Decizia nr. 254/2025

Recursul împotriva hotărârilor judecătorești se taxează cu 100 lei dacă se invocă unul sau mai multe dintre motivele prevăzute la

art. 488 alin. (1) pct. 1

-

7 din Codul de procedură civilă .

În cazul în care se invocă încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material, pentru cereri și acțiuni evaluabile în bani, recursul se taxează cu 50% din taxa datorată la suma contestată, dar nu mai puțin de 100 lei; în aceeași ipoteză, pentru cererile neevaluabile în bani, cererea de recurs se taxează cu 100 lei.

Recursul incident și recursul provocat se taxează după regulile prevăzute la

alin. (1)

și

(2) .

Art. 39 alin. (2) teza întâi : "Cererea se soluționează în camera de consiliu de un alt complet, fără citarea părților, prin încheiere definitivă. (…)"

15.

În opinia autoarelor excepției de neconstituționalitate, aceste dispoziții contravin normelor constituționale cuprinse în

art. 20

- Tratatele internaționale privind drepturile omului, ale

art. 21 alin. (3)

privind dreptul la un proces echitabil, ale

art. 44

- Dreptul de proprietate privată,

art. 61

- Rolul și structura Parlamentului,

art. 108

- Actele Guvernului,

art. 115

- Delegarea legislativă și

art. 129

- Folosirea căilor de atac. De asemenea, sunt invocate prevederile

art. 14

- Interzicerea discriminării din

Convenția

pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.

16.

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea observă că s-a mai pronunțat cu privire la criticile de neconstituționalitate extrinsecă potrivit cărora la momentul adoptării

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 80/2013

nu exista o lege specială de abilitare a Guvernului, aceasta nu a fost supusă dezbaterii parlamentare și nu a fost justificată situația extraordinară în cuprinsul său. Curtea a reținut că, potrivit

art. 115 alin. (1)

-

(3) din Constituție , Parlamentul poate adopta o lege specială de abilitare a Guvernului pentru a emite ordonanțe în domenii care nu fac obiectul legilor organice, fiind vorba însă de ordonanțe simple, și nu de ordonanțe de urgență. Ordonanța de urgență nu este o varietate a ordonanței emise în temeiul unei legi speciale de abilitare, ci reprezintă un act normativ adoptat de Guvern în temeiul unei prevederi constituționale, care permite acestuia, sub controlul strict al Parlamentului, să facă față unui caz excepțional (a se vedea

Decizia nr. 98 din 23 mai 2000 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 367 din 8 august 2000). Cum în prezenta cauză este vorba despre o ordonanță de urgență, Curtea a apreciat că nu se poate vorbi despre necesitatea existenței unei legi de abilitare, așa încât critica formulată din această perspectivă este nefondată și, prin urmare,

art. 108 din Constituție

nu este încălcat.

17.

Referitor la încălcarea

art. 61

și

art. 115 din Constituție , Curtea a observat că proiectul de Lege pentru aprobarea

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 80/2013

a fost depus și înregistrat pentru dezbatere la Camera Deputaților în data de 28 octombrie 2013. Ulterior, la data de 5 noiembrie 2013, a fost primit aviz de la Comisia pentru administrație publică și amenajarea teritoriului, la data de 6 martie 2014 a fost acordat avizul de la Comisia pentru buget, finanțe și bănci, iar în 29 noiembrie 2016 a fost primit raport favorabil aprobării ordonanței de urgență de la Comisia juridică, de disciplină și imunități. La data de 27 decembrie 2016 a fost înscris pe ordinea de zi a plenului Camerei Deputaților. Prin urmare, criticile autoarelor excepției de neconstituționalitate sunt neîntemeiate, având în vedere faptul că

Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 80/2013

a intrat în vigoare după depunerea sa spre dezbatere la camera competentă să fie sesizată, în speță, Camera Deputaților, potrivit

art. 115 alin. (5) din Constituție , chiar dacă procedura legislativă nu a fost încă finalizată. În jurisprudența sa, exemplu fiind

Decizia nr. 366 din 25 iunie 2014 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 644 din 2 septembrie 2014, paragrafele 34 și 35, Curtea a statuat că dispozițiile constituționale cuprinse în

art. 115 alin. (5)

condiționează intrarea în vigoare a ordonanței de urgență de îndeplinirea cumulativă a două cerințe: depunerea sa spre dezbatere în procedură de urgență la Camera competentă să fie sesizată și publicarea în Monitorul Oficial al României, Partea I. Dispozițiile constituționale sunt transpuse la nivel legal de

art. 12 alin. (2) din Legea nr. 24/2000

privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, potrivit căruia ordonanțele de urgență ale Guvernului intră în vigoare la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, sub condiția depunerii lor prealabile la Camera competentă să fie sesizată, dacă în cuprinsul lor nu este prevăzută o dată ulterioară. Depunerea ordonanței de urgență spre dezbatere în procedură de urgență la Camera competentă să fie sesizată drept condiție necesară intrării în vigoare a actului normativ nu reprezintă altceva decât o obligație ce incumbă emitentului, respectiv Guvernului, în calitate de legiuitor delegat.

