Decizia nr. 95/2016

Augustin Zegrean

- președinte

Valer Dorneanu

- judecător

Petre Lăzăroiu

- judecător

Mircea Ștefan Minea

- judecător

Daniel Marius Morar

- judecător

Puskas Valentin Zoltan - judecător

Simona-Maya Teodoroiu

- judecător

Tudorel Toader

- judecător

Simina Popescu

- magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Luminița Nicolescu.

1. Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor

art. 61 alin. (1) lit. p) din Ordonanța Guvernului nr. 43/1997

privind regimul drumurilor, excepție ridicată de Societatea "Vlase International" - S.R.L. din Ialomița în Dosarul nr. 4.693/312/2014 al Judecătoriei Arad - Secția civilă și care formează obiectul Dosarului nr. 1.005D/2015 al Curții Constituționale.

2. La apelul nominal lipsesc părțile, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.

3. Cauza fiind în stare de judecată, președintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care invocă jurisprudența în materie a Curții Constituționale și pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate ca neîntemeiată.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, reține următoarele:

4. Prin Încheierea din 19 mai 2015, pronunțată în Dosarul nr. 4.693/312/2014, Judecătoria Arad - Secția civilă a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 61 alin. (1) lit. p) din Ordonanța Guvernului nr. 43/1997

privind regimul drumurilor. Excepția de neconstituționalitate a fost ridicată de Societatea "Vlase International" - S.R.L. din Ialomița într-o cauză având ca obiect cererea de anulare a unui proces-verbal de constatare a unei contravenții.

5. În motivarea excepției de neconstituționalitate autorul acesteia susține că dispozițiile

art. 61 alin. (1) lit. p) din Ordonanța Guvernului nr. 43/1997

care prevăd sancțiunea amenzii de la 25.000 lei la 35.000 lei pentru fapta de efectuare de transporturi de mărfuri care nu sunt indivizibile, cu depășirea masei totale admise, sunt neconstituționale, invocând lipsa de previzibilitate a normelor și cuantumul exagerat al sancțiunilor pe care acestea îl instituie, precum și lipsa posibilității de plată în termen de 48 de ore a jumătate din minimul amenzii prevăzut de lege.

6. Astfel, autorul susține că prevederile de lege criticate creează o situație vădit nefavorabilă contravenientului, în raport cu celelalte sancțiuni contravenționale instituite pentru nerespectarea de către operatorii de transport a dispozițiilor legale în domeniul transportului. Textul de lege criticat care prevede sancțiunea amenzii între 25.000 lei și 35.000 lei contribuie la discriminarea operatorilor de transport, prin stabilirea unui tratament neuniform din punctul de vedere al cuantumului exagerat al amenzilor, al căror scop trebuie să fie, în primul rând, preventiv și educativ. De asemenea, în cazul transporturilor de marfă care nu este indivizibilă, contestatorului îi revine sarcina de a dovedi nelegalitatea și netemeinicia procesului-verbal de constatare și sancționare a contravenției, ceea ce încalcă prezumția de nevinovăție. În plus, din momentul sancționării sale contravenționale, persoana în cauză este calificată de legislația națională drept "contravenient", ceea ce înfrânge prezumția de nevinovăție. Invocă, în acest sens, Hotărârea din 4 octombrie 2007, pronunțată de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în Cauza Anghel împotriva României. Totodată, invocă lipsa de previzibilitate a normelor legale criticate, legiuitorul omițând să specifice o eventuală marjă procentuală, care să fie aplicată în minus față de masa cântărită la momentul controlului, ceea ce, contrar jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, determină lipsa garanțiilor specifice unui proces echitabil.

