Decizia nr. 350/2003

Nicolae Popa - președinte

Costica Bulai - judecător

Nicolae Cochinescu - judecător

Constantin Doldur - judecător

Kozsokar Gabor - judecător

Petre Ninosu - judecător

Șerban Viorel Stanoiu - judecător

Lucian Stangu - judecător

Ioan Vida - judecător

Aurelia Popa - procuror

Mihai Paul Cotta - magistrat-asistent

Pe rol se afla soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 16 alin. (1^2) și (1^3), precum și ale

art. 47^1 din Legea nr. 137/2002

privind unele măsuri pentru accelerarea privatizării, astfel cum a fost modificată și completată prin

Ordonanța de urgenta a Guvernului nr. 208/2002 , excepție ridicată de Societatea de Investiții Financiare OLTENIA - S.A. în Dosarul nr. 92/Com/2003 al Tribunalului Valcea - Secția comercială.

La apelul nominal se constata lipsa părților, față de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate, apreciind ca dispozițiile art. 16 alin. (1^2) și (1^3), precum și cele ale

art. 47^1 din Legea nr. 137/2002

nu contravin prevederilor constituționale invocate de autorul acesteia. În acest sens, este menționată jurisprudenta Curții Constituționale.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constata următoarele:

Prin Încheierea din 19 februarie 2003, pronunțată în Dosarul nr. 92/Com/2003, Tribunalul Valcea - Secția comercială a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 16 alin. (1^2) și (1^3), precum și ale

art. 47^1 din Ordonanța de urgenta a Guvernului nr. 208/2002 , excepție ridicată de Societatea de Investiții Financiare OLTENIA - S.A.

În motivarea excepției de neconstituționalitate, autorul acesteia susține ca dispozițiile criticate încalcă prevederile constituționale ale art. 21 privind accesul liber la justiție, ale art. 41 alin. (1) și (2) privind garantarea dreptului de proprietate și ocrotirea proprietății private, ale art. 49 privind restrangerea unor drepturi, ale art. 134 privind economia și ale art. 135 privind proprietatea. Totodată, se arata ca se încalcă și dispozițiile art. 6 al Convenției pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, precum și ale art. 1 din primul Protocol adițional la aceeași convenție.

În esenta, autorul excepției susține ca "suspendarea timp de 6 luni a oricărei acțiuni judiciare și extrajudiciare împiedica soluționarea cererilor într-un termen rezonabil și nu este justificată în nici un fel". De asemenea, se arata ca "Guvernul putea sa dispună doar cu privire la acțiunile promovate de instituțiile de stat sau societățile comerciale cu capital de stat, nicidecum de cele promovate de persoanele fizice sau juridice de drept privat". În conceptia autorului excepției, "suspendarea dispusă abuziv prin

art. 16 pct. 1^2 din Ordonanța de urgenta a Guvernului nr. 208/2002

echivaleaza cu limitarea sau îngrădirea accesului liber la justiție". Se mai susține ca dispozițiile criticate încalcă principiile de funcționare a unei economii de piața, libertatea comerțului, iar prin "majorarea capitalului social al S.C. <<Oltchim>> - S.A. fără aplicarea prevederilor

Ordonanței de urgenta a Guvernului nr. 28/2002

- cota de deținere de acțiuni a SIF OLTENIA - S.A. a scăzut cu consecința modificării puterii sale de a controla gestionarea societății. În condițiile în care controlul statului asupra gestiunii societății este ineficient - fapt concretizat prin situația economico-financiară dificila în care se afla societatea scăderea cotei acționarilor minoritari prin neaplicarea unor prevederi ale dreptului comun (O.U.G. nr. 28/2002) reprezintă o ingradire a dreptului de proprietate asupra acțiunilor deținute în societate de actionarii privati". Totodată, autorul excepției susține ca "restrangerea exercițiului dreptului la acțiune împotriva societăților comerciale aflate în <<administrare specială>>, respectiv restrangerea (suspendarea) acțiunilor judiciare și extrajudiciare și exceptarea de la regulile de drept comun reglementate de

Ordonanța de urgenta a Guvernului nr. 28/2002 , aprobată cu modificări de

Legea nr. 525/2002 , nu se încadrează în nici una din situațiile prevăzute limitativ de art. 49 din Constituția României".

