Decizia nr. 257/2024

Marian Enache

- președinte

Cristian Deliorga

- judecător

Dimitrie-Bogdan Licu

- judecător

Laura-Iuliana Scântei

- judecător

Gheorghe Stan

- judecător

Livia Doina Stanciu

- judecător

Elena-Simina Tănăsescu

- judecător

Varga Attila

- judecător

Irina Loredana Gulie

- magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Ioana-Codruța Dărângă.

1.

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor

art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001

privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, excepție ridicată de Institutul Național pentru Studiul Totalitarismului din București în Dosarul nr. 46.431/3/2007** al Curții de Apel București - Secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 1.311D/2020.

2.

La apelul nominal lipsesc părțile. Procedura de înștiințare este legal îndeplinită.

3.

Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate ca neîntemeiată, invocând jurisprudența Curții Constituționale în materie, respectiv

Decizia nr. 315 din 29 martie 2012 .

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

4.

Prin Încheierea din 22 iunie 2020, pronunțată în Dosarul nr. 46.431/3/2007** (3.363/2017), Curtea de Apel București - Secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor

art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001

privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989. Excepția a fost ridicată de Institutul Național pentru Studiul Totalitarismului din București într-o cauză având ca obiect soluționarea recursului formulat împotriva Sentinței civile nr. 1.545 din 24 noiembrie 2016, pronunțată de Tribunalul București - Secția a III-a civilă, în Dosarul nr. 46.431/3/2007*.

5.

În motivarea excepției de neconstituționalitate se susține, în esență, că dreptul de acces la instanță și la asigurarea unui proces echitabil include și dreptul de a introduce apel sau recurs, în măsura în care astfel de căi de atac sunt reglementate. La momentul pronunțării hotărârii în prima instanță, legea prevedea și calea de atac devolutivă a apelului, iar modificarea regulilor în cursul derulării procesului nu ar trebui să fie permisă.

6.

Se mai susține că suprimarea unei căi de atac prevăzute de lege, precum și modificarea modului de administrare a probelor în recurs, printr-o practică defectuoasă, au un caracter discriminatoriu și încalcă

art. 14 din Convenția

pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, stabilind diferențe de tratament legal în ceea ce privește administrarea probelor între participanții la aceeași procedură, în funcție de momentul la care se declară o cale de atac, respectiv în funcție de cât de întârziată a fost procedura, întârziere de care doar autoritatea statului se face vinovată, astfel cum a constatat Curtea Europeană a Drepturilor Omului în

Cauza Maria Atanasiu și alții împotriva României . De asemenea, se invocă jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului referitoare la dreptul la un proces echitabil.

7.

Curtea de Apel București - Secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. În acest sens, consideră că legiuitorul poate institui atât reguli speciale de procedură, cât și modalități de exercitare a drepturilor procedurale, principiul liberului acces la justiție presupunând posibilitatea neîngrădită a celor interesați de a utiliza aceste proceduri, în formele și în modalitățile instituite de lege.

8.

Potrivit prevederilor

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate invocate.

9.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile

Constituției , precum și

Legea nr. 47/1992 , republicată, reține următoarele:

10.

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor

art. 146 lit. d) din Constituție , precum și ale art . 1 alin. (2) , ale

art. 2 ,

3 ,

10

și

29 din Legea nr. 47/1992 , republicată, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

11.

Obiectul excepției de neconstituționalitate, potrivit încheierii de sesizare, îl constituie dispozițiile

art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001

privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 798 din 2 septembrie 2005. Analizând motivarea excepției, Curtea reține că obiectul acesteia îl constituie dispozițiile

26 alin. (3) teza finală din Legea nr. 10/2001

potrivit cărora: „(3) Decizia sau, după caz, dispoziția motivată de respingere a notificării sau a cererii de restituire în natură poate fi atacată de persoana care se pretinde îndreptățită la secția civilă a tribunalului în a cărui circumscripție se află sediul unității deținătoare sau, după caz, al entității învestite cu soluționarea notificării, în termen de 30 de zile de la comunicare. Hotărârea tribunalului este supusă recursului, care este de competența curții de apel.“

12.

În opinia autorului excepției de neconstituționalitate, prevederile legale criticate contravin dispozițiilor constituționale cuprinse în

art. 11

- Dreptul internațional și dreptul intern,

art. 16 alin. (1)

referitor la egalitatea în drepturi,

art. 20

- Tratatele internaționale privind drepturile omului,

art. 21 alin. (2) și (3)

referitoare la accesul liber la justiție și dreptul la un proces echitabil,

art. 124 alin. (2)

privind caracterul unitar, imparțial și egalitar al justiției și

art. 126 alin. (3)

privind competența Înaltei Curți de Casație și Justiție. De asemenea, sunt invocate și prevederile art. 6 paragraful 1 referitor la dreptul la un proces echitabil și ale

art. 14 - Interzicerea discriminării din Convenția

pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.

13.

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea reține că prevederile legale criticate au mai făcut obiect al controlului de constituționalitate, prin raportare la aceleași dispoziții constituționale și convenționale precum cele invocate în prezenta cauză și cu o motivare similară, referitoare, în esență, la faptul că eliminarea căii de atac a apelului, în această materie, îngrădește accesul liber la justiție și se încalcă dreptul la un proces echitabil, fiind, totodată, discriminați justițiabilii ale căror cauze întemeiate pe prevederile

Legii nr. 10/2001

nu au fost soluționate încă.

14.

