescu - judecător

Romul Petru Vonica - judecător

Iuliana Nedelcu - procuror

Gabriela Dragomirescu - magistrat-asistent

Pe rol se afla soluționarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor art. 6 alin. 1, ale art. 172 alin. 1 și ale art. 224 din Codul de procedură penală, precum și ale art. 147 alin. 2 și ale art. 258 din Codul penal, excepție ridicată de Cecilia Cezara Bebis, Zora Mihaela Mincu și Marian Petrescu în Dosarul nr. 18.518/2000 al Judecătoriei Sectorului 2, municipiul București.

La apelul nominal răspunde Asociația investitorilor pagubiti C.E.C. - F.N.I. 6.12.1999 - mai 2000, prin reprezentant, precum și Nica Ștefan Popa, Ana Mihaila, Corneliu Virgil Mihaila și Lucian Spetie, constatandu-se lipsa celorlalte părți, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Părțile prezente, având cuvântul, solicita respingerea excepției de neconstituționalitate ridicate.

Reprezentantul Ministerului Public solicita respingerea excepției de neconstituționalitate, ca fiind neîntemeiată. Se arata ca în legătură cu constituționalitatea textelor de lege criticate Curtea Constituțională s-a pronunțat prin mai multe decizii, dintre care sunt menționate Decizia nr. 210 din 26 octombrie 2000 și Decizia nr. 192 din 12 octombrie 2000. Se apreciază că nu exista elemente noi care să justifice schimbarea jurisprudenței Curții Constituționale în aceasta materie.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constata următoarele:

Prin Încheierea din 2 martie 2001, pronunțată în Dosarul nr. 18.518/2000, Judecătoria Sectorului 2, municipiul București a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 6 alin. 1, ale art. 172 alin. 1 și ale art. 224 din Codul de procedură penală, precum și ale art. 147 alin. 2 și ale art. 258 din Codul penal, excepție ridicată de Cecilia Cezara Bebis, Zora Mihaela Mincu și Marian Petrescu într-o cauza penală.

În motivarea excepției de neconstituționalitate se susține ca dispozițiile art. 6 alin. 1, ale art. 172 alin. 1 și ale art. 224 din Codul de procedură penală sunt contrare prevederilor constituționale ale art. 24 referitoare la dreptul la apărare, precum și ale art. 20 alin. (1) din Constituție, raportate la art. 6 pct. 3 lit. a)-d) din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale. Se arata ca, în esenta, potrivit acestor din urma dispoziții, orice persoană cercetata are dreptul să fie informată în cel mai scurt timp asupra naturii și cauzei acuzatiei, sa dispună de timpul și de înlesnirile necesare pregătirii apărării, să se apere singura ori să fie asistată de un apărător, să poată pune întrebări martorilor acuzarii și să obțină audierea martorilor apărării în aceleași condiții. Or, dispozițiile din Codul de procedură penală, criticate ca fiind neconstituționale, nu stabilesc în sensul acestor prevederi nici o obligație pentru organul de urmărire penală în materie de apărare, în faza actelor premergătoare.

Cu privire la neconstituționalitatea prevederilor art. 147 alin. 2 din Codul penal, care defineste noțiunea de funcționar, și ale art. 258 din același cod, potrivit căruia dispozițiile art. 246-250 din Codul penal se aplică și funcționarilor, se susține ca acestea contravin prevederilor art. 72 alin. (3) lit. i) din Constituție, ce stabilesc ca statutul funcționarilor publici se reglementează prin lege organică. Se mai arata ca, în conformitate cu prevederile art. 72 alin. (3) lit. l) din Constituție, tot prin lege organică se reglementează și regimul privind raporturile de muncă, sindicatele și protecția sociale. Asa fiind, se apreciază ca dispozițiile art. 147 alin. 2 și ale art. 258 din Codul penal sunt neconstituționale, deoarece anulează distincția prevăzută de Constituție între regimul juridic al funcționarilor publici și regimul general al raporturilor de muncă.

