Decizie · Curtea Constituțională

Decizia nr. 79/2025

referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 64 alin. (3) și (4) , ale art. 65 alin. (1) și ale art. 255 alin. (1) teza finală din Codul de procedură civilă și ale art. 29 alin. (5) teza întâi din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale

prezumat în vigoare

Data actului
25 februarie 2025
Emitent
Curtea Constituțională
Publicat în
Monitorul Oficial nr. 712 din 31 iulie 2025
Citează
13 acte
Structură
5 articole · 24.032 caractere
Sursă
legislatie.just.ro

Legături cu alte acte

Ce face acest act

Constată neconstituționalitatea unor prevederi din 1

Marian Enache

- președinte

Mihaela Ciochină

- judecător

Cristian Deliorga

- judecător

Dimitrie-Bogdan Licu

- judecător

Gheorghe Stan

- judecător

Livia Doina Stanciu

- judecător

Varga Attila

- judecător

Andreea Costin

- magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Ioana-Codruța Dărângă.

1.

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor

art. 64

și

65 din Codul de procedură civilă

și ale

art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992

privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, excepție ridicată de Cosmin Constantin Mușat și Teodora Condruz în Dosarul nr. 11.327/301/2019 al Tribunalului București - Secția a II-a contencios administrativ și fiscal și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 1.926D/2020.

2.

La apelul nominal lipsesc părțile. Procedura de înștiințare este legal îndeplinită.

3.

Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca inadmisibilă, a excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor criticate din

Legea nr. 47/1992 , având în vedere că autorii excepției nu arată în ce constă pretinsa neconstituționalitate a acestora. Referitor la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor criticate din Codul de procedură civilă, pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a acesteia, întrucât legiuitorul are competența de a institui regulile de desfășurare a procesului.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

4.

Prin Decizia civilă nr. 3.082 din 13 octombrie 2020, pronunțată în Dosarul nr. 11.327/301/2019, Tribunalul București - Secția a II-a contencios administrativ și fiscal a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 64

și

65 din Codul de procedură civilă

și ale

art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992

privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale. Excepția a fost invocată de Cosmin Constantin Mușat și Teodora Condruz într-o cauză având ca obiect soluționarea unui apel în cadrul căruia a fost formulată o cerere de intervenție accesorie.

5.

În motivarea excepției de neconstituționalitate se susține, în esență, că excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 29 alin. (5) teza întâi din Legea nr. 47/1992

a fost ridicată prin prisma faptului că a fost invocată și excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor din

Codul de procedură civilă .

6.

Referitor la prevederile

art. 64 alin. (3)

și

(4) din Codul de procedură civilă , se arată că acestea, atât în redactarea anterioară modificării prin

Legea nr. 310/2018

pentru modificarea și completarea

Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă , precum și pentru modificarea și completarea altor acte normative, cât și în noua redactare, sunt neconstituționale, întrucât lasă în mod discreționar la latitudinea instanței să admită sau să respingă o cerere de intervenție accesorie și echivalează cu o antepronunțare a instanței înainte de analizarea tuturor probelor.

7.

În ceea ce privește dispozițiile

art. 65 alin. (1) din Codul de procedură civilă , se susține că acestea sunt contrare

art. 16 ,

21 ,

24 ,

25

și

148 din Constituție

și

art. 6 din Convenția

pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.

8.

În continuare se arată că dispozițiile

art. 255 alin. (1) teza finală din Codul de procedură civilă

sunt neclare și imprecise, deoarece nu prevăd în ce mod o probă care este admisibilă conform legii nu ar duce la soluționarea procesului, din moment ce analizarea tuturor probelor, atât fiecare în parte, cât și în ansamblul lor, se face de către judecător conform

art. 264 din Codul de procedură civilă .

9.

Tribunalul București - Secția a II-a contencios administrativ și fiscal apreciază că excepția de neconstituționalitate invocată este neîntemeiată.

10.

Potrivit prevederilor

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , actul de sesizare a fost comunicat președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

11.

Guvernul apreciază că excepția de neconstituționalitate invocată este neîntemeiată.

12.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepția de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând actul de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile

Constituției , precum și

Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:

13.

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor

art. 146 lit. d) din Constituție , precum și ale

art. 1 alin. (2) , ale

art. 2 ,

3 ,

10

și

29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

14.

