Decizia nr. 199/2021
referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 7 alin. (4) lit. g) și ale art. 24 alin. (4) și (10) din Legea nr. 182/2002 privind protecția informațiilor clasificate
prezumat în vigoare
Valer Dorneanu
- președinte
Cristian Deliorga
- judecător
Marian Enache
- judecător
Daniel-Marius Morar
- judecător
Gheorghe Stan
- judecător
Livia-Doina Stanciu
- judecător
Elena-Simina Tănăsescu
- judecător
Varga Attila
- judecător
Cristina Teodora Pop
- magistrat-asistent
1.
Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor
art. 7 alin. (4) lit. g)
și ale
art. 24 alin. (4) din Legea nr. 182/2002
privind protecția informațiilor clasificate, excepție ridicată de Victor Bătăilă în Dosarul nr. 25.068/303/2016 al Judecătoriei Sectorului 6 București - Secția penală, care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 692 D/2018.
2.
Dezbaterile au avut loc în ședința publică din 19 ianuarie 2021, în prezența reprezentantului autorului excepției și cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Dana-Cristina Bunea, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, când, în temeiul dispozițiilor
art. 56 alin. (2)
și ale
art. 57 din Regulamentul
de organizare și funcționare a Curții Constituționale, Curtea a dispus amânarea pronunțării pentru data de 20 ianuarie 2021, dată la care, potrivit aceluiași temei legal, a dispus amânarea pronunțării, succesiv, pentru data de 16 februarie 2021 și pentru data de 16 martie 2021. La data de 16 martie 2021, în temeiul
art. 57
și al
art. 58 alin. (3) din Legea nr. 47/1992
privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, Curtea a dispus amânarea pronunțării pentru 24 martie 2021, dată la care a pronunțat prezenta decizie.
CURTEA,
având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:
3.
Prin Încheierea din 15 martie 2018, pronunțată în Dosarul nr. 25.068/303/2016, Judecătoria Sectorului 6 București - Secția penală a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor
art. 7 alin. (4) lit. g)
și ale
art. 24 alin. (4) din Legea nr. 182/2002
privind protecția informațiilor clasificate, excepție ridicată de Victor Bătăilă, întro cauză având ca obiect stabilirea vinovăției autorului excepției sub aspectul complicității la săvârșirea infracțiunii de conflict de interese.
4.
În motivarea excepției de neconstituționalitate, se arată că, potrivit dispozițiilor legale criticate, avocații care, în exercitarea profesiei, iau cunoștință de informații clasificate sunt, în continuare, supuși verificărilor de securitate prevăzute la
art. 7 alin. (1) din Legea nr. 182/2002
și prin
Hotărârea Guvernului nr. 585/2002
pentru aprobarea
Standardelor naționale
de protecție a informațiilor clasificate în România, verificări care au un profund caracter intruziv în viața privată. În schimb, se arată că procurorii care doresc să folosească asemenea informații în defavoarea acuzatului o pot face fără a se supune acelorași condiționări. Pentru aceste motive, se susține că apărarea este într-o poziție net inferioară acuzării, fără a beneficia de posibilități reale de restabilire a echilibrului de arme. Se mai arată că declasificarea este grevată de voința unui factor extern procedurii judiciare, cea a emitentului respectivei clasificări. Prin urmare, chiar dacă instanța solicită declasificarea informațiilor, aceasta poate fi refuzată de către o autoritate administrativă, fără a exista un real control jurisdicțional al acestei măsuri, așa încât o activitate proprie realizării justiției este condiționată de voințe externe acestui sistem.
5.
Judecătoria Sectorului 6 București - Secția penală, contrar prevederilor
art. 29 alin. (4) din Legea nr. 47/1992
privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, nu și-a exprimat opinia cu privire la excepția de neconstituționalitate.
6.
Potrivit prevederilor
art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.
7.
Președinții celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile reprezentantului autorului excepției, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile
Constituției , precum și
Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:
8.
Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor
art. 146 lit. d) din Constituție , precum și ale
art. 1 alin. (2) , ale
art. 2 ,
3 ,
10
și
29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.
9.
Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie, conform încheierii de sesizare, prevederile
art. 7 alin. (4) lit. g)
și ale
art. 24 alin. (4) din Legea nr. 182/2002
privind protecția informațiilor clasificate. Din analiza excepției de neconstituționalitate, Curtea reține că autorul se referă, în realitate, la dispozițiile
art. 7 alin. (4) lit. g)
și ale
art. 24 alin. (4)
și
(10) din Legea nr. 182/2002
privind protecția informațiilor clasificate, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 248 din 12 aprilie 2002, care au următorul cuprins:
–
Art. 7 alin. (4) lit. g):
(4)
Accesul la informații clasificate ce constituie secret de stat, respectiv secret de serviciu, potrivit
art. 15 lit. d)
și
e) , este garantat, sub condiția validării alegerii sau numirii și a depunerii jurământului, pentru următoarele categorii de persoane: [...] g) procurori [...]“;
–
Art. 24 alin. (4) și (10):
(4)
Informațiile clasificate potrivit
art. 15 lit. f)
pot fi declasificate prin hotărâre a Guvernului, la solicitarea motivată a emitentului. [...]
(10)
Declasificarea ori trecerea la un nivel inferior de clasificare este realizată de persoanele sau autoritățile publice competente să aprobe clasificarea și nivelul de secretizare a informațiilor respective“.
10.
Se susține că textele criticate contravin prevederilor constituționale ale
art. 11 alin. (2)
cu privire la dreptul internațional și dreptul intern, ale
art. 15 alin. (1)
referitor la universalitate, ale
art. 16 alin. (1)
cu privire la egalitatea în fața legii, ale
art. 20
referitoare la tratatele internaționale privind drepturile omului, ale
art. 21 alin. (1) ,
(2)
și
(3)
cu privire la accesul liber la justiție și la dreptul la un proces echitabil, ale
art. 24 alin. (1)
referitor la dreptul la apărare și ale
art. 124
cu privire la înfăptuirea justiției.
11.
Examinând excepția de neconstituționalitate, referitor la dispozițiile
art. 24 alin. (4)
și
(10) din Legea nr. 182/2002 , Curtea reține că, deși autorul excepției a invocat, în motivare, prevederile constituționale anterior menționate, toate argumentele aduse în susținerea neconstituționalității vizează, în realitate, dispozițiile
art. 7 alin. (4) lit. g) din Legea nr. 182/2002 . Așadar, Curtea constată că autorul excepției nu a formulat veritabile critici de neconstituționalitate a prevederilor
art. 24 alin. (4)
și
(10) din Legea nr. 182/2002 , pentru a putea fi reținută o critică minimă, în acest sens. Or, prin
Decizia nr. 1.313 din 4 octombrie 2011 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 12 din 6 ianuarie 2012, Curtea a statuat că, „chiar dacă excepția de neconstituționalitate este în mod formal motivată, deci cuprinde cele 3 elemente, dar motivarea în sine nu are nicio legătură cu textul criticat, iar textul de referință este unul general, Curtea va respinge excepția ca inadmisibilă, fiind contrară
art. 10 alin. (2) din Legea nr. 47/1992 “.
