Decizia nr. 142/2005

Ioan Vida - președinte

Nicolae Cochinescu - judecător

Aspazia Cojocaru - judecător

Constantin Doldur - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Kozsokar Gabor - judecător

Petre Ninosu - judecător

Ion Predescu - judecător

Șerban Viorel Stănoiu - judecător

Aurelia Popa - procuror

Ingrid Alina Tudora - magistrat-asistent

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 11 alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 40/1999

privind protecția chiriașilor și stabilirea chiriei pentru spațiile cu destinația de locuințe, excepție ridicată de Antonio Malinschi în Dosarul nr. 4.289/2004 al Tribunalului Sibiu - Secția civilă.

La apelul nominal se prezintă autorul excepției, personal, lipsă fiind celelalte părți, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Cauza fiind în stare de judecată, autorul excepției solicită admiterea acesteia, astfel cum a fost formulată în fața instanței de judecată.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate ca neîntemeiată.

În acest sens, invocând jurisprudența Curții Constituționale, respectiv Deciziile nr. 97/2000 și 143/2001, arată că dispozițiile legale criticate nu instituie nici un fel de privilegii sau discriminări între proprietari și chiriași. De asemenea, apreciază că nu sunt încălcate nici prevederile art. 21 și 53 din Constituție, întrucât textul criticat permite, în egală măsură, atât proprietarului să intervină în justiție pentru apărarea dreptului său, cât și locatarului să își facă apărările corespunzătoare față de cererile proprietarului. În ceea ce privește celelalte prevederi constituționale sau dispoziții cuprinse în instrumentele juridice internaționale, Ministerul Public consideră că acestea nu au legătură cu soluționarea cauzei.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Încheierea din 27 octombrie 2004, pronunțată în Dosarul nr. 4.289/2004, Tribunalul Sibiu - Secția civilă a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 11 alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 40/1999

privind protecția chiriașilor și stabilirea chiriei pentru spațiile cu destinația de locuințe, aprobată cu modificări și completări prin

Legea nr. 241/2001 . Excepția a fost ridicată de Antonio Malinschi într-o cauză ce are ca obiect soluționarea recursului formulat împotriva Sentinței civile nr. 2.681 din 19 aprilie 2004, pronunțată în Dosarul nr. 3.602/2004 al Judecătoriei Sibiu.

În motivarea excepției de neconstituționalitate, autorul acesteia susține că dispozițiile legale criticate contravin prevederilor art. 1 alin. (3), art. 11 alin. (1), art. 16 alin. (1), art. 21 alin. (3) și ale art. 53 din Constituție, precum și reglementărilor cuprinse în art. 6 pct. 1, art. 8 pct. 1 și art. 13 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.

În acest sens, arată că "exercițiul dreptului de locațiune, recunoscut de lege, trebuie să aibă tratament egal cu exercițiul dreptului de proprietate, protejat, la rândul său, de lege". Arată astfel că nu este posibilă limitarea, prin ordonanța președințială, a dreptului locativ, drept recunoscut atât de Codul civil, cât și de

Legea nr. 114/1996 .

Tribunalul Sibiu - Secția civilă apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. Astfel, arată că dispozițiile

art. 11 alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 40/1999

vizează o situație socială concretă, impusă de rațiuni practice, ce dă posibilitatea părților de a se adresa instanțelor judecătorești pe calea procedurii speciale, fiind aplicabile tuturor persoanelor aflate într-o situație juridică identică, asigurându-se astfel egalitatea de tratament și supremația legii.

Potrivit prevederilor

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate.

Guvernul consideră că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. În acest sens, invocând jurisprudența Curții Constituționale în materie, respectiv

Decizia nr. 263/2003 , apreciază că textul de lege criticat nu aduce atingere prevederilor constituționale ale art. 16 alin. (1), întrucât nu instituie nici un fel de privilegii sau discriminări între proprietari sau între chiriași. Apreciază totodată că dispozițiile

art. 11 alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 40/1999

nu contravin nici prevederilor art. 21 alin. (3), care consacră dreptul la un proces echitabil, și nici celor ale art. 53 din Constituție, referitoare la condițiile în care poate fi dispusă restrângerea unor drepturi, considerând că textul de lege criticat constituie, dimpotrivă, expresia aplicării acestor prevederi constituționale.

Avocatul Poporului consideră că dispozițiile

art. 11 alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 40/1999

sunt constituționale. În acest sens, arată că nu poate fi reținută contrarietatea dispozițiilor criticate față de art. 1 din Constituție, întrucât acestea nu încalcă în nici un mod trăsăturile și valorile supreme ale statului român și nici principiul supremației Constituției și al obligativității legii.

