Decizia nr. 29/2009

Articolul 32

alin. (2) și

art. 34 alin. (2) din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001

privind regimul juridic al contravențiilor:

- Art. 32 alin. (2): "Plângerea împreună cu dosarul cauzei se trimit de îndată judecătoriei în a cărei circumscripție a fost săvârșită contravenția.";

- Art. 34 alin. (2): "Hotărârea judecătorească prin care s-a soluționat plângerea poate fi atacată cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare, la secția contencios administrativ a tribunalului. Motivarea recursului nu este obligatorie. Motivele de recurs pot fi susținute și oral în fața instanței. Recursul suspendă executarea hotărârii."

Articolul 11

alin. (3) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 28/1999

privind obligația agenților economici de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale: "(3) Sumele găsite la punctele de vânzare a bunurilor sau de prestare a serviciilor aparținând agenților economici prevăzuți la art. 1 alin. (1), care nu pot fi justificate prin datele înscrise în documentele emise cu aparate de marcat electronice fiscale, în registrul special, menționat la art. 1 alin. (4), ori prin facturi fiscale, după caz, sunt considerate fără proveniență și se confiscă, făcându-se venit la bugetul de stat. De asemenea, se confiscă sumele încasate din livrarea de bunuri ori prestarea de servicii după suspendarea activității agenților economici, potrivit art. 14."

Textele constituționale invocate sunt cele ale art. 16 alin. (1), referitoare la egalitatea cetățenilor în fața legii, art. 21 alin. (3) privind dreptul părților la un proces echitabil, art. 44 alin. (1) și (8) prin care proprietatea este garantată și ocrotită în mod egal de lege, indiferent de titular, respectiv prin care este interzisă confiscarea averii dobândite licit, caracterul dobândirii licite fiind prezumat și ale art. 124 alin. (2) potrivit cărora justiția este unică, imparțială și egală pentru toți.

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea Constituțională constată, mai întâi, că dispozițiile art. 32 alin. (2) și ale

art. 34 alin. (2) din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001

privind regimul juridic al contravențiilor sunt criticate prin comparație de către autorul excepției, acesta apreciind că primul text de lege încalcă dreptul la un proces echitabil, deoarece, în materia soluționării plângerilor contravenționale, competența materială de judecată ar trebui să revină unei instanțe de contencios administrativ, specializate, așa cum recursul în aceeași materie este soluționat de secția contencios administrativ a tribunalului. Or, asupra acestei chestiuni Curtea s-a pronunțat în numeroase rânduri, respingând, de exemplu, prin

Decizia nr. 1.240 din 18 noiembrie 2008 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 841 din 15 decembrie 2008, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 32 alin. (2) din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001 , reținând că "textul de lege criticat nu îngrădește dreptul părților la un proces echitabil și la soluționarea cauzelor într-un termen rezonabil, ci instituie norme de procedură privind soluționarea plângerii formulate împotriva procesului-verbal de constatare și sancționare a contravenției, și anume instanța competentă să soluționeze plângerea. Această modalitate de reglementare reprezintă însă opțiunea legiuitorului, fiind în conformitate cu prevederile art. 126 alin. (2) din Constituție, republicată, privind competența și procedura în fața instanțelor judecătorești. Prin reglementarea criticată legiuitorul nu a înțeles să limiteze controlul judecătoresc al actelor administrative ale autorităților publice, ci să asigure un climat de ordine, indispensabil exercitării, în condiții optime, a acestor drepturi constituționale".

De asemenea, prin

Decizia nr. 955 din 30 octombrie 2007 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 889 din 27 decembrie 2007, Curtea, pentru argumentele acolo reținute, a stabilit constituționalitatea dispozițiilor

art. 34 alin. (2) din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001

față de exigențele normelor art. 16 privind egalitatea în drepturi, ale art. 21 referitor la accesul liber la justiție și ale art. 129 din Constituție, privind folosirea căilor de atac.

Referitor la pretinsa neconstituționalitate a prevederilor

art. 11 alin. (3) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 28/1999

privind obligația agenților economici de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale, Curtea constată că acest text a mai fost analizat prin raportare la dispozițiile art. 44 alin. (1) și (8) din Constituție, instanța respingând excepția, pentru argumentele arătate în

Decizia nr. 1.121 din 16 octombrie 2008 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 772 din 18 noiembrie 2008, și

Decizia nr. 825 din 2 octombrie 2007 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 750 din 5 noiembrie 2007.

Întrucât, față de jurisprudența invocată, în cauză nu au fost relevate motive noi, de natură să determine modificarea acesteia, atât considerentele, cât și soluțiile pronunțate prin deciziile mai sus menționate își păstrează valabilitatea și în prezenta cauză.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d.) și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 32 alin. (2) și ale

art. 34 alin. (2) din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001

privind regimul juridic al contravențiilor, precum și ale

art. 11 alin. (3) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 28/1999

privind obligația agenților economici de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale, excepție ridicată de Societatea Comercială "Ivaco Rex" - S.R.L. din Timișoara în Dosarul nr. 15.024/325/2007 al Judecătoriei Timișoara.

Definitivă și general obligatorie.

Pronunțată în ședința publică din data de 13 ianuarie 2009.