12.
Pentru aceste motive, Curtea constată că excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor
art. 24 alin. (4)
și
(10) din Legea nr. 182/2002
este inadmisibilă.
13.
Referitor la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor
art. 7 alin. (4) lit. g) din Legea nr. 182/2002 , Curtea reține că
art. 51 din Legea nr. 255/2013
pentru punerea în aplicare a
Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală
și pentru modificarea și completarea unor acte normative care cuprind dispoziții procesual penale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 515 din 14 august 2013, a modificat prevederile
art. 7 din Legea nr. 182/2002
privind protecția informațiilor clasificate, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 248 din 12 aprilie 2002, în sensul introducerii, la
lit. f)-h) ale alin. (4)
al acestui articol, a judecătorilor, procurorilor și magistraților-asistenți ai Înaltei Curți de Casație și Justiție printre titularii dreptului de acces la informații clasificate ce constituie secret de stat, respectiv secret de serviciu, potrivit
art. 15 lit. d)
și
e) din Legea nr. 182/2002 , sub condiția validării alegerii sau numirii și a depunerii jurământului.
14.
Prevederile
art. 7 alin. (4) din Legea nr. 182/2002
reglementează o excepție de la dispozițiile
art. 7 alin. (1)
din aceeași lege, conform cărora „persoanele care vor avea acces la informații clasificate secrete de stat vor fi verificate, în prealabil, cu privire la onestitatea și profesionalismul lor, referitoare la utilizarea acestor informații“.
15.
Cu toate că expunerea de motive a
nu face referire la considerentele care au stat la baza acestei modificări legislative, aceasta a vizat asigurarea accesului la informațiile clasificate celor trei categorii de magistrați reglementate prin
privind statutul judecătorilor și procurorilor, în vederea garantării soluționării cu celeritate a cauzelor penale.
16.
Această soluție legislativă a fost posibilă având în vedere faptul că cele 3 categorii de magistrați anterior enumerate reprezintă funcții publice, iar, în privința acestora, dispozițiile
prevăd o procedură de numire și de depunere a jurământului, fiind astfel îndeplinite condițiile prevăzute în partea introductivă a
art. 7 alin. (4) din Legea nr. 182/2002 . Totodată,
art. 14 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 303/2004
prevede condiția lipsei antecedentelor penale și a cazierului fiscal, precum și condiția bunei reputații în vederea admiterii la Institutul Național al Magistraturii, iar
art. 66 alin. (3)
din aceeași lege prevede îndeplinirea condițiilor generale de numire pentru funcția de judecător și procuror și pentru ocuparea funcției de magistrat-asistent.
17.
Spre deosebire de funcțiile de magistrat mai sus arătate, conform
art. 1 alin. (1) din Legea nr. 51/1995
pentru organizarea și exercitarea profesiei de avocat, profesia de avocat este liberă și independentă, cu organizare și funcționare autonome, în condițiile legii anterior menționate și ale statutului profesiei. Și în privința avocaților
art. 21 alin. (1) din Legea nr. 51/1995
prevede faptul că, la înscrierea în barou, avocatul depune în fața consiliului baroului, în cadru solemn, un jurământ, însă sfera cazurilor de nedemnitate prevăzute la
art. 14 din Legea nr. 51/1995
este una mai restrânsă, fiind enumerate la acest articol: ipoteza persoanei condamnate definitiv prin hotărâre judecătorească la pedeapsa cu închisoare pentru săvârșirea unei infracțiuni intenționate; ipoteza persoanei care a săvârșit abuzuri prin care au fost încălcate drepturile și libertățile fundamentale ale omului, stabilite prin hotărâre judecătorească, sau a săvârșit abateri disciplinare grave, sancționate cu măsura excluderii din profesie, ca sancțiune disciplinară; ipoteza persoanei căreia i s-a aplicat pedeapsa interdicției de a exercita profesia, pe durata stabilită prin hotărâre judecătorească sau disciplinară; situația persoanei în sarcina căreia s-a reținut, în baza unei hotărâri judecătorești definitive sau prin acte ale organelor profesiei de avocat, fapta de a fi exercitat sau sprijinit, sub orice formă, exercitarea fără drept de către o persoană a profesiei de avocat.
18.
Totodată,
art. 5 alin. (3) din Legea nr. 303/2004
prevede obligația judecătorilor, a procurorilor, a magistraților-asistenți și a personalului auxiliar de specialitate de a da anual o declarație pe propria răspundere în care să menționeze dacă soțul, rudele sau afinii până la gradul al IV-lea inclusiv exercită o funcție sau desfășoară o activitate juridică ori activități de investigare sau cercetare penală, precum și locul de muncă al acestora. De asemenea,
art. 6 alin. (1) din Legea nr. 303/2004
prevede în sarcina persoanelor care dețin aceleași funcții anterior enumerate obligația de a face o declarație autentică, pe propria răspundere, potrivit legii penale, privind apartenența sau neapartenența ca agent sau colaborator al organelor de securitate, ca poliție politică. Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității verifică declarațiile anterior menționate. Consiliul Suprem de Apărare a Țării verifică, din oficiu sau la sesizarea Consiliului Superior al Magistraturii ori a ministrului justiției, realitatea declarațiilor.
Art. 7 alin. (3) din Legea nr. 303/2004
prevede în privința acelorași persoane obligația de a completa anual o declarație olografă pe propria răspundere, potrivit legii penale, din care să rezulte că nu au fost și nu sunt lucrători operativi, inclusiv acoperiți, informatori sau colaboratori ai
niciunui serviciu de informații. Încălcarea acestor dispoziții legale conduce la eliberarea din funcția deținută, respectiv cea de judecător sau de procuror. Toate aceste declarații se înregistrează și sunt depuse la dosarul profesional, respectiv se arhivează la compartimentul de resurse umane. Or, toate obligațiile anterior arătate sunt de natură a garanta îndeplinirea de către magistrați a condițiilor de onestitate prevăzute la
art. 7 alin. (1) din Legea nr. 182/2002 .
19.
