2007 8.445 acte

Ordonare: după dată · după număr

  • Decizia nr. 974/2007 referitoare la excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 17 alin. (1) lit a) și b) și art. 30 alin. (1) lit. c) și d), alin. (3) lit. b) și alin. (4) din Legea nr. 248/2005 privind regimul liberei circulații a cetățenilor români în străinătate
    Decizie · Curtea Constituțională · 6 noiembrie 2007 · Monitorul Oficial nr. 815 din 29 noiembrie 2007
  • Decretul nr. 960/2007 privind promulgarea Legii pentru completarea Legii nr. 90/2003 privind vânzarea spațiilor aflate în proprietatea privată a statului sau a unităților administrativ-teritoriale, destinate sediilor partidelor politice
    Decret · Președintele României · 6 noiembrie 2007 · Monitorul Oficial nr. 763 din 12 noiembrie 2007
  • Decretul nr. 959/2007 privind promulgarea Legii pentru respingerea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 9/2007 privind unele măsuri pentru mai buna organizare și desfășurare a alegerilor
    Decret · Președintele României · 6 noiembrie 2007 · Monitorul Oficial nr. 763 din 12 noiembrie 2007
  • Decizia nr. 951/2007 privind retragerea autorizației de funcționare a Societății Comerciale "Insurance Claims Broker de Asigurare-Reasigurare" - S.R.L.
    Decizie · Comisia de Supraveghere a Asigurărilor · 6 noiembrie 2007 · Monitorul Oficial nr. 780 din 16 noiembrie 2007
  • Hotărârea nr. 40/2007 privind demisia unui deputat
    Hotărâre · Camera Deputaților · 6 noiembrie 2007 · Monitorul Oficial nr. 759 din 8 noiembrie 2007
  • Hotărârea nr. 19/2007 privind modul de comunicare a reprezentanților partidelor politice în biroul electoral al secției de votare și de înaintare a delegațiilor întocmite conform prevederilor art. 23^2 alin. (2) din Legea nr. 33/2007
    Hotărâre · Biroul Electoral Central · 6 noiembrie 2007 · Monitorul Oficial nr. 764 din 12 noiembrie 2007
  • Addendum nr. 7/2007 la Memorandumul de finanțare privind Programul PHARE național 2004 pentru România RO 2004/016-772
    Addendum · Act Internațional · 6 noiembrie 2007 · Monitorul Oficial nr. 247 din 31 martie 2008
  • Addendum din 6 noiembrie 2007 la Acordul de finanțare privind programele de cooperare transfrontalieră PHARE 2005 pentru România
    Addendum · Act Internațional · 6 noiembrie 2007 · Monitorul Oficial nr. 247 din 31 martie 2008
  • Ordinul nr. 61314/2007 privind lista codurilor tarifare la care se clasifică în nomenclatura Tarifului vamal comun plantele, produsele vegetale și alte obiecte care fac obiectul Hotărârii Guvernului nr. 563/2007 pentru aprobarea normelor metodologice de aplicare a Ordonanței Guvernului nr. 136/2000 privind măsurile de protecție împotriva introducerii și răspândirii organismelor de carantină dăunătoare plantelor sau produselor vegetale în România
    Ordin · Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale / Ministerul Economiei și Finanțelor - Agenția Națională de Administrare Fiscală - Autoritatea Națională a Vămilor · 5 noiembrie 2007 · Monitorul Oficial nr. 789 din 21 noiembrie 2007
  • Ordinul nr. 2195/2007 privind procedura de soluționare a contestațiilor înregistrate la Direcția generală de administrare a marilor contribuabili până la data de 1 octombrie 2007 și nesoluționate
    Ordin · Ministerul Economiei și Finanțelor - Agenția Națională de Administrare Fiscală · 5 noiembrie 2007 · Monitorul Oficial nr. 802 din 23 noiembrie 2007
  • Ordinul nr. 1919/2007 privind nominalizarea spitalelor generale care asigură asistență medicală de urgență pentru adulți și copii, pe sectoarele municipiului București
    Ordin · Ministerul Sănătății Publice · 5 noiembrie 2007 · Monitorul Oficial nr. 767 din 13 noiembrie 2007
  • Ordinul nr. 1917/2007 privind aprobarea bugetului de venituri și cheltuieli pe anul 2007 al Institutului Național de Cercetare-Dezvoltare în Construcții și Economia Construcțiilor - INCERC București