Judecătoria Sectorului 2, municipiul București, exprimandu-și opinia, apreciază ca excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. Astfel se arata ca, potrivit dispozițiilor art. 224 din Codul de procedură penală, "actele premergătoare sunt mijloace de investigatie prin care se verifica seriozitatea unei sesizări, precum și existenta sau inexistenta vreunuia dintre cazurile prevăzute în art. 10 din Codul de procedură penală, ori a unui caz de nepedepsire". Se mai arata ca actele premergătoare se efectuează tocmai în vederea începerii urmăririi penale și se situeaza înaintea declanșării urmăririi penale, sunt facultative și nu se realizează dacă sesizarea este suficienta pentru a se dispune începerea urmăririi penale. Totodată se apreciază ca "în conținutul actelor premergătoare intra activități ce nu au nimic în comun cu formele de realizare a actelor juridice propriu-zise, activități care sunt asemănătoare cu unele acte procedurale, dar care nu îmbracă haina juridică a acestora, precum și activități ce au o consacrare procedurala și care nu pot avea loc decât în cazurile și condițiile prevăzute de lege". În sfârșit, se considera ca, întrucât actele premergătoare se limitează numai la actele necesare în vederea începerii urmăririi penale, în cadrul lor nu se pot efectua acte specifice urmăririi penale sau acte care nu sunt necesare pentru începerea urmăririi penale și, cu atât mai mult, nu se pot administra probe, asa cum susțin autorii excepției.

Cu privire la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 147 alin. 2 și ale art. 258 din Codul penal se arata ca nici aceasta nu este intemeiata, întrucât "diferențele existente între cele doua legi organice cu privire la noțiunea de funcționar public constituie o chestiune de interpretare și aplicare a legii, respectiv de conflict al legilor în timp și nicidecum o încălcare a Constituției".

Potrivit prevederilor

art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicată, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului și Guvernului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate.

Guvernul, în punctul sau de vedere, considera ca excepția de neconstituționalitate este nefondata, "întrucât dispozițiile art. 6 alin. 1, art. 172 alin. 1 și ale art. 224 din Codul de procedură penală nu contravin prevederilor art. 24 din Constituție, iar dispozițiile art. 147 și 258 din Codul penal nu contravin prevederilor art. 72 alin. (3) lit. i) și l) din Constituție și nu încalcă nici alte prevederi constituționale". În acest sens, cu privire la susținerea potrivit căreia exercițiul dreptului la apărare, prevăzut la art. 24 din Constituție, nu este asigurat și în faza actelor premergătoare, se arata ca în mod constant Curtea Constituțională a statuat ca prevederile art. 224, ale art. 6 alin. 1 și ale art. 172 alin. 1 din Codul de procedură penală nu contravin dispozițiilor constituționale menționate și nici prevederilor art. 6 pct. 3 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale. Cu privire la excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 147 alin. 2 și ale art. 258 din Codul penal se apreciază ca "existenta unor deosebiri între reglementările cuprinse între doua acte normative nu este o problemă de neconstituționalitate, ci una de interpretare juridică, care excede competentei Curții Constituționale". În sprijinul acestor sustineri se menționează Decizia Curții Constituționale nr. 192 din 12 octombrie 2000.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susținerile părților prezente și concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și dispozițiile

Legii nr. 47/1992 , retine următoarele:

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competența, potrivit dispozițiilor art. 144 lit. c) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale

art. 2, 3, 12 și 23 din Legea nr. 47/1992 , republicată, să soluționeze excepția de neconstituționalitate ridicată.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 6 alin. 1, ale art. 172 alin. 1 și ale art. 224 din Codul de procedură penală, precum și ale art. 147 alin. 2 și ale art. 258 din Codul penal.

Dispozițiile din Codul de procedură penală, criticate ca fiind neconstituționale, au următorul conținut:

- Art. 6 alin. 1: "Dreptul de apărare este garantat învinuitului, inculpatului și celorlalte părți în tot cursul procesului penal.";

- Art. 172 alin. 1: "În cursul urmăririi penale, apărătorul învinuitului sau inculpatului are dreptul sa asiste la efectuarea oricărui act de urmărire penală și poate formula cereri și depune memorii. Lipsa aparatorului nu împiedica efectuarea actului de urmărire penală, dacă exista dovada ca apărătorul a fost încunoștințat de data și ora efectuării actului.";

- Art. 224: "În vederea începerii urmăririi penale, organul de urmărire penală poate efectua acte premergătoare.

De asemenea, în vederea strangerii datelor necesare organelor de urmărire penală pentru începerea urmăririi penale, pot efectua acte premergătoare și lucrătorii operativi din Ministerul de Interne, precum și din celelalte organe de stat cu atribuții în domeniul siguranței naționale, anume desemnați în acest scop, pentru fapte care constituie, potrivit legii, amenințări la adresa siguranței naționale.

Procesul-verbal prin care se constata efectuarea unor acte premergătoare poate constitui mijloc de proba."