Tribunalul Valcea - Secția comercială considera ca excepția "este intemeiata, întrucât prin aceste prevederi se încalcă dispozițiile art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale și dispozițiile art. 41, 134 și 135 din Constituție".

Potrivit prevederilor

art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicată, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului și Guvernului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate. De asemenea, în conformitate cu dispozițiile

art. 18^1 din Legea nr. 35/1997 , cu modificările ulterioare, s-a solicitat punctul de vedere al instituției Avocatul Poporului.

Președintele Camerei Deputaților considera ca excepția este neîntemeiată. În argumentarea acestui punct de vedere se arata ca "suspendarea acțiunilor judiciare pe o perioadă limitată de la instituirea supravegherii financiare până la încheierea contractului de vânzare a acțiunilor, dar nu mai mult de 6 luni de la luarea acestei măsuri", nu reprezintă "îngrădirea accesului liber la justiție". Președintele Camerei Deputaților considera ca "o asemenea reglementare este necesară din punct de vedere juridic având în vedere sensul și ratiunea procedurii de suspendare financiară, care urmărește reducerea gradului de îndatorare a societăților comerciale definite la art. 2 din lege, fiind în avantajul creditorilor comerciali și al furnizorilor de utilități".

Referitor la invocarea prevederilor art. 6 paragraful 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, în punctul de vedere prezentat se considera ca textul "nu prezintă relevanta juridică față de dispozițiile

art. 16 alin. (1^2) din Legea nr. 137/2002 , deoarece acestea reglementează în domeniul litigiilor comerciale, nefiind incidente prevederile convenției amintite, care reglementează în materie civilă și penală".

De asemenea, președintele Camerei Deputaților apreciază ca "suspendarea acțiunilor judiciare și extrajudiciare pe perioada instituirii supravegherii financiare nu presupune încălcarea principiului înscris în art. 41 din Legea fundamentală privitor la protecția proprietății private și nici a dispozițiilor art. 134 și art. 135 din Constituție referitoare la rolul statului într-o economie de piața și la ocrotirea proprietății". În continuare, se arata ca, "după împlinirea termenului de suspendare, părțile sunt repuse în drept, în situația anterioară, nefiind afectate nici drepturile și nici obligațiile corelative ale acestora". Cu privire la invocarea încălcării dispozițiilor art. 49 din Constituție privind restrangerea exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți, se considera ca aceasta este "irelevanta în situația prezentată".

Guvernul considera excepția neîntemeiată. Subliniind scopul măsurii luate prin ordonanța de urgență criticata accelerarea procesului de privatizare, Guvernul arata ca măsurile de suspendare a acțiunilor judiciare și extrajudiciare în vederea stabilirii situației reale a patrimoniului acestor societăți sunt "chiar și în interesul creditorilor care vor avea posibilități sporite de realizare a creanțelor de la societățile privatizate". În continuare, se arata, în legătură cu invocarea încălcării art. 21 și 49 din Constituție, ca "prin măsura suspendării nu se ingradeste, în drept, accesul liber la justiție și nici nu se aduce vreo atingere existenței dreptului sau a libertății". Mai mult, Guvernul subliniaza "temporalitatea măsurii, care nu este menita sa aducă atingeri substanței unor drepturi, inclusiv dreptului de proprietate". Se reaminteste, în context, ca art. 41 alin. (1) din Constituție prevede că "limitele și conținutul dreptului de proprietate sunt stabilite de lege, or această lege, în situația de fața, este tocmai

Ordonanța de urgenta a Guvernului nr. 208/2002 ". În opinia Guvernului este concludent, pentru aprecierea ca netemeinica a excepției, faptul ca "măsura suspendării încetează în momentul când se încheie contractele de privatizare sau după 6 luni de la data supravegherii financiare". În continuare, Guvernul, referindu-se la textul art. 134 alin. (2) lit. a) din Constituție privind libertatea comerțului, protecția concurentei loiale și crearea cadrului favorabil prin valorificarea tuturor factorilor de producție, arata ca acestea nu trebuie realizate "oricum, și asigurând <<protejarea intereselor naționale în activitatea economică, financiară și valutară>>, principiu de care legiuitorul trebuie să țină seama în considerarea interesului general al accelerarii procesului privatizării".

