Decizia nr. 867/2018

Articolul 483

alin. (1) din Codul de procedură civilă : „Hotărârile date în apel, cele date, potrivit legii, fără drept de apel, precum și alte hotărâri în cazurile expres prevăzute de lege sunt supuse recursului.“;

–

Articolul XVIII

alin. (2) din Legea nr. 2/2013 : „În procesele pornite începând cu data intrării în vigoare a prezentei legi și până la data de 31 decembrie 2018 inclusiv nu sunt supuse recursului hotărârile pronunțate în cererile prevăzute la

art. 94 pct. 1 lit. a)-i) din Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, republicată , în cele privind navigația civilă și activitatea în porturi, conflictele de muncă și de asigurări sociale, în materie de expropriere, în cererile privind repararea prejudiciilor cauzate prin erori judiciare, precum și în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 lei inclusiv. De asemenea, în aceste procese nu sunt supuse recursului hotărârile date de instanțele de apel în cazurile în care legea prevede că hotărârile de primă instanță sunt supuse numai apelului.“

16.

Prin

Decizia nr. 369 din 30 mai 2017 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 582 din 20 iulie 2017, Curtea Constituțională a admis excepția de neconstituționalitate și a constatat că sintagma „precum și în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 lei inclusiv“ cuprinsă în

art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013

este neconstituțională.

–

Articolul 39

alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 80/2013 : „(2) Cererea se soluționează în camera de consiliu de un alt complet, fără citarea părților, prin încheiere definitivă. Dispozițiile

art. 200 alin. (2) teza I din Codul de procedură civilă

rămân aplicabile în ceea ce privește complinirea celorlalte lipsuri ale cererii de chemare în judecată. Instanța va proceda la comunicarea cererii de chemare în judecată, în condițiile

art. 201 alin. (1) din Codul de procedură civilă , numai după soluționarea cererii de reexaminare.“

17.

În opinia autorului excepției de neconstituționalitate, dispozițiile legale criticate încalcă prevederile constituționale ale

art. 1 alin. (3)

și (5) privind valorile supreme ale statului de drept și obligativitatea respectării

Constituției , a supremației sale și a legilor,

art. 5

privind cetățenia,

art. 15

privind universalitatea,

art. 16

privind egalitatea în drepturi,

art. 19

privind extrădarea și expulzarea,

art. 20

referitoare la tratatele internaționale privind drepturile omului,

art. 21

privind accesul liber la justiție,

art. 24

privind dreptul la apărare,

art. 34

privind dreptul la ocrotirea sănătății,

art. 35

privind dreptul la un mediu sănătos,

art. 40

privind dreptul de asociere,

art. 44

privind dreptul de proprietate privată,

art. 46

privind dreptul la moștenire,

art. 47

privind nivelul de trai,

art. 5 0 privind protecția persoanelor cu handicap,

art. 51

privind dreptul de petiționare,

art. 52

privind dreptul persoanei vătămate de o autoritate publică și

art. 5 3 privind restrângerea exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți. De asemenea se invocă și dispozițiile

art. 6 privind dreptul la un proces echitabil din Convenția

pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, precum și

Primul Protocol adițional la Convenție .

18.

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea reține că, în legătură cu dispozițiile

art. 39 alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 80/2013

privind taxele judiciare de timbru, a statuat, prin

Decizia nr. 1.561 din 6 decembrie 2011 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 88 din 3 februarie 2012, că acestea constituie o normă procedurală care reglementează soluționarea cererii de reexaminare împotriva încheierii de stabilire a taxei judiciare de timbru, așadar un incident procedural prealabil antamării fondului de către instanța de judecată, întrucât în discuție este o chestiune prealabilă, soluționarea acesteia fiind guvernată de principiul celerității, care ar fi grav afectat prin aplicarea în materie a principiilor oralității și contradictorialității, a obligativității citării părților, ca și a posibilității exercitării unei căi de atac împotriva încheierii de soluționare a cererii de reexaminare. Curtea a mai observat că rațiuni ce țin de necesitatea soluționării într-un termen rezonabil a cauzelor aflate pe rolul instanțelor judecătorești justifică în mod obiectiv soluția legislativă criticată, care asigură în mod eficient un raport rezonabil de proporționalitate între scopul urmărit - stabilirea corectă a taxelor judiciare de timbru - și mijloacele procedurale utilizate. Totodată, Curtea a constatat că acest cadru legislativ, în deplin acord cu normele fundamentale, creează premisele necesare ce permit instanței judecătorești să examineze circumstanțele specifice fiecărui caz și să realizeze un just echilibru între interesele individuale și cele privind administrarea justiției, astfel încât solicitantului să îi fie asigurat accesul efectiv la justiție.

19.