Obligația de a da astfel de declarații nu este prevăzută însă și în sarcina avocaților. Acesta este motivul pentru care, în cadrul procedurii prevăzute la
art. 7 alin. (1) din Legea nr. 182/2002 , avocatul este obligat să răspundă la unele chestionare (prevăzute în
anexele 15-17 la Hotărârea Guvernului nr. 585/2002
pentru aprobarea Standardelor naționale de protecție a informațiilor clasificate în România), oferind informații referitoare la propria persoană, partenerul/partenera de viață, părinți, frați și surori sau alți membri ai familiei, relații de natură profesională sau personală cu cetățeni străini etc., cerându-i-se să indice persoane care îl cunosc de cel puțin 5 ani, pe mai multe perioade.
20.
Având în vedere această diferență de reglementare a condițiilor bunei reputații și respectiv a demnității, în vederea ocupării funcției de magistrat, respectiv a deținerii profesiei de avocat, garanțiile de onestitate pe care le prezintă magistrații prin declarațiile anuale pe care le dau conform
art. 5 alin. (3) ,
art. 6 alin. (1)
și
art. 7 alin. (3) din Legea nr. 303/2004 , precum și caracterul diferit al celor două profesii (de funcție publică și, respectiv, de profesie liberală), Curtea reține că regimul juridic diferit prevăzut de legiuitor în privința celor două categorii profesionale în vederea accesului la informații clasificate are la bază criterii obiective și rezonabile, care justifică parcurgerea de către avocați a procedurii la care fac referire dispozițiile
art. 7 alin. (1) din Legea nr. 182/2002 , respectiv a unei proceduri de verificare a onestității avocaților, anterior acordării accesului la informații clasificate.
21.
Așadar, Curtea reține că, într-adevăr, dispozițiile legale criticate reglementează un regim juridic diferit în privința avocaților și a procurorilor, sub aspectul accesului la informațiile clasificate ce constituie secret de stat și, respectiv, secret de serviciu. Acest regim juridic diferit, care presupune o procedură directă de acces al procurorilor la informațiile clasificate ce constituie secret de stat și, respectiv, secret de serviciu și un acces limitat al avocaților la aceleași categorii de informații, nu constituie însă o discriminare de natură a încălca prevederile
art. 16 alin. (1) din Constituție , fiind reglementat în considerarea regimului juridic diferit al accesului în cele două profesii anterior menționate și al exercitării acestora. Nu în ultimul rând, regimul diferit de acces la informațiile secrete de stat criticat de autorul excepției este prevăzut în considerarea rolului diferit pe care procurorii și, respectiv, avocații îl au în cadrul procesului penal. Astfel, în timp ce avocatul, conform
art. 31 din Codul de procedură penală , asigură dreptul la apărare al părților procesului penal sau al subiecților procesuali, pe care îi asistă sau îi reprezintă, procurorul, potrivit
art. 56
din același cod, în calitate de organ de urmărire penală, conduce, controlează și supraveghează activitatea de urmărire penală. Așa fiind, diferența de regim juridic analizată are o justificare obiectivă și rezonabilă, dată de finalitatea reglementării celor două categorii de participanți la procesul penal, fiind în acord cu prevederile
art. 16 alin. (1) din Legea fundamentală .
22.
Referitor la pretinsa încălcare a prevederilor
art. 21 alin. (1)-(3)
și ale
art. 24 din Constituție , Curtea reține că dispozițiile
art. 7 alin. (4) lit. g) din Legea nr. 182/2002
nu exclud accesul avocaților la informațiile clasificate ce constituie secret de stat și, respectiv, secret de serviciu, acest acces fiind asigurat în condițiile
și ale
Hotărârii Guvernului nr. 585/2002 . În acest sens, legea analizată prevede, la
art. 28 alin. (1) , că accesul la informațiile secrete de stat este permis numai în baza unei autorizații scrise, eliberate de conducătorul persoanei juridice care deține astfel de informații, după notificarea prealabilă la Oficiul Registrului Național al Informațiilor Secrete de Stat, dispoziții care se aplică, în mod corespunzător, potrivit
art. 31 alin. (3)
din aceeași lege, în domeniul informațiilor secrete de serviciu. La rândul său,
Hotărârea Guvernului nr. 585/2002
prevede, la
art. 33 , că accesul la informații clasificate este permis cu respectarea principiului necesității de a cunoaște numai persoanelor care dețin certificat de securitate sau autorizație de acces, valabile pentru nivelul de secretizare al informațiilor necesare îndeplinirii atribuțiilor de serviciu. Ambele acte normative antereferite reglementează norme procedurale de acces la cele două categorii de informații. Or, toate aceste dispoziții legale constituie mijloace de acces ce garantează diferitelor categorii profesionale, prin urmare și avocaților, accesul la toate informațiile de care au nevoie pentru a-și exercita rolul legal în cadrul procesului penal, inclusiv la cele reglementate prin textul criticat, constituind, astfel, garanții ale dreptului la apărare, ale accesului la justiție și ale dreptului la un proces echitabil.
23.
Mai mult, prin
Decizia nr. 21 din 18 ianuarie 2018 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 175 din 23 februarie 2018, Curtea a constatat neconstituționalitatea sintagmei „instanța solicită“ cu raportare la sintagma „permiterea accesului la cele clasificate de către apărătorul inculpatului“ din cuprinsul dispozițiilor
art. 352 alin. (11) din Codul de procedură penală , precum și neconstituționalitatea sintagmei „autoritatea emitentă“ din cuprinsul dispozițiilor
art. 352 alin. (12) din Codul de procedură penală ; Curtea a statuat, cu valoare de principiu, că în cazul în care informațiile clasificate sunt indispensabile aflării adevărului, accesul la acestea trebuie să fie dispus de judecătorul cauzei atât acuzării, cât și apărării, altfel nu se poate discuta despre o egalitate a armelor și de respectarea dreptului la un proces echitabil. Pe de altă parte, Curtea a reținut că accesul la informațiile clasificate poate fi și refuzat de judecător, care, deși constată rolul esențial al acestora în soluționarea cauzei deduse judecății, apreciază că accesul poate conduce la periclitarea gravă a vieții sau a drepturilor fundamentale ale unei alte persoane sau că refuzul este strict necesar pentru apărarea unui interes public important sau poate afecta grav securitatea națională. Prin urmare, Curtea a conchis că numai un judecător poate aprecia cu privire la interesele care intră în conflict - cel public, general, al statului, referitor la protejarea informațiilor de interes pentru securitatea națională sau pentru apărarea unui interes public major, respectiv cel individual, al părților unei cauze penale concrete, astfel încât, prin soluția pe care o pronunță, să asigure un just echilibru între cele două. În concluzie, Curtea a apreciat că protecția informațiilor clasificate nu poate avea caracter prioritar față de dreptul la informare al acuzatului și față de garanțiile dreptului la un proces echitabil ale tuturor părților din procesul penal, decât în condiții expres și limitativ prevăzute de lege. Restrângerea dreptului la informație poate avea loc doar atunci când are la bază un scop real și justificat de protecție a unui interes legitim privind drepturile și libertățile fundamentale ale cetățenilor sau siguranța națională, decizia de refuz a accesului la informațiile clasificate aparținând
întotdeauna unui judecător (a se vedea paragrafele 70 și 71 din
Decizia nr. 21 din 18 ianuarie 2018 ).
