Decizia nr. 248/2025
referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 8/2009 privind acordarea voucherelor de vacanță, în ansamblu, și ale art. 1 alin. (3) din aceasta, în special
prezumat în vigoare
Legături cu alte acte
Ce i s-a întâmplat acestui act
Pus în aplicare prin 1
- OUG nr. 50/2025 1 octombrie 2025 cu privire la rectificarea bugetului de stat pe anul 2025
Ce face acest act
Constată neconstituționalitatea unor prevederi din 1
- OUG nr. 8/2009 18 februarie 2009 privind acordarea tichetelor de vacanță
Are ca temei 1
- Legea nr. 227/2015 8 septembrie 2015 (prevederi anume) privind Codul fiscal
Marian Enache
- președinte
Mihaela Ciochină
- judecător
Cristian Deliorga
- judecător
Dimitrie-Bogdan Licu
- judecător
Laura-Iuliana Scântei
- judecător
Gheorghe Stan
- judecător
Livia Doina Stanciu
- judecător
Elena-Simina Tănăsescu
- judecător
Varga Attila
- judecător
Ioana Marilena Chiorean
- magistrat-asistent
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Ioan-Sorin-Daniel Chiriazi.
1.
Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor
Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 8/2009
privind acordarea voucherelor de vacanță, în ansamblu, și ale
art. 1 alin. (3)
din aceasta, în special, excepție ridicată de Electroutilaj - S.A. din Câmpina în Dosarul nr. 415/42/2020 al Curții de Apel Ploiești - Secția de contencios administrativ și fiscal și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 587D/2021.
2.
La apelul nominal răspunde pentru autoarea excepției de neconstituționalitate domnul avocat Doru Trăilă, cu împuternicire avocațială depusă la dosar. Lipsesc celelalte părți. Procedura de înștiințare este legal îndeplinită.
3.
Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul avocatului autoarei excepției de neconstituționalitate, care solicită, în esență, admiterea acesteia, astfel cum a fost formulată. Cu privire la motivele de neconstituționalitate extrinsecă, se arată că actul normativ criticat, în ansamblul său, contravine dispozițiilor
art. 115 alin. (4) din Constituție
privind condițiile de adoptare a ordonanțelor de urgență ale Guvernului, astfel cum au fost interpretate și dezvoltate în jurisprudența Curții Constituționale, deoarece din preambulul actului normativ criticat nu rezultă care este interesul public ce a condus la emiterea
Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 8/2009 , ci numai interesul particular al unui sector de activitate, și anume turismul. Referitor la motivele de neconstituționalitate intrinsecă, se susține că dispozițiile
art. 1 alin. (3) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 8/2009
- care prevăd că organele decizionale ale entităților private trebuie să decidă alocarea bugetară în exercițiile financiare corespunzătoare a unor sume pentru acordarea voucherelor de vacanță - sunt neconstituționale. Astfel, acestea încalcă principiul concurenței loiale și al liberei concurențe, prevăzut de
art. 135 alin. (2) lit. a) din Constituție , principiu care implică incompatibilitatea unor măsuri care ar avea ca efect împiedicarea, restrângerea sau denaturarea concurenței, inclusiv a concurenței pe piața muncii. Or, legiuitorul știa că întreprinderile mici și mijlocii care sunt vizate de această măsură a acordării voucherelor de vacanță angajaților lor nu au resurse pentru a ține pasul cu creșterile salariale din sistemul bugetar și riscă să își piardă angajații. Astfel, acest risc a fost mărit, deoarece angajatorii privați trebuie să prevadă sume suplimentare pentru a nu risca să piardă angajați, ceea ce afectează protecția concurenței loiale. De asemenea, dispozițiile criticate contravin prevederilor
art. 16 alin. (1) din Constituție , astfel cum a fost interpretat în jurisprudența Curții Constituționale, deoarece angajații persoanelor juridice private sunt discriminați față de cei plătiți de la buget. În timp ce resursa bugetară este inepuizabilă, resursa privată financiară depinde, în final, de existența lichidităților. Totodată, dispozițiile criticate contravin și prevederilor
art. 44 din Constituție , care instituie protecția proprietății private indiferent de titularul acesteia. Astfel, în vederea luării unor măsuri care să conducă la conservarea forței de muncă, entitățile juridice private sunt forțate să cheltuiască resurse esențiale de bani pentru plata către angajații lor a voucherelor de vacanță. Așadar, măsura legală criticată obligă practic entitățile juridice private să plătească voucherele de vacanță, deși legiuitorul folosește sintagma „poate să acorde“. În final, se arată că actul normativ criticat era inutil raportat la peisajul legislativ existent la momentul adoptării acestuia, deoarece în Codul fiscal exista posibilitatea de a face o cheltuială cu deductibilitate limitată de 5% din bugetul total salarial pentru cheltuieli sociale, iar în această categorie puteau intra voucherele de vacanță.