7. Judecătoria Arad - Secția civilă apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată, reținând că dispozițiile

art. 61 alin. (1) lit. p) din Ordonanța Guvernului nr. 43/1997

nu instituie un regim discriminatoriu, sancțiunea aplicându-se, în mod unitar, tuturor transportatorilor care încalcă prevederile cuprinse în norma legală menționată. Împrejurarea că

Ordonanța Guvernului nr. 43/1997

nu prevede posibilitatea achitării a jumătate din minimul amenzii nu reprezintă o încălcare a dispozițiilor art. 16 alin. (1) din Constituție. Posibilitatea achitării a jumătate din minimul amenzii este reglementată de

Ordonanța Guvernului nr. 2/2001

privind regimul juridic al contravențiilor (și nu de Constituție), condiționată de existența unei dispoziții legale în acest sens. Or, lipsa unei astfel de dispoziții nu numai că nu încalcă prevederile constituționale, ci este în acord cu

Ordonanța Guvernului nr. 2/2001

- norma-cadru în domeniul contravențional. Cuantumul ridicat al limitelor de amendă contravențională derivă din aprecierea pericolului social abstract al faptelor contravenționale constând în nerespectarea maselor și/sau a dimensiunilor admise la transport, fixarea limitelor sancțiunii contravenționale fiind atributul exclusiv al puterii legislative, fără a putea constitui obiect al controlului de constituționalitate. Instanța judecătorească consideră că dispozițiile sancționatorii prevăzute de

Ordonanța Guvernului nr. 43/1997

nu încalcă art. 20 alin. (1) din Constituție, și că în cauză nu sunt indicate dispozițiile din tratatele constitutive ale Uniunii Europene, precum și celelalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu, care ar fi încălcate prin aplicarea prevederilor de lege criticate, astfel încât nu se poate reține că acestea contravin dispozițiilor constituționale cuprinse în art. 148 alin. (2). În fine,

art. 61 alin. (1) lit. p) din Ordonanța Guvernului nr. 43/1997

nu conține reglementări cu privire la sarcina probei în ipoteza contestării procesului-verbal de constatare a contravenției, iar eventualele "omisiuni legislative" nu conduc la neconstituționalitatea prevederilor sancționatorii inserate în articolul criticat. Lipsa de previzibilitate invocată de petent vizează, în realitate, o stare de fapt (modificarea maselor pe axe ca urmare a denivelărilor, respectiv a vitezei de deplasare), iar nu textul de lege pretins a fi neconstituțional, astfel că nici această critică nu este întemeiată.

8. Potrivit prevederilor

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

9. Președinții celor două Camere ale Parlamentului Guvernul și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, prevederile legale criticate, raportate la dispozițiile Constituției, precum și

Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:

10. Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale

art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

11. Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie, potrivit dispozitivului încheierii de sesizare, prevederile

art. 61 alin. (1) lit. p) din Ordonanța Guvernului nr. 43/1997

privind regimul drumurilor, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 237 din 29 iunie 1998, modificate prin

art. I pct. 39 din Ordonanța Guvernului nr. 7/2010

pentru modificarea și completarea

Ordonanței Guvernului nr. 43/1997

privind regimul drumurilor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 70 din 30 ianuarie 2010.

12. Curtea observă că, ulterior sesizării sale de către instanța judecătorească, prevederile

art. 61 din Ordonanța Guvernului nr. 43/1997

au fost modificate prin

art. I pct. 37 din Legea nr. 198/2015

privind aprobarea

Ordonanței Guvernului nr. 7/2010

pentru modificarea și completarea

Ordonanței Guvernului nr. 43/1997

privind regimul drumurilor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 529 din 16 iulie 2015, nefiind păstrată soluția legislativă criticată.

13. În același timp, Curtea observă că dispozițiile

art. 61 alin. (1) lit. p) din Ordonanța Guvernului nr. 43/1997 , astfel cum au fost modificate prin

art. I pct. 39 din Ordonanța Guvernului nr. 7/2010 , sunt cele care produc efecte în cauza dedusă judecății, astfel încât, în lumina

Deciziei sale nr. 766 din 15 iunie 2011 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011, Curtea urmează a analiza constituționalitatea acestor prevederi, care au următorul conținut: "Următoarele fapte constituie contravenții, dacă nu constituie infracțiune potrivit legii penale, și se sancționează după cum urmează: [...]

p) efectuarea de transporturi de mărfuri care nu sunt indivizibile, cu depășirea masei totale maxime admise, maselor maxime admise pe axe și/sau dimensiunilor maxime admise prevăzute în anexele nr. 2 și 3 la prezenta ordonanță, cu amendă de la 25.000 lei la 35.000 lei".