24.
De asemenea, prin
Decizia nr. 287 din 9 iunie 2020 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 559 din 26 iunie 2020, Curtea a reținut că, potrivit dispozițiilor
art. 352 alin. (11) din Codul de procedură penală , astfel cum au fost amendate prin
Decizia nr. 21 din 18 ianuarie 2018 , în cazul în care informațiile clasificate sunt esențiale pentru soluționarea cauzei, instanța poate dispune accesul la documentele clasificate pentru apărătorul inculpatului, în condițiile prevăzute de legea în vigoare care reglementează protecția informațiilor clasificate. Neîntrunirea acestor condiții de către apărătorul inculpatului nu poate atrage incidența sancțiunii prevăzute de
art. 352 alin. (12) din Cod , în sensul că „acestea nu pot servi la pronunțarea unei soluții de condamnare, de renunțare la aplicarea pedepsei sau de amânare a aplicării pedepsei“, întrucât ipoteza de aplicare a sancțiunii este limitată la situația în care „autoritatea emitentă“, recte instanța judecătorească în lumina
Deciziei nr. 21 din 18 ianuarie 2018 , „nu permite apărătorului inculpatului accesul la informațiile clasificate“. Or, în condițiile în care acest impediment nu poate fi reținut, ci, dimpotrivă, instanța judecătorească a permis accesul la informațiile clasificate, apărătorul inculpatului nu se poate prevala de faptul că, nedeținând un certificat de securitate sau o autorizație de acces corespunzătoare nivelului de secretizare, i se refuză accesul la respectivele informații cu consecința îndepărtării lor din ansamblul probator al cauzei. Într-o atare ipoteză, Curtea a reținut că este necesar ca avocatul inculpatului, pentru a asigura efectivitatea dreptului la apărare al acestuia, să inițieze și să parcurgă procedura pentru obținerea autorizațiilor prevăzute de lege, respectiv să se supună măsurilor de verificare și control impuse de lege în scopul asigurării protecției informațiilor clasificate, în acord cu dispozițiile constituționale ce vizează apărarea securității naționale. Așadar, reglementarea strictă a accesului la informațiile clasificate ca fiind secrete de stat, inclusiv sub aspectul stabilirii unor condiții pe care trebuie să le îndeplinească persoanele care vor avea acces la astfel de informații, nu are ca efect blocarea efectivă și absolută a accesului la informații esențiale pentru soluționarea cauzei, ci creează tocmai cadrul normativ în care două interese aflate în conflict - interesul particular al inculpatului, bazat pe dreptul fundamental la apărare, respectiv interesul general al societății, bazat pe nevoia de apărare a securității naționale -, coexistă într-un just echilibru, care dă satisfacție ambelor interese legitime, astfel că niciunul dintre ele nu este afectat în substanța sa.
25.
Curtea constată că soluția contrară celei prevăzute de textul criticat, constând în accesul la informațiile clasificate ce constituie secret de stat și, respectiv, secret de serviciu al avocaților, în condițiile
art. 7 alin. (4) din Legea nr. 182/2002 , ar determina crearea unei breșe în sistemul național de protecție a informațiilor clasificate, respectiv a unei categorii profesionale care ar avea acces la astfel de informații în mod excedentar, peste nevoile ce rezultă din fiecare cauză penală în care avocații desfășoară activități de asistență și reprezentare. Un raționament juridic similar a fost realizat de către Curtea Constituțională prin
Decizia nr. 1.335 din 9 decembrie 2008 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 29 din 15 ianuarie 2009, prin care instanța de contencios constituțional a reținut că, din rațiuni ce țin de oportunitate, nu toți angajații unei instituții trebuie să obțină certificate de securitate și că, în caz contrar, există riscul creării unei breșe în sistemul național de protecție a informațiilor clasificate, care, spre deosebire de activitatea specifică actului de justiție, nu poate fi acoperită prin invocarea unor cauze de incompatibilitate ori recuzare. Ca urmare, Curtea a reținut că restricțiile de acces la informațiile clasificate analizate constituie un remediu procesual pentru situațiile în care prezumția de onestitate sau profesionalism ale persoanei care gestionează informații clasificate este pusă la îndoială.
26.
Având în vedere toate aceste considerente, Curtea constată că dispozițiile
art. 7 alin. (4) lit. g) din Legea nr. 182/2002
privind protecția informațiilor clasificate, care prevăd un regim juridic diferit pentru avocați față de cel reglementat în privința procurorilor, sub aspectul accesului la informațiile secrete de stat, nu este de natură a încălca dispozițiile constituționale invocate de autorul excepției.
27.
Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul
art. 146 lit. d)
și al
art. 147 alin. (4) din Constituție , al
art. 1-3 , al
art. 11 alin. (1) lit. A. d)
și al
art. 29 din Legea nr. 47/1992 , cu majoritate de voturi, în privința soluției de la pct. 1 al dispozitivului și cu unanimitate de voturi, în privința soluției de la pct. 2 al dispozitivului,
CURTEA CONSTITUȚIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
1.
Respinge, ca inadmisibilă, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor
art. 24 alin. (4)
și
(10) din Legea nr. 182/2002
privind protecția informațiilor clasificate, excepție ridicată de Victor Bătăilă în Dosarul nr. 25.068/303/2016 al Judecătoriei Sectorului 6 București - Secția penală.
2.
Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Victor Bătăilă în Dosarul nr. 25.068/303/2016 al Judecătoriei Sectorului 6 București - Secția penală și constată că dispozițiile
art. 7 alin. (4) lit. g) din Legea nr. 182/2002
privind protecția informațiilor clasificate sunt constituționale în raport cu criticile formulate.
Definitivă și general obligatorie.
Decizia se comunică Judecătoriei Sectorului 6 București - Secția penală și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Pronunțată în ședința din data de 24 martie 2021.
PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE
prof. univ. dr. VALER DORNEANU
Magistrat-asistent,
Cristina Teodora Pop
OPINIE SEPARATĂ
În dezacord cu soluția pronunțată de Curtea Constituțională, cu majoritate de voturi la punctul 1 din dispozitivul deciziei, de respingere ca inadmisibilă - a excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor
art. 24 alin. (4)
și
(10) din Legea nr. 182/2002
privind protecția informațiilor clasificate -, formulăm prezenta opinie separată, considerând că: • soluția de respingere ca inadmisibilă trebuia să vizeze doar excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor
art. 24 alin. (4) din Legea nr. 182/2002
privind protecția informațiilor clasificate - întrucât doar această excepție a fost invocată în cauză de autor și numai cu privire la această excepție instanța de drept comun, respectiv Judecătoria Sectorului 6 București - Secția Penală a sesizat Curtea Constituțională - și nu și a prevederilor
alineatului 10 al aceluiași art. 24 din Legea nr. 182/2002 ;
• soluția de respingere ca inadmisibilă a excepției nu putea fi întemeiată - astfel cum s-a susținut în opinia majoritară - pe nemotivarea acesteia întrucât, așa cum vom arăta în continuare, aceasta a fost motivată de autorul excepției, care s-a referit doar la prevederile
art. 24 alin. (4) din Legea nr. 182/2002 ;
• soluția de respingere ca inadmisibilă a excepției de neconstituționalitate a prevederilor
art. 24 alin. (4) din Legea nr. 182/2002
trebuia motivată doar pe lipsa legăturii excepției cu soluționarea cauzei, întrucât aceste dispoziții legale nu sunt aplicabile în speță.
*
*
*
1.
Obiectul excepției de neconstituționalitate în prezenta cauză, cu privire la
privind protecția informațiilor clasificate, îl constituie - din punctul nostru de vedere - doar prevederile
art. 24 alin. (4)
din această lege, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 248 din 12 aprilie 2002, dispoziții care au următorul cuprins:
–
Art. 24 alin. (4): „Informațiile clasificate potrivit
art. 15 lit. f)
pot fi declasificate prin hotărâre a Guvernului, la solicitarea motivată a emitentului“.
2.
Constatarea pe care am făcut-o rezultă din următoarele documente:
2.1.
Încheierea Judecătoriei Sectorului 6 București - Secția Penală din data de 1 martie 2018, pronunțată în dosarul nr. 25.068/303/2016, în care la fila 3 se consemnează că: „Avocatul inculpatului Bătăilă Victor (s.n. autorul excepției din prezenta cauză), având cuvântul cu privire la cererile proprii invocă excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor
art. 24 alin. (4) din Legea nr. 182/2002
și o depune în scris la dosar“, instanța amânând pronunțarea cu privire la această excepție pe data de 15 martie 2018;
2.2.
Cererea scrisă vizând excepția de neconstituționalitate ridicată în fața Judecătoriei Sectorului 6 București - Secția Penală de inculpatul Bătăilă Victor, prin avocatul ales și din care rezultă că acesta a invocat doar „Excepția de neconstituționalitate și neconvenționalitate a dispozițiilor
art. 24 alin. (4) din Legea nr. 182/2002 “ - a se vedea pagina 1 a cererii. În plus, când a redat conținutul normei legale din Legea nr. 182/2002, autorul excepției a indicat-o din nou ca fiind doar cea cuprinsă în
art. 24 alin. (4) din Legea nr. 182/2002
- a se vedea pagina 2 a cererii;
2.3.
Motivarea pe care autorul excepției a formulat-o, în concordanță cu excepția ridicată, respectiv acesta a redactat critici de neconstituționalitate doar cu privire la dispozițiile
art. 24 alin. (4) din Legea nr. 182/2002
și nu și cu privire la
alineatul (10)
al aceluiași articol. Astfel, în motivarea excepției autorul arată că, declasificarea informațiilor secrete de stat este grevată de voința unui factor extern procedurii judiciare, cea a emitentului respectivei clasificări. Prin urmare, chiar dacă instanța solicită declasificarea informațiilor, aceasta poate fi refuzată de către o autoritate administrativă, fără a exista un real control jurisdicțional al acestei măsuri, așa încât o activitate proprie realizării justiției este condiționată de voințe externe acestui sistem.
2.4.
Încheierea din data de 15 martie 2018 a Judecătoriei Sectorului 6 București - Secția Penală, pronunțată în dosarul nr. 25.068/303/2016 și în care la fila 5 se consemnează că instanța „sesizează Curtea Constituțională cu privire la excepția de neconstituționalitate a prevederilor
art. 24 alin. (4) din Legea nr. 182/2002 “, corespunzător solicitărilor autorului excepției;
2.5.
Notele scrise depuse în fața Curții Constituționale, pentru termenul din 19 ianuarie 2021 de inculpatul Bătăilă Victor, prin apărătorul ales, în susținerea excepției de neconstituționalitate ridicate și din care rezultă că a invocat doar excepția de neconstituționalitate a prevederilor
art. 24 alin. (4) din Legea nr. 182/2002
(a se vedea filele 7-8 din Notele scrise), note concordante cu susținerile anterioare ale autorului excepției;
2.6.
De asemenea, cu privire la această excepție de neconstituționalitate, respectiv a
art. 24 alin. (4) din Legea nr. 182/2002
a fost solicitat de către Curtea Constituțională punctul de vedere al autorităților care, potrivit
art. 30 din Legea nr. 47/1992
privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, sunt asociate, în acest mod, controlului de constituționalitate, respectiv Senatului, Camerei Deputaților, Guvernului și Avocatului Poporului.
2.7.
În raport de cele menționate mai sus și de întregul cadru procesual, respectiv cauza în care excepția a fost ridicată, autorul sesizării, motivarea excepției, instanța care a sesizat Curtea Constituțională, punctele de vedere solicitate de Curtea Constituțională autorităților publice constatăm că:
–
toate privesc un singur, unic, obiect al excepției de neconstituționalitate și anume
art. 24 alin. (4) din Legea nr. 182/2002 ;
–
soluția de respingere ca inadmisibilă trebuia să vizeze doar excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor
art. 24 alin. (4) din Legea nr. 182/2002
și nu și a prevederilor
alin. (10) al aceluiași art. 24 din Legea nr. 182/2002 ;
–
soluția de respingere ca inadmisibilă a excepției nu putea fi întemeiată - astfel cum s-a susținut în opinia majoritară - pe nemotivarea acesteia de către autor.
3.
Față de conținutul
art. 24 alin. (4) din Legea nr. 182/2002
și pentru a se stabili care este procedura clasificării și, respectiv, a declasificării informațiilor clasificate din clasa secrete de stat,
prin Adresa nr. 1.477 din 23 februarie 2021, Curtea Constituțională a solicitat Serviciului Român de Informații, precizări referitoare la modalitatea de aplicare a dispozițiilor
art. 24 alin. (4) din Legea nr. 182/2002
privind protecția informațiilor clasificate. Mai exact, instanța de contencios constituțional a întrebat autoritatea anterior menționată în ce situații are loc emiterea unei hotărâri a Guvernului de declasificare a unor informații clasificate, conform dispoziției legale anterior menționate, respectiv: dacă hotărârea Guvernului se emite doar în situația declasificării unor categorii generice de informații clasificate, sau dacă se procedează la emiterea unei hotărâri a Guvernului în fiecare caz concret în care judecătorul - conform dispozițiilor
art. 352 alin. (11)
și
(12) din Codul de procedură penală , astfel cum acestea au fost amendate prin
Decizia Curții Constituționale nr. 21 din 18 ianuarie 2018
- dispune declasificarea informațiilor clasificate pe care le consideră esențiale pentru soluționarea cauzelor.