Avocatul Poporului, în punctul de vedere transmis cu Adresa nr. 2.038/2003, apreciază ca dispozițiile criticate sunt constituționale. Subliniind ratiunea introducerii măsurii de suspendare a exercitării acțiunilor judiciare și extrajudiciare față de societățile comerciale aflate sub supraveghere financiară pentru o perioadă de maximum 6 luni, care consta în favorizarea accelerarii procesului de privatizare a societăților comerciale, Avocatul Poporului considera ca aceste măsuri "nu au valoarea unei îngrădiri a exercitării dreptului de a se adresa justiției pentru apărarea intereselor sale legitime". De altfel, se arata în punctul de vedere prezentat, "art. 21 din Constituție, fără sa instituie vreo interdicție cu privire la suspendarea legală sau judiciară a unor cauze, prevede posibilitatea sesizării justiției, reglementare pe care

Ordonanța de urgenta a Guvernului nr. 208/2002

nu o încalcă". De asemenea, se opineaza ca "suspendarea acestor proceduri nu aduce vreo atingere dreptului de proprietate al titularilor de creanțe", ci cel mult se poate discuta "despre o anumită întârziere a realizării drepturilor de creanta al acestora".

Avocatul Poporului apreciază ca nici dispozițiile art. 49 din Constituție nu sunt incalcate de textele criticate pentru neconstituționalitate, întrucât măsurile luate "se justifica din punctul de vedere al apărării ordinii publice". Arătând ca suspendarea acțiunilor judiciare și extrajudiciare urmărește crearea cadrului favorabil pentru valorificarea tuturor factorilor de producție, protejarea intereselor naționale în activitatea economică, Avocatul Poporului conchide ca "textele supuse controlului constituțional nu încalcă nici prevederile art. 134 și art. 135 din Legea fundamentală".

Președintele Senatului nu a comunicat punctul sau de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere al președintelui Camerei Deputaților, al Guvernului și al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și

Legea nr. 47/1992 , retine următoarele:

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competența, potrivit dispozițiilor art. 144 lit. c) din Constituție, precum și celor ale art. 1 alin. (1), ale

art. 2, 3, 12 și 23 din Legea nr. 47/1992 , republicată, să soluționeze excepția de neconstituționalitate ridicată.

Obiectul excepției de neconstituționalitate, astfel cum a fost formulată, îl constituie dispozițiile art. 16 alin. (1^2) și (1^3), precum și ale

art. 47^1 din Ordonanța de urgenta a Guvernului nr. 208/2002 . Examinând ordonanța de urgență, Curtea constata ca aceasta are numai doua articole numerotate cu cifre române, prin dispozițiile

art. I aducandu-se modificări și completări Legii nr. 137/2002

privind unele măsurii pentru accelerarea privatizării.

În consecința, Curtea retine ca obiectul real al excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 16 alin. (1^2) și (1^3), precum și cele ale

art. 47^1 din Legea nr. 137/2002

privind unele măsuri pentru accelerarea privatizării, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 215 din 28 martie 2002, astfel cum a fost modificată și completată prin

Ordonanța de urgenta a Guvernului nr. 208 din 18 decembrie 2002 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 961 din 28 decembrie 2002, dispoziții care au următorul cuprins:

- Art. 16 alin. (1^2) și (1^3): "(1^2) Toate acțiunile judiciare sau extrajudiciare pornite împotriva societății comerciale înainte sau după instituirea supravegherii financiare se suspenda pe perioada cuprinsă între data instituirii supravegherii financiare și data încheierii contractului de vânzare-cumpărare a pachetului de acțiuni, dar nu mai mult de 6 luni de la data instituirii supravegherii financiare.

(1^3) Pe durata supravegherii financiare se suspenda orice termene de prescripție a acțiunilor prevăzute la alin. (1^2).";

- Art. 47^1: "Sunt exceptate de la prevederile

Ordonanței de urgenta a Guvernului nr. 28/2002

privind valorile mobiliare, serviciile de investiții financiare și piețele reglementate, aprobată cu modificări prin

Legea nr. 525/2002 , operațiunile de majorare a capitalului social efectuate în conformitate cu prevederile prezentei legi și ale

Ordonanței Guvernului nr. 25/2002

privind unele măsuri de urmărire a executării obligațiilor asumate prin contractele de privatizare a societăților comerciale, aprobată cu modificări și completări prin

Legea nr. 506/2002 ."

