Decizia nr. 541/2017

Articolul 21

din Legea-cadru nr. 284/2010 : „Locurile de muncă, categoriile de personal, mărimea concretă a sporului pentru condiții de muncă prevăzut în

anexele nr. I-VIII , precum și condițiile de acordare a acestuia se stabilesc prin regulament elaborat de către fiecare dintre ministerele coordonatoare ale celor 6 domenii de activitate bugetară - administrație, sănătate, învățământ, justiție, cultură, diplomație, de către instituțiile de apărare, ordine publică și siguranță națională, precum și de către autoritățile publice centrale autonome, care se aprobă prin hotărâre a Guvernului, la propunerea fiecăruia dintre ministerele coordonatoare, fiecăreia dintre instituțiile de apărare, ordine publică și siguranță națională sau autoritățile publice centrale autonome, cu avizul Ministerului Muncii, Familiei și Protecției Sociale și al Ministerului Finanțelor Publice și cu consultarea federațiilor sindicale reprezentative domeniului de activitate.“;

–

Articolul 7

alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 83/2014 : „Prevederile

art. 21 din Legea-cadru nr. 284/2010 , cu modificările ulterioare, se aplică începând cu data de 1 ianuarie 2016.“

14.

Curtea reține că dispozițiile

Legii-cadru nr. 284/2010

au fost abrogate prin

art. 44 alin. (1) pct. 9 din Legea-cadru nr. 153/2017

privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, publicată în Monitorul Oficial a României, Partea I, nr. 492 din 28 iunie 2017. Prin

Decizia nr. 766 din 15 iunie 2011 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011, Curtea a stabilit că sintagma „în vigoare“ din cuprinsul dispozițiilor

art. 29 alin. (1)

și ale

art. 31 alin. (1) din Legea nr. 47/1992

privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, republicată, este constituțională în măsura în care se interpretează în sensul că sunt supuse controlului de constituționalitate și legile sau ordonanțele ori dispozițiile din legi sau din ordonanțe ale căror efecte juridice continuă să se producă și după ieșirea lor din vigoare. Astfel, deși nu mai sunt în vigoare, dispozițiile criticate își produc în continuare efectele juridice, deoarece obiectul cauzei de contencios administrativ în cadrul căreia a fost invocată excepția de neconstituționalitate îl reprezintă obligarea pârâților la acordarea sporului pentru condiții vătămătoare sau periculoase, începând cu data de 3 iulie 2015. În concluzie, Curtea reține că obiect al excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile

art. 21 din Legea-cadru nr. 284/2010

și

art. 7 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 83/2014 .

15.

În opinia autorilor excepției de neconstituționalitate, prevederile de lege criticate contravin dispozițiilor constituționale cuprinse în

art. 34

privind dreptul la ocrotirea sănătății,

art. 41 alin. (2)

privind măsurile de protecție socială și în

art. 115 alin. (1)

și

(6)

privind condițiile de adoptare a ordonanțelor Guvernului. De asemenea, autorii excepției invocă dispozițiile din Carta Socială Europeană (revizuită), partea I, pct. 3, potrivit cărora: „Părțile contractante recunosc ca obiectiv al politicii lor, a cărui realizare o vor urmări, prin toate mijloacele utile, pe plan național și internațional, atingerea condițiilor specifice asigurării exercitării efective a următoarelor drepturi și principii: […] 3. Toți lucrătorii au dreptul la securitate și igienă în muncă“, dispozițiile

Directivei 89/391/CEE

din 12 iunie 1989 privind introducerea de măsuri pentru promovarea îmbunătățirii securității și sănătății lucrătorilor la locul de muncă, precum și dispozițiile

art. 14 din Convenția

pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, privind interzicerea discriminării.

16.