3.1.
Prin Adresa nr. 1.759 din 8 martie 2021, Serviciul Român de Informații a comunicat Curții Constituționale o Notă de răspuns la solicitarea mai sus menționată, - prin care a arătat, în esență, că dispozițiile
art. 24 alin. (4) din Legea nr. 182/2002
trebuie interpretate în corelație cu prevederile
art. 22 alin. (1)
din aceeași lege, în sensul că se declasifică prin hotărâre a Guvernului, ceea ce s-a clasificat printr-un astfel de act normativ, respectiv categorii de informații, și nu fiecare informație în parte.
3.2.
Totodată, prin Adresa nr. 2.178 din 22 martie 2021, Serviciul Român de Informații a trimis Curții Constituționale o Notă completatoare - a punctului de vedere exprimat anterior - în cuprinsul căreia a arătat următoarele:
privind protecția informațiilor clasificate, cu modificările și completările ulterioare și
Standardele naționale
de protecție a informațiilor clasificate în România, aprobate prin
Hotărârea Guvernului nr. 585/2002 , cu modificările și completările ulterioare (denumite în continuare
Standarde ), prevăd, cu privire la declasificarea informațiilor din clasa secrete de stat, proceduri distincte referitoare la (i) declasificarea categoriilor de informații clasificate secret de stat, așa cum acestea sunt incluse în Listele cuprinzând informațiile secrete de stat pe niveluri de secretizare, elaborate de autoritățile publice și, respectiv la (ii) declasificarea individuală a informațiilor secrete de stat, întocmite/elaborate prin raportare la listele anterior menționate, de către emitenții acestora, iar distincția anterior menționată rezultă din interpretarea coroborată a dispozițiilor
art. 24 alin. (4)
și
(10) din Legea nr. 182/2002 .
3.3.
În aceste condiții, instanța de contencios constituțional și-a pus problema distincției dintre prevederile
alineatului (4) , față de cele ale
alineatului (10) al articolului 24 din Legea nr. 182/2002 , acest din urmă alineat statuând că: „Declasificarea ori trecerea la un nivel inferior de clasificare a informațiilor secrete de stat este realizată de persoanele sau autoritățile publice competente să aprobe clasificarea și nivelul de secretizare a informațiilor respective.“
4.
Cu privire la criticile de neconstituționalitate formulate în prezenta cauză și având în vedere considerentele mai sus expuse, constatăm că prevederile
art. 24 alin. (4) din Legea nr. 182/2002
privind protecția informațiilor clasificate trebuie interpretate sistematic, în ansamblul dispozițiilor legale ce reglementează informațiile secrete de stat. Astfel,
art. 17-19 din Legea nr. 182/2002
prevăd care sunt informațiile secrete de stat, nivelurile de secretizare, persoanele împuternicite să atribuie nivelurile de secretizare a informațiilor cu prilejul elaborării lor, iar subsecvent acestora,
art. 21 din Legea nr. 182/2002
prevede organizarea, în subordinea Guvernului, a Oficiului Registrului Național al Informațiilor Secrete de Stat. În aplicarea dispozițiilor legale anterior menționate,
art. 22 alin. (1)
din aceeași lege prevede întocmirea de către autoritățile publice a listelor cuprinzând categoriile de informații secrete de stat în domeniile lor de activitate, iar
alin. (2) al aceluiași art. 22
prevede aprobarea și actualizarea prin hotărâre a Guvernului a listelor cuprinzând informațiile secrete de stat pe niveluri de secretizare, elaborate sau deținute de autoritățile ori de instituțiile publice. În completarea acestor dispoziții legale,
art. 22 alin. (3) din Legea nr. 182/2002
prevede că hotărârile Guvernului mai sus arătate se comunică Serviciului Român de Informații, Serviciului de Informații Externe și, după caz, celorlalte structuri informative cărora le revin, potrivit legii, sarcini de organizare a măsurilor specializate de protecție. De asemenea,
art. 24 alin. (2) din Legea nr. 182/2002
reglementează faptul că, prin hotărâre a Guvernului sunt stabilite regulile de identificare și marcare, inscripționările și mențiunile obligatorii pe documentele secrete de stat, în funcție de nivelurile de secretizare, cerințele de evidență a numerelor de exemplare și a destinatarilor, termenele și regimul de păstrare, interdicțiile de reproducere și circulație, iar
alin. (3) al aceluiași art. 24
prevede că încadrarea informațiilor secrete de stat în unul dintre nivelurile prevăzute la
art. 15 lit. f) din Legea nr. 182/2002 , precum și normele privind măsurile minime de protecție în cadrul fiecărui nivel se stabilesc prin hotărâre a Guvernului.
5.
Analizând dispozițiile legale mai sus menționate, observăm că, potrivit acestora, în domeniul activităților referitoare la informații secrete de stat, procedura emiterii unor hotărâri ale Guvernului intervine, exclusiv, în legătură cu:
–
operațiuni care vizează aprobarea și actualizarea listelor referitoare la categoriile de informații secrete de stat, pe niveluri de secretizare [ art. 22 alin. (2) din Legea nr. 182/2002 ];
–
stabilirea regulilor de identificare și marcare, inscripționările precum și alte activități de evidențiere sau administrare a informațiilor secrete de stat [ art. 24 alin. (2) din Legea nr. 182/2002 ];
–
încadrarea informațiilor secrete de stat în unul dintre nivelurile de secretizare prevăzute la
art. 15 lit. f) din Legea nr. 182/2002
[respectiv, strict secret de importanță deosebită, strict secret și secret], precum și normele privind măsurile minime de protecție în cadrul fiecărui nivel [ art. 24 alin. (3) din Legea nr. 182/2002 ];
–
declasificarea informațiilor clasificate potrivit
art. 15 lit. f) din Legea nr. 182/2002 , la solicitarea motivată a emitentului [ art. 24 alin. (4) din Legea nr. 182/2002 ].
5.1.