Critica de neconstituționalitate a acestor texte consta, în esenta, în susținerea ca prin măsura suspendării acțiunilor judiciare și extrajudiciare, precum și a termenelor de prescripție a acțiunilor se încalcă dispozițiile constituționale ale art. 21 din Constituție privind accesul liber la justiție, ale art. 41 alin. (1) și (2) privind garantarea dreptului de proprietate și protecția proprietății private, ale art. 49 privind restrangerea exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți, ale art. 134 privind economia și ale art. 135 privind proprietatea. De asemenea, se invoca și încălcarea dispozițiilor art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale referitoare la dreptul la un proces echitabil soluționat într-un termen rezonabil, precum și a dispozițiilor art. 1 din primul Protocol adițional la aceeași convenție privind protecția proprietății.

Analizând excepția de neconstituționalitate, Curtea retine ca aceasta este neîntemeiată.

Dispozițiile

Legii nr. 137/2002

stabilesc cadrul juridic pentru accelerarea procesului de privatizare. Dispozițiile art. 16 alin. (1^2) și (1^3), introduse prin

Ordonanța de urgenta a Guvernului nr. 208/2002 , se integreaza în capitolul III al legii (art. 16-21) intitulat "Măsuri speciale în procesul de privatizare". În jurisprudenta sa, Curtea a stabilit, de principiu, că nu orice intervenție a puterii legiuitoare cu privire la desfășurarea unor procese aflate în curs de soluționare încalcă prevederile constituționale, chiar Codul de procedură civilă prevăzând cazuri de suspendare legală a judecații unor cauze.

Astfel, de exemplu, asupra prevederilor

art. III din Ordonanța Guvernului nr. 38/2002

pentru modificarea și completarea

Legii nr. 64/1995

privind procedura reorganizării judiciare și a falimentului, Curtea s-a pronunțat prin mai multe decizii, stabilind ca acestea sunt constituționale, deși prin acea ordonanța se prevedea măsura suspendării acțiunilor sau, după caz, a procedurilor prevăzute de

Legea nr. 64/1995

pe timp de un an, cu posibilitatea prelungirii pe timp de încă un an. Pronunțând aceste soluții, Curtea a avut în vedere ca suspendarea acțiunilor sau, după caz, a procedurilor prevăzute de

Legea nr. 64/1995

nu încalcă principiul liberului acces la justiție, dat fiind ca, prin însăși natura ei, această măsură constituie un act judiciar de decizie adoptat de instanța competența, pe o perioadă limitată (de numai un an, cu posibilitatea prelungirii ei încă un an), potrivit art. III alin. (2) din Ordonanța Guvernului nr. 138/2002, după constatarea de către judecător a îndeplinirii condițiilor prevăzute de alin. (1) al aceluiași articol. (În acest sens sunt, de exemplu, deciziile: nr. 211 din 10 iulie 2002, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 782 din 28 octombrie 2002; nr. 49 din 4 februarie 2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 219 din 2 aprilie 2003; nr. 95 din 6 martie 2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 299 din 6 mai 2003).

Având în vedere similitudinile existente între măsurile prevăzute de

art. III din Ordonanța Guvernului nr. 38/2002

și cele stabilite prin

art. 16 alin. (1^2) și (1^3) din Legea nr. 137/2002 , considerentele cuprinse în deciziile menționate își păstrează valabilitatea și în prezenta cauza. De altfel, Curtea observa ca în cazul textelor criticate pentru neconstituționalitate în cauza care formează obiectul acestui dosar termenul pentru care este prevăzută suspendarea acțiunilor este limitat, el nu poate fi mai mare de 6 luni de la data instituirii supravegherii financiare, iar această măsură este luată de instanța în baza legii. Pe de altă parte, dispozițiile criticate nu încalcă accesul liber la justiție, care presupune dreptul oricărei persoane de a se adresa instanței judecătorești competente pentru apărarea drepturilor, a libertăților și a intereselor sale legitime.