Dispozițiile art. 147 alin. 2 și ale art. 258 din Codul penal, de asemenea criticate ca fiind neconstituționale, prevăd:

- Art. 147: "Prin <<funcționar public>> se înțelege orice persoană care exercită permanent sau temporar, cu orice titlu, indiferent cum a fost investită, o însărcinare de orice natura, retribuită sau nu, în serviciul unei unități dintre cele la care se referă art. 145.

Prin <<funcționar>> se înțelege persoana menționată în alin. 1, precum și orice salariat care exercită o însărcinare în serviciul unei alte persoane juridice decât cele prevăzute în acel alineat.";

- Art. 258: "Dispozițiile art. 246-250 privitoare la funcționari publici se aplică și celorlalți funcționari, în acest caz maximul pedepsei reducându-se cu o treime."

Autorii excepției de neconstituționalitate susțin ca textele din Codul de procedură penală și cele din Codul penal, menționate anterior, contravin art. 24 din Constituție, care prevede: "(1) Dreptul la apărare este garantat.

(2) În tot cursul procesului, părțile au dreptul să fie asistate de un avocat, ales sau numit din oficiu", precum și dispozițiilor constituționale ale art. 72 alin. (3) lit. i) și l), potrivit cărora: "(3) Prin lege organică se reglementează: [...]

i) statutul funcționarilor publici; [...]

l) regimul general privind raporturile de muncă, sindicatele și protecția socială."

Totodată se mai susține ca sunt incalcate și prevederile art. 20 alin. (1) din Constituție (care stabilesc ca "Dispozițiile constituționale privind drepturile și libertățile cetățenilor vor fi interpretate și aplicate în concordanta cu Declarația Universala a Drepturilor Omului, cu pactele și cu celelalte tratate la care România este parte"), prin raportare la prevederile art. 6 pct. 3 lit. a)-d) din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, conform cărora "Orice acuzat are, în special, dreptul:

a) să fie informat, în termenul cel mai scurt, într-o limbă pe care o înțelege și în mod amănunțit, asupra naturii și cauzei acuzatiei aduse împotriva sa;

b) sa dispună de timpul și înlesnirile necesare pregătirii apărării sale;

c) să se apere el însuși sau să fie asistat de un apărător ales de el și, dacă nu dispune de mijloacele necesare pentru a plati un apărător, să poată fi asistat în mod gratuit de un avocat din oficiu, atunci când interesele justiției o cer;

d) sa intrebe sau să solicite audierea martorilor acuzarii și să obțină citarea și audierea martorilor apărării în aceleași condiții ca și martorii acuzarii [...]."

Examinând excepția de neconstituționalitate ridicată, Curtea Constituțională constata ca aceasta este neîntemeiată și, în consecința, urmează să fie respinsă.

I. O prima critica de neconstituționalitate privește dispozițiile art. 6 alin. 1, ale art. 172 alin. 1 și ale art. 224 din Codul de procedură penală, în legătură cu care se susține ca încalcă prevederile constituționale ale art. 24 referitoare la dreptul la apărare, precum și pe cele ale art. 20 din Constituție, prin raportare la dispozițiile art. 6 pct. 3 lit. a)-d) din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale. În sprijinul acestor sustineri se arata, în esenta, ca în faza actelor premergătoare, deși împotriva autorilor excepției au fost efectuate numeroase activități specifice urmăririi penale, aceștia nu au putut fi asistați de apărător, deoarece nu aveau calitatea de învinuiți sau inculpați. Se mai susține, de asemenea, ca în faza actelor premergătoare au fost administrate probe fără ca autorii excepției să fie asistați de apărători și fără sa li se aducă la cunoștința învinuirea.

Analizând aceste sustineri, Curtea Constituțională constata ca asupra constituționalității dispozițiilor art. 6 alin. 1, ale art. 172 alin. 1 și ale art. 224 din Codul de procedură penală s-a mai pronunțat, de exemplu, prin Decizia nr. 210 din 26 octombrie 2000, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 110 din 5 martie 2001, într-o cauza în care s-a invocat încălcarea acelorași texte din Constituție și pe baza, în esenta, a unei argumentari asemănătoare celei din prezentul dosar.

