Decizia nr. 117/2025

Articolul 160

alin. (1) lit. h) ,

alin. (7)

și

alin. (10) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 :

(1)

Mandatul primarului încetează, de drept, în următoarele cazuri: (...);

h)

pierderea, prin demisie, a calității de membru al partidului politic sau al organizației minorității naționale pe a cărei listă a fost ales; (...)

(7)

În toate cazurile de încetare înainte de termen a mandatului de primar, prefectul emite un ordin prin care constată încetarea mandatului primarului. Ordinul are la bază un referat semnat de secretarul general al unității/subdiviziunii administrativ-teritoriale, precum și actele din care rezultă motivul legal de încetare a mandatului. (...)

(10)

Instanța de contencios administrativ este obligată să se pronunțe în termen de 30 de zile, nefiind aplicabilă procedura de regularizare a cererii. În acest caz, procedura prealabilă nu se mai efectuează, iar hotărârea primei instanțe este definitivă.:

–

Articolul 8

alin. (2) din Legea nr. 14/2003 : "Înscrierea unei persoane într-un alt partid politic constituie de drept demisie din partidul al cărui membru a fost anterior.";

13.

În opinia autorului excepției, prevederile de lege criticate contravin dispozițiilor din

Constituție

cuprinse în

art. 15 alin. (2)

privind principiul neretroactivității legii civile,

art. 16

privind egalitatea în drepturi și

art. 40 alin. (1)

privind dreptul de asociere.

14.

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea reține că dispozițiile

art. 8 alin. (2) din Legea nr. 14/2003

și ale

art. 160 alin. (1) lit. h)

și

alin. (10) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019

au mai fost supuse controlului de constituționalitate, iar Curtea Constituțională a respins, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate (a se vedea, spre exemplu,

Decizia nr. 152 din 21 martie 2024 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 730 din 25 iulie 2024,

Decizia nr. 543 din 24 octombrie 2023 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 149 din 23 februarie 2024, sau

Decizia nr. 285 din 17 mai 2022 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 794 din 10 august 2022).

15.

Curtea a reținut că dispozițiile

art. 8 alin. (2) din Legea nr. 14/2003

instituie regula potrivit căreia înscrierea unei persoane într-un alt partid politic constituie de drept demisie din partidul al cărui membru a fost anterior. Această reglementare, analizată în contextul normativ din care face parte, se integrează în regimul juridic configurat de legiuitor cu privire la membrii unui partid politic, aflându-se în conexiune logico-juridică cu celelalte prevederi cuprinse în

art. 8 din Legea nr. 14/2003 . Astfel, un cetățean român nu poate face parte în același timp din două sau mai multe partide politice [ art. 8 alin. (1) din Legea nr. 14/2003 ], iar la înscrierea într-un partid politic orice persoană este obligată să declare în scris, pe propria răspundere, dacă are sau nu calitatea de membru al unui alt partid politic [ art. 8 alin. (3) din Legea nr. 14/2003 ]. De asemenea, membrii au dreptul de a demisiona din partid în orice moment, cu efect imediat [ art. 16 alin. (2) din Legea nr. 14/2003 ].

16.

Sub acest aspect, Curtea a reținut că, în temeiul dreptului de asociere, garantat de

art. 40 din Constituție , dobândirea calității de membru al unui partid politic este expresia manifestării de voință liberă și conștientă a cetățeanului, în considerarea unor rațiuni comune, de natură ideologică, și a unor interese și scopuri politice comune ca finalitate, exprimate în programul politic propriu fiecărui partid.

17.

În același timp, Curtea a reținut că dispozițiile

art. 8 alin. (2) din Constituție

permit legiuitorului să stabilească în ce condiții se constituie și își desfășoară activitatea partidele politice. Opțiunea legiuitorului în stabilirea unor reguli privind membrii partidelor politice, care apar nu numai ca firești, ci și necesare într-o societate democratică, ce este caracterizată prin pluralism politic, este expresia dispozițiilor constituționale evocate.

18.

