Decizia nr. 253/2025

Marian Enache

- președinte

Mihaela Ciochină

- judecător

Cristian Deliorga

- judecător

Dimitrie-Bogdan Licu

- judecător

Laura-Iuliana Scântei

- judecător

Gheorghe Stan

- judecător

Livia Doina Stanciu

- judecător

Elena-Simina Tănăsescu

- judecător

Varga Attila

- judecător

Cristina-Cătălina Turcu

- magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Ioan-Sorin-Daniel Chiriazi.

1.

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 10 alin. (1) teza întâi din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 , excepție ridicată de Curtea de Apel Constanța, reprezentată de președinte, în Dosarul nr. 9.244/3/2019 al Tribunalului București - Secția a II-a contencios administrativ și fiscal și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 45D/2020.

2.

La apelul nominal lipsesc părțile. Procedura de înștiințare este legal îndeplinită.

3.

Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate ca neîntemeiată, făcând referire la

Decizia nr. 41 din 30 ianuarie 2024 .

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, reține următoarele:

4.

Prin Sentința civilă nr. 7.046 din 23 octombrie 2019, pronunțată în Dosarul nr. 9.244/3/2019, Tribunalul București - Secția a II-a contencios administrativ și fiscal a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor

art. 10 alin. (1) teza întâi din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 . Excepția a fost ridicată de Curtea de Apel Constanța, reprezentată de președinte, într-o cauză având ca obiect soluționarea unei acțiuni în contencios administrativ prin care s-a solicitat anularea unor decizii emise de președintele Curții de Apel Constanța în anul 2019.

5.

În motivarea excepției de neconstituționalitate se arată că, potrivit

art. 96 pct. 1 din Codul procedură civilă , în materia contenciosului administrativ, competența generală de judecată în prima instanță aparține curții de apel și doar cu titlu special, în măsura în care legea prevede în mod expres, tribunalului.

6.

Prevederile

art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004

nu stabilesc în mod expres, în raport de sediul instanțelor, competența tribunalului de a judeca în primă instanță acțiuni în anularea actelor - altele decât hotărârile judecătorești - apreciate ca având caracter administrativ, emise de conducerea instanțelor de judecată. Prin textul de lege criticat raportarea se face la o caracteristică insuficient definită, respectiv caracterul „local“ sau „județean“ al autorității publice emitente a actului. Or, în raport de prevederile

art. 116-126 din Constituție , instanțele judecătorești, indiferent de localitatea unde își au sediul și de circumscripția teritorială ce le este atribuită prin legea de organizare, nu pot fi considerate a avea „caracter local sau județean“. În plus, circumscripția teritorială a unei curți de apel depășește limitele teritoriale ale unui județ.

7.

Întrucât practica judiciară prezintă caracteristici lipsite de omogenitate în ce privește acest aspect, generate de lipsa de claritate a prevederilor

art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 , se apreciază că textul criticat aduce atingere

art. 1 alin. (5)

și

art. 124-126 din Constituție

atât sub aspectul lipsei de claritate și precizie a normei juridice de stabilire a competenței de judecată în primă instanță în materia contenciosului administrativ, cât și a posibilității de interpretare a acesteia în sensul atribuirii caracterului „local sau județean“ unei instanțe de judecată integrate la nivel constituțional unei puteri/autorități ce are caracter central. O atare perspectivă reprezintă o încălcare a dispozițiilor

art. 1 alin. (1) din Constituție , afectând caracterul unitar al statului. De asemenea, statutul de „autoritate locală“ stabilit prin textul criticat aduce atingere independenței judecătorilor prevăzute de

art. 124 alin. (3) din Constituție .

8.

Tribunalul București - Secția a II-a contencios administrativ și fiscal apreciază că dispozițiile legale criticate sunt constituționale.

9.

Potrivit prevederilor

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , actul de sesizare a fost comunicat președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

10.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând actul de sesizare, raportul întocmit de judecătorulraportor, concluziile procurorului, prevederile legale criticate, raportate la dispozițiile

Constituției , precum și

Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:

11.