De asemenea, apreciază că nu poate fi reținută nici critica privind înfrângerea art. 21 din Constituție, deoarece textul legal criticat stabilește că măsura evacuării din spațiul deținut abuziv de chiriașul care refuză să încheie contractul de închiriere în termen de 60 de zile de la notificarea făcută de proprietar poate fi luată pe calea ordonanței președințiale. Potrivit art. 582 din Codul de procedură civilă, ordonanța președințială este supusă recursului, iar împotriva executării acesteia se poate face contestație, astfel încât chiriașul are posibilitatea de a apela la instanțele de judecată competente, poate formula pretenții și apărări și poate beneficia de toate garanțiile procesuale oferite de un proces echitabil.

În final, Avocatul Poporului arată că nu sunt înfrânte nici prevederile constituționale ale art. 53, întrucât măsura evacuării necondiționate a chiriașilor culpabili este stabilită prin lege, fiind justificată de respectarea drepturilor și libertăților proprietarilor, reprezentând totodată o măsură necesară într-o societate democratică, aplicată în mod nediscriminatoriu și proporțională cu situația care a determinat-o.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului și Avocatului Poporului, raportul întocmit în cauză de judecătorul-raportor, susținerile părții prezente, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate raportate la prevederile Constituției, precum și dispozițiile

Legii nr. 47/1992 , reține următoarele:

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, ale art. 1 alin. (2), ale

art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate ridicată.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile

art. 11 alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 40/1999

privind protecția chiriașilor și stabilirea chiriei pentru spațiile cu destinația de locuințe, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 148 din 8 aprilie 1999, aprobată cu modificări și completări prin

Legea nr. 241/2001 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 265 din 23 mai 2001.

Dispozițiile legale criticate au următorul conținut:

- Art. 11 alin. (2): "Lipsa unui răspuns scris sau refuzul nejustificat al chiriașului sau al fostului chiriaș de a încheia un nou contract de închiriere în termen de 60 de zile de la primirea notificării îl îndreptățește pe proprietar să ceară în justiție evacuarea necondiționată a locatarilor, cu plata daunelor-interese, pe calea ordonanței președințiale."

În susținerea neconstituționalității acestor dispoziții legale, autorul excepției invocă încălcarea prevederilor art. 1 alin. (3), art. 11 alin. (1), art. 16 alin. (1), art. 21 alin. (3) și ale art. 53 din Constituție, care au următorul conținut:

- Art. 1 alin. (3): "România este stat de drept, democratic și social, în care demnitatea omului, drepturile și libertățile cetățenilor, libera dezvoltare a personalității umane, dreptatea și pluralismul politic reprezintă valori supreme, în spiritul tradițiilor democratice ale poporului român și idealurilor Revoluției din decembrie 1989, și sunt garantate.";

- Art. 11 alin. (1): "Statul român se obligă să îndeplinească întocmai și cu bună-credință obligațiile ce-i revin din tratatele la care este parte.";

- Art. 16 alin. (1): "Cetățenii sunt egali în fața legii și a autorităților publice, fără privilegii și fără discriminări.";

- Art. 21 alin. (3): "Părțile au dreptul la un proces echitabil și la soluționarea cauzelor într-un termen rezonabil.";

- Art. 53: "(1) Exercițiul unor drepturi sau al unor libertăți poate fi restrâns numai prin lege și numai dacă se impune, după caz, pentru: apărarea securității naționale, a ordinii, a sănătății ori a moralei publice, a drepturilor și a libertăților cetățenilor; desfășurarea instrucției penale; prevenirea consecințelor unei calamități naturale, ale unui dezastru ori ale unui sinistru deosebit de grav.

(2) Restrângerea poate fi dispusă numai dacă este necesară într-o societate democratică. Măsura trebuie să fie proporțională cu situația care a determinat-o, să fie aplicată în mod nediscriminatoriu și fără a aduce atingere existenței dreptului sau a libertății."

