Decizia nr. 1403/2011

Articolul 108

^1 alin. 1 pct. 1 lit. b) din Codul de procedură civilă încalcă dreptul oricărei persoane de a se adresa justiției, întrucât existența amenzilor judiciare duce la obstrucționarea dreptului fundamental al persoanelor de a formula cereri de recuzare sau strămutare, fiind contrar și prevederilor constituționale ale art. 51 alin. (3).

Articolul 108

^5 alin. 3 din Codul de procedură civilă este contrar art. 21 alin. (3) din Constituție, deoarece prin judecarea cererii de reexaminare de către același judecător care a dispus sancțiunea are loc o mare inechitate în actul de justiție prin raportare la incompatibilitățile definite de art. 24-28 din același cod, respectiv recuzarea și abținerea, lipsind, totodată, sancțiunile și despăgubirile pentru situațiile în care judecătorul aplică în mod greșit legea și emite soluții netemeinice și nelegale.

De asemenea, arată că aceste prevederi au fost introduse în cuprinsul Codului de procedură civilă prin

Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 138/2000

pentru modificarea și completarea Codului de procedură civilă, care nu prevede motivarea cazului excepțional pentru care a fost adoptată, respectiv motivarea urgenței, fiind astfel contrară art. 114 alin. (4) din Constituția din 1991 și art. 115 alin. (4) din Constituția revizuită.

Tribunalul Bistrița-Năsăud - Secția comercială, de contencios administrativ și fiscal opinează în sensul că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată.

Potrivit prevederilor

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și

Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, ale art. 1 alin. (2), ale

art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze prezenta excepție.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie prevederile art. 108^1 alin. 1 pct. 1 lit. b) și art. 108^5 din Codul de procedură civilă, cu modificările și completările ulterioare, care au următorul cuprins:

- Art. 108^1 alin. 1 pct. 1 lit. b): "Dacă legea nu prevede altfel, instanța, potrivit dispozițiilor prezentului articol, va putea sancționa următoarele fapte săvârșite în legătură cu procesul, astfel:

1. cu amendă judiciară de la 50 lei la 700 de lei: [...]

b) formularea, cu rea-credință, a unei cereri de recuzare sau de strămutare;";

- Art. 108^5: "Împotriva încheierii prevăzute la art. 108^4 cel obligat la amendă sau despăgubire va putea face numai cerere de reexaminare, solicitând, motivat, să se revină asupra amenzii ori despăgubirii sau să se dispună reducerea acestora.

Cererea se face în termen de 15 zile, după caz, de la data la care a fost luată măsura sau de la data comunicării încheierii.

Cererea se soluționează prin încheiere irevocabilă, dată în camera de consiliu, de către instanța de judecată ori de președintele instanței de executare care a aplicat amenda sau despăgubirea."

În susținerea neconstituționalității acestor dispoziții legale sunt invocate prevederile constituționale ale art. 21 alin. (1)-(3) privind accesul liber la justiție, art. 51 alin. (3) referitor la dreptul de petiționare și art. 115 alin. (4) potrivit căruia "Guvernul poate adopta ordonanțe de urgență numai în situații extraordinare a căror reglementare nu poate fi amânată, având obligația de a motiva urgența în cuprinsul acestora". De asemenea, sunt invocate dispozițiile constituționale ale art. 114 alin. (4) din Constituția nerevizuită.

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată următoarele:

1. În ceea ce privește critica de neconstituționalitate extrinsecă, referitoare la faptul că prevederile criticate au fost introduse în cuprinsul Codului de procedură civilă prin

Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 138/2000

pentru modificarea și completarea Codului de procedură civilă, nefiind motivat cazul excepțional pentru care a fost adoptată, fiind, astfel, contrară dispozițiilor art. 115 alin. (4) din Constituție, precum și celor ale art. 114 alin. (4) din Constituția nerevizuită, aceasta nu poate fi reținută.

Emiterea

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 138/2000

s-a făcut în temeiul prevederilor art. 114 alin. (4) din Constituția nerevizuită, potrivit cărora, "În cazuri excepționale, Guvernul poate adopta ordonanțe de urgență. Acestea intră în vigoare numai după depunerea lor spre aprobare la Parlament. Dacă Parlamentul nu se află în sesiune, el se convoacă în mod obligatoriu". Așadar, textul constituțional în vigoare la data emiterii acestei ordonanțe nu prevedea obligația Guvernului de a motiva urgența acestei reglementări.

