Decizia nr. 290/2001

Costica Bulai - președinte

Nicolae Cochinescu - judecător

Constantin Doldur - judecător

Kozsokar Gabor - judecător

Petre Ninosu - judecător

Ioan Vida - judecător

Iuliana Nedelcu - procuror

Laurentiu Cristescu - magistrat-asistent

Pe rol se afla soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 224 și ale art. 172 alin. 2 din Codul de procedură penală, excepție ridicată de Andrei Cristian Rusu în Dosarul nr. 10.261/2001 al Judecătoriei Sectorului 6 București.

La apelul nominal lipsesc părțile, față de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, arata ca anterior Curtea Constituțională a mai fost sesizată cu excepția de neconstituționalitate a acestor dispoziții legale, excepții pe care le-a respins ca neintemeiate. Invoca în acest sens Decizia nr. 210 din 26 octombrie 2000, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 110 din 5 martie 2001, și Decizia nr. 152 din 10 mai 2001, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 463 din 14 august 2001. Mai arata ca, întrucât argumentele care stau la baza excepției de neconstituționalitate nu aduc elemente noi care să determine schimbarea practicii Curții, soluția care se impune este respingerea excepției.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constata următoarele:

Prin Încheierea din 23 aprilie 2001, pronunțată în Dosarul nr. 10.261/2001, Judecătoria Sectorului 6 București a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 224 și ale art. 172 alin. 2 din Codul de procedură penală, excepție ridicată, prin apărător, de Andrei Cristian Rusu.

În motivarea excepției de neconstituționalitate se susține ca dispozițiile art. 224 din Codul de procedură penală, referitoare la actele premergătoare urmăririi penale, raportate la dispozițiile art. 172 alin. 2 din același cod, referitoare la asistența juridică obligatorie în cursul urmăririi penale, sunt contrare prevederilor art. 20, art. 24 alin. (1) și ale art. 49 din Constituție, precum și ale art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale. Autorul excepției mai arata ca pe parcursul procesului sau penal s-a încălcat dreptul inculpatului la apărare, în sensul că în cursul actelor premergătoare nu a avut posibilitatea să fie asistat de un avocat.

Judecătoria Sectorului 6 București, exprimandu-și opinia, apreciază ca dispozițiile art. 224 și ale art. 172 alin. 2 din Codul de procedură penală sunt constituționale, întrucât apărătorul unei persoane față de care se efectuează acte premergătoare nu este împiedicat sa asiste la efectuarea acestor acte. Împrejurarea ca art. 224 din Codul de procedură penală nu prevede acest drept al aparatorului nu conduce la interpretarea ca textul ar fi neconstitutional, atât timp cat dispozițiile art. 171 și următoarele din Codul de procedură penală, privitoare la asistența juridică și reprezentare, sunt aplicabile pe toată durata procesului penal.

Potrivit dispozițiilor

art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicată, încheierea de sesizare a Curții Constituționale a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului și Guvernului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate.

Guvernul, în punctul sau de vedere, arata ca excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 172 alin. 2 și ale art. 224 din Codul de procedură penală este neîntemeiată în raport cu prevederile art. 24, 20 și 49 din Constituție. În motivarea punctului de vedere se menționează că actele premergătoare se plaseaza în afară procesului penal și ca în cadrul lor se pot desfășura anumite activități care, prin specificul lor, urmăresc completarea ori verificarea informațiilor pe care organele de urmărire penală le dețin într-o anumită cauza. Aceste acte premergătoare se realizează în vederea începerii urmăririi penale și se situeaza înainte de declanșarea fazei urmăririi penale, deci de începerea procesului penal. De aceea actele premergătoare nu sunt de natura sa aducă atingere dreptului la apărare, atât timp cat acest drept este pe deplin respectat în cursul procesului penal, asa cum precizează art. 24 din Constituție.