Curtea nu poate retine nici incompatibilitatea, susținută de autorul excepției, dintre dispozițiile criticate și cele ale art. 41 alin. (1) și (2) din Constituție privind garantarea dreptului de proprietate și protecția proprietății private, ale art. 134 privind economia și ale art. 135 privind proprietatea privată, deoarece măsura suspendării acțiunilor judiciare sau extrajudiciare, prin ea însăși, este luată în vederea realizării scopului strategic, de interes general, al privatizării societăților comerciale la care statul sau o unitate a administrației publice locale este acționar sau asociat, fără a pune în discuție dreptul de proprietate al altor subiecte.

În ceea ce privește critica privind încălcarea dispozițiilor art. 49 din Constituție, Curtea constata ca este neîntemeiată, în condițiile în care, asa cum s-a arătat mai sus, nu se poate retine ca autorului excepției i s-a restrâns, prin prevederile criticate, exercițiul vreunuia din drepturile ori libertățile constituționale.

Curtea constata neîntemeiată critica de neconstituționalitate cu referire la art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale referitoare la dreptul la un proces echitabil soluționat într-un termen rezonabil, precum și a dispozițiilor art. 1 din primul Protocol adițional la aceeași convenție privind protecția proprietății. Sub acest aspect, jurisprudenta Curții Constituționale menționată în aceasta cauza este, "mutatis mutandis", în acord cu cea a Curții Europene a Drepturilor Omului. Astfel, în cazul Saggio contra Italiei (Hotărârea din 25 octombrie 2001), Curtea Europeană a Drepturilor Omului a stabilit în cauza ca măsura luată de ministrul industriei din Italia de plasare a unei societăți sub regim de "administrare extraordinară", în baza

Legii nr. 95 din 3 aprilie 1979 , conform căreia nici o acțiune în executare nu putea fi intentată împotriva societății, vizează asigurarea unei bune gestionari a societății respective și o protecție identică pentru toți creditorii. De asemenea, Curtea Europeană a recunoscut statului o larga marja de apreciere în ceea ce privește mijloacele folosite pentru atingerea obiectivelor urmărite. În hotărârea respectiva, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a considerat ca, în principiu, un sistem de suspendare temporară a plății datoriilor unei societăți comerciale aflate în criza și autorizate să-și continue activitatea de producție în interesul economiei naționale nu este criticabila în sine, având în vedere marja de apreciere recunoscută statelor. De asemenea, în considerentele hotărârii respective, instanța europeană a statuat ca în speta nu a operat vreo expropriere sau vreun transfer de proprietate, căci dreptul reclamantului (fost salariat al societății) nu a fost niciodată pus în discuție.

În consecința, Curtea Constituțională retine ca este neîntemeiată susținerea ca dispozițiile

art. 16 alin. (1^2) și (1^3) din Legea nr. 137/2002

ar fi neconstituționale.

Curtea nu poate primi nici critica dispozițiilor art. 47^1 din aceeași lege, întrucât prin majorarea capitalului social al unei societăți comerciale nu este afectat dreptul de proprietate al acționarilor. Prin măsura de majorare a capitalului social nu se realizează un transfer de proprietate. Cel mult se poate produce o modificare a ponderii pe care unii acționari o dețin în totalul acțiunilor. De altfel, măsura, ca atare, este prevăzută de lege și uzitata în practica societăților comerciale. Problema aplicării majorării capitalului social al societății comerciale, a condițiilor în care aceasta poate fi realizată sau a exceptarilor eventuale de la prevederile general aplicabile nu reprezintă o problemă de constituționalitate, ci de aplicare a legii, care este de resortul instanței de judecată.

Fața de cele de mai sus, în temeiul art. 144 lit. c) și al art. 145 alin. (2) din Constituție, precum și al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 23 și al

art. 25 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicată,

CURTEA

În numele legii

DECIDE:

Respinge excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 16 alin. (1^2) și (1^3), precum și ale

art. 47^1 din Legea nr. 137/2002

privind unele măsuri pentru accelerarea privatizării, astfel cum a fost modificată și completată prin

Ordonanța de urgenta a Guvernului nr. 208/2002 , excepție ridicată de Societatea de Investiții Financiare OLTENIA - S.A. în Dosarul nr. 92/Com/2003 al Tribunalului Valcea - Secția comercială.

Definitivă și obligatorie.

Pronunțată în ședința publică din data de 23 septembrie 2003.