Decizie 41.306 acte

Ordonare: după dată · după număr

  • Decizia nr. 86/2025 referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor Legii nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, în ansamblul său, și a dispozițiilor art. 2 , 4 , 5 , 6 , 9 , 13 , 65 și 66 din această lege, a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 192/2020 pentru modificarea și completarea Legii nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, precum și pentru modificarea lit. a) a art. 7 din Legea nr. 81/2018 privind reglementarea activității de telemuncă, în ansamblul său, precum și, în mod punctual, a dispozițiilor art. I pct. 1 din această ordonanță, ale art. 23 lit. b) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 21/2004 privind Sistemul Național de Management al Situațiilor de Urgență, precum și a Hotărârii Parlamentului nr. 5/2020 pentru încuviințarea stării de alertă și a măsurilor instituite prin Hotărârea Guvernului nr. 394/2020 privind declararea stării de alertă și măsurile care se aplică pe durata acesteia pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19
    Decizie · Curtea Constituțională · 25 februarie 2025 · Monitorul Oficial nr. 686 din 22 iulie 2025
  • Decizia nr. 85/2025 privind exercitarea, cu caracter temporar, de către doamna Gabriela-Andreea Nica a funcției publice vacante din categoria înalților funcționari publici de secretar general adjunct al Ministerului Muncii, Familiei, Tineretului și Solidarității Sociale
    Decizie · Prim-Ministrul · 25 februarie 2025 · Monitorul Oficial nr. 168 din 25 februarie 2025
  • Decizia nr. 85/2025 referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 18^1 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție
    Decizie · Curtea Constituțională · 25 februarie 2025 · Monitorul Oficial nr. 711 din 31 iulie 2025
  • Decizia nr. 84/2025 referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 287 alin. (1) lit. g) din Codul penal
    Decizie · Curtea Constituțională · 25 februarie 2025 · Monitorul Oficial nr. 648 din 9 iulie 2025
  • Decizia nr. 83/2025 referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. II pct. 2 și ale art. III din Legea nr. 240/2019 privind abrogarea Legii nr. 169/2017 pentru modificarea și completarea Legii nr. 254/2013 privind executarea pedepselor și a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, precum și pentru modificarea Legii nr. 254/2013 privind executarea pedepselor și a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal
    Decizie · Curtea Constituțională · 25 februarie 2025 · Monitorul Oficial nr. 697 din 25 iulie 2025
  • Decizia nr. 82/2025 referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 19 alin. (3) , ale art. 29 alin. (1) lit. a) teza întâi și lit. f) , ale art. 31 alin. (1) lit. c) , ale art. 32 alin. (4)-(7) și ale art. 52 alin. (1) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară
    Decizie · Curtea Constituțională · 25 februarie 2025 · Monitorul Oficial nr. 678 din 21 iulie 2025
  • Decizia nr. 81/2025 referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 3 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 55/2002 privind regimul juridic al sancțiunii prestării unei activități în folosul comunității, în ceea ce privește durata minimă de 50 de ore de prestare a unei activități în folosul comunității
    Decizie · Curtea Constituțională · 25 februarie 2025 · Monitorul Oficial nr. 661 din 15 iulie 2025
  • Decizia nr. 80/2025 referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 486 alin. (2) din Codul de procedură civilă
    Decizie · Curtea Constituțională · 25 februarie 2025 · Monitorul Oficial nr. 628 din 3 iulie 2025
  • Decizia nr. 79/2025 referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 64 alin. (3) și (4) , ale art. 65 alin. (1) și ale art. 255 alin. (1) teza finală din Codul de procedură civilă și ale art. 29 alin. (5) teza întâi din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale
    Decizie · Curtea Constituțională · 25 februarie 2025 · Monitorul Oficial nr. 712 din 31 iulie 2025
  • Decizia nr. 78/2025 referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 430 din Codul de procedură civilă
    Decizie · Curtea Constituțională · 25 februarie 2025 · Monitorul Oficial nr. 651 din 10 iulie 2025
  • Decizia nr. 77/2025 referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 37 alin. 2 din Codul de procedură civilă din 1865
    Decizie · Curtea Constituțională · 25 februarie 2025 · Monitorul Oficial nr. 641 din 8 iulie 2025