Cu acel prilej, respingând excepția de neconstituționalitate ridicată, Curtea Constituțională a reținut ca atât art. 6 alin. 1, cat și art. 172 alin. 1 din Codul de procedură penală transpun în norme procedurale pentru inculpat, invinuit și celelalte părți ale procesului penal, pe tot parcursul procesului penal, principiul constituțional al dreptului de apărare, precum și dreptul acestora de a fi asistați la apărător. De asemenea, în conformitate cu dispozițiile art. 2 alin. 1 din Codul de procedură penală, "Procesul penal se desfășoară atât în cursul urmăririi penale, cat și în cursul judecații, potrivit dispozițiilor prevăzute de lege". Art. 224 din Codul de procedură penală reglementează posibilitatea efectuării unor acte premergătoare începerii procesului penal. Faza actelor premergătoare nu este parte componenta a procesului penal și, într-adevăr, pentru aceasta faza nu este reglementată asigurarea exercitării dreptului la apărare. Este de observat însă ca, potrivit prevederilor art. 224 alin. 1 din Codul de procedură penală, actele premergătoare se efectuează "în vederea începerii urmăririi penale".

Începerea urmăririi penale se dispune, de principiu, în rem, atunci când exista date cu privire la săvârșirea unei infracțiuni, astfel cum prevede art. 228 alin. 1 din Codul de procedură penală, potrivit căruia "Organul de urmărire penală sesizat în vreunul din modurile prevăzute în art. 221 dispune prin rezoluție începerea urmăririi penale, când din cuprinsul actului de sesizare sau al actelor premergătoare efectuate nu rezultă vreunul din cazurile de împiedicare a punerii în mișcare a acțiunii penale prevăzute în art. 10, cu excepția celui de la lit. b^1)". Începerea urmăririi penale se dispune în personam numai dacă în același timp exista suficiente date și cu privire la persoana autorului infracțiunii.

Totodată alin. 3 al art. 224 din Codul de procedură penală prevede că "Procesul-verbal prin care se constata efectuarea unor acte premergătoare poate constitui mijloc de proba". Rezultă deci ca în aceasta faza, cu excepția procesului-verbal menționat în textul citat, nu pot fi efectuate acte care să constituie mijloace de proba în sensul prevederilor art. 64 din Codul de procedură penală și care să vizeze o anumită persoana, banuita ca fiind autorul infracțiunii.

Curtea a mai reținut ca garantarea dreptului la apărare nu se poate asigura în afară procesului penal, înainte de începerea urmăririi penale, când făptuitorul nu are calitatea procesuala de invinuit sau de inculpat. Efectuarea de către organele de urmărire penală a unor acte premergătoare, anterior începerii urmăririi penale, în vederea strangerii datelor necesare pentru declanșarea procesului penal, nu reprezintă momentul începerii procesului penal, ci aceste acte se realizează tocmai pentru a se constata dacă sunt sau nu temeiuri pentru începerea procesului penal. Totodată, în conformitate cu prevederile art. 224 din Codul de procedură penală, procesul-verbal prin care se constata efectuarea unor acte premergătoare poate constitui mijloc de proba, dreptul la apărare al învinuitului nu poate fi considerat ca fiind încălcat, pentru ca acesta are posibilitatea de a-l combate cu alt mijloc de proba.

Sub aspectul criticii potrivit căreia textele din Codul de procedură penală apreciate de către autorii excepției ca fiind neconstituționale încalcă și prevederile art. 20 alin. (1) din Constituție, prin raportare la art. 6 pct. 3 lit. a)-d) din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, Curtea Constituțională a statuat prin aceeași decizie ca art. 6 pct. 3 din convenție reglementează drepturile acuzatului. În sensul acestui articol noțiunea de "acuzat" privește persoana căreia i se imputa, formal și explicit sau implicit, prin efectuarea unor acte de urmărire penală îndreptate împotriva sa, săvârșirea unei infracțiuni. Potrivit regulilor procedurii penale române asemenea acte se efectuează doar în cursul procesului penal, în condițiile asigurării exercitării dreptului la apărare prevăzut la art. 24 din Constituție.

Asa fiind, Curtea a respins și sub acest aspect excepția de neconstituționalitate ridicată.

Întrucât nu au intervenit împrejurări noi de natura sa modifice acesta jurisprudenta, Curtea Constituțională urmează sa respingă excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 6 alin. 1, ale art. 172 alin. 1 și ale art. 224 din Codul de procedură penală.

II. Cea de-a doua critica de neconstituționalitate privește dispozițiile art. 147 alin. 2 și ale art. 258 din Codul penal, în legătură cu care se susține ca încalcă prevederile constituționale ale art. 72 alin. (3) lit. i) și l).