Prin

Decizia nr. 658 din 19 iunie 2012 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 518 din 26 iulie 2012, Curtea a reținut că, în ceea ce privește mijloacele concrete de asigurare a accesului liber la justiție, acestea sunt lăsate de Convenție la latitudinea statelor care au ratificat-o, de vreme ce prin art. 6 paragraful 1 nu au fost prevăzute expres alte asemenea mijloace. Ca atare, dispozițiile din dreptul intern referitoare la modurile de sesizare a instanțelor judecătorești sunt pe deplin aplicabile, dar aceasta nu înseamnă dreptul de acces la toate structurile judecătorești - judecătorii, tribunale, curți de apel, Înalta Curte de Casație și Justiție - și nici la toate căile de atac prevăzute de lege - apel, recurs, contestație în anulare, revizuire. Totodată, în conformitate cu prevederile

art. 126 alin. (2)

și ale

art. 129 din Constituție , accesul la justiție nu presupune și accesul la toate mijloacele procedurale prin care se înfăptuiește justiția, iar instituirea regulilor de desfășurare a procesului în fața instanțelor judecătorești, deci și reglementarea căilor ordinare sau extraordinare de atac, este de competența exclusivă a legiuitorului care poate institui, în considerarea unor situații deosebite, reguli speciale de procedură.

15.

Astfel, accesul liber la justiție nu înseamnă accesul la toate structurile judecătorești și la toate căile de atac. În acest sens sunt, spre exemplu,

Decizia Plenului Curții Constituționale nr. 1 din 8 februarie 1994 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 69 din 16 martie 1994, sau

Decizia nr. 1.417 din 2 noiembrie 2010 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 6 din 4 ianuarie 2011. Considerentele acestor decizii sunt pe deplin valabile și în speța de față.

16.

Prin

Decizia nr. 658 din 19 iunie 2012 , anterior citată, Curtea a reținut că suprimarea căii de atac a apelului, în această materie, are ca finalitate doar asigurarea celerității soluționării unor asemenea litigii, iar nu încălcarea drepturilor fundamentale invocate. De asemenea, nici reglementările internaționale în materie nu impun un anumit număr al gradelor de jurisdicție sau un anumit număr al căilor de atac,

art. 13 din Convenția

pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale consacrând numai dreptul persoanei la un recurs efectiv în fața unei instanțe naționale, deci posibilitatea de a accede la un grad de jurisdicție, iar

art. 21 din Constituție

nu precizează că accesul liber la justiție implică întotdeauna dreptul de a exercita atât calea de atac a apelului, cât și pe cea a recursului.

17.

Totodată, prin

Decizia nr. 16 din 21 ianuarie 2003 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 110 din 20 februarie 2003, și prin

Decizia nr. 347 din 10 decembrie 2002 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 118 din 25 februarie 2003, reiterând cele statuate în

Decizia nr. 73 din 4 iunie 1996 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 255 din 22 octombrie 1996, Curtea a hotărât că, în sensul practicii Curții Europene a Drepturilor Omului, conceptul de „proces echitabil“ nu implică în mod necesar existența mai multor grade de jurisdicție, a mai multor căi de atac împotriva hotărârilor judecătorești și nici exercitarea acestor căi de atac de toate părțile din proces.

18.

Referitor la încălcarea principiului egalității cetățenilor în fața legii și a autorităților publice, consacrat de

art. 16 alin. (1) din Constituție , Curtea Constituțională a statuat în mod constant (de exemplu, prin

Decizia nr. 77 din 20 februarie 2003 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 198 din 27 martie 2003), că nu este contrară principiului egalității instituirea unor reguli speciale, inclusiv în ceea ce privește căile de atac, cât timp ele asigură egalitatea juridică a cetățenilor în utilizarea lor. De altfel, textele de lege criticate sunt norme de procedură care nu instituie privilegii sau discriminări pe considerente arbitrare, așa încât nu poate fi reținută nici încălcarea dispozițiilor

art. 16 alin. (1) .

19.

Cât privește competența constituțională a Înaltei Curți de Casație și Justiție, de a asigura interpretarea și aplicarea unitară a legii de către instanțele inferioare, aceasta se realizează pe calea recursului în interesul legii, iar nu prin decizii de speță.

20.

Așa fiind, pentru considerentele mai sus amintite, prin decizia menționată, Curtea nu a reținut încălcarea dispozițiilor

art. 16 alin. (1) ,

art. 21 alin. (2) și (3) ,

art. 124 alin. (2)

și

art. 126 alin. (3) din Legea fundamentală

și nici ale

art. 11

și

art. 20 din Constituție

raportate la

art. 6 paragraful 1 din Convenția

pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.

21.

Atât soluția, cât și considerentele pronunțate în

Decizia nr. 658 din 19 iunie 2012 , anterior citată, își mențin valabilitatea și în prezenta cauză, neexistând elemente noi, care să determine reconsiderarea jurisprudenței Curții Constituționale.

22.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul

art. 146 lit. d)

și al

art. 147 alin. (4) din Constituție , al

art. 1-3 , al

art. 11 alin. (1) lit. A.d)

și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 , cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Institutul Național pentru Studiul Totalitarismului din București în Dosarul nr. 46.431/3/2007** al Curții de Apel București - Secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie și constată că dispozițiile

art. 26 alin. (3) teza finală din Legea nr. 10/2001

privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989 sunt constituționale în raport cu criticile formulate.

Definitivă și general obligatorie.

Decizia se comunică Curții de Apel București - Secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunțată în ședința din data de 14 mai 2024.