Referitor la sintagma „încheiere definitivă“ din cuprinsul

art. 39 alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 80/2013 , Curtea s-a mai pronunțat asupra unor critici de neconstituționalitate referitoare la faptul că nu există cale de atac în cazul respingerii cererii de reexaminare, care este soluționată în primă instanță prin încheiere definitivă. Astfel, prin

Decizia nr. 471 din 23 septembrie 2014 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 826 din 12 noiembrie 2014,

Decizia nr. 696 din 20 octombrie 2015 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 892 din 27 noiembrie 2015, sau

Decizia nr. 466 din 28 iunie 2016 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 656 din 26 august 2016, Curtea a

constatat că rațiuni ce țin de necesitatea soluționării într-un termen rezonabil a cauzelor aflate pe rolul instanțelor judecătorești justifică în mod obiectiv soluția legislativă criticată, care asigură în mod eficient un raport rezonabil de proporționalitate între scopul urmărit - stabilirea corectă a taxelor judiciare de timbru - și mijloacele procedurale utilizate. Totodată, Curtea a reținut că acest cadru legislativ, în deplin acord cu normele fundamentale, creează premisele necesare ce permit instanței judecătorești să examineze circumstanțele specifice fiecărui caz și să realizeze un just echilibru între interesele individuale și cele privind administrarea justiției, astfel încât solicitantului să îi fie asigurat accesul efectiv la justiție.

20.

În continuare, Curtea observă că

art. 483 alin. (1) din Codul de procedură civilă

reglementează obiectul recursului care îl pot constitui hotărârile date în apel, cele date, potrivit legii, fără drept de apel, precum și alte hotărâri în cazurile prevăzute de lege, iar

art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013

enumeră hotărârile care nu pot fi supuse recursului.

21.

În acest sens, Curtea reține că încheierea prin care se soluționează soluționarea cererii de reexaminare împotriva încheierii de stabilire a taxei judiciare de timbru este definitivă, neputând fi supusă recursului. Potrivit

art. 475 alin. (1) din Codul de procedură civilă

hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condițiile și termenele stabilite de acesta, indiferent de mențiunile din dispozitivul ei. În jurisprudența sa, Curtea a reținut că

Legea fundamentală

nu consacră numărul gradelor de jurisdicție ale unui proces, iar, potrivit

art. 126 alin. (2)

coroborat cu

art. 129 din Constituție , stabilirea căilor de atac este de competența exclusivă a legiuitorului (a se vedea, în acest sens,

Decizia nr. 25 din 3 februarie 2015 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 215 din 31 martie 2015, paragraful 15).

22.

Referitor la posibilitatea exercitării oricărei căi de atac împotriva unei hotărâri judecătorești, în jurisprudența sa, Curtea Constituțională a reținut că

art. 6 paragraful 1 din Convenția

pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale nu consacră nici expres, dar nici implicit dreptul la dublul grad de jurisdicție, drept ce este recunoscut doar în materie penală [a se vedea, de exemplu, prin

Decizia nr. 389 din 16 octombrie 2003 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 745 din 24 octombrie 2003,

Decizia nr. 634 din 26 iunie 2007 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 577 din 22 august 2007,

Decizia nr. 1.122 din 23 septembrie 2010 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 738 din 4 noiembrie 2010,

Decizia nr. 160 din 24 martie 2016 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 432 din 9 iunie 2016, paragraful 21].

23.

Curtea a mai statuat că accesul liber la justiție nu are semnificația accesului la toate structurile judecătorești și la toate căile de atac prevăzute de lege. Accesul liber la justiție implică, prin natura sa, o reglementare din partea statului și poate fi supus unor limitări, atât timp cât nu este atinsă substanța dreptului, în acest sens statuând și Curtea Europeană a Drepturilor Omului în jurisprudența sa, de exemplu, prin

Hotărârea din 26 ianuarie 2006, pronunțată în Cauza Lungoci împotriva României , paragraful 36, publicată în Monitorul Oficial României, Partea I, nr. 588 din 7 iulie 2006.

24.

De asemenea, Curtea, prin

Decizia nr. 292 din 4 mai 2017 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 635 din 3 august 2017, a reținut că legiuitorul, în materia căilor extraordinare de atac, are posibilitatea de a reglementa condiții de admisibilitate a acestora, care sunt circumscrise materiei în care a fost pronunțată hotărârea, precum în cazul de față.

25.

În fine, referitor la notele scrise prin care se invocă în susținerea excepției unele dispoziții constituționale direct în fața Curții, și nu în fața instanței de judecată, contravine

art. 10 alin. (2)

și

art. 29 alin. (1)

și

(4) din Legea nr. 47/1992 , întrucât cadrul procesual specific excepției de neconstituționalitate rezultă din încheierea de sesizare și din motivarea scrisă a autorului, iar aceasta din urmă nu poate fi completată în fața Curții Constituționale cu elemente noi, ce nu au fost puse în discuția părților în fața instanței de judecată.

26.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul

art. 146 lit. d)

și al

art. 147 alin. (4) din Constituție,

al

art. 1-3,

al

art. 11 alin. (1) lit. A.d)

și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 , cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Gheorghe Vasile Cornel Ilie în Dosarul nr. 15.229/301/2015/a1 al Curții de Apel București - Secția a IV-a civilă și constată că dispozițiile

art. 39 alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 80/2013

privind taxele judiciare de timbru, ale

art. 483 alin. (1) din Codul de procedură civilă , precum și ale

art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013

privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, precum și pentru pregătirea punerii în aplicare a

Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă

sunt constituționale în raport cu criticile formulate.

Definitivă și general obligatorie.

Decizia se comunică Curții de Apel București - Secția a IV-a civilă și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunțată în ședința din data de 18 decembrie 2018.