În esenta, autorii excepției susțin ca dispozițiile art. 147, precum și ale art. 258 din Codul penal sunt neconstituționale, întrucât anulează distincția facuta de Constituție între regimul juridic al funcționarilor publici și regimul general al raporturilor de muncă.

Analizând aceste sustineri, Curtea Constituțională constata ca în legătură cu constituționalitatea prevederilor art. 147 alin. 2 și ale art. 258 din Codul penal Curtea s-a mai pronunțat, și anume prin Decizia nr. 192 din 12 octombrie 2000, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 11 din 9 februarie 2001.

Prin acea decizie, respingând excepția de neconstituționalitate, într-o cauza în care s-a invocat încălcarea acelorași prevederi constituționale și s-au formulat aceleași critici ca și în prezentul dosar, Curtea Constituțională a reținut următoarele:

Constituția nu defineste nici noțiunea de "funcționar public" și nici pe cea de "alți funcționari", definirea și reglementarea statutului acestor categorii de salariați fiind de domeniul legii. Înțelesul acestor notiuni este stabilit, pe de o parte, în

art. 147 din Codul penal, iar pe de altă parte, în Legea nr. 188/1999

privind Statutul funcționarilor publici. Deosebirile dintre cele doua reglementări legale nu reprezintă însă o problemă de constituționalitate, ci una de interpretare și de aplicare a legilor, ceea ce excede competentei Curții Constituționale, care, potrivit dispozițiilor

art. 2 alin. (3) teza a doua din Legea nr. 47/1992

privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, republicată, "[...] nu se poate pronunța asupra modului de interpretare și aplicare a legii, ci numai asupra intelesului sau contrar Constituției". Or, asa cum s-a statuat în jurisprudenta constanta a Curții (de exemplu, prin Decizia nr. 88 din 2 iunie 1998, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 207 din 3 iunie 1998), constituționalitatea unei dispoziții legale nu poate fi examinata prin raportare la o alta dispoziție legală, ci doar prin raportare la o norma constituțională.

În ceea ce privește susținerea potrivit căreia textele de lege criticate contravin prevederilor art. 72 alin. (3) lit. i) și l) din Constituție, care stabilesc ca statutul funcționarilor publici și regimul general al raporturilor de muncă se reglementează prin lege organică, prin Decizia nr. 192 din 12 octombrie 2000 Curtea Constituțională a reținut ca aceste prevederi constituționale nu sunt incidente în cauza. Aceasta deoarece atât Codul penal, cat și

Legea nr. 188/1999

privind statutul funcționarilor publici sunt legi organice. Prin aceeași decizie s-a mai reținut ca art. 258 din Codul penal prevede incriminarea faptelor prevăzute la art. 246-250 din același cod și în cazurile în care autorul nu are calitatea de funcționar public, ci este un alt funcționar, făcând distincție doar sub aspectul limitelor pedepsei aplicabile. Stabilirea condițiilor pentru îndeplinirea cerinței de subiect activ calificat în cazul anumitor infracțiuni intră în atribuțiile exclusive ale legiuitorului. De altfel, Curtea Constituțională în jurisprudenta sa (de exemplu, prin Decizia nr. 81 din 15 iulie 1996, rămasă definitivă prin Decizia nr. 76 din 22 aprilie 1997, ambele publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 236 din 10 septembrie 1997) a reținut în mod constant ca noțiunea generală de funcționar nu este de nivel constituțional, iar reglementările referitoare la "funcționar", inclusiv cele legate de infracțiunile săvârșite de funcționari, sunt de nivelul legii.

Argumentele ce au fundamentat aceasta soluție își mențin valabilitatea și în prezenta cauza, deoarece nu au intervenit motive sau elemente noi care să determine reconsiderarea jurisprudenței Curții.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 144 lit. c) și al art. 145 alin. (2) din Constituție, precum și al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 23 alin. (3) și al

art. 25 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicată, cu majoritate de voturi în ceea ce privește dispozițiile art. 224 din Codul de procedură penală,

CURTEA

În numele legii

DECIDE:

Respinge excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 6 alin. 1, ale art. 172 alin. 1 și ale art. 224 din Codul de procedură penală, precum și ale art. 147 alin. 2 și ale art. 258 din Codul penal, excepție ridicată de Cezara Cecilia Bebis, Zora Mihaela Mincu și Marian Petrescu în Dosarul nr. 18.518/2000 al Judecătoriei Sectorului 2, municipiul București.

Definitivă și obligatorie.

Pronunțată în ședința publică din data de 8 mai 2001.