În continuare, din analiza conținutului normativ al dispozițiilor

art. 160 alin. (1) lit. h) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 , Curtea a observat că acestea stabilesc unul dintre cazurile în care intervine încetarea de drept, înainte de termen, a mandatului de primar, constând în pierderea, prin demisie, a calității de membru al partidului politic sau al organizației minorității naționale pe a cărui/cărei listă a fost ales.

19.

Curtea a observat că dispozițiile

art. 160 alin. (1) lit. h) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019

preiau soluția legislativă cuprinsă în

art. 15 alin. (2) lit. g^1) din Legea nr. 393/2004

privind Statutul aleșilor locali, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 912 din 7 octombrie 2004, astfel cum a fost completat prin

art. I pct. 6 din Legea nr. 249/2006

pentru modificarea și completarea

Legii nr. 393/2004

privind Statutul aleșilor locali, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 554 din 27 iunie 2006, în prezent abrogată potrivit

art. 597 alin. (2) lit. h) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 . Prevederile

art. 15 alin. (2) lit. g^1) din Legea nr. 393/2004

au constituit obiect al controlului de constituționalitate, iar prin

Decizia nr. 153 din 12 martie 2013 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 352 din 14 iunie 2013, Curtea Constituțională a respins ca neîntemeiată excepția de neconstituționalitate.

20.

Astfel, cu privire la soluția legislativă criticată, Curtea a reținut că rațiunea sa rezidă în faptul că, în urma demisiei din partidul politic care i-a susținut candidatura, primarul pierde, consecutiv, și girul alegătorilor, obținut inițial în virtutea candidaturii sale pe o listă susținută în campania electorală de un anumit partid politic și votată în final de aceștia. Legiuitorul a optat pentru o astfel de reglementare urmărind diminuarea migrației politice și a oportunismului politic. Schimbarea, pe parcursul mandatului, a apartenenței politice a primarului riscă să afecteze înseși interesele comunității, pe de o parte, prin perturbațiile și instabilitatea pe care le poate genera în cadrul aparatului administrativ prin intermediul căruia își exercită prerogativele de putere cu care a fost învestit prin lege și care pot afecta eficacitatea acțiunilor întreprinse în îndeplinirea competențelor sale, iar, pe de altă parte, prin lipsa de certitudine în ceea ce privește realizarea obiectivelor promovate în timpul campaniei electorale, în considerarea cărora alegătorii i-au acordat votul.

21.

De asemenea, Curtea a reținut că, deși dispozițiile legale criticate reprezintă o reflectare a

art. 8 alin. (2) din Constituție , potrivit căruia „partidele politice contribuie la definirea și la exprimarea voinței politice a cetățenilor“, textul constituțional nu impune în mod obligatoriu o atare soluție legislativă, lăsând legiuitorului posibilitatea de a condiționa sau nu păstrarea mandatului celor aleși prin scrutin uninominal de pierderea calității de membru al partidului politic prin demisie.

22.

Curtea a constatat că dispozițiile

art. 160 alin. (1) lit. h) din Codul administrativ

dau expresie opțiunii legiuitorului în materia alegerii și funcționării primarilor, fără a fi de natură să încalce dispozițiile

art. 8 alin. (2) din Constituție . Totodată, Curtea a reținut că, potrivit

art. 16 alin. (3) din Constituție , demnitățile și funcțiile publice se exercită în condițiile legii, astfel încât activitatea primarilor trebuie să se circumscrie regulilor pe care legiuitorul le-a edictat în vederea creării cadrului legal de funcționare a acestora.

23.