Obiectul excepției de neconstituționalitate, astfel cum rezultă din actul de sesizare, îl reprezintă dispozițiile

art. 64

și

65 din Codul de procedură civilă

și ale

art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992

privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale. Analizând motivarea excepției de neconstituționalitate, Curtea observă că, în realitate, autorii acesteia critică

art. 29 alin. (5) teza întâi din Legea nr. 47/1992

și doar

alin. (3 ) și

(4)

ale

art. 64 și alin. (1)

al

art. 65 din Codul de procedură civilă . Totodată, deși a fost sesizată de către instanța judecătorească doar cu dispozițiile

art. 64

și

65 din Codul de procedură civilă

și ale

art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , Curtea se va pronunța și cu privire la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 255 alin. (1) teza finală din Codul de procedură civilă , ridicată de autori prin notele scrise aflate la dosar, dar cu care nu a fost sesizată, având în vedere faptul că instanța judecătorească, dintr-o posibilă eroare materială, nici nu s-a pronunțat asupra admisibilității acesteia și nici nu a sesizat Curtea cu soluționarea acesteia. În cazul în care Curtea nu s-ar pronunța și asupra acestei excepții, omisiunea s-ar răsfrânge în mod inadmisibil asupra dreptului autorilor excepției ca aceasta să fie examinată și nu ar duce decât la o întârziere nejustificată în soluționarea cauzei, întrucât partea ar putea din nou să ridice excepția, iar instanța de judecată va trebui să repete sesizarea Curții, prin încheiere (a se vedea, în acest sens,

Decizia nr. 527 din 11 octombrie 2005 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 990 din 8 noiembrie 2005, sau

Decizia nr. 131 din 21 martie 2023 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 627 din 10 iulie 2023, paragraful 15). În legătură cu dispozițiile

art. 64 alin. (3)

și

(4) din Codul de procedură civilă , Curtea observă că acestea au fost modificate prin

art. I pct. 3 din Legea nr. 310/2018

pentru modificarea și completarea

Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă , precum și pentru modificarea și completarea altor acte normative, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1074 din 18 decembrie 2018, iar Curtea va analiza aceste dispoziții în redactarea aplicabilă la data începerii procesului. Prin urmare, obiectul excepției de neconstituționalitate îl reprezintă dispozițiile

art. 64 alin. (3)

și

(4) , ale

art. 65 alin. (1)

și ale

art. 255 alin. (1) teza finală din Codul de procedură civilă

și ale

art. 29 alin. (5) teza întâi din Legea nr. 47/1992

privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 807 din 3 decembrie 2010, cu modificările și completările ulterioare, care au următorul cuprins:

–

Articolul 64

alin. (3)

și

(4) din Codul de procedură civilă :

(3)

Încheierea nu se poate ataca decât odată cu fondul.

(4)

În cazul admiterii căii de atac exercitate împotriva încheierii prin care instanța a respins ca inadmisibilă cererea de intervenție, hotărârea pronunțată este desființată de drept, iar cauza se va rejudeca de instanța în fața căreia s-a formulat cererea de intervenție de la momentul discutării admisibilității în principiu a acesteia.

–

Articolul 29

alin. (5) teza întâi din Legea nr. 47/1992 : „Dacă excepția este inadmisibilă, fiind contrară prevederilor alin. (1), (2) sau (3), instanța respinge printr-o încheiere motivată cererea de sesizare a Curții Constituționale. Încheierea poate fi atacată numai cu recurs la instanța imediat superioară, în termen de 48 de ore de la pronunțare. Recursul se judecă în termen de 3 zile.“

15.

În susținerea excepției de neconstituționalitate sunt invocate prevederile constituționale cuprinse în art. 16 - Egalitatea în drepturi,

art. 20

- Tratatele internaționale privind drepturile omului,

art. 21

- Accesul liber la justiție,

art. 24

- Dreptul la apărare,

art. 25

- Libera circulație,

art. 146 lit. d)

privind atribuția Curții Constituționale de soluționare a excepției de neconstituționalitate și în

art. 148 alin. (2)

și

(4)

privind integrarea în Uniunea Europeană. De asemenea, sunt invocate

art. 6 privind dreptul la un proces echitabil din Convenția

pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale,

art. 16

privind protecția datelor cu caracter personal din

Tratatul

privind funcționarea Uniunii Europene, precum și

art. 8

- Protecția datelor cu caracter personal,

art. 17

- Dreptul de proprietate,

art. 45

- Libertatea de circulație și de ședere și

art. 47

- Dreptul la o cale de atac eficientă și la un proces echitabil din

Carta

drepturilor fundamentale a Uniunii Europene.