În ceea ce privește dispozițiile art. 172 alin. 1 și 2 din Codul de procedură penală, acestea nu fac altceva decât sa transpuna în Codul de procedură penală garanțiile prevăzute la art. 24 din Constituție, prin acordarea posibilității părților de a avea garantat, pe tot parcursul procesului penal, dreptul la apărare și de a beneficia, în cursul urmăririi penale, de un avocat. Se arata ca din redactarea art. 224 și a art. 172 alin. 2 din Codul de procedură penală nu rezultă o încălcare a art. 49 din Constituție, asa cum s-a susținut, iar în ceea ce privește dreptul oricărui acuzat de a fi informat asupra naturii acuzatiei ce i se aduce, acesta este reflectat în art. 6 din Codul de procedură penală. În fine, se arata ca dispozițiile legale criticate nu sunt contrare nici prevederilor art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, referitoare la dreptul oricărui acuzat de a fi informat asupra naturii acuzatiei și de a dispune de timpul și de înlesnirile necesare pregătirii apărării sale. Se argumenteaza în acest sens ca, dacă printre actele premergătoare s-ar intalni percheziția sau ascultarea convorbirilor telefonice ori audierea persoanei suspectate, care pot reprezenta începutul procesului penal, în sensul art. 6 din convenție, aceste prevederi nu sunt incalcate, atât timp cat până la trimiterea în judecata persoana este instiintata și are timp suficient să-și organizeze apărarea. Or, potrivit Codului de procedura penală român, persoana acuzata este instiintata, în timpul urmăririi penale, asupra naturii și cauzei acuzatiei ce i se aduce și în nici un caz o persoană nu poate fi trimisa în judecata fără ca aceasta sa fi avut timpul necesar pregătirii apărării sale. În ceea ce privește drepturile persoanei acuzate de a se apara singura sau de a recurge la asistența unui avocat, dreptul de a beneficia în anumite condiții de asistența juridică gratuita, dreptul de a putea interoga martorii acuzarii și dreptul de a cita și interoga martorii apărării, în condiții similare celor ale acuzarii, și alte drepturi prevăzute în Constituție, toate sunt garantate în legea procesuala penală română, astfel încât și sub acest aspect critica de neconstituționalitate a dispozițiilor legale menționate este neîntemeiată.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, susținerile autorului excepției, punctul de vedere al Guvernului, raportul judecătorului-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și dispozițiile

Legii nr. 47/1992 , retine următoarele:

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competența, potrivit dispozițiilor art. 144 lit. c) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (1), ale

art. 2, 3, 12 și 23 din Legea nr. 47/1992 , republicată, să soluționeze excepțiile de neconstituționalitate cu care a fost sesizată.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 224 din Codul de procedură penală raportate la cele ale art. 172 alin. 2 din același cod, care au următorul conținut:

- Art. 224: "În vederea începerii urmăririi penale, organul de urmărire penală poate efectua acte premergătoare.

De asemenea, în vederea strangerii datelor necesare organelor de urmărire penală pentru începerea urmăririi penale, pot efectua acte premergătoare și lucrătorii operativi din Ministerul de Interne, precum și din celelalte organe de stat cu atribuții în domeniul siguranței naționale, anume desemnați în acest scop, pentru fapte care constituie, potrivit legii, amenințări la adresa siguranței naționale.

Procesul-verbal prin care se constata efectuarea unor acte premergătoare poate constitui mijloc de proba.";

- Art. 172 alin. 2: "Când asistența juridică este obligatorie, organul de urmărire penală va asigura prezenta aparatorului la ascultarea inculpatului."

Aceste dispoziții legale sunt considerate de autorul excepției ca fiind contrare: prevederilor art. 24 alin. (1) din Constituție, care stabilesc ca dreptul la apărare este garantat; prevederilor art. 49, în sensul cărora restrangerea exercitării unor drepturi sau a unor libertăți trebuie să fie proporțională cu situația care a determinat-o și nu poate atinge existenta dreptului sau a libertății; prevederilor art. 20 din Constituție raportate la cele ale art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, care consacra, sub denumirea "Dreptul la un proces echitabil", dreptul oricărei persoane acuzate de a i se aduce la cunoștința acuzarea, de a i se asigura timpul și înlesnirile necesare pregătirii apărării sale, de a se apara singura sau de a fi asistată de apărător, de a asculta și propune martorii și alte drepturi procesuale.

Dispozițiile constituționale pe care autorul excepției considera ca prevederile criticate le încalcă sunt următoarele:

- Art. 20: "(1) Dispozițiile constituționale privind drepturile și libertățile cetățenilor vor fi interpretate și aplicate în concordanta cu Declarația Universala a Drepturilor Omului, cu pactele și cu celelalte tratate la care România este parte.

