Decizia nr. 41/2024

Marian Enache

- președinte

Mihaela Ciochină

- judecător

Cristian Deliorga

- judecător

Dimitrie-Bogdan Licu

- judecător

Livia Doina Stanciu

- judecător

Elena-Simina Tănăsescu

- judecător

Varga Attila

- judecător

Claudia-Margareta Krupenschi

- magistrat-asistent-șef

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Loredana Brezeanu.

1.

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor

art. 10 alin. (1) teza întâi din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 , excepție ridicată de președintele Curții de Apel Constanța, prin judecător Marius Cristian Epure, în Dosarul nr. 1.328/121/2019/a1 al Curții de Apel Galați - Secția contencios administrativ și fiscal și care constituie obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 2.349D/2019.

2.

La apelul nominal se constată lipsa părților. Procedura de înștiințare este legal îndeplinită.

3.

Având cuvântul, reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere, în principal, ca inadmisibilă a excepției, iar în subsidiar, ca neîntemeiată, invocând jurisprudența în materie a Curții Constituționale, respectiv

Decizia nr. 235 din 6 aprilie 2017 .

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

4.

Prin Decizia nr. 751 din 18 iulie 2019, pronunțată în Dosarul nr. 1.328/121/2019/a1, Curtea de Apel Galați - Secția contencios administrativ și fiscal a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor

art. 10 alin. (1) teza întâi din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 . Excepția de neconstituționalitate a fost ridicată de președintele Curții de Apel Constanța, prin judecător Marius Cristian Epure, într-o cauză privind soluționarea recursului declarat de acesta împotriva unei sentințe judecătorești prin care Tribunalul Galați a admis cererea de suspendare a executării Deciziei nr. 15 din 18 ianuarie 2019, emisă de președintele Curții de Apel Constanța.

5.

În motivarea excepției de neconstituționalitate se susține că dispozițiile

art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004

nu îndeplinesc standardele de claritate și precizie necesare pentru a constitui cerință definitorie în raport cu care este stabilită competența de judecată în primă instanță în materia contenciosului administrativ.

6.

Potrivit

art. 96 pct. 1 din Codul de procedură civilă , competența generală de judecată în primă instanță în materie de contencios administrativ aparține curții de apel, cu trimitere specială în această materie, respectiv

Legea nr. 554/2004 .

7.

Or, s-ar fi impus ca textul legal criticat, care stabilește, ca normă de trimitere, competența partajată de judecată în primă instanță între curtea de apel și tribunal, să conțină criterii clare și lipsite de echivoc în ceea ce privește elementul esențial de diferențiere a competenței, care, în speță, este reprezentat de cele două atribute alocate emitentului actului administrativ supus controlului instanței de contencios administrativ. Cele două atribute constau în caracterul „local“ sau „județean“ al autorității publice emitente, fără a se putea deduce clar dacă aceste noțiuni se referă la sediul autorității, la circumscripția acesteia, la efectele teritoriale ale actelor emise sau la modul de integrare a autorității în sistemul constituțional al autorităților publice, prin care se exercită puterea de stat, fiind astfel încălcat

art. 1 alin. (5) din Constituție

cu referire la principiul legalității.

8.

Astfel, se apreciază că, în măsura în care dispozițiile

art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004

ar permite atribuirea caracterului local sau județean unei componente a autorității judecătorești, având prin însăși reglementarea sistematică a Legii fundamentale caracterul de autoritate centrală, exercitând funcția de înfăptuire a justiției ca serviciu public național, în mod unitar, s-ar aduce atingere prevederilor

art. 1 alin. (1) ,

art. 120-123

și ale

art. 124-130 din Constituție.

9.

Curtea de Apel Galați - Secția contencios administrativ și fiscal apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată, sens în care indică jurisprudența în materie a Curții Constituționale, de exemplu,

Decizia nr. 235 din 6 aprilie 2017 ,

Decizia nr. 614 din 4 noiembrie 2014

sau

Decizia nr. 917 din 23 iunie 2009.

10.

Potrivit prevederilor

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , actul de sesizare a fost comunicat președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

11.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere.

CURTEA,

examinând actul de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile

Constituției , precum și

Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:

12.

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor

art. 146 lit. d) din Constituție , precum și ale

art. 1 alin. (2) , ale

art. 2 ,

3 ,

10

și

29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

13.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile

art. 10 alin. (1) teza întâi din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1154 din 7 decembrie 2004, modificate prin

art. I pct. 10 din Legea nr. 212/2018

pentru modificarea și completarea

Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004

și a altor acte normative, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 658 din 730 iulie 2018, cu următorul conținut normativ: „(1) Litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice locale și județene, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora de până la 3.000.000 de lei se soluționează în fond de tribunalele administrativ-fiscale, iar cele privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice centrale, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora mai mari de 3.000.000 de lei se soluționează în fond de secțiile de contencios administrativ și fiscal ale curților de apel, dacă prin lege organică specială nu se prevede altfel.“

14.

Normele constituționale menționate în motivarea excepției de neconstituționalitate sunt cuprinse în

art. 1 alin. (1)

și

(5) , cu referire la caracterul național al statului român și la principiul legalității în componenta sa privind exigențele de calitate a legii, în

art. 120-123 din cap. V - Administrația publică secțiunea a 2-a

- Administrația publică locală și în

art. 124-130 din cap. VI - Autoritatea judecătorească secțiunea 1

- Instanțele judecătorești din titlul III.

15.