4.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepției de neconstituționalitate. Cu privire la motivele de neconstituționalitate extrinsecă se arată că în preambulul
Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 8/2009
este motivată situația extraordinară care a condus la adoptarea acesteia, deoarece statul a intenționat să impulsioneze sectorul de turism. Cât privește criticile de neconstituționalitate intrinsecă se arată că textul criticat în special din
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 8/2009
nu încalcă principiul concurenței loiale. De asemenea, nu se încalcă dispozițiile
art. 16 din Constituție , deoarece faptul că entitățile private au sau nu au rezervă bugetară care le permite sau nu le permite să acorde voucherele de vacanță reprezintă o chestiune de fapt, iar nu de neconstituționalitate. Referitor la încălcarea dispozițiilor
art. 44 din Constituție , se arată, pe de o parte, că dreptul de proprietate se exercită în condițiile legii. Pe de altă parte, se arată că dispozițiile criticate nu reprezintă o ingerință în dreptul de proprietate, deoarece textul criticat prevede doar posibilitatea angajatorilor privați de a acorda voucherele de vacanță, iar acordarea este limitată la sumele prevăzute în buget cu această destinație, iar bugetul și-l stabilesc angajatorii privați, iar nu statul.
CURTEA,
având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:
5.
Prin Încheierea din 18 ianuarie 2021, pronunțată în Dosarul nr. 415/42/2020, Curtea de Apel Ploiești - Secția de contencios administrativ și fiscal a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor
Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 8/2009
privind acordarea voucherelor de vacanță, în ansamblu, și ale
art. 1 alin. (3)
din aceasta, în special. Excepția de neconstituționalitate a fost ridicată de Electroutilaj - S.A. din Câmpina într-o cauză având ca obiect soluționarea cererii de despăgubiri pentru pretinsa vătămare pe care reclamanta ar fi suferit-o prin dispozițiile
art. 1 alin. (3) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 8/2009 , cerere formulată în temeiul
art. 9 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 .
6.
În motivarea excepției de neconstituționalitate, autoarea acesteia susține, în esență, că prin adoptarea
Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 8/2009
au fost încălcate prevederile
art. 115 alin. (4) din Constituție , deoarece nu s-a urmărit ocrotirea interesului public, ci doar crearea unor avantaje pentru operatorii economici și angajații din domeniul turismului, astfel cum rezultă din finalul preambulului, unde se arată că neadoptarea acestei ordonanțe de urgență va duce la scăderea circulației turistice în România, la creșterea ratei șomajului, aspecte care implicit vor genera un impact negativ asupra întregii economii. Or, având în vedere jurisprudența Curții Constituționale cu privire la situațiile extraordinare în care se pot adopta ordonanțe de urgență, și anume
deciziile nr. 65 din 20 iunie 1995
și
nr. 83 din 19 mai 1998 , deși în cuprinsul preambulului se încearcă a fi arătat că scopul final al reglementării este protejarea interesului public - prevenirea unui presupus impact negativ asupra economiei, în realitate, scopul urmărit este protejarea interesului privat al unui singur sector de activitate - cel al turismului. Pe cale de consecință, adoptarea acestei ordonanțe de urgență nu a fost determinată de necesitatea protejării unui interes de ordine publică, astfel cum se încearcă a fi arătat în cuprinsul preambulului, ci de dorința de a proteja interesul privat al unui singur sector economic - turismul.