16.

Examinând excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 29 alin. (5) teza întâi din Legea nr. 47/1992 , Curtea observă că aceasta ridică două probleme de admisibilitate de naturi juridice diferite. Astfel, prima problemă de admisibilitate vizează structura excepției de neconstituționalitate, iar a doua ține în mod direct de natura controlului de constituționalitate (abstract/concret), respectiv legătura cu soluționarea cauzei a textelor contestate.

17.

Articolul 10

alin. (2)

raportat la

art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992

reglementează structura excepției de neconstituționalitate, iar

art. 29 alin. (1 )-( 3) din Legea nr. 47/1992

constituie sediul materiei în privința condițiilor de admisibilitate ce țin de cadrul procesual în care se ridică excepția de neconstituționalitate (autoritatea în fața căreia se ridică excepția, titularul dreptului de a o invoca ori legătura cu soluționarea cauzei), precum și de obiectul excepției în sens de trăsături distinctive și definitorii ale normei care poate fi supusă controlului (caracterul său de act de reglementare primară, de a fi în vigoare și de a nu fi fost constatată ca fiind neconstituțională în precedent).

18.

Prin

Decizia nr. 875 din 16 decembrie 2021 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 214 din 3 martie 2022, paragraful 20, Curtea a reținut că există o anumită ordine de soluționare a condițiilor de admisibilitate reglementate de

Legea nr. 47/1992 , aceasta fiind următoarea: (i) identificarea elementelor structurale ale excepției de neconstituționalitate conform

art. 10 alin. (2)

raportat la

art. 29 alin. (1)

cu referire la noțiunea „excepțiilor“ din

Legea nr. 47/1992 , pentru a determina dacă cererea formulată se constituie într-o veritabilă excepție; (ii) analiza condițiilor de admisibilitate prevăzute de

art. 29 alin. (1 )( 3) din Legea nr. 47/1992

și (iii) analiza condițiilor de admisibilitate ce țin de limitele de competență ale instanței constituționale [ art. 61 ,

art. 126 alin. (1) ,

art. 142 alin. (1)

și

art. 146 lit. d) din Constituție , precum și

art. 2 alin. (2)

și

(3) din Legea nr. 47/1992 ]. Curtea a mai observat că instanțele judecătorești au competența de a respinge cererile de sesizare a Curții Constituționale atât în prima ipoteză, desigur, cu distincțiile realizate prin

Decizia nr. 1.313 din 4 octombrie 2011 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 12 din 6 ianuarie 2012, în raport cu competența Curții Constituționale, cât și în cea de-a doua ipoteză indicată; în schimb, în cea de-a treia ipoteză o asemenea competență este exclusă. Totodată, în acest context, Curtea a reținut plenitudinea sa de competență în privința analizării tuturor condițiilor de admisibilitate a excepției de neconstituționalitate, decizia de a declanșa controlul de constituționalitate fiind una exclusivă, și subliniază faptul că, potrivit

art. 3 alin. (2) din Legea nr. 47/1992 , numai instanța constituțională este singura în drept să hotărască cu privire la condițiile de admisibilitate ce țin de delimitarea sferei sale de competență.

19.

În prezenta cauză, în ceea ce privește problema de admisibilitate raportată la structura excepției de neconstituționalitate, Curtea observă că autorii acesteia nu arată în ce anume constă contrarietatea reglementărilor legale criticate cu normele constituționale și convenționale invocate, iar din modul general în care este formulată excepția nu poate fi reținută existența vreunei minime critici de neconstituționalitate. Prin