Analizând criticile de neconstituționalitate formulate, Curtea reține că excepția de neconstituționalitate a fost ridicată în cadrul unui recurs declarat de autorul excepției împotriva unei sentințe civile prin care Tribunalul Galați a admis cererea de suspendare a executării Deciziei nr. 15 din 18.01.2019, prin care președintele Curții de Apel Constanța (autorul excepției) a stabilit diferite aspecte legate de funcționarea instanței. În cursul judecății la prima instanță, autorul excepției a invocat, în întâmpinare, excepția de necompetență materială a tribunalului, considerând că, în discuție fiind legalitatea unui act administrativ emis de o autoritate centrală - președintele Curții de Apel Constanța -, se impune competența materială de judecată a curții de apel, în acord cu prevederile

art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 . Excepția de necompetență materială a fost respinsă, astfel că, în recurs, autorul a ridicat prezenta excepție de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 .

16.

Prin critica de neconstituționalitate prezentată, autorul excepției formulează, în realitate, apărări față de soluția nefavorabilă dată de instanța de fond cu privire la excepția de necompetență materială a tribunalului, anterior invocată de același autor. Astfel, critica de neconstituționalitate, deși are un aparent caracter general și impersonal, are în vedere, în realitate, strict situația litigioasă din cauză, în care sunt contestate legalitatea și temeinicia unui act emis de președintele curții de apel - autoritate pe care autorul excepției o consideră de nivel „central“ (și nu „local“ sau „județean“) în termenii dispozițiilor

art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004

și care determină, în opinia sa, competența materială de judecată a curții de apel, și nu a tribunalului. Arată, în acest sens, că o entitate din cadrul puterii judecătorești nu poate fi plasată în plan local sau județean sub aspectul stabilirii competenței materiale de judecată a actelor pe care aceasta le emite, ci doar la nivel central, prin prisma funcției de înfăptuire a justiției pe care o realizează ca serviciu public național. Consideră că dispozițiile

art. 10 alin. (1) teza întâi din Legea nr. 554/2004

sunt neconstituționale tocmai prin lipsa clarificării acestor aspecte care sunt definitorii pentru stabilirea competenței materiale de judecată, astfel cum este partajată între tribunal și curtea de apel.

17.

Or, analizând textul de lege criticat, Curtea constată că acesta stabilește în mod neechivoc competența de judecată partajată în materia soluționării cauzelor de contencios administrativ și fiscal, și anume: competența tribunalului administrativ-fiscal, în cazul litigiilor care privesc actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice locale și județene, precum și în cazul celor care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora de până la 3.000.000 de lei, și, respectiv, competența de judecată a curții de apel, în cazul litigiilor referitoare la actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice centrale, precum și în cazul celor care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora mai mari de 3.000.000 de lei. Așadar, pentru stabilirea competenței materiale de judecată în contencios administrativ și fiscal legiuitorul a stabilit două criterii obiective - criteriul valoric și criteriul rangului autorității al cărei act se atacă (la nivel local/județean sau central) - care, cumulate, conduc la identificarea cu precizie a instanței de judecată competente.

18.

Prin natura lor, normele procedurale sunt supuse unui proces inerent de interpretare și aplicare concretă la circumstanțele specifice fiecărei cauze în care acestea devin incidente, operațiuni logico-juridice ce revin însă instanței de judecată, și nu Curții Constituționale. Verificarea competenței reprezintă, potrivit

art. 131 din Codul de procedură civilă , una dintre primele obligații stabilite în sarcina judecătorului chiar la debutul litigiului. La primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate, acesta verifică și stabilește dacă instanța sesizată este competentă general, material și teritorial să judece pricina, consemnând în cuprinsul încheierii de ședință temeiurile de drept pentru care constată competența instanței sesizate. Conform

art. 132 alin. (2) din Codul de procedură civilă , încheierea prin care instanța se declară competentă poate fi atacată numai odată cu hotărârea pronunțată în cauză.

19.

În cauza de față, competența materială de judecată a fost tranșată de prima instanță prin respingerea excepției de necompetență materială, iar în recurs, pârâtul a solicitat atât admiterea excepției de necompetență materială a primei instanțe, cât și sesizarea Curții Constituționale cu prezenta excepție de neconstituționalitate, considerând, în esență, că interpretarea corectă în speță a dispozițiilor

art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004

atribuie curții de apel, și nu tribunalului, competența materială de judecată în primă instanță. Or, deși ambele constituie mijloace de apărare în cursul judecății, excepția de neconstituționalitate nu se poate confunda cu alte excepții procesuale, cum este cea a necompetenței materiale, și nici nu poate fi argumentată în aceeași manieră. O soluție nefavorabilă pronunțată de instanța de judecată în cursul soluționării unui litigiu nu se poate converti într-o excepție de neconstituționalitate pentru simplul motiv al nemulțumirii unei părți față de interpretarea dată de instanța de judecată unor texte de lege incidente în cauză. Remediul procesual pentru astfel de situații constă în formularea căilor legale de atac - utilizate și în prezenta cauză -, suverane cu privire la modul de interpretare și aplicare a dispozițiilor normative incidente într-un anumit litigiu fiind instanțele de judecată prin exercitarea controlului judecătoresc, și nu Curtea Constituțională prin soluționarea excepției de neconstituționalitate.

20.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul

art. 146 lit. d)

și al

art. 147 alin. (4) din Constituție , precum și al

art. 1-3 , al

art. 11 alin. (1) lit. A.d)

și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 , cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca inadmisibilă, excepția de neconstituționalitate a prevederilor

art. 10 alin. (1) teza întâi din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 , excepție ridicată de președintele Curții de Apel Constanța, prin judecător Marius Cristian Epure, în Dosarul nr. 1.328/121/2019/a1 al Curții de Apel Galați - Secția contencios administrativ și fiscal.

Definitivă și general obligatorie.

Decizia se comunică Curții de Apel Galați - Secția contencios administrativ și fiscal și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunțată în ședința din data de 30 ianuarie 2024.