7.
Cu privire la încălcarea
art. 135 alin. (2) lit. a) din Constituție , se susține că principiul libertății comerțului și al concurenței loiale implică, printre altele, incompatibilitatea unor măsuri care au ca efect împiedicarea, restrângerea sau denaturarea concurenței în cadrul pieței interne, spre exemplu, măsuri care au ca efect distorsionarea concurenței pe piața muncii, prin adoptarea unor acte normative care să favorizeze o categorie de angajatori. Or, prin punerea la dispoziție a sumelor necesare acordării tichetelor de vacanță doar pentru angajații din sectorul bugetar, statul român a încălcat în mod direct această obligație și, implicit, au fost încălcate principiile constituționale invocate. Astfel, în timp ce angajatorilor din domeniul public le sunt alocate sume de la bugetul de stat/local în vederea acordării voucherelor de vacanță, angajații din domeniul privat avansează sume din bugetul propriu - în măsura în care dispun de acestea - în vederea acordării acestora. Este, astfel, afectată concurența pe piața muncii, de vreme ce angajatorii din domeniul privat sunt constrânși să facă eforturi financiare suplimentare pentru a reuși să preîntâmpine migrarea forței de muncă către domeniul public, unde beneficiază de facilități suplimentare pentru care acești angajatori primesc sume de la bugetul de stat/local.
8.
Mai mult, se susține că efectele pe care acest act normativ le produce sunt în contradicție cu scopul avut în vedere la adoptarea acestuia, câtă vreme din cuprinsul preambulului acestui act normativ rezultă că scopul măsurilor a fost necesitatea sprijinirii întreprinderilor mici și mijlocii care (i) erau afectate de criza financiară, (ii) au fost constrânse să crească salariile pentru a asigura o forță de muncă stabilă, (iii) se aflau sub presiunea limitării posibilităților de creditare generată de criza financiară și erau din ce în ce mai afectate de lipsa de lichidități din economie, (iv) nu mai aveau resurse pentru a ține pasul cu creșterile salariale anunțate în sectorul bugetar și riscau să își piardă angajații. Cu toate acestea, rezultatul a fost contrar scopului adoptării, bugetul întreprinderilor din sectorul privat fiind afectat și mai tare, de vreme ce sunt constrânse să facă eforturi financiare suplimentare pentru a preîntâmpina efectele negative care s-au produs asupra concurenței pe piața muncii - migrarea forței de muncă spre sectorul public, unde beneficiază garantat de facilități suplimentare, fără ca angajatorii să avanseze sume în acest sens și, totodată, de salarii superioare celor din mediul privat.
9.
Referitor la încălcarea
art. 16 alin. (1) din Constituție , se arată că principiul egalității în drepturi a cetățenilor poate fi invocat de o persoană juridică numai în situația în care, datorită unui tratament juridic diferențiat promovat față de aceasta, regimul juridic diferit s-ar răsfrânge asupra cetățenilor, implicând inegalitatea lor în fața legii. Or, tocmai din această perspectivă a fost reclamată încălcarea principiului egalității cetățenilor în fața legii, având în vedere că rezultatul acestui tratament juridic diferențiat se răsfrânge, în final, asupra cetățenilor - mai exact asupra angajaților din sectorul privat - care beneficiază de vouchere de vacanță doar în măsura în care angajatorul dispune de resurse financiare în vederea acordării acestora. Însă, în măsura în care angajatorul din sectorul privat nu dispune de resurse financiare sau de lichidități suficiente, se află în imposibilitate de a acorda vouchere de vacanță angajaților, fiind constrâns de împrejurări precum achitarea salariilor, asigurarea resurselor necesare desfășurării activității, plata contribuțiilor datorate către stat etc. să păstreze disponibilități bănești în vederea achitării acestora. Pe cale de consecință, prin reglementarea unui tratament juridic diferențiat față de angajatorii din sectorul privat se creează o discriminare față de angajatorii din sectorul privat, iar efectele acestei discriminări se răsfrâng, în final, asupra cetățenilor angajați în sectorul privat.