Cu privire la procedurile de clasificare și, corelativ, de declasificare a informațiilor clasificate, pentru care se emite hotărâre a Guvernului, proceduri prevăzute la
art. 22 alin. (2)
și, respectiv,
art. 24 alin. (4) din Legea nr. 182/2002 , constatăm că dispoziții legale similare sunt prevăzute și în
Standarde . Astfel,
art. 6
din cuprinsul acestora reglementează obligația autorităților și instituțiilor publice de a întocmi liste proprii care să cuprindă categoriile de informații secrete de stat în domeniile lor de activitate, liste care sunt aprobate și actualizate prin hotărâre a Guvernului, iar
art. 9 din Standarde
prevede obligația autorităților și instituțiilor publice de a analiza aceste liste, atunci când este necesar, și, după caz, de a prezenta Guvernului spre aprobare propuneri de actualizare și completare a lor, conform
legii. Așa fiind, cele două norme anterior menționate fac referire tot la noțiunea de „liste ale informațiilor secrete de stat“, referindu-se la listele cuprinzând categoriile de informații secrete de stat. Totodată,
art. 19 din Standarde
stabilește că „informațiile secrete de stat pot fi declasificate prin hotărâre a Guvernului, la solicitarea motivată a emitentului“.
Așadar, conform principiului simetriei actelor juridice, legiuitorul a stabilit că listele cuprinzând categoriile de informații secrete de stat elaborate de autoritățile și instituțiile publice care dețin astfel de informații, aprobate prin hotărâre a Guvernului, pot fi declasificate doar printr-un act normativ de nivel similar.
5.2.
Pe de altă parte, dispozițiile
art. 24 alin. (10) din Legea nr. 182/2002
prevăd că: „Declasificarea ori trecerea la un nivel inferior de clasificare a informațiilor secrete de stat este realizată de persoanele sau autoritățile publice competente să aprobe clasificarea și nivelul de secretizare a informațiilor respective.“ Categoriile de persoane sau autorități publice împuternicite să atribuie unul dintre nivelurile de secretizare a informațiilor cu prilejul elaborării lor sunt, așa cum am arătat anterior, cele prevăzute la
art. 19 din Legea nr. 182/2002 , declasificarea informațiilor făcându-se după același principiu, al simetriei juridice, de către aceleași persoane sau autorități publice. De asemenea, potrivit
alin. (7) al art. 24 din Legea nr. 182/2002 , autoritățile publice care elaborează ori lucrează cu informații secrete vor întocmi un ghid pe baza căruia se va realiza o clasificare corectă și uniformă a informațiilor secrete de stat. Dispoziții similare celor menționate mai sus se regăsesc și în Standarde. Astfel,
art. 5 alin. (1) din cuprinsul Standardelor
prevăd obligația autorităților publice care elaborează ori lucrează cu informații secrete de stat de a întocmi un ghid potrivit căruia să fie realizată clasificarea corectă și uniformă a informațiilor individuale. Potrivit
alin. (2) al aceluiași art. 5 , acest ghid este supus aprobării împuterniciților sau, după caz, funcționarilor superiori abilitați să atribuie nivelurile de secretizare, conform legii. De asemenea,
art. 10 din Standarde
prevede că atribuirea clasei și nivelului de secretizare a informațiilor (punctuale) se realizează prin consultarea ghidului de clasificare, a listelor cu informații secrete de stat elaborate potrivit legii. În mod simetric procedurii specifice de clasificare a informațiilor individuale, punctuale,
art. 20 alin. (2) din Standarde
stabilește că declasificarea sau trecerea la un alt nivel de secretizare a informațiilor secrete de stat se realizează de către împuterniciții și funcționarii superiori abilitați prin lege să atribuie niveluri de secretizare, cu avizul prealabil al instituțiilor care coordonează activitatea și controlul măsurilor privitoare la protecția informațiilor clasificate, potrivit competențelor materiale.
6.
Din interpretarea coroborată a dispozițiilor legale mai sus enunțate, rezultă că atât clasificarea, cât și declasificarea unor informații concrete, punctuale, secrete de stat se realizează cu aprobarea persoanelor la care face referire
art. 19 din Legea nr. 182/2002
și nu prin hotărâre a Guvernului. Ca atare, ulterior actului de clasificare, în cazul în care nu mai este necesară menținerea caracterului clasificat al actului, declasificarea acestuia se face de către împuterniciții și funcționarii superiori abilitați prin lege să atribuie niveluri de secretizare, să suprime mențiunile de clasificare ori să scoată informația clasificată de sub incidența reglementărilor prevăzute de lege.
7.
Articolul 24 alin. (10) din Legea nr. 182/2002
reglementează procedura prin care emitenții sau deținătorii de informații clasificate suprimă mențiunea de clasificare de pe suportul material care conține informația clasificată, în cazurile în care nu mai este necesară menținerea caracterului clasificat al acestora, fiind declasificate informații în concret, dacă sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege și nu categorii generice de informații.
8.
Față de toate considerentele expuse mai sus constatăm că:
–
dispozițiile
art. 24 alin. (4) din Legea nr. 182/2002
au în vedere operațiunea declasificării categoriilor de informații secrete de stat, care se realizează prin hotărâre a Guvernului, la solicitarea motivată a emitentului, respectiv în condițiile apreciate de emitentul acestora;
–
dispozițiile
art. 24 alin. (10) din Legea nr. 182/2002
au în vedere declasificarea totală sau parțială a unor informații concrete, punctuale, care nu se efectuează prin hotărâre a Guvernului, ci de către emitenții sau deținătorii de informații clasificate.
9.
Această distincție s-a impus a fi făcută întrucât autorul excepției a ridicat în cauză doar excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor
art. 24 alin. (4) din Legea nr. 182/2002
și numai aceste prevederi nu au legătură cu soluționarea cauzei în care a fost invocată prezenta excepție de neconstituționalitate, întrucât ele vizează, așa cum am arătat anterior, operațiunea declasificării categoriilor generice de informații secrete de stat, care se realizează prin Hotărâre a Guvernului, la solicitarea motivată a emitentului și nu a unei informații clasificate secret de stat concrete, punctuale dintr-un dosar penal, așa cum a solicitat autorul excepției, această ultimă ipoteză/situație fiind reglementată prin dispozițiile
art. 24 alin. (10) din Legea nr. 182/2002 . Potrivit jurisprudenței Curții Constituționale, „legătura cu soluționarea cauzei“, în sensul
art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată , cu modificările și completările ulterioare, care constituie o condiție de admisibilitate a excepției, presupune atât aplicabilitatea textului criticat în cauza dedusă judecății, cât și necesitatea invocării excepției de neconstituționalitate în scopul restabilirii stării de legalitate, condiții ce trebuie întrunite cumulativ, pentru a fi satisfăcute exigențele pe care le impun aceste dispoziții legale, în privința pertinenței excepției de neconstituționalitate în desfășurarea procesului (a se vedea
Decizia nr. 438 din 8 iulie 2014 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 600 din 12 august 2014). Prin urmare, condiția relevanței excepției de neconstituționalitate, respectiv a incidenței textului de lege criticat în soluționarea cauzei aflate pe rolul instanței judecătorești, nu trebuie analizată in abstracto, ci trebuie verificat în primul rând interesul procesual al invocării excepției de neconstituționalitate, mai ales din prisma efectelor unei eventuale constatări a neconstituționalității textului de lege criticat (a se vedea
Decizia nr. 438 din 8 iulie 2014 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 600 din 12 august 2014,
Decizia nr. 244 din 19 aprilie 2018 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 632 din 20 iulie 2018,
Decizia nr. 247 din 19 aprilie 2018 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 657 din 29 iulie 2018, și
Decizia nr. 295 din 26 aprilie 2018 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 687 din 7 august 2018).