Decizia nr. 1.313 din 4 octombrie 2011 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 12 din 6 ianuarie 2012, Curtea a stabilit că excepția de neconstituționalitate cuprinde 3 elemente: textul contestat din punctul de vedere al constituționalității, textul de referință pretins încălcat, precum și motivarea de către autorul excepției a relației de contrarietate existente între cele două texte, cu alte cuvinte, motivarea neconstituționalității textului legal criticat. Curtea a reținut că excepția este inadmisibilă în situația în care nu cuprinde motivarea ca element al său, iar din textul constituțional invocat nu se poate desluși în mod rezonabil vreo critică de neconstituționalitate, fie datorită generalității sale, fie datorită lipsei rezonabile de legătură cu textul criticat. Astfel, simpla enumerare a unor dispoziții constituționale sau convenționale nu poate fi considerată o veritabilă critică de neconstituționalitate, în sensul constituțional al termenului. Dacă ar proceda la examinarea excepției de neconstituționalitate „motivate“ într-o asemenea manieră eliptică, instanța de control constituțional s-ar substitui autorului acesteia în formularea unor critici de neconstituționalitate, ceea ce ar echivala cu un control efectuat din oficiu, aspect ce excedează competenței Curții Constituționale. De asemenea, prin

Decizia nr. 143 din 25 februarie 2010 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 164 din 15 martie 2010, Curtea a stabilit, cu valoare de principiu, că o excepție este inadmisibilă în cazul în care autorul se mărginește numai la a invoca în susținerea acesteia o prevedere constituțională, precum și o afirmație cu caracter absolut generic.

20.

Prin urmare, având în vedere că în cauza de față autorii excepției nu argumentează pretinsa contrarietate a dispozițiilor legale criticate cu

Legea fundamentală , Curtea constată că excepția de neconstituționalitate nu este motivată, astfel încât, având în vedere prevederile

art. 10 alin. (2) din Legea nr. 47/1992 , potrivit cărora „sesizările trebuie făcute în formă scrisă și motivate“, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 29 alin. (1) teza întâi din Legea nr. 47/1992 , așa cum a fost formulată, este inadmisibilă.

21.

În ceea ce privește cea de-a doua condiție de admisibilitate, Curtea constată că, potrivit susținerilor autorilor, aceștia au invocat excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992

în eventualitatea în care instanța judecătorească ar fi respins, ca inadmisibilă, excepția de neconstituționalitate referitoare la celelalte dispoziții criticate din

Codul de procedură civilă , ipoteză ce nu s-a materializat însă. În aceste condiții, Curtea reține că dispozițiile

art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992

nu au legătură cu soluționarea cauzei.

22.

În continuare, referitor la prevederile

art. 64 alin. (3)

și

(4)

și ale

art. 65 alin. (1) din Codul de procedură civilă , Curtea observă că, potrivit acestora, încheierea de admitere în principiu a cererii de intervenție va putea fi atacată odată cu fondul. În situația în care este admisă calea de atac, hotărârea pronunțată asupra fondului va fi desființată ope legis, iar cauza va fi trimisă spre rejudecare instanței care a hotărât, în mod eronat, cu privire la cererea de intervenție. Cauza va fi reluată de la momentul discutării admisibilității în principiu a cererii de intervenție. Prin admiterea în principiu, instanța nu se pronunță asupra fondului cererii, verificând numai aparent interesul și, eventual, dreptul propriu. Instanța de judecată se pronunță numai după ascultarea părților și a celui ce intervine, fiind astfel asigurate garanțiile accesului liber la justiție.

23.

În jurisprudența sa, Curtea a reținut că accesul liber la justiție presupune accesul la mijloacele procedurale prin care justiția se înfăptuiește și că este de competența exclusivă a legiuitorului să instituie regulile de desfășurare a procesului în fața instanțelor judecătorești. Astfel, judecătorul spune dreptul pentru soluționarea unui litigiu, dar numai în formele și în condițiile procedurale instituite de lege, astfel încât legiuitorul poate institui, în considerarea unor situații deosebite, reguli speciale de procedură, ca și modalități de exercitare a drepturilor procedurale, principiul accesului liber la justiție presupunând posibilitatea neîngrădită a celor interesați de a utiliza aceste proceduri, în formele și modalitățile instituite de lege (a se vedea, în acest sens,

Decizia nr. 746 din 4 noiembrie 2021 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 187 din 25 februarie 2022, paragraful 20).

24.