10.
Nu în ultimul rând, trebuie avut în vedere că angajatorii din sectorul privat achită impozit pentru aceste sume, potrivit
art. 76 alin. (2) lit. s)
și
alin. (3) lit. h) din Codul fiscal , de vreme ce sunt asimilate veniturilor salariale, în timp ce angajatorii din sectorul public nu achită impozit asupra acestor sume, potrivit art. 62 lit. a) din Codul fiscal.
11.
Sintetizând argumentele de mai sus, se susține că prin: (i) avansarea sumelor de bani doar pentru angajatorii din sectorul public; (ii) asimilarea acestor sume veniturilor salariale doar pentru angajații din sectorul privat; (iii) adoptarea unor măsuri în vederea stimulării turismului românesc, în detrimentul celorlalte persoane juridice care activează în domeniul privat, se creează direct sau indirect discriminări asupra cetățenilor, respectiv asupra angajaților din domeniul privat, ceea ce încalcă și prevederile
art. 26 privind egalitatea din Pactul internațional
privind drepturile civile și politice și ale
art. 14 privind nediscriminarea din Convenția
pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, precum și jurisprudența Curții Constituționale și a Curții Europene a Drepturilor Omului.
12.
Cu privire la încălcarea
art. 44
și
art. 136 din Constituție , se susține că prevederile legale care reglementează punerea la dispoziție a sumelor necesare acordării tichetelor de vacanță doar pentru angajații din sectorul bugetar aduc atingere dreptului de proprietate privată, deoarece aceasta presupune, printre altele, dreptul proprietarului de a dispune în mod liber de bunurile sale și obligația celorlalte subiecte de drept de a nu face nimic de natură a aduce atingere acestui drept. Or, prin adoptarea acestor măsuri se aduce atingere indirect dreptului autoarei excepției de a dispune liber de bunurile sale (sumele de bani) și, pe cale de consecință, dreptului de proprietate al acesteia, având în vedere că, în lipsa adoptării unei reglementări și cu privire la sectorul privat, sector cu privire la care nu a fost asumată plata contravalorii voucherelor de vacanță de la bugetul de stat/local, aceasta nu s-ar fi regăsit în această situație, de a fi constrânsă, indirect, să acorde vouchere de vacanță.
13.
Autoarea excepției mai susține că ar fi avut posibilitatea acordării unor sume angajaților pentru vacanță, în limita unei cote de până la 5% aplicate asupra valorii cheltuielilor cu salariile personalului, care sunt deductibile și nu sunt supuse impozitului pe venit, potrivit
Codului fiscal . Această modalitate de acordare a unor sume de bani pentru efectuarea concediului de odihnă este mai avantajoasă atât din perspectiva faptului că nu impune o sumă minimă ce urmează a fi acordată cu acest titlu, cât și din perspectiva faptului că aceste sume sunt deductibile integral.
14.
Pe cale de consecință, câtă vreme nu a fost asumată suportarea sumelor de bani necesare acordării voucherelor de vacanță pentru sectorul privat, adoptarea unor astfel de măsuri, care să creeze premisele unor presiuni din partea angajaților în vederea acordării și care impun pentru angajatorii din acest sector condiții mai dezavantajoase decât acordarea unor sume angajaților cu acest titlu, în limita unei cote de până la 5% aplicate asupra valorii cheltuielilor cu salariile personalului, nu face altceva decât să aducă atingere dreptului de proprietate privată.
15.
Curtea de Apel Ploiești - Secția de contencios administrativ și fiscal apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. În acest sens, arată că la adoptarea ordonanței de urgență criticate nu au fost încălcate prevederile
art. 115 alin. (4) din Constituție , cu privire la existența unei situații extraordinare a cărei reglementare nu poate fi amânată, dat fiind că, așa cum rezultă din preambulul acesteia, neadoptarea sa va duce la scăderea circulației turistice în România, la creșterea ratei șomajului, aspecte care implicit vor genera un impact negativ asupra întregii economii, scopul reglementării fiind acela al protejării interesului public, și anume prevenirea impactului negativ asupra economiei generat de scăderea circulației turistice în România.