Examinând excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 21 din Legea-cadru nr. 284/2010 , Curtea reține că acestea prevăd că locurile de muncă, categoriile de personal, mărimea concretă a sporului pentru condiții de muncă prevăzut în

anexele nr. I-VIII , precum și condițiile de acordare a acestuia se stabilesc prin regulament. Însă, un astfel de regulament nu a fost adoptat până în prezent, iar aplicarea dispozițiilor

art. 21

a fost amânată succesiv, prin legile anuale de salarizare, până în ianuarie 2018, prin

art. II art. 12 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 80/2010 , prin

art. 5 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 84/2012 , prin

art. 8 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 103/2013 , prin

art. 7 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 83/2014

și prin

art. 6 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2015 . De asemenea, prin

art. 3 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 9/2017

privind unele măsuri bugetare în anul 2017, prorogarea unor termene, precum și modificarea și completarea unor acte normative, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 79 din 30 ianuarie 2017, astfel cum a fost modificat prin

Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 26/2017 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 228 din 3 aprilie 2017, s-a stabilit că prevederile

art. 21 din Legea-cadru nr. 284/2010

se aplică începând cu data de 1 ianuarie 2018, iar

art. 3 alin. (2)

din același act normativ a statuat că „Prin excepție de la

alin. (1) , prevederile

art. 21 din Legea-cadru nr. 284/2010 , cu modificările și completările ulterioare, se aplică de la 1 martie 2017 pentru categoriile de personal plătit din fonduri publice prevăzute în

anexele nr. 1,

2

și

2^1 la Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2015 , cu modificările și completările ulterioare.“

Anexele nr. 1,

2

și

2^1 la Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2015

privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016, prorogarea unor termene, precum și unele măsuri fiscal-bugetare, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 923 din 11 decembrie 2015, cu modificările și completările ulterioare, se referă la familiile ocupaționale de funcții bugetare „Sănătate și asistența socială“

(anexa nr. 1)

și „Învățământ“

(anexele nr. 2

și

2^1) . Or, autorii excepției - salariați ai Agenției Județene pentru Plăți și Inspecție Socială Bacău - nu fac parte din aceste categorii de personal plătit din fonduri publice. Astfel, potrivit

art. 1 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 113/2011 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 921 din 23 decembrie 2011, „Se reorganizează Agenția Națională pentru Prestații Sociale, prin preluarea activității de inspecție socială din cadrul Ministerului Muncii, Familiei și Protecției Sociale, ca Agenția Națională pentru Plăți și Inspecție Socială, organ de specialitate al administrației publice centrale, în subordinea Ministerului Muncii, Familiei și Protecției Sociale“, potrivit

art. 8 alin. (1)

din aceasta, „Personalul Agenției și al agențiilor teritoriale este format din funcționari publici cu funcții generale, funcționari publici cu funcții specifice și personal angajat cu contract individual de muncă, salarizați în conformitate cu prevederile legale în vigoare“, iar, în conformitate cu

art. 20 alin. (3) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 113/2011 , „Salarizarea personalului se face potrivit reglementărilor legale aplicabile personalului plătit din fonduri publice din administrația centrală, pentru personalul din aparatul central al Agenției, respectiv din serviciile deconcentrate, pentru personalul din agențiile teritoriale.“ Salarizarea personalului din familia ocupațională de funcții bugetare „Administrație“ este prevăzută în

anexa nr. I la Legea-cadru nr. 284/2010 , pe când salarizarea personalului din familia ocupațională de funcții bugetare „Sănătate“ este prevăzută în

anexa nr. III

la aceeași lege. De altfel, potrivit

art. 23 din Legea-cadru nr. 153/2017 , „Locurile de muncă și categoriile de personal, precum și mărimea concretă a sporului pentru condiții de muncă prevăzut în

anexele nr. I-VIII

și condițiile de acordare a acestuia se stabilesc, în cel mult 60 de zile de la publicarea prezentei legi în Monitorul Oficial al României, Partea I, prin regulament-cadru elaborat de către fiecare dintre ministerele coordonatoare ale celor 6 domenii de activitate bugetară, respectiv învățământ, sănătate și asistență socială, cultură, diplomație, justiție, administrație, de către instituțiile de apărare, ordine publică și securitate națională, precum și de către autoritățile publice centrale autonome, care se aprobă prin hotărâre a Guvernului, la propunerea fiecăruia dintre ministerele coordonatoare, a fiecăreia dintre instituțiile de apărare, ordine publică și securitate națională sau a fiecăreia dintre autoritățile publice centrale autonome, cu avizul Ministerului Muncii și Justiției Sociale și al Ministerului Finanțelor Publice și cu consultarea federațiilor sindicale reprezentative domeniului de activitate.“

17.