18.

În ceea ce privește critica potrivit căreia nu a fost justificată situația extraordinară, Curtea observă că prin

Decizia nr. 752 din 16 decembrie 2014 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 100 din 6 februarie 2015, paragrafele 28-30, a reținut că, în Nota de fundamentare a

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 80/2013 , legiuitorul delegat a subliniat că modificarea cadrului legal de desfășurare a procesului civil prin adoptarea

Codului de procedură civilă , precum și punerea în aplicare a noilor instituții adoptate prin

Codul civil

impuneau revizuirea urgentă a legislației și în materia taxelor judiciare de timbru, care trebuie să reflecte noua structură și dinamică a procesului civil, noile garanții procedurale acordate părților pentru asigurarea unui proces echitabil, precum și acoperirea costurilor suplimentare pentru dezvoltarea infrastructurii, pregătirea personalului din sistemul justiției etc. S-a arătat, totodată, că neadoptarea urgentă a acestui act normativ ar fi condus la conservarea unui sistem de taxare neadaptat în raport cu întreaga evoluție în plan legislativ, cu liniile trasate prin regândirea sistemului juridic românesc odată cu adoptarea noului

Cod civil

și a noului

Cod de procedură civilă , în acest sens, orice întârziere în asanarea și sistematizarea legislației în materia taxelor de timbru ar fi condus la menținerea nepermisă a neconcordanțelor dintre prevederile legale în această materie cu prevederile noilor coduri, prin perpetuarea acelor norme care trebuie expres abrogate, fiind perimate sau chiar în contradicție cu noul cadru normativ în aceeași ipoteză. Totodată, consecințele negative pe planul transparenței și disciplinei financiare impuse de exercițiul colectării la buget a sumelor derivând din plata taxelor judiciare de timbru, dar și pe planul situației justițiabililor și al nevoilor acute ale sistemului nu ar fi fost deloc neglijabile.

19.

Curtea a analizat motivele invocate de către Guvern în preambulul

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 80/2013

și a ajuns la concluzia că există un grad mare de abatere de la obișnuit, și anume condițiile concrete în care urmează să se desfășoare activitatea sistemului judiciar, având în vedere adoptarea noilor coduri,

Codul civil

și

Codul de procedură civilă , și necesitatea finanțării optime a acestui sistem prin raportare la nevoile sale reale, astfel încât a considerat că există o situație extraordinară, de natură să justifice adoptarea

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 80/2013 . Prin urmare, Curtea a constatat că dispozițiile

art. 115 alin. (4) din Constituție

nu au fost încălcate.

20.

Referitor la critica privind încălcarea prin

Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 80/2013 , în ansamblul său, și în special prin

art. 24

din acest act normativ, a prevederilor

art. 14 din Convenția

pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale prin prisma

art. 20 din Constituție , Curtea a constatat că obligația părților de a plăti taxe judiciare de timbru stabilite prin lege nu aduce atingere acestor articole, ci, dimpotrivă, creează premise pentru realizarea unui proces echitabil, deoarece taxele judiciare de timbru servesc unei mai bune organizări și funcționări a serviciului public de realizare a justiției (a se vedea

Decizia nr. 29 din 22 februarie 2000 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 460 din 21 septembrie 2000).

21.

În ceea ce privește critica referitoare la neconstituționalitatea

art. 39 alin. (2) teza întâi din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 80/2013

prin raportare la

art. 21 alin. (3) ,

art. 44

și

art. 129 din Constituție , Curtea observă că s-a pronunțat prin mai multe decizii, relevante fiind

Decizia nr. 11 din 17 ianuarie 2017 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 291 din 25 aprilie 2017,

Decizia nr. 276 din 22 aprilie 2021 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1203 din 20 decembrie 2021, și