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor

art. 146 lit. d) din Constituție , precum și ale

art. 1 alin. (2) , ale

art. 2 ,

3 ,

10

și

29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

12.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile

art. 10 alin. (1) teza întâi din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1154 din 7 decembrie 2004, modificate prin

art. I pct. 10

din

Legea nr. 212/2018

pentru modificarea și completarea Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004 și a altor acte normative, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 658 din 30 iulie 2018, cu următorul conținut normativ: „(1) Litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice locale și județene, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora de până la 3.000.000 de lei se soluționează în fond de tribunalele administrativ-fiscale, iar cele privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice centrale, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora mai mari de 3.000.000 de lei se soluționează în fond de secțiile de contencios administrativ și fiscal ale curților de apel, dacă prin lege organică specială nu se prevede altfel.“

13.

În opinia autoarei excepției de neconstituționalitate, prevederile de lege criticate contravin dispozițiilor constituționale cuprinse în

art. 1 alin. (1)

și

(5) , cu referire la caracterul unitar al statului român și la principiul legalității în componenta sa privind exigențele de calitate a legii,

art. 124

- Înfăptuirea justiției,

art. 125

- Statutul judecătorilor și

art. 126

- Instanțele judecătorești.

14.

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea observă că prin

Decizia nr. 41 din 30 ianuarie 2024 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 361 din 17 aprilie 2024, paragraful 17, a reținut că textul de lege criticat reglementează competența de judecată partajată în materia soluționării cauzelor de contencios administrativ și fiscal, și anume: competența tribunalului administrativ-fiscal, în cazul litigiilor care privesc actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice locale și județene, precum și în cazul celor care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora de până la 3.000.000 de lei, și, respectiv, competența de judecată a curții de apel, în cazul litigiilor referitoare la actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice centrale, precum și în cazul celor care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora mai mari de 3.000.000 de lei. Așadar, pentru stabilirea competenței materiale de judecată în contencios administrativ și fiscal legiuitorul a stabilit două criterii obiective - criteriul valoric și criteriul rangului autorității al cărei act se atacă (la nivel local/județean sau central) - care, cumulate, conduc la identificarea cu precizie a instanței de judecată competente. În prezenta cauză, Curtea constată că autoarea excepției critică de fapt practica judiciară prin care s-a stabilit competența materială a tribunalului de a judeca plângerile formulate împotriva deciziilor președinților curților de apel, practică ce are ca temei textul de lege criticat. În esență, autoarea arată că practica judiciară menționată prezintă caracteristici lipsite de omogenitate generate de lipsa de claritate a prevederilor

art. 10 alin. (1) teza întâi din Legea nr. 554/2004

sub aspectul posibilității de interpretare a normei în sensul atribuirii caracterului de autoritate „locală sau județeană“ unei instanțe de judecată integrate la nivel constituțional unei puteri/autorități ce are caracter central.

15.

Cu privire la practica judiciară criticată de autoarea excepției, Curtea constată că aceasta s-a format ca urmare a lipsei reglementării în cuprinsul

Legii nr. 304/2004

privind organizarea judiciară a unor căi de atac împotriva deciziilor emise de președinții curților de apel în exercitarea atribuțiilor acestora pentru organizarea și buna funcționare a instanțelor pe care le conduc. Textul de lege criticat se referă la actele administrative emise de autoritățile publice locale și județene deoarece actele respective fac, în mod obișnuit, obiectul contenciosului administrativ. Din această perspectivă, textul nu aduce atingere

art. 1 alin. (5) din Constituție

sub aspectul criteriilor de calitate a legii, respectiv claritate, precizie și previzibilitate. În mod evident, președinții curților de apel nu sunt autorități publice locale sau județene, însă deciziile emise de aceștia, fiind calificate drept acte administrative și neavând căi de atac special prevăzute de lege, sunt supuse în practică controlului în temeiul

art. 10 alin. (1) teza întâi din Legea nr. 554/2004 , adică potrivit dreptului comun.

16.