Așadar, având în vedere dispozițiile

art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , potrivit cărora Curtea decide asupra excepțiilor privind neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 21 din Legea-cadru nr. 284/2010

este inadmisibilă, urmând a fi respinsă ca atare.

18.

Cu privire la dispozițiile

art. 7 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 83/2014 , Curtea reține că principala critică a autorilor excepției de neconstituționalitate vizează textele de lege prin care a fost prorogată, până la 1 ianuarie 2016, aplicarea dispozițiilor

art. 21 din Legea-cadru nr. 284/2010 . Potrivit acestor prevederi legale, locurile de muncă, categoriile de personal, mărimea concretă a sporului pentru condiții de muncă prevăzut în

anexele nr. I-VIII , precum și condițiile de acordare a acestuia se stabilesc prin regulament. În ceea ce privește critica referitoare la

art. 34 din Constituție

privind dreptul la ocrotirea sănătății, Curtea reține că aceasta este neîntemeiată. În jurisprudența sa Curtea a statuat că sporurile, premiile și alte stimulente reprezintă drepturi salariale suplimentare, nu drepturi fundamentale, consacrate și garantate de Constituție. Legiuitorul este în drept să instituie anumite sporuri la indemnizațiile și salariile de bază, premii periodice și alte stimulente, pe care le poate diferenția în funcție de categoriile de personal cărora li se acordă, le poate modifica în diferite perioade de timp, le poate suspenda sau chiar anula. În acest sens sunt și

deciziile Curții Constituționale nr. 1.601 din 9 decembrie 2010

și

nr. 1.615 din 20 decembrie 2011 , publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 91 din 4 februarie 2011 și, respectiv, nr. 99 din 8 februarie 2012.

19.

Cât privește critica referitoare la încălcarea

art. 115 alin. (1)

și

(6) din Constituție , prin

Decizia nr. 443 din 21 iunie 2016 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 580 din 29 iulie 2016, paragraful 32, cu privire la posibilitatea Guvernului de a suspenda ori lipsi de efect dispozițiile unei legi, pe calea ordonanțelor de urgență, Curtea a reținut că interdicția Guvernului de a adopta ordonanțe de urgență care împiedică o lege adoptată de Parlament să își producă efectele nu vizează și dreptul puterii executive de a reglementa cu privire la drepturi care nu au o consacrare constituțională.

20.

Referitor la pretinsa încălcare a

art. 41 alin. (2) din Constituție

privind măsurile de protecție socială, se reține că dispozițiile de lege criticate nu prevăd că nu se acordă sporul pentru condiții de muncă, ci că locurile de muncă, categoriile de personal, mărimea concretă a sporului pentru condiții de muncă prevăzut în

anexele nr. I-VIII , precum și condițiile de acordare a acestuia se stabilesc prin regulament.

21.

Pentru aceste argumente, nu se poate susține că dispozițiile de lege criticate ar contraveni prevederilor pct. 3 din Partea I a Cărții Sociale Europene (revizuite), potrivit cărora „Părțile contractante recunosc ca obiectiv al politicii lor, a cărui realizare o vor urmări, prin toate mijloacele utile, pe plan național și internațional, atingerea condițiilor specifice asigurării exercitării efective a următoarelor drepturi și principii: […] 3. Toți lucrătorii au dreptul la securitate și igienă în muncă“, și nici dispozițiilor

Directivei 89/391/CEE

din 12 iunie 1989 privind introducerea de măsuri pentru promovarea îmbunătățirii securității și sănătății lucrătorilor la locul de muncă.

22.