Decizia nr. 192 din 26 martie 2024 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 873 din 30 august 2024. Cu acele prilejuri, Curtea a reținut că o cerere de reexaminare este o cerere prejudicială, judecată potrivit unei proceduri necontencioase specifice, ce are ca obiect verificarea legalității taxei de timbru judiciar, respectiv o nouă analiză a modului în care aceasta a fost stabilită. În jurisprudența sa, Curtea a statuat că accesul liber la justiție nu înseamnă accesul la toate structurile judecătorești și la toate gradele de jurisdicție. Acest drept poate fi supus unor condiționări de fond și de formă, iar existența uneia ori a mai multor căi de atac nu este impusă, pentru toate cazurile, nici de

Constituție

și nici de vreun tratat internațional la care România este parte (a se vedea, în acest sens,

Decizia nr. 267 din 27 aprilie 2017 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 562 din 14 iulie 2017, paragraful 21). Atunci când a reglementat soluționarea cererii de reexaminare împotriva încheierii de stabilire a taxei judiciare de timbru, scopul legiuitorului a fost respectarea principiului celerității, care ar fi grav afectat prin acordarea dreptului de a exercita o cale de atac împotriva încheierii de soluționare a respectivei cereri, dat fiind că formularea acesteia suspendă procedura în fața instanței, așa cum rezultă din ultima teză a

art. 39 alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 80/2013

(a se vedea, în acest sens,

Decizia nr. 267 din 27 aprilie 2017 , paragraful 22).

22.

Curtea a constatat că rațiuni ce țin de necesitatea soluționării într-un termen rezonabil a cauzelor aflate pe rolul instanțelor judecătorești justifică în mod obiectiv soluția legislativă criticată, care asigură în mod eficient un raport rezonabil de proporționalitate între scopul urmărit - stabilirea corectă a taxelor judiciare de timbru - și mijloacele procedurale utilizate. Totodată, Curtea a reținut că acest cadru legislativ, în deplin acord cu normele fundamentale, creează premisele necesare pentru a permite instanței judecătorești să examineze circumstanțele specifice fiecărui caz și să realizeze un just echilibru între interesele individuale și cele privind administrarea justiției, astfel încât solicitantului să îi fie asigurat accesul efectiv la justiție (a se vedea

Decizia Curții Constituționale nr. 318 din 10 mai 2018 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 800 din 18 septembrie 2018, paragraful 19,

Decizia nr. 628 din 9 octombrie 2018 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 170 din 4 martie 2019, paragraful 16, și

Decizia nr. 867 din 18 decembrie 2018 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 483 din 13 iunie 2019, paragraful 19). Pentru aceleași considerente nu se poate reține nici încălcarea

art. 129 din Constituție

potrivit căruia părțile interesate pot exercita căile de atac, în condițiile legii.

23.

Referitor la critica privind încălcarea prin

art. 39 alin. (2) teza întâi din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 80/2013

a dispozițiilor constituționale ale

art. 44 , Curtea constată că aceasta nu este motivată, iar din compararea textului supus controlului cu normele constituționale de referință nu se poate deduce vreo critică de neconstituționalitate (a se vedea

Decizia nr. 1.313 din 4 octombrie 2011 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 12 din 6 ianuarie 2012).

24.

Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine modificarea jurisprudenței mai sus invocate, atât soluțiile, cât și considerentele deciziilor menționate sunt valabile și în prezenta cauză.

25.

Distinct de cele arătate, Curtea reține că majorarea sau micșorarea taxelor judiciare de timbru este o chestiune de politică legislativă și, potrivit dispozițiilor

art. 90 din Codul de procedură civilă , cel care nu este în stare să facă față cheltuielilor pe care le presupune declanșarea și susținerea unui proces civil, fără a primejdui propria sa întreținere sau a familiei sale, poate beneficia de asistență judiciară, în condițiile legii speciale privind ajutorul public judiciar (a se vedea

Decizia nr. 425 din 8 iulie 2014 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 625 din 26 august 2014, paragraful 24).

26.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul

art. 146 lit. d)

și al

art. 147 alin. (4) din Constituție , al

art. 1 - 3 , al

art. 11 alin. (1) lit. A.d)

și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 , cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Catrina Gaftoniuc și Liliana Teodoriu în Dosarul nr. 5.658/2/2016*/a1.1 al Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secția de contencios administrativ și fiscal și constată că dispozițiile

art. 24

și

art. 39 alin. (2) teza întâi din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 80/2013

privind taxele judiciare de timbru, precum și

Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 80/2013 , în ansamblul său, sunt constituționale în raport cu criticile formulate.

Definitivă și general obligatorie.

Decizia se comunică Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secția de contencios administrativ și fiscal și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunțată în ședința din data de 15 mai 2025.