14. În opinia autorului excepției, prevederile de lege criticate contravin dispozițiilor din Constituție cuprinse în art. 1 alin. (5) care consacră obligativitatea respectării Constituției, a supremației sale și a legilor, art. 16 alin. (1) referitor la egalitatea în fața legii a cetățenilor, art. 20 alin. (2) potrivit căruia "Dacă există neconcordanțe între pactele și tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte, și legile interne, au prioritate reglementările intenționale, cu excepția cazului în care Constituția sau legile interne conțin dispoziții mai favorabile" și art. 148 alin. (2) privind prioritatea tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum și a celorlalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu, față de dispozițiile contrare din legile interne. De asemenea, sunt invocate dispozițiile art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, privind dreptul la un proces echitabil.

Examinând criticile de neconstituționalitate, Curtea reține că prevederile

art. 61 alin. (1) lit. p) din Ordonanța Guvernului nr. 43/1997

au mai format obiect al controlului de constituționalitate, iar prin

Decizia nr. 585 din 5 iunie 2012 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 574 din 13 august 2012, Curtea Constituțională a respins ca neîntemeiată excepția de neconstituționalitate. Cu acel prilej, Curtea a reținut că textul de lege criticat califică drept contravenție la regimul drumurilor fapta constând în efectuarea de transporturi de mărfuri care nu sunt indivizibile, cu depășirea anumitor mase maxime admise, dacă nu a fost comisă în asemenea împrejurări încât să fie considerată infracțiune potrivit legii penale, stabilind, totodată, și sancțiunea corespunzătoare, respectiv amenda între anumite limite, acolo precizate. Referitor la critica privitoare la pretinsa disproporție între sancțiunile prevăzute pentru infracțiunile și contravențiile la regimul rutier, Curtea a reținut că aceasta reprezintă o opțiune a legiuitorului, pe care instanța de contencios constituțional nu o poate cenzura.

15. Curtea reține că prevederile de lege criticate se circumscriu scopului

Ordonanței Guvernului nr. 43/1997

care stabilește reguli privind administrarea, întreținerea și exploatarea drumurilor publice, pentru a transpune în practică dispozițiile cuprinse în art. 135 alin. (2) lit. b) din Constituție, potrivit cărora statul trebuie să asigure protejarea intereselor naționale.

16. Curtea constată că normele de lege criticate nu prezintă deficiențe sub aspectul preciziei, clarității ori previzibilității reglementării, astfel încât destinatarul lor este în măsură să își adapteze conduita în mod corespunzător. Prin urmare, încălcarea dispozițiilor art. 1 alin. (5) din Constituție nu poate fi reținută. De altfel, lipsa de previzibilitate a normei, invocată în cauză, vizează, în realitate, diferite situații faptice, aspecte care excedează, în mod evident, controlului de constituționalitate.

17. Referitor la critica privitoare la pretinsa disproporție între sancțiunile prevăzute pentru infracțiunile și contravențiile la regimul drumurilor, Curtea precizează că stabilirea unor asemenea sancțiuni reprezintă o opțiune a legiuitorului, pe care instanța de contencios constituțional nu o poate cenzura. În același sens, prin

Decizia nr. 704 din 17 iunie 2008 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 526 din 11 iulie 2008, Curtea a statuat că instituirea condițiilor de transport este un atribut exclusiv al legiuitorului, care a reglementat regimul de circulație pe drumurile publice, astfel încât desfășurarea traficului să aibă loc în deplină siguranță. De asemenea, prin

Decizia nr. 11 din 20 ianuarie 2004 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 96 din 2 februarie 2004, Curtea a statuat că stabilirea unor contravenții în sarcina participanților la trafic pe drumurile publice are ca scop prevenirea consecințelor negative în cazul încălcării reglementărilor privind regimul drumurilor.