16.
De asemenea, instanța apreciază că dispozițiile
art. 1 alin. (3) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 8/2009
nu încalcă principiul concurenței loiale, prevăzut de
art. 135 alin. (2) lit. a) din Constituție , și nici principiul egalității cetățenilor, prevăzut de
art. 16 alin. (1) din Constituție , întrucât existența dreptului angajatului din sectorul bugetar de a beneficia de prime de vacanță sub forma tichetelor/voucherelor de vacanță este subsumată condiției legale a alocării în bugetul instituției respective de sume cu această destinație, iar, în absența acestei condiții legale, nu se poate vorbi de dreptul angajatului la acordarea tichetelor de vacanță, astfel cum a statuat Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept prin
17.
Referitor la susținerea autoarei excepției de neconstituționalitate potrivit căreia ar exista un regim diferit de impozitare al acestor sume aferente voucherelor de vacanță din punctul de vedere al impozitului pe venit, angajații din sectorul privat achitând impozit pentru aceste sume, spre deosebire de angajații din sectorul public, instanța apreciază că această susținere este nereală, întrucât atât în sectorul privat, cât și în sectorul public voucherele de vacanță sunt considerate venituri de natură salarială și sunt supuse impozitului pe veniturile din salarii.
18.
Instanța mai apreciază că dispozițiile
art. 1 alin. (3) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 8/2009
nu aduc atingere dreptului de proprietate privată garantat de
art. 44
și
art. 136 din Constituție , deoarece pentru angajatorii din sectorul privat legiuitorul folosește exprimarea dispozitivă, „pot acorda“, în timp ce pentru angajatorii instituții publice se utilizează de către legiuitor exprimarea imperativă, „acordă“.
19.
Potrivit prevederilor
art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.
20.
Președinții celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul și Avocatul Poporului nu au transmis punctele de vedere solicitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susținerile avocatului autoarei excepției de neconstituționalitate, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile
Constituției , precum și
Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:
21.
Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor
art. 146 lit. d) din Constituție , precum și ale
art. 1 alin. (2) , ale
art. 2 ,
3 ,
10
și
29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.
22.
Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile
Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 8/2009
privind acordarea voucherelor de vacanță, în ansamblu, și ale
art. 1 alin. (3)
din aceasta, în special, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 110 din 24 februarie 2009, aprobată cu modificări și completări prin
Legea nr. 94/2014 . Dispozițiile
art. 1 alin. (3) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 8/2009
au următorul conținut: „Voucherele de vacanță se acordă în limitele sumelor prevăzute cu această destinație în bugetul de stat sau, după caz, în bugetele locale, pentru unitățile din domeniul bugetar, și în limitele sumelor prevăzute cu această destinație în bugetul de venituri și cheltuieli aprobat, potrivit legii, pentru celelalte categorii de angajatori.“
23.
În opinia autoarei excepției de neconstituționalitate, prevederile criticate contravin dispozițiilor constituționale cuprinse în
art. 16 alin. (1)
privind egalitatea în fața legii, ale
art. 44
privind dreptul de proprietate privată, ale
art. 115 alin. (4)
privind condițiile de adoptare a ordonanțelor de urgență ale Guvernului, ale
art. 135 alin. (2) lit. a)
privind libertatea comerțului și protecția concurenței loiale și ale
art. 136
privind proprietatea. De asemenea, sunt invocate prevederile
art. 26 privind egalitatea din Pactul internațional
privind drepturile civile și politice și ale
art. 14 privind nediscriminarea din Convenția
pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.
24.
Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea reține că dispozițiile criticate prevăd că, pentru recuperarea și întreținerea capacității de muncă a personalului salarial, angajatorii care încadrează personal prin încheierea unui contract individual de muncă „pot acorda“, în condițiile legii, bonuri de valoare, denumite vouchere de vacanță, și, de asemenea, că instituțiile publice „acordă“ anual vouchere de vacanță.