De asemenea, nu se pot reține nici criticile formulate prin raportare la prevederile

art. 16 alin. (1) din Constituție , argumentate pe existența unui pretins tratament discriminatoriu al primarilor față de parlamentari, în cazul acestora din urmă neaplicându-se aceeași sancțiune a încetării mandatului de parlamentar ca o consecință a pierderii calității de membru al partidului politic care i-a susținut candidatura. În acest sens, Curtea reține că parlamentarii sunt reprezentanții întregului popor, prin care acesta exercită suveranitatea națională, potrivit

art. 2 alin. (1) din Constituție , și care acționează în virtutea unui mandat reprezentativ acordat de întreaga națiune, potrivit

art. 69 din Constituție . Deosebirea se justifică prin statutul constituțional diferit al celor două categorii de aleși, fiecare fiind reprezentanți ai unor autorități distincte, respectiv ai autorității legiuitoare și ai celei executive, care funcționează în baza principiului separației și echilibrului puterilor în stat, în cadrul democrației constituționale, potrivit

art. 1 alin. (4) din Legea fundamentală . Curtea remarcă, totodată, că legiuitorul constituant a înțeles să reglementeze în chiar textul

Legii fundamentale

cazurile în care încetează calitatea de deputat sau de senator, acestea fiind enumerate în mod limitativ în

art. 70 alin. (2) din Constituție

(a se vedea, în acest sens,

Decizia nr. 153 din 12 martie 2013 , precitată).

24.

Referitor la dispozițiile

art. 160 alin. (7) din Codul administrativ , Curtea observă că acestea preiau, în esență, soluția legislativă consacrată anterior prin prevederile

art. 16 din Legea nr. 393/2004

privind Statutul aleșilor locali (abrogată prin

art. 597 alin. (2) lit. h) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019

privind Codul administrativ), prevederi care au format, în repetate rânduri, obiect al controlului de constituționalitate. În jurisprudența sa (spre exemplu,

Decizia nr. 35 din 27 ianuarie 2022 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 451 din 5 mai 2022,

Decizia nr. 699 din 31 octombrie 2019 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 61 din 29 ianuarie 2020,

Decizia nr. 466 din 12 iulie 2018 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 10 din 4 ianuarie 2019, și

Decizia nr. 544 din 12 iulie 2016 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 862 din 28 octombrie 2016), Curtea Constituțională a observat că

art. 16 din Legea nr. 393/2004

atribuie prefectului rolul de a „constata“ încetarea mandatului de primar, astfel că, în acest caz, prefectul îndeplinește, în temeiul legii, o formalitate necesară în vederea asigurării funcționării autorității administrației publice, în condiții de imparțialitate, fără a fi pusă în discuție crearea unui raport de subordonare între primar și prefect.

25.

Curtea a constatat că prevederile de lege criticate dau expresie rolului prefectului, în calitate de reprezentant al Guvernului, de a asigura, la nivelul local, monitorizarea aplicării unitare și respectării

Constituției , a legilor, a ordonanțelor și a hotărârilor Guvernului, precum și a celorlalte acte normative [a se vedea

art. 249 alin. (1)

și

art. 253 lit. a) din Codul administrativ

în prezent în vigoare].

26.

Referitor la dispozițiile

art. 160 alin. (10) teza finală din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019

privind caracterul definitiv al hotărârii instanței de contencios administrativ prin care se soluționează acțiunea formulată de primar împotriva ordinului prefectului de constatare a încetării mandatului primarului, Curtea a reținut că textul legal criticat nu consacră o soluție normativă nouă în materia dreptului administrativ, ci aceasta a existat în mod identic și anterior adoptării

Codului administrativ , regăsindu-se la

art. 69 alin. (5) teza finală din Legea administrației publice locale nr. 215/2001, republicată

în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 123 din 20 februarie 2007, articol abrogat de

art. 597 alin. (2) lit. e) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019

privind Codul administrativ.

27.