(2) Dacă exista neconcordante între pactele și tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte, și legile interne, au prioritate reglementările internaționale.";

- Art. 24 alin. (1): "Dreptul la apărare este garantat.";

- Art. 49: "(1) Exercițiul unor drepturi sau al unor libertăți poate fi restrâns numai prin lege și numai dacă se impune, după caz, pentru: apărarea siguranței naționale, a ordinii, a sănătății ori a moralei publice, a drepturilor și a libertăților cetățenilor; desfășurarea instrucției penale; prevenirea consecințelor unei calamitati naturale ori ale unui sinistru deosebit de grav.

(2) Restrangerea trebuie să fie proporțională cu situația care a determinat-o și nu poate atinge existenta dreptului sau a libertății."

Dispozițiile art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale sunt următoarele:

- Art. 6: "1. Orice persoană are dreptul la judecarea în mod echitabil, în mod public și într-un termen rezonabil a cauzei sale, de către o instanța independenta și impartiala, instituită de lege, care va hotărî fie asupra încălcării drepturilor și obligațiilor sale cu caracter civil, fie asupra temeiniciei oricărei acuzatii în materie penală îndreptate împotriva sa. Hotărârea trebuie să fie pronunțată în mod public, dar accesul în sala de ședința poate fi interzis presei și publicului pe întreaga durata a procesului sau a unei părți a acestuia în interesul moralității, al ordinii publice ori al securității naționale într-o societate democratica, atunci când interesele minorilor sau protecția vieții private a părților la proces o impun, sau în măsura considerată absolut necesară de către instanța atunci când, în împrejurări speciale, publicitatea ar fi de natura sa aducă atingere intereselor justiției.

2. Orice persoană acuzata de o infracțiune este prezumată nevinovată până ce vinovăția va fi legal stabilită.

3. Orice acuzat are, în special, dreptul:

a) să fie informat, în termenul cel mai scurt, într-o limbă pe care o înțelege și în mod amănunțit, asupra naturii și cauzei acuzatiei aduse împotriva sa;

b) sa dispună de timpul și de înlesnirile necesare pregătirii apărării sale;

c) să se apere el însuși sau să fie asistat de un apărător ales de el și, dacă nu dispune de mijloacele necesare pentru a plati un apărător, să poată fi asistat în mod gratuit de un avocat din oficiu, atunci când interesele justiției o cer;

d) sa intrebe sau să solicite audierea martorilor acuzarii și să obțină citarea și audierea martorilor apărării în aceleași condiții ca și martorii acuzarii;

e) să fie asistat în mod gratuit de un interpret, dacă nu înțelege sau nu vorbește limba folosită la audiere."

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constata ca aceasta este neîntemeiată. Se mai constata ca textele legale criticate nu aduc atingere în nici un mod dreptului fundamental la apărare în procesul penal.

De altfel, cu privire la constituționalitatea acestor dispoziții din Codul de procedură penală, Curtea Constituțională s-a pronunțat prin mai multe decizii, dintre care menționăm: Decizia nr. 210 din 26 octombrie 2000, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 110 din 5 martie 2001, și Decizia nr. 138 din 8 mai 2001, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 272 din 25 mai 2001. Prin aceste decizii Curtea Constituțională a respins excepțiile de neconstituționalitate, statuand ca prevederile art. 224 și 172 din Codul de procedură penală sunt în concordanta atât cu dispozițiile Constituției, cat și cu cele ale Convenției pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.

Întrucât nu au intervenit elemente noi, care să determine schimbarea jurisprudenței Curții Constituționale în aceasta materie, argumentele exprimate în acele cauze rămân valabile și în cauza de fața.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 144 lit. c) și al art. 145 alin. (2) din Constituție, precum și al art. 1, art. 2, art. 13 alin. (1) lit. A.c), art. 23 și al

art. 25 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicată,

CURTEA

În numele legii

DECIDE:

Respinge excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 224 din Codul de procedură penală raportate la cele ale art. 172 alin. 2 din Codul de procedură penală, excepție ridicată de Andrei Cristian Rusu în Dosarul nr. 10.261/2001 al Judecătoriei Sectorului 6 București.

Definitivă și obligatorie.

Pronunțată în ședința publică din data de 1 noiembrie 2001.