Obligația constituțională a Guvernului de a motiva urgența reglementărilor extraordinare din cuprinsul ordonanțelor de urgență pe care le adoptă a fost instituită ca urmare a revizuirii Constituției din anul 2003, respectiv prin art. 115 alin. (4), potrivit căruia "Guvernul poate adopta ordonanțe de urgență numai în situații extraordinare a căror reglementare nu poate fi amânată, având obligația de a motiva urgența în cuprinsul acestora".

Așadar, Curtea nu poate reține nici încălcarea dispozițiilor art. 115 alin. (4) din Constituția revizuită, întrucât efectele față de

Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 138/2000

pentru modificarea și completarea Codului de procedură civilă le-a produs textul constituțional în vigoare la data adoptării acestei ordonanțe, potrivit principiului tempus regit actum.

Distinct de acestea, Curtea reține că în nota de fundamentare s-a arătat că necesitatea și urgența reglementării sunt motivate de îmbunătățirea cadrului legislativ privind activitatea de înfăptuire a justiției, respectiv simplificarea și accelerarea procedurilor judiciare, creșterea actului de justiție, sporirea și modernizarea mijloacelor procesuale de realizare a drepturilor și obligațiilor părților, exercitarea corespunzătoare a mecanismului procesual, precum și sancționarea abuzului de drept.

2. În ceea ce privește susținerea autorului excepției, potrivit căreia dispozițiile art. 108^1 alin. 1 pct. 1 lit. b) din Codul de procedură civilă încalcă dreptul oricărei persoane de a se adresa justiției, fiind contrar și prevederilor constituționale ale art. 51 alin. (3) din Constituție, Curtea reține că, pe de o parte, Constituția reglementează dreptul de petiționare, care este un drept cetățenesc, de care beneficiază cetățenii, în mod individual sau grupurile de cetățeni, indiferent că sunt constituite ad-hoc sau organizate în forme prevăzute de lege iar, pe de altă parte, consacră accesul liberul la justiție, prevăzut de art. 21 din Constituție, în sensul că orice persoană se poate adresa justiției pentru apărarea drepturilor, a libertăților și a intereselor sale legitime, nicio lege neputând îngrădi exercitarea acestui drept.

Curtea observă că dispozițiile constituționale ale art. 51 alin. (1) se referă la dreptul la petiționare, care este diferit de dreptul de a formula o cerere de recuzare sau de strămutare sau dreptul de a introduce acțiuni la instanțele judecătorești sau sesizarea instanțelor judecătorești pentru valorificarea unui drept sau pentru realizarea unui interes, care se poate obține numai pe calea justiției.

În cauză, însă, autorul excepției de neconstituționalitate nu se află în ipoteza formulării unei cereri sau petiții [art. 51 alin. (1) din Constituție] pentru a beneficia de gratuitatea oferită de prevederile art. 51 alin. (3) din Constituție, ci se află în situația formulării unei cereri de recuzare, care nu este similară unei cereri sau petiții obișnuite, astfel încât invocarea art. 51 alin. (3) din Constituție nu are legătură cu soluționarea cauzei.

În ceea ce privește susținerea autorului că prevederile art. 108^1 alin. 1 pct. 1 lit. b) din Codul de procedură civilă încalcă dreptul oricărei persoane de a se adresa justiției, respectiv art. 21 alin. (1) și (2) din Constituție, Curtea constată că s-a mai pronunțat asupra constituționalității acestor dispoziții, raportate la critici similare, constatând constituționalitatea acestora. În acest sens sunt, spre exemplu,

Decizia nr. 231 din 19 februarie 2009 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 209 din 1 aprilie 2009,

Decizia nr. 2 din 10 ianuarie 2006 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 128 din 10 februarie 2006,

Decizia nr. 170 din 15 aprilie 2004 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 430 din 13 mai 2004, și

Decizia nr. 59 din 11 februarie 2003 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 307 din 7 mai 2003.

Astfel, Curtea a reținut că activitatea procesuală a părților trebuie să se desfășoare cu respectarea normelor prevăzute de lege. Stabilirea regulilor de desfășurare a procesului în fața instanțelor judecătorești este de competența exclusivă a legiuitorului, soluție ce rezultă din dispozițiile constituționale ale art. 126 alin. (2) și ale art. 129 din Legea fundamentală.