În ceea ce privește constituționalitatea unei interpretări pe care un text de lege a primit-o în practică, prin

Decizia nr. 448 din 29 octombrie 2013 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 5 din 7 ianuarie 2014,

Decizia nr. 224 din 13 martie 2012 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 256 din 18 aprilie 2012, și

Decizia nr. 336 din 30 aprilie 2015 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 342 din 19 mai 2015, Curtea a reținut că este competentă să se pronunțe atunci când „deturnarea reglementărilor legale de la scopul lor legitim, printr-o sistematică interpretare și aplicare eronată a acestora de către instanțele judecătorești sau de către celelalte subiecte chemate să aplice dispozițiile de lege, poate determina neconstituționalitatea acelei reglementări“.

17.

Curtea a sancționat neconstituționalitatea unui text într-o anumită interpretare dată de instanțele judecătorești, în contextul în care a constatat că există o practică judiciară cvasiunanimă și de durată - aparținând inclusiv Înaltei Curți de Casație și Justiție -, care a dat textului valențe neconstituționale. Or, în condițiile în care acest criteriu nu a fost îndeplinit, Curtea Constituțională a apreciat că se pune în discuție o problemă de interpretare și aplicare a legii, ce aparține instanțelor judecătorești, excepția de neconstituționalitate cu un atare obiect fiind inadmisibilă (a se vedea

Decizia nr. 289 din 9 iunie 2020 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 726 din 12 august 2020, paragrafele 30, 31, 33, 34, și

Decizia nr. 424 din 24 septembrie 2024 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 207 din 10 martie 2025, paragrafele 15-21).

18.

Plecând de la aceste premise, prin

Decizia nr. 276 din 10 mai 2016 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 572 din 28 iulie 2016, paragraful 20, Curtea a statuat că este unica autoritate jurisdicțională care are competența de a interpreta

Constituția , iar în privința normelor supuse controlului de constituționalitate, interpretarea este realizată de instanțele judecătorești, conform

art. 126 alin. (1) din Constituție . Prin urmare, interpretarea dată normelor juridice trebuie să fie una general acceptată, aceasta putându-se realiza fie prin pronunțarea de către Înalta Curte de Casație și Justiție a unor hotărâri prealabile sau în soluționarea unor recursuri în interesul legii, fie printr-o practică judiciară constantă. Or, în cauza de față, Curtea constată că în privința modului de interpretare a normei juridice supuse controlului de constituționalitate nu au fost pronunțate nici hotărâri prealabile, nici hotărâri în soluționarea unor recursuri în interesul legii, care să contravină dispozițiilor

Legii fundamentale . Cu privire la practica judiciară existentă, Curtea observă că autoarea afirmă că aceasta este „neomogenă“ fără a indica hotărârile judecătorești pe care să fundamenteze această afirmație. Mai mult, din cele comunicate de instanța care a sesizat Curtea, la nivelul Tribunalului București - Secția a II-a contencios administrativ și fiscal, practica este unitară în sensul competenței materiale a acestei instanțe de a soluționa cererile împotriva deciziilor emise de președinții curților de apel.

19.

Având în vedere că autoarea excepției nu a făcut dovada unei interpretări și aplicări eronate generale și continue la nivelul instanțelor judecătorești a textului criticat, Curtea reține că nu poate fi pusă în discuție o problemă de constituționalitate a acestuia, critica formulată fiind o chestiune de interpretare și aplicare a legii, atribuție ce revine instanțelor judecătorești, motiv pentru care excepția urmează să fie respinsă ca inadmisibilă (a se vedea, ad similis,

Decizia nr. 289 din 9 iunie 2020

și

Decizia nr. 424 din 24 septembrie 2024 , precitate).

20.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul

art. 146 lit. d)

și al

art. 147 alin. (4) din Constituție , al

art. 1-3 , al

art. 11 alin. (1) lit. A.d)

și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 , cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca inadmisibilă, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 10 alin. (1) teza întâi din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 , excepție ridicată de Curtea de Apel Constanța, reprezentată de președinte, în Dosarul nr. 9.244/3/2019 al Tribunalului București - Secția a II-a contencios administrativ și fiscal.

Definitivă și general obligatorie.

Decizia se comunică Tribunalului București - Secția a II-a contencios administrativ și fiscal și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunțată în ședința din data de 15 mai 2025.