    Ordin · Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Locuințelor Nr. 876 din 18 Septembrie 2007 Ministerul Economiei și Finanțelor Nr. 1.917 din 5 Noiembrie 2007 · 5 noiembrie 2007 · Monitorul Oficial nr. 777 din 15 noiembrie 2007
  • HG nr. 1348/2007 pentru modificarea Hotărârii Guvernului nr. 83/2005 privind organizarea și funcționarea Ministerului Justiției
    Hotărâre a Guvernului · Guvernul · 5 noiembrie 2007 · Monitorul Oficial nr. 751 din 6 noiembrie 2007
  • HG nr. 1347/2007 pentru aprobarea Planului de măsuri privind sprijinirea cetățenilor români aflați în Italia, ca urmare a situației create prin adoptarea de către statul italian a noilor reglementări ce vizează îndepărtarea de pe teritoriu
    Hotărâre a Guvernului · Guvernul · 5 noiembrie 2007 · Monitorul Oficial nr. 751 din 6 noiembrie 2007
  • Ordinul nr. 1147/2007 pentru modificarea anexei nr. 1.1 la Metodologia privind încadrarea în categoria de tren, clasă, condițiile de emitere, gestionare și folosire a legitimațiilor de călătorie pe căile ferate române, aprobată prin Ordinul ministrului transporturilor, construcțiilor și turismului nr. 2.065/2004 pentru aprobarea metodologiilor de aplicare a prevederilor Ordonanței Guvernului nr. 112/1999 privind călătoriile gratuite în interes de serviciu și în interes personal pe căile ferate române
    Ordin · Ministerul Transporturilor · 5 noiembrie 2007 · Monitorul Oficial nr. 778 din 16 noiembrie 2007
  • Decizia nr. 950/2007 privind autorizarea funcționării ca broker de asigurare a Societății Comerciale "ECLAIMS MANAGEMENT - BROKER DE ASIGURARE" - S.R.L.
    Decizie · Comisia de Supraveghere a Asigurărilor · 5 noiembrie 2007 · Monitorul Oficial nr. 773 din 14 noiembrie 2007
  • Decizia nr. 948/2007 privind autorizarea funcționării ca broker de asigurare a Societății Comerciale "ONE - BROKER DE ASIGURARE" - S.R.L.
    Decizie · Comisia de Supraveghere a Asigurărilor · 5 noiembrie 2007 · Monitorul Oficial nr. 773 din 14 noiembrie 2007
  • Decizia nr. 947/2007 privind autorizarea funcționării ca broker de asigurare a Societății Comerciale "INSURANCE REINSURANCE INTERNATIONAL BROKER DE ASIGURARE" - S.A.
    Decizie · Comisia de Supraveghere a Asigurărilor · 5 noiembrie 2007 · Monitorul Oficial nr. 773 din 14 noiembrie 2007
  • Decizia nr. 943/2007 privind sancționarea Societății Comerciale "Carpatica Asig" - S.A.
    Decizie · Comisia de Supraveghere a Asigurărilor · 5 noiembrie 2007 · Monitorul Oficial nr. 765 din 12 noiembrie 2007
  • Decizia nr. 272/2007 pentru numirea doamnei Mihaela-Claudia Luca în funcția de subsecretar de stat la Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale
    Decizie · Guvernul · 5 noiembrie 2007 · Monitorul Oficial nr. 751 din 6 noiembrie 2007
  • Decizia nr. 271/2007 privind trecerea domnului Roman Cristian Constantin din funcția publică de inspector guvernamental în funcția publică de secretar general adjunct în Ministerul Internelor și Reformei Administrative
    Decizie · Guvernul · 5 noiembrie 2007 · Monitorul Oficial nr. 751 din 6 noiembrie 2007
  • OUG nr. 126/2007 pentru modificarea Legii nr. 248/2005 privind regimul liberei circulații a cetățenilor români în străinătate
    Ordonanță de urgență · Guvernul · 5 noiembrie 2007 · Monitorul Oficial nr. 760 din 9 noiembrie 2007
  • OUG nr. 125/2007 pentru modificarea art. 13 din Legea notarilor publici și a activității notariale nr. 36/1995
    Ordonanță de urgență · Guvernul · 5 noiembrie 2007 · Monitorul Oficial nr. 760 din 9 noiembrie 2007
  • OUG nr. 124/2007 pentru aprobarea redistribuirii unor posturi din cadrul aparatului de lucru al Guvernului și al Agenției pentru Strategii Guvernamentale în cadrul Ministerului Afacerilor Externe
    Ordonanță de urgență · Guvernul · 5 noiembrie 2007 · Monitorul Oficial nr. 751 din 6 noiembrie 2007
  • OUG nr. 123/2007 privind unele măsuri pentru consolidarea cooperării judiciare cu statele membre ale Uniunii Europene
    Ordonanță de urgență · Guvernul · 5 noiembrie 2007 · Monitorul Oficial nr. 751 din 6 noiembrie 2007