Autorul excepției invocă, de asemenea, încălcarea dispozițiilor cuprinse în art. 6 pct. 1, art. 8 pct. 1 și art. 13 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, potrivit cărora:

- Art. 6 pct. 1: "Orice persoană are dreptul la judecarea în mod echitabil, în mod public și într-un termen rezonabil a cauzei sale, de către o instanță independentă și imparțială, instituită de lege, care va hotărî fie asupra încălcării drepturilor și obligațiilor sale cu caracter civil, fie asupra temeiniciei oricărei acuzații în materie penală îndreptate împotriva sa. Hotărârea trebuie să fie pronunțată în mod public, dar accesul în sala de ședință poate fi interzis presei și publicului pe întreaga durată a procesului sau a unei părți a acestuia în interesul moralității, al ordinii publice ori al securității naționale într-o societate democratică, atunci când interesele minorilor sau protecția vieții private a părților la proces o impun, sau în măsura considerată absolut necesară de către instanță atunci când, în împrejurări speciale, publicitatea ar fi de natură să aducă atingere intereselor justiției.";

- Art. 8. pct. 1: "Orice persoană are dreptul la respectarea vieții sale private și de familie, a domiciliului său și a corespondenței sale.";

- Art. 13: "Orice persoană, ale cărei drepturi și libertăți recunoscute de prezenta convenție au fost încălcate, are dreptul să se adreseze efectiv unei instanțe naționale, chiar și atunci când încălcarea s-ar datora unor persoane care au acționat în exercitarea atribuțiilor lor oficiale."

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că dispozițiile

art. 11 alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 40/1999

au fost supuse în mai multe rânduri controlului de constituționalitate, prin raportare la principiul egalității în drepturi a cetățenilor.

Astfel, prin

Decizia nr. 143 din 8 mai 2001 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 387 din 16 iulie 2001, și

Decizia nr. 212 din 11 iulie 2002 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 725 din 4 octombrie 2002, Curtea a constatat că aceste dispoziții de lege sunt constituționale. În acest context, referindu-se la conformitatea textului de lege criticat cu dispozițiile art. 16 alin. (1) din Constituție, Curtea a reținut că acesta nu instituie nici un fel de privilegii sau discriminări între proprietari sau între chiriași, ci sancționează doar conduita contrară legii a unor chiriași.

De asemenea, prin

Decizia nr. 97 din 18 mai 2000 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 512 din 19 octombrie 2000, Curtea a reținut că dispozițiile

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 40/1999

nu contravin principiului egalității în drepturi a cetățenilor, deoarece egalitatea între cetățeni nu împiedică stabilirea unor restricții sau limitări ale dreptului de proprietate.

Cât privește susținerea potrivit căreia dispozițiile criticate ar aduce atingere art. 21 alin. (3) din Constituție, raportat la prevederile art. 6 pct. 1 și ale art. 13 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, Curtea constată că prevederile

art. 11 alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 40/1999 , care îl îndreptățesc pe proprietar să ceară în justiție evacuarea necondiționată a locatarului, cu plata daunelor-interese, pe calea ordonanței președințiale, nu numai că nu îngrădesc accesul liber la justiție, dar permit, în egală măsură, atât proprietarului să intervină în justiție pentru apărarea dreptului său, cât și locatarului să își facă apărările corespunzătoare față de cererile proprietarului. Cererea proprietarului nu poate să surprindă pe locatar, din moment ce este precedată de o notificare și de un termen de 60 de zile în care chiriașul sau fostul chiriaș poate acționa. Astfel, aceștia (chiriașii), printr-o acțiune de drept comun, pot să solicite instanței de judecată recunoașterea unui eventual drept locativ, pe care să îl opună dreptului aparent al proprietarului. În acest sens, Curtea s-a pronunțat prin

Decizia nr. 136 din 11 iulie 2000 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 388 din 21 august 2000.

Referitor la susținerea autorului excepției privind înfrângerea

art. 53 din Constituție, prin Decizia nr. 88 din 4 mai 2000 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 389 din 21 august 2000, și

Decizia nr. 97 din 18 mai 2000 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 512 din 19 octombrie 2000, Curtea a constatat că nici o dispoziție a

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 40/1999

nu pune în discuție restrângerea exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți fundamentale și nici exercitarea cu bună-credință a unor asemenea drepturi sau libertăți.

În sfârșit, cu privire la pretinsa încălcare a dispozițiilor constituționale ale art. 1 alin. (3), precum și celor ale art. 8 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, Curtea apreciază că acestea nu sunt relevante pentru soluționarea excepției de față.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d), precum și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 11 alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 40/1999

privind protecția chiriașilor și stabilirea chiriei pentru spațiile cu destinația de locuințe, excepție ridicată de Antonio Malinschi în Dosarul nr. 4.289/2004 al Tribunalului Sibiu - Secția civilă.

Definitivă și general obligatorie.

Pronunțată în ședința publică din data de 15 martie 2005.