Cu alte cuvinte, excepția de neconstituționalitate nu constituie un exercițiu pur teoretic. Curtea a subliniat în acest sens, de exemplu prin
Decizia nr. 230 din 16 aprilie 2019 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 554 din 5 iulie 2019, paragraful 20, faptul că, „în cadrul procesului judiciar, excepția de neconstituționalitate se înscrie în rândul excepțiilor de procedură prin care se urmărește împiedicarea unei judecăți care s-ar întemeia pe o dispoziție legală neconstituțională. Constatarea neconstituționalității unui text de lege ca urmare a invocării unei excepții de neconstituționalitate trebuie să profite autorilor acesteia și nu poate constitui doar un instrument de drept abstract. [...] Neconstituționalitatea unei dispoziții legale nu are numai o funcție de prevenție, ci și una de reparație, întrucât ea vizează în primul rând situația concretă a cetățeanului lezat în drepturile sale prin norma criticată ( Decizia nr. 866 din 10 decembrie 2015 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 69 din 1 februarie 2016, paragraful 30).“
Astfel fiind, întrucât normele criticate în prezenta cauză de autorul excepției, respectiv dispozițiile
art. 24 alin. (4) din Legea nr. 182/2002
nu au legătură cu soluționarea cauzei în sensul prevederilor
art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , sub aspectul pertinenței excepției de neconstituționalitate în desfășurarea procesului, din perspectiva efectelor unei eventuale constatări a neconstituționalității dispozițiilor de lege criticate rezultă că, doar cu privire la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor
art. 24 alin. (4) din Legea nr. 182/2002
se impunea ca soluția pronunțată în cauză să fie cea de respingere ca inadmisibilă a excepției și nu și a prevederilor
alineatului 10 al aceluiași art. 24 din Legea nr. 182/2002 , aceste ultime dispoziții nefiind invocate în cauză de autor.
10.
Curtea nu se poate substitui autorului excepției pronunțându-se asupra altor prevederi decât cele contestate, deoarece, contrar sistemului nostru constituțional, ar exercita un control din oficiu (a se vedea în acest sens
Decizia nr. 627 din 29 mai 2008 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 555 din 23 iulie 2008).
10.1.
De asemenea, prin
Decizia nr. 63 din 25 ianuarie 2007 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 110 din 14 februarie 2007, și
Decizia nr. 517 din 8 mai 2008 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 412 din 2 iunie 2008, Curtea a statuat că invocarea în susținerea excepției a unor dispoziții constituționale direct în fața Curții, și nu în fața instanței de judecată, contravine
art. 10 alin. (2)
și
art. 29 alin. (1)-(4) din Legea nr. 47/1992 , întrucât cadrul procesual specific excepției de neconstituționalitate rezultă din încheierea de sesizare și din motivarea scrisă a autorului, iar aceasta din urmă nu poate fi completată în fața Curții Constituționale cu elemente noi, ce nu au fost puse în discuția părților în fața instanței de judecată. Or, câtă vreme părțile ori autorii nu pot invoca în fața Curții un alt temei constituțional, atunci nici Curtea însăși nu se poate pronunța, fără depășirea cadrului procesual specific, asupra altor dispoziții legale decât cele cu care a fost sesizată. În consecință, jurisdicția constituțională nu se poate substitui părții în privința invocării textului criticat ori motivului de neconstituționalitate, pentru că în caz contrar aceasta ar echivala cu exercitarea unui control din oficiu (a se vedea
Decizia nr. 119 din 10 martie 2015 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 316 din 8 mai 2015, paragraful 30,
Decizia nr. 1.054 din 11 decembrie 2012 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 68 din 31 ianuarie 2013).
10.2.
Contrar dispozițiilor legale citate, astfel cum au fost interpretate într-o jurisprudență constantă din care am evidențiat câteva exemple, în prezenta cauză, Curtea a procedat la stabilirea, în mod direct, a unui alt obiect al excepției de neconstituționalitate, diferit de cel cu privire la care a fost sesizată, și cu privire la care s-au derulat toate etapele procedurale. O asemenea procedură nu este însă admisă de lege, nici în privința Curții Constituționale (întrucât ar avea semnificația exercitării unui control din oficiu) și nici în privința părților, care rămân legate de cadrul procesual al excepției de neconstituționalitate fixat în fața instanței de judecată sau de arbitraj comercial. Potrivit normelor constituționale și legale, litigiul constituțional trebuie să se desfășoare numai în limitele determinate prin încheierea de sesizare, fără ca acestea să poată fi modificate de vreuna dintre părți ori de Curtea însăși.
*
*
*
Pentru toate aceste motive, în dezacord cu soluția pronunțată cu majoritate de voturi de Curtea Constituțională la punctul 1 din dispozitivul deciziei, de respingere ca inadmisibilă
- a excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor
art. 24 alin. (4)
și
(10) din Legea nr. 182/2002
privind protecția informațiilor clasificate - considerăm că: • soluția de respingere ca inadmisibilă trebuia să vizeze doar excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor
art. 24 alin. (4) din Legea nr. 182/2002
privind protecția informațiilor clasificate - întrucât doar această excepție a fost invocată în cauză de autor și numai cu privire la această excepție instanța de drept comun, respectiv Judecătoria Sectorului 6 București - Secția Penală a sesizat Curtea Constituțională - și nu și a prevederilor
alineatului 10 al aceluiași art. 24 din Legea nr. 182/2002 ;
• soluția de respingere ca inadmisibilă a excepției nu putea fi întemeiată - astfel cum s-a susținut în opinia majoritară - pe nemotivarea acesteia, întrucât aceasta a fost motivată de autorul excepției, care s-a referit doar la prevederile
art. 24 alin. (4) din Legea nr. 182/2002 ;
• soluția de respingere ca inadmisibilă a excepției de neconstituționalitate a prevederilor
art. 24 alin. (4) din Legea nr. 182/2002
trebuia motivată doar pe lipsa legăturii excepției cu soluționarea cauzei, întrucât aceste dispoziții legale nu sunt aplicabile în speță.
Judecători, dr. Livia-Doina Stanciu prof. univ. dr. Elena-Simina Tănăsescu
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.