Articolul 1
alin. (3)
din actul normativ criticat prevede că voucherele de vacanță se acordă în limitele sumelor prevăzute cu această destinație în bugetul de stat sau, după caz, în bugetele locale, pentru unitățile din domeniul bugetar, și în limitele sumelor prevăzute cu această destinație în bugetul de venituri și cheltuieli aprobat, potrivit legii, pentru celelalte categorii de angajatori.
25.
Referitor la critica de neconstituționalitate extrinsecă a
Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 8/2009 , Curtea reține că autoarea excepției de neconstituționalitate invocă lipsa situației extraordinare care a condus la adoptarea acestui act normativ, deoarece nu s-a urmărit ocrotirea interesului public, ci doar crearea unor avantaje pentru operatorii economici și angajații din domeniul turismului.
26.
În jurisprudența sa referitoare la condițiile de adoptare a unei ordonanțe de urgență a Guvernului, Curtea Constituțională a statuat că Guvernul poate adopta o ordonanță de urgență în următoarele condiții, întrunite în mod cumulativ: existența unei situații extraordinare; reglementarea acesteia să nu poată fi amânată; urgența să fie motivată în cuprinsul ordonanței (a se vedea, spre exemplu,
Decizia nr. 255 din 11 mai 2005 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 511 din 16 iunie 2005, sau
Decizia nr. 598 din 10 octombrie 2019 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 946 din 26 noiembrie 2019, paragraful 46). Curtea a mai arătat că pentru îndeplinirea cerințelor prevăzute de
art. 115 alin. (4) din Constituție
este necesară existența unei stări de fapt obiective, cuantificabile, independente de voința Guvernului, care pune în pericol un interes public (spre exemplu,
Decizia nr. 1.008 din 7 iulie 2009 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 507 din 23 iulie 2009).
27.
Aplicând aceste considerente cuprinse în jurisprudența Curții și analizând preambulul
Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 8/2009 , Curtea reține că aceasta a fost adoptată având în vedere „faptul că întreprinderile mici și mijlocii se află în prezent sub presiunea limitării posibilităților de creditare generată de criza financiară și sunt din ce în ce mai afectate de lipsa de lichidități din economie, ceea ce generează și întârzieri în încasarea facturilor aferente mărfurilor livrate sau serviciilor prestate în favoarea propriilor beneficiari“, având în vedere „lipsa de forță de muncă calificată la nivelul întreprinderilor mici și mijlocii, generată de fenomenul de emigrare cu care ne-am confruntat în ultimii ani, care a generat deja creșteri salariale importante în sectorul privat în ultimii ani, pe fondul creșterii economice și a necesității de a asigura o forță de muncă stabilă,“, „având în vedere că în contextul actual generat de efectele crizei financiare întreprinderile mici și mijlocii nu mai au resurse pentru a ține pasul cu creșterile salariale anunțate în sectorul bugetar și riscă să își piardă angajații,“ și „având în vedere investițiile făcute de majoritatea angajatorilor în pregătirea forței de muncă angajate în vederea asigurării sustenabilității întreprinderilor în condițiile concurențiale generate de aderarea la Uniunea Europeană“. Așadar, Guvernul menționează în preambulul actului normativ criticat că „intervine printr-o măsură urgentă în favoarea angajatului, căruia îi cresc veniturile reale, și în favoarea angajatorului, care are posibilitatea și este stimulat să acorde angajaților, alături de salariu, vacanțe în țară, prin intermediul tichetelor de vacanță, cu rol de recuperare a capacității de muncă, de creștere a productivității muncii salariatului și de motivare a acestuia pentru a-și menține calitatea de salariat în respectiva întreprindere, ceea ce va genera stabilitate și eficiență mărite la nivelul sectorului privat și în special în cazul întreprinderilor mici și mijlocii“.
28.
Ținând cont de toate aceste precizări, Curtea constată că situația care a impus acordarea voucherelor de vacanță constituie o stare de fapt obiectivă, care poate fi încadrată în conceptul constituțional de „situații extraordinare a căror reglementare nu poate fi amânată“, prevăzut în
art. 115 alin. (4) din Legea fundamentală
și definit în jurisprudența Curții Constituționale.
29.