18. În ceea ce privește critica de neconstituționalitate formulată în raport cu art. 16 din Constituție, Curtea reține că prevederile legale supuse controlului de constituționalitate se aplică tuturor operatorilor de transport vizați de ipoteza normei, fără privilegii și fără discriminări, astfel încât încălcarea principiului constituțional al egalității în drepturi nu poate fi reținută. Nici susținerea autorului excepției în sensul că există o diferențiere de tratament juridic în raport cu celelalte sancțiuni contravenționale instituite pentru nerespectarea de către operatorii de transport a dispozițiilor legale în domeniul regimului drumurilor nu poate fi reținută, deoarece, potrivit jurisprudenței Curții, în acord cu cea a Curții Europene a Drepturilor Omului, pentru situații de fapt diferite se poate stabili un tratament juridic diferit, când acesta este justificat în mod obiectiv și rațional, prin elemente precum gravitatea faptei, valoarea socială ocrotită.

19. Distinct de acestea, Curtea constată că utilizarea de către legiuitor a noțiunii de "contravenient" nu are semnificația înfrângerii prezumției de nevinovăție. Instanța judecătorească, în procedura de soluționare a contestațiilor împotriva procesului-verbal de stabilire și sancționare a contravenției nu îl consideră vinovat pe contravenient înainte de pronunțarea unei hotărâri judecătorești definitive. În acest sens este jurisprudența Curții Constituționale, spre exemplu,

Decizia nr. 236 din 15 martie 2012 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 317 din 11 mai 2012, și

Decizia nr. 1.245 din 22 septembrie 2011 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 28 din 13 ianuarie 2012. De asemenea, Curtea a reținut că, din procedura de soluționare a plângerii împotriva procesului-verbal de stabilire și sancționare a contravenției nu rezultă răsturnarea sarcinii probei, ci, mai degrabă, exercitarea dreptului la apărare. În acest sens, prin

Decizia nr. 1.096 din 8 septembrie 2009 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 695 din 15 octombrie 2009, Curtea a statuat că procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției se bucură de prezumția de legalitate, însă, atunci când este formulată o plângere împotriva acesteia, este contestată chiar prezumția de care se bucură. În acest caz, instanța de judecată competentă va administra probele prevăzute de lege, necesare în vederea verificării legalității și temeiniciei procesului-verbal. Cel care a formulat plângerea nu trebuie să își demonstreze propria nevinovăție, revenind instanței judecătorești obligația de a administra tot probatoriul necesar stabilirii și aflării adevărului. Instanțele de judecată nu pot face aplicarea strictă a regulii onus probandi incumbit actori, ci, din contră, chiar ele trebuie să manifeste un rol activ pentru aflarea adevărului, din moment ce contravenția intră sub incidența art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.

20. De altfel, Curtea constată că prevederile

art. 61 alin. (1) lit. p) din Ordonanța Guvernului nr. 43/1997

nu conțin reglementări cu privire la sarcina probei în ipoteza contestării procesului-verbal de constatare a contravenției reglementate, astfel încât, și sub acest aspect, critica de neconstituționalitate este neîntemeiată.

21. În final, Curtea constată că dispozițiile art. 148 alin. (2) din Constituție nu au incidență în cauză, deoarece nu sunt indicate dispozițiile din tratatele constitutive ale Uniunii Europene, și celelalte reglementari ale Uniunii Europene cu caracter obligatoriu, care ar fi încălcate prin aplicarea prevederilor de lege criticate.

22. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, al art. 1-3, al art. 11 alin. (l) lit. A. d) și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 , cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Societatea "Vlase International" - S.R.L. din Ialomița în Dosarul nr. 4.693/312/2014 al Judecătoriei Arad - Secția civilă și constată că prevederile

art. 61 alin. (1) lit. p) din Ordonanța Guvernului nr. 43/1997

privind regimul drumurilor sunt constituționale în raport cu criticile formulate.

Definitivă și general obligatorie.

Decizia se comunică Judecătoriei Arad - Secția civilă și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunțată în ședința din data de 25 februarie 2016.