Pentru valorificarea drepturilor și intereselor legitime părțile trebuie să acționeze cu bună-credință, iar nu în spirit abuziv, șicanatoriu, vexatoriu pentru magistrați ori pentru instanță. Curtea Constituțională a statuat în jurisprudența sa, de exemplu, prin

Decizia nr. 73 din 19 iulie 1995 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 177 din 8 august 1995, că exercitarea de către o persoană a unui drept ce îi este recunoscut prin lege nu poate să justifice, prin ea însăși, o prezumție a relei-credințe. De altfel, exercitarea abuzivă a unui drept se produce numai în situația în care acel drept se realizează în alt scop decât cel pentru care legea l-a recunoscut.

Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să justifice reconsiderarea jurisprudenței în materie a Curții Constituționale, soluția și considerentele deciziilor amintite își păstrează valabilitatea și în prezenta cauză, Curtea urmând a respinge prezenta excepție, ca neîntemeiată.

3. În ceea ce privește excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 108^5 alin. 3 din Codul de procedură civilă, Curtea constată că acestea au mai făcut obiectul controlului de constituționalitate.

Prin numeroase decizii, spre exemplu

Decizia nr. 308 din 3 martie 2011 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 246 din 7 aprilie 2011,

Decizia nr. 848 din 23 iunie 2011 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 630 din 5 septembrie 2011, Curtea a respins excepția de neconstituționalitate ca neîntemeiată și a statuat că reglementarea criticată a fost adoptată de legiuitor în cadrul competenței sale constituționale, astfel cum este consacrată prin art. 126 alin. (2) și art. 129 din Constituție, potrivit cărora "Competența instanțelor judecătorești și procedura de judecată sunt prevăzute numai prin lege", iar "Împotriva hotărârilor judecătorești, părțile interesate și Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condițiile legii".

Astfel, Curtea a constatat că legiuitorul prin reglementarea art. 108^5 din Codul de procedură civilă a dorit instituirea unei căi de atac particulare, care se califică drept o cale specifică de retractare. Întrucât aplicarea amenzii constituie un incident procedural, ea va fi aplicată de către judecătorii învestiți cu acțiunea principală. Cenzurarea încheierii de stabilire a amenzii de către instanța care a dispus sancțiunea este firească, deoarece aplicarea amenzii nu implică o judecată de fond.

Dacă cererea de reexaminare este admisă ca urmare a constatării faptului că sancțiunea a fost aplicată fără temei sau cu încălcarea unor dispoziții legale, amenda aplicată poate fi revocată sau poate fi redusă în situația în care se apreciază ca fiind disproporționat cuantumul amenzii aplicate în raport cu abaterea săvârșită.

Prin urmare, în atare situație, există doar posibilitatea de a reveni asupra amenzii sau despăgubirii, în scopul de a ușura situația persoanei obligate la plata acesteia, reexaminarea apărând ca o cale specifică de retractare.

Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să justifice reconsiderarea jurisprudenței Curții Constituționale în materie, soluțiile și considerentele deciziilor amintite își păstrează valabilitatea și în prezenta cauză.

4. Referitor la susținerea autorului excepției de neconstituționalitate că prevederile criticate nu prevăd "sancțiunile și despăgubirile pentru situațiile în care judecătorul aplică în mod greșit legea și emite soluții netemeinice și nelegale", Curtea constată că aceasta vizează o omisiune legislativă, aspect ce nu ține de competența instanței de contencios constituțional, fiind atributul exclusiv al legiuitorului.

5. Distinct de acestea, Curtea constată că în

Legea nr. 134/2010

privind Codul de procedură civilă, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 485 din 15 iulie 2010, lege care nu își produce încă efectele și care va intra în vigoare la data care va fi prevăzută în legea pentru punerea în aplicare a acestuia, legiuitorul a simțit nevoia limpezirii textului de lege și a prevăzut în alin. (3) al art. 186 că "În toate cazurile, cererea se soluționează, cu citarea părților, prin încheiere, dată în camera de consiliu, de către un alt complet decât cel care a stabilit amenda sau despăgubirea".

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 108^1 alin. 1 pct. 1 lit. b) și art. 108^5 alin. 3 din Codul de procedură civilă, excepție ridicată de Societatea Comercială "Genel Internațional" - S.R.L. din comuna Rebra în Dosarul nr. 2.783/112/2009 al Tribunalului Bistrița-Năsăud - Secția comercială, de contencios administrativ și fiscal.

Definitivă și general obligatorie.

Pronunțată în ședința publică din data de 20 octombrie 2011.