De asemenea, așa cum a reținut Curtea Constituțională în jurisprudența sa, legiuitorul trebuie să dispună, la punerea în aplicare a politicilor sale, mai ales a celor sociale și economice, de o marjă de apreciere, pentru a se pronunța atât asupra existenței unei probleme de interes public, care necesită un act normativ, cât și asupra alegerii modalităților de aplicare a acestuia (a se vedea, spre exemplu,
Decizia nr. 536 din 15 iulie 2021 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 976 din 13 octombrie 2021, paragraful 35).
30.
În consecință, susținerile privind lipsa situației extraordinare care a determinat emiterea
Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 8/2009
și lipsa motivării urgenței adoptării acestui act normativ sunt neîntemeiate.
31.
Cu privire la încălcarea
art. 135 alin. (2) lit. a) din Constituție , Curtea reține că, în ceea ce privește condițiile de concurență consacrate la nivel constituțional, în jurisprudența sa, a constatat că, potrivit prevederilor
art. 135 alin. (1) din Constituție , economia României este economie de piață, bazată pe libera inițiativă și concurență, care se coroborează cu cele ale
alin. (2) lit. a)
și
b) , în virtutea cărora statul trebuie să asigure libertatea comerțului, protecția concurenței loiale, crearea cadrului favorabil pentru valorificarea tuturor factorilor de producție și protejarea intereselor naționale în activitatea economică, financiară și valutară, precum și cu cele ale
art. 45 din Constituție
referitoare la libertatea economică. Astfel, spre exemplu, prin
Decizia nr. 282 din 8 mai 2014 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 530 din 16 iulie 2014, paragraful 16, Curtea a statuat că principiul libertății economice nu este un drept absolut al persoanei, ci este condiționat de respectarea limitelor stabilite de lege, limite ce urmăresc asigurarea unei anumite discipline economice ori protejarea unor interese generale, precum și asigurarea respectării drepturilor și intereselor legitime ale tuturor (a se vedea, în acest sens, și
Decizia nr. 40 din 30 ianuarie 2018 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 565 din 5 iulie 2018, paragraful 27).
32.
Având în vedere acestea, Curtea reține că prin dispozițiile criticate statul nu a încălcat obligația de a asigura libertatea comerțului și protecția concurenței loiale, deoarece angajatorii din domeniul privat pot acorda vouchere de vacanță din bugetul propriu în măsura în care dispun de sumele corespunzătoare.
33.
Referitor la încălcarea dispozițiilor
art. 16 alin. (1) din Constituție , ale
art. 26 privind egalitatea din Pactul internațional
privind drepturile civile și politice și ale
art. 14 din Convenția
pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, prin reglementarea unui tratament juridic diferențiat față de angajatorii din sectorul privat, Curtea constată că prin
Decizia nr. 874 din 25 iunie 2010 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 433 din 28 iunie 2010, sau
Decizia nr. 1.658 din 28 decembrie 2010 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 44 din 18 ianuarie 2011, a statuat că angajații din mediul public nu se află în aceeași situație juridică precum cei din mediul privat. Cei care sunt angajați în raporturi de muncă în mediul bugetar sunt legați, în mod esențial, din punctul de vedere al sursei din care sunt alimentate salariile/indemnizațiile sau soldele, de bugetul public național. În schimb, în mediul privat, raporturile de muncă sunt guvernate întotdeauna de contractul individual de muncă încheiat între un angajat și un angajator.
34.
Prin urmare, dispozițiile de lege criticate nu contravin principiului egalității în fața legii, consacrat prin
art. 16 din Constituție , deoarece, așa cum a statuat Curtea Constituțională în mod constant în jurisprudența sa, acest principiu constituțional presupune instituirea unui tratament egal pentru situații care, în funcție de scopul urmărit, nu sunt diferite. De aceea, el nu exclude, ci, dimpotrivă, presupune soluții diferite pentru situații diferite (a se vedea, în acest sens,
Decizia Plenului nr. 1 din 8 februarie 1994 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 69 din 16 martie 1994). Or, angajații din mediul public nu se află în aceeași situație juridică precum cei din mediul privat, iar dispozițiile criticate prevăd doar obligația statului de a acorda voucherele de vacanță. În schimb, angajatorii privați au doar posibilitatea de a le acorda, în limita sumelor prevăzute cu această destinație în bugetul de venituri și cheltuieli aprobat.