Astfel, pentru a asigura măsuri de sănătate la locul de muncă, legiuitorul a introdus sporul pentru condiții de muncă, spor ce se acorda și anterior intrării în vigoare a

Legii-cadru nr. 284/2010 . Critica autorilor excepției referitoare la existența unor situații discriminatorii și de inechitate între salariații care anterior anului 2009 beneficiau de acest spor și salariații care, în baza

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 83/2014 , nu primesc acest spor nu poate fi reținută, deoarece textul de lege criticat nu instituie discriminări în cadrul aceleiași categorii de personal. În realitate, autorii excepției sunt nemulțumiți de faptul că nu s-a adoptat

regulamentul

privind acordarea sporului pentru condiții de muncă, ceea ce reprezintă o lacună a legii, o omisiune a legiuitorului, ce ar trebui complinită într-un termen rezonabil (având în vedere că adoptarea acestui regulament s-a amânat succesiv începând cu data intrării în vigoare a

Legii-cadru nr. 284/2010 , 1 ianuarie 2011), iar nu o problemă de constituționalitate a

art. 7 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 83/2014 . Situațiile de discriminare invocate de autorii excepției nu sunt izvorâte din conținutul normativ al dispozițiilor de lege criticate, ci din aplicarea diferită, la cazuri concrete - ce vizează categoria de personal plătit din fonduri publice din care fac parte cei care solicită acordarea sporului de condiții de muncă - a dispozițiilor

Legii-cadru nr. 284/2010 , după 1 ianuarie 2011. Deși personalul bugetar a fost reîncadrat în conformitate cu dispozițiile legilor-cadru, el nu a fost salarizat în baza acestora, întrucât la stabilirea salariului nu au fost aplicate valoarea de referință și coeficienții de ierarhizare corespunzători claselor de salarizare, care, trimițând la cadrul normativ în vigoare la nivelul anului 2009, mențineau în plată cuantumul salarial din anii anteriori. Or, aceste aspecte vizează, în realitate, interpretarea și aplicarea legii la cazurile concrete. De exemplu, pentru familia ocupațională de funcții bugetare „Sănătate“, prin

Decizia nr. 10/2017 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 210 din 28 martie 2017, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a decis că locurile de muncă, categoriile de personal, mărimea concretă a sporurilor și condițiile de acordare a acestora sunt cele stabilite prin

regulamentul

aprobat prin

Ordinul ministrului sănătății nr. 547/2010 .

23.

În final, Curtea reiterează ceea ce a reținut prin

Decizia nr. 201 din 7 aprilie 2016 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I nr. 483 din 29 iunie 2016, referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 5 alin. (1)-(3) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 83/2004 , anume: „deși după anul 2010 legiuitorul și-a propus instituirea unui sistem de salarizare unic, care să aducă transparență și previzibilitate în materia salarizării, în fapt, drepturile salariale s-au calculat pornind de la cuantumul stabilit potrivit legislației anterioare, în fiecare an actele normative care au reglementat salarizarea personalului bugetar din fonduri publice făcând trimitere la cuantumul drepturilor salariale din anul precedent. Astfel, în prezent, stabilirea acestor drepturi este un proces dificil, care nu corespunde intențiilor pe care legiuitorul le-a avut atunci când a conceput sistemul unic de salarizare și care face greu de înțeles principiile avute în vedere în reglementarea drepturilor anumitor categorii socioprofesionale [...]“.

24.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul

art. 146 lit. d)

și al

art. 147 alin. (4) din Constituție , precum și al

art. 1-3 , al

art. 11 alin. (1) lit. A.d)

și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 , cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

1.

Respinge, ca inadmisibilă, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 21 din Legea-cadru nr. 284/2010

privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, excepție ridicată de Theodor Agachi și alții în Dosarul nr. 2.934/110/2015 al Tribunalului Bacău - Secția a II-a civilă și de contencios administrativ și fiscal.

2.

Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de aceiași autori în același dosar și constată că dispozițiile

art. 7 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 83/2014

privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum și alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice sunt constituționale în raport cu criticile formulate.

Definitivă și general obligatorie.

Decizia se comunică Tribunalului Bacău - Secția a II-a civilă și de contencios administrativ și fiscal și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunțată în ședința din data de 13 iulie 2017.