Normele legale criticate sunt norme de procedură edictate de legiuitor în virtutea mandatului său constituțional conferit de

art. 126 alin. (2) din Constituție , potrivit căruia competența instanțelor judecătorești și procedura de judecată sunt cele prevăzute numai prin lege, și de

art. 129 , care prevede că împotriva hotărârilor judecătorești părțile interesate și Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condițiile legii, astfel încât dreptul la apărare este garantat prin dispozițiile legale criticate, care reprezintă expresia aplicării acestor dispoziții constituționale.

25.

În ceea ce privește

art. 255 alin. (1) din Codul de procedură civilă , care statuează cu privire la admisibilitatea probelor și aptitudinea acestora de a conduce la soluționarea procesului, se critică lipsa de precizie și claritate, susținându-se că sintagma „să ducă la soluționarea procesului“ poate determina respingerea în mod arbitrar a cererii de încuviințare a unor probe. Față de această critică, Curtea reține că, în jurisprudența sa, a constatat că posibilitatea recunoscută instanței de a hotărî asupra admisibilității unei probe, în funcție de pertinența și concludența sa - deci, cu alte cuvinte, de aptitudinea acesteia de a conduce la soluționarea procesului -, este un corolar firesc și necesar al învestirii sale cu soluționarea cauzei pe care este ținută să o finalizeze printr-o hotărâre legală și temeinică (a se vedea, în acest sens,

Decizia nr. 590 din 8 noiembrie 2005 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1099 din 6 decembrie 2005,

Decizia nr. 981 din 25 iunie 2009 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 540 din 4 august 2009, și

Decizia nr. 392 din 26 aprilie 2012 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 361 din 29 mai 2012).

26.

De asemenea, judecătorul cauzei, în virtutea rolului său activ, consacrat prin

art. 22 din Codul de procedură civilă , are competența de a aprecia cu privire la admisibilitatea probelor propuse de părți, respingând administrarea acestora în situația în care consideră că nu se încadrează în condițiile prevăzute de lege. Aprecierea judecătorului nu este însă arbitrară, ci se circumscrie condițiilor precizate în

art. 255

și

258 din Codul de procedură civilă . Astfel, pentru ca o probă să fie admisibilă, aceasta trebuie să fie legală, dar, în același timp, trebuie să fie verosimilă, utilă, pertinentă și concludentă. Judecătorul se va pronunța printr-o încheiere cu caracter preparatoriu, care nu leagă instanța, aceasta putând reveni asupra probei încuviințate, conform

art. 259 din Codul de procedură civilă . Totodată, potrivit

art. 258 alin. (2) din Codul de procedură civilă , încheierea prin care se încuviințează probele va arăta faptele ce vor trebui dovedite, mijloacele de probă acceptate, precum și obligațiile ce revin părților în legătură cu administrarea acestora. Prin urmare, nu se poate susține că judecătorul ar putea acționa în mod discreționar atunci când se pronunță cu privire la admisibilitatea probelor, de vreme ce respingerea unei probe solicitate trebuie motivată, încheierea instanței referitoare la încuviințarea probelor putând fi atacată cu apel, odată cu fondul, conform

art. 466 alin. (4) din același cod

(a se vedea, în acest sens,

Decizia nr. 735 din 21 noiembrie 2019 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 174 din 3 martie 2020, paragrafele 20 și 21).

27.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul

art. 146 lit. d)

și al

art. 147 alin. (4) din Constituție , precum și al

art. 1 - 3 , al

art. 11 alin. (1) lit. A.d)

și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 , cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

1.

Respinge, ca inadmisibilă, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 29 alin. (5) teza întâi din Legea nr. 47/1992

privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, excepție ridicată de Cosmin Constantin Mușat și Teodora Condruz în Dosarul nr. 11.327/301/2019 al Tribunalului București - Secția a II-a contencios administrativ și fiscal.

2.

Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de aceiași autori în același dosar al aceleiași instanțe și constată că prevederile

art. 64 alin. (3)

și

(4) , ale

art. 65 alin. (1)

și ale

art. 255 alin. (1) teza finală din Codul de procedură civilă

sunt constituționale în raport cu criticile formulate.

Definitivă și general obligatorie.

Decizia se comunică Tribunalului București - Secția a II-a contencios administrativ și fiscal și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunțată în ședința din data de 25 februarie 2025.

PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE
MARIAN ENACHE
Magistrat-asistent,
Andreea Costin

Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.