Astfel, examinând excepții de neconstituționalitate al căror obiect au fost dispozițiile

art. 69 alin. (5) din Legea nr. 215/2001 , Curtea Constituțională a reținut, în esență, că modalitatea de contestare în justiție a ordinului prefectului de constatare a încetării de drept a mandatului de primar este în mod firesc caracterizată prin celeritate, natura cauzelor supuse controlului judecătoresc în asemenea situații impunând o rezolvare promptă și definitivă pentru trecerea la etapa următoare, cea a declanșării procedurii pentru organizarea și desfășurarea scrutinului pentru alegerea unui nou primar. În aceste condiții, Curtea a constatat că prevederile

art. 69 alin. (5) teza finală din Legea nr. 215/2001

conțin norme de procedură specială, derogatorie de la dreptul comun, adoptate de legiuitor în temeiul

art. 126 alin. (2) din Constituție . Dispozițiile legale criticate asigură accesul la justiție, iar pe parcursul soluționării contestației de către instanța de contencios administrativ ambele părți din litigiu - atât primarul, cât și prefectul - își pot exercita neîngrădit drepturile și garanțiile procesuale specifice procesului echitabil într-un stat democratic.

28.

Distinct, Curtea reține că susținerile autorului excepției potrivit cărora, în temeiul

art. 160 alin. (10) din Codul administrativ , aleșii locali cărora le-a încetat mandatul sunt privați de o cale de atac împotriva hotărârii judecătorești prin care se soluționează contestația împotriva ordinului prefectului privind constatarea încetării, înainte de termen, a mandatului de primar, spre deosebire de cei care au atacat ordinul prefectului, potrivit

Legii nr. 393/2004 , nu pot fi reținute, de vreme ce dispozițiile

art. 69 alin. (5) din Legea nr. 215/2001 , aplicabile anterior intrării în vigoare a prevederilor

art. 160 alin. (10) din Codul administrativ , consacrau, de asemenea, caracterul „definitiv și irevocabil“ al hotărârii instanței de soluționare a contestației formulate împotriva ordinului prefectului de constatare a încetării de drept a mandatului de primar.

29.

În consecință, Curtea constată că, prin conținutul lor normativ, dispozițiile legale criticate nu încalcă sub niciun aspect prevederile

art. 16 alin. (1)

și ale

art. 40 din Constituție .

30.

Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine reconsiderarea jurisprudenței Curții Constituționale, atât soluția, cât și considerentele cuprinse în jurisprudența instanței de contencios constituțional antereferită își păstrează în mod corespunzător valabilitatea și în prezenta cauză.

31.

Referitor la criticile de neconstituționalitate formulate în raport cu

art. 15 alin. (2) din Constituție , Curtea constată că prevederile legale criticate nu conțin în sine norme cu caracter retroactiv, ci dispun pentru viitor, fiind aplicabile de la data intrării lor în vigoare și, în consecință, nu poate fi reținută încălcarea principiului neretroactivității legii civile.

32.

De asemenea, Curtea precizează că, în soluționarea prezentei excepții de neconstituționalitate, nu pot fi aplicate considerentele care au condus la admiterea excepției de neconstituționalitate prin

Decizia Curții Constituționale nr. 61 din 18 ianuarie 2007 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 116 din 15 februarie 2007, deoarece ipotezele juridice sunt diferite, în sensul că în prezenta cauză dispozițiile legale criticate nu modifică statutul de ales local dobândit la data începerii mandatului, prin instituirea unui caz nou de încetare a acestuia.

33.

În plus, Curtea subliniază că aspectele sesizate de autorul excepției referitoare la aplicarea legii în cauza dedusă judecății nu constituie veritabile critici de neconstituționalitate, soluționarea acestora fiind de competența instanței judecătorești.

34.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul

art. 146 lit. d)

și al

art. 147 alin. (4) din Constituție , al

art. 1 - 3 , al

art. 11 alin. (1) lit. A.d)

și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 , cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Petru Marocico în Dosarul nr. 3.038/86/2020/a1 al Curții de Apel Suceava - Secția de contencios administrativ și fiscal și constată că dispozițiile

art. 160 alin. (1) lit. h) ,

alin. (7)

și

alin. (10) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019

privind Codul administrativ și ale

art. 8 alin. (2) din Legea partidelor politice nr. 14/2003

sunt constituționale în raport cu criticile formulate.

Definitivă și general obligatorie.

Decizia se comunică Curții de Apel Suceava - Secția de contencios administrativ și fiscal și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunțată în ședința din data de 27 februarie 2025.