35.
Cu privire la încălcarea
art. 44
și
art. 136 din Constituție , Curtea reține că, în jurisprudența sa referitoare la interpretarea
art. 44 alin. (1)
și
(2) din Constituție
privind dreptul de proprietate privată, a constatat că aceste prevederi constituționale garantează dreptul de proprietate și creanțele asupra statului, iar conținutul și limitele acestor drepturi sunt stabilite prin lege. De principiu, aceste limite au în vedere obiectul dreptului de proprietate și atributele acestuia și se instituie în vederea apărării intereselor sociale și economice generale sau pentru apărarea drepturilor și a libertăților fundamentale ale altor persoane, esențial fiind ca prin aceasta să nu fie anihilat complet dreptul de proprietate (a se vedea, în acest sens,
Decizia nr. 19 din 8 aprilie 1993 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 105 din 24 mai 1993). De asemenea, Curtea a statuat că, în temeiul
art. 44 din Constituție , legiuitorul are competența de a stabili cadrul juridic pentru exercitarea atributelor dreptului de proprietate, în accepțiunea principială conferită de
Constituție , în așa fel încât să nu vină în coliziune cu interesele generale sau cu interesele particulare legitime ale altor subiecte de drept, instituind astfel niște limitări rezonabile în valorificarea acestuia, ca drept subiectiv garantat (a se vedea, în acest sens,
Decizia nr. 59 din 17 februarie 2004 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 203 din 9 martie 2004). Totodată, Curtea a statuat că finalitatea prevederilor
art. 44 alin. (1) teza a doua din Legea fundamentală , potrivit cărora conținutul și limitele dreptului de proprietate sunt stabilite prin lege, constă în asigurarea realizării dreptului de proprietate, ca drept subiectiv fundamental, într-o dimensiune rezonabilă, de natură să asigure respectarea drepturilor și intereselor legitime ale altor subiecte de drept cărora statul este ținut, în egală măsură, să le acorde ocrotire (a se vedea, în acest sens,
Decizia nr. 246 din 10 mai 2005 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 636 din 20 iulie 2005, sau
Decizia nr. 85 din 21 februarie 2024 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 571 din 19 iunie 2024, paragraful 19).
36.
Având în vedere acestea, precum și faptul că angajatorii din sistemul privat nu au obligația, ci doar posibilitatea de a acorda vouchere de vacanță angajaților lor, Curtea constată că dispozițiile criticate nu contravin dreptului de proprietate privată al angajatorului privat care a acordat aceste vouchere de vacanță și care nu primește aceste sume de la stat.
37.
În final, cu privire la celelalte aspecte invocate de autoarea excepției de neconstituționalitate referitoare la sistemul de fiscalizare, Curtea constată că acestea nu constituie veritabile critici de neconstituționalitate.
38.
Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul
art. 146 lit. d)
și al
art. 147 alin. (4) din Constituție , precum și al
art. 1-3 , al
art. 11 alin. (1) lit. A.d)
și al
art. 29 din Legea nr. 47/1992 , cu unanimitate de voturi,
CURTEA CONSTITUȚIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Electroutilaj - S.A. din Câmpina în Dosarul nr. 415/42/2020 al Curții de Apel Ploiești - Secția de contencios administrativ și fiscal și constată că dispozițiile
Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 8/2009
privind acordarea voucherelor de vacanță, în ansamblu, și ale
art. 1 alin. (3)
din aceasta, în special, sunt constituționale în raport cu criticile formulate.
Definitivă și general obligatorie.
Decizia se comunică Curții de Apel Ploiești - Secția de contencios administrativ și fiscal și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Pronunțată în ședința din data de 15 mai 2025.
PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE pentru MARIAN ENACHE, în temeiul art. 426 alin. (4) din Codul de procedură civilă coroborat cu art. 14 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, semnează Elena-Simina Tănăsescu Magistrat-asistent, Ioana Marilena Chiorean
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.