Decizia nr. 640/2012

Petre Lăzăroiu - președinte

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Mircea Ștefan Minea - judecător

Ion Predescu - judecător

Puskas Valentin Zoltan - judecător

Valentina Bărbățeanu - magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Carmen-Cătălina Gliga.

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor

art. 26 alin. (1) și alin. (2) pct. 2 din Legea nr. 122/2006

privind azilul în România, excepție ridicată de Zhong Chunmei în Dosarul nr. 10.451/4/2008 al Judecătoriei Sectorului 4 București și care constituie obiectul Dosarului nr. 577D/2012 al Curții Constituționale.

La apelul nominal se constată lipsa părților, față de care procedura de citare a fost legal îndeplinită. Se prezintă domnul Ioan Budura, interpret autorizat de limba chineză. Magistratul-asistent învederează Curții că partea Oficiul Român pentru Imigrări a transmis note scrise prin care solicită respingerea excepției ca neîntemeiată.

Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepției de neconstituționalitate, invocând, în acest sens, considerentele și soluția pronunțată prin

Decizia nr. 104 din 9 februarie 2012 .

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Încheierea din 15 ianuarie 2010, pronunțată în Dosarul nr. 10.451/4/2008, Judecătoria Sectorului 4 București a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor

art. 26 alin. (1) și alin. (2) pct. 2 din Legea nr. 122/2006

privind azilul în România, excepție ridicată de Zhong Chunmei într-o cauză privind acordarea statutului de refugiat. Actul de sesizare a fost înregistrat la Curtea Constituțională sub nr. 1.602 din 2 martie 2012, dată la care a fost constituit Dosarul nr. 577D/2012.

În motivarea excepției de neconstituționalitate autorul acesteia susține că textele de lege criticate sunt lipsite de precizie și claritate, întrucât nu menționează explicit protejarea vieții de familie ca motiv de acordare a protecției subsidiare, noțiunile de "pedepse și tratamente inumane ori degradante" fiind prea vagi și imprecise. Mai arată că returnarea sa, ca o consecință a neacordării protecției subsidiare, înfrânge principiul proporționalității consacrat de jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, conform căruia o acțiune a statului care aduce atingere dreptului la respectul vieții de familie trebuie să îndeplinească o serie de condiții: să fie prevăzută de lege, să fie necesară într-o societate democratică și să fie proporțională cu scopul urmărit.

Judecătoria Sectorului 4 București consideră că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată, textele de lege criticate neaducând atingere dreptului la viața de familie.

Potrivit prevederilor

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

Guvernul apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată, precizând că înseși dispozițiile

art. 7 - "Unitatea familiei" din Legea nr. 122/2006

întăresc principiul constituțional consacrat de art. 26, iar cele ale art. 27 - "Acordarea protecției subsidiare membrilor de familie" din aceeași lege fac o aplicație a acestuia în cazul protecției subsidiare. Observă că, în speță, pe de o parte, se critică o omisiune a legii, iar, pe de altă parte, că aspectele privind aplicarea și interpretarea unei legi constituie un atribut suveran al instanțelor judecătorești, controlul acestora realizându-se prin exercitarea căilor de atac.

Avocatul Poporului precizează că își menține punctul de vedere exprimat în

deciziile Curții Constituționale nr. 1.159 din 6 noiembrie 2008 , nr. 251 din 24 februarie 2009 și nr. 1.421 din 5 noiembrie 2009, în sensul conformității textelor de lege criticate cu dispozițiile constituționale și convenționale invocate.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului și Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, notele depuse la dosar, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și

Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale

art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie prevederile

art. 26 alin. (1) și alin. (2) pct. 2 din Legea nr. 122/2006

privind azilul în România, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 428 din 18 mai 2006, care au următorul conținut:

- Art. 26 alin. (1) și alin. (2) pct. 2 - "Protecția subsidiară: (1) Protecția subsidiară se poate acorda cetățeanului străin sau apatridului care nu îndeplinește condițiile pentru recunoașterea statutului de refugiat și cu privire la care există motive temeinice să se creadă că, în cazul returnării în țara de origine, respectiv în țara în care își avea reședința obișnuită, va fi expus unui risc serios, în sensul prevederilor alin. (2), și care nu poate sau, datorită acestui risc, nu dorește protecția acelei țări.

(2) Prin risc serios, în sensul alin. (1), se înțelege: [... ]

2. tortură, tratamente sau pedepse inumane ori degradante;".

În opinia autorului excepției de neconstituționalitate, textele de lege criticate contravin dispozițiilor art. 26 alin. (1) din Constituție și celor ale art. 8 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, ambele referitoare la respectarea vieții familiale și private.

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea observă că a mai exercitat controlul de constituționalitate cu privire la dispozițiile

art. 26 alin. (1) și alin. (2) pct. 2 din Legea nr. 122/2006 , prin prisma acelorași critici de neconstituționalitate ca și cele formulate în prezentul dosar și prin raportare la aceleași texte constituționale și convenționale. Astfel, de exemplu, prin

Decizia nr. 1.178 din 30 septembrie 2010 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 745 din 8 noiembrie 2010, Curtea a reținut că textul de lege criticat se constituie într-o formă suplimentară de protecție, instituită în favoarea acelor străini care nu îndeplinesc condițiile pentru recunoașterea statutului de refugiat, fiind o modalitate de concretizare a rigorilor impuse de necesitatea respectării de către statul român a principiului fundamental referitor la interzicerea torturii și a pedepselor sau tratamentelor inumane ori degradante.

De asemenea, Curtea a constatat că prevederile legale ce formează obiect al excepției de neconstituționalitate oferă suficiente repere și elemente pentru ca persoana căreia acestea i se adresează să înțeleagă condițiile în funcție de care i se poate acorda forma solicitată de protecție, iar determinarea circumstanțelor specifice fiecărei situații în parte, a riscurilor la care ar fi expusă o persoană în cazul returnării sale în țara de origine, precum și aplicarea sau interpretarea textului de lege criticat sunt atribute ce revin organelor administrative competente în această materie sau, după caz, instanței de judecată.

Totodată, în jurisprudența sa constantă, Curtea a statuat că dispozițiile

art. 26 alin. (1) și alin. (2) pct. 2 din Legea nr. 122/2006

sunt în deplină concordanță și cu prevederile din Constituție și din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale care garantează dreptul la viață intimă, familială și privată și a precizat că instanța învestită cu soluționarea litigiului în cadrul căruia a fost ridicată excepția de neconstituționalitate are competența să stabilească dacă valoarea protejată de dispozițiile constituționale și convenționale amintite poate fi considerată, în circumstanțele concrete ale speței, motiv de acordare a formei de protecție solicitate. În acest sens sunt, de exemplu,

Decizia nr. 1.504 din 18 noiembrie 2010 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 61 din 25 ianuarie 2011, sau

Decizia nr. 423 din 15 aprilie 2010 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 338 din 21 mai 2010.

Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să justifice reconsiderarea acestei jurisprudențe, considerentele și soluția pronunțată prin deciziile citate își mențin valabilitatea și în cauza de față.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate a prevederilor

art. 26 alin. (1) și alin. (2) pct. 2 din Legea nr. 122/2006

privind azilul în România, excepție ridicată de Zhong Chunmei în Dosarul nr. 10.451/4/2008 al Judecătoriei Sectorului 4 București.

Definitivă și general obligatorie.

Pronunțată în ședința publică din data de 14 iunie 2012.