  • Decizia nr. 76/2025 referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 29 alin. (1) lit. f) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru și ale art. 719 alin. (2)-(4) și (7) din Codul de procedură civilă
    Decizie · Curtea Constituțională · 25 februarie 2025 · Monitorul Oficial nr. 752 din 12 august 2025
  • Decizia nr. 75/2025 referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 489 alin. (3) din Codul de procedură civilă
    Decizie · Curtea Constituțională · 25 februarie 2025 · Monitorul Oficial nr. 753 din 12 august 2025
  • Decizia nr. 74/2025 referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 47 alin. (3) , (4) și (8) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală
    Decizie · Curtea Constituțională · 25 februarie 2025 · Monitorul Oficial nr. 662 din 15 iulie 2025
  • Decizia nr. 73/2025 referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 194 pct. 13 și 27 din Legea energiei electrice și a gazelor naturale nr. 123/2012
    Decizie · Curtea Constituțională · 25 februarie 2025 · Monitorul Oficial nr. 809 din 30 august 2025
  • Decizia nr. 72/2025 referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 651 alin. (4) coroborate cu cele ale art. 718 alin. (1) din Codul de procedură civilă
    Decizie · Curtea Constituțională · 25 februarie 2025 · Monitorul Oficial nr. 644 din 9 iulie 2025
  • Decizia nr. 71/2025 referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 20 alin. (2) și (3) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 59/2000 privind Statutul personalului silvic, în interpretarea dată prin Decizia nr. 36 din 15 mai 2023 , pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept
    Decizie · Curtea Constituțională · 25 februarie 2025 · Monitorul Oficial nr. 741 din 7 august 2025
  • Decizia nr. 70/2025 referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 123 alin. (6) din Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenței și de insolvență
    Decizie · Curtea Constituțională · 25 februarie 2025 · Monitorul Oficial nr. 740 din 7 august 2025
  • Decizia nr. 69/2025 referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 16 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor
    Decizie · Curtea Constituțională · 25 februarie 2025 · Monitorul Oficial nr. 665 din 16 iulie 2025
  • Decizia nr. 68/2025 referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 140 alin. (2^1) lit. c) pct. 2 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal
    Decizie · Curtea Constituțională · 25 februarie 2025 · Monitorul Oficial nr. 783 din 21 august 2025
  • Decizia nr. 67/2025 referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 458 alin. (1) și (4) și ale art. 459 alin. (1) -( 3) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal
    Decizie · Curtea Constituțională · 25 februarie 2025 · Monitorul Oficial nr. 762 din 14 august 2025
  • Decizia nr. 66/2025 referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 2 lit. b) și d) și ale art. 6 alin. (1) lit. b) și d) din Legea nr. 363/2007 privind combaterea practicilor incorecte ale comercianților în relația cu consumatorii și armonizarea reglementărilor cu legislația europeană privind protecția consumatorilor
    Decizie · Curtea Constituțională · 25 februarie 2025 · Monitorul Oficial nr. 744 din 8 august 2025
  • Decizia nr. 65/2025 referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 16 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 44/2008 privind desfășurarea activităților economice de către persoanele fizice autorizate, întreprinderile individuale și întreprinderile familiale, astfel cum au fost modificate prin art. I pct. 15 din Legea nr. 182/2016 pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 44/2008 privind desfășurarea activităților economice de către persoanele fizice autorizate, întreprinderile individuale și întreprinderile familiale, precum și ale art. II alin. (6) din Legea nr. 182/2016
    Decizie · Curtea Constituțională · 25 februarie 2025 · Monitorul Oficial nr. 670 din 17 iulie 2025
  • Decizia nr. 64/2025 referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 85 și ale art. 123 din Legea nr. 24/2017 privind emitenții de instrumente financiare și operațiuni de piață
    Decizie · Curtea Constituțională · 25 februarie 2025 · Monitorul Oficial nr. 679 din 21 iulie 2025
  • Decizia nr. 63/2025 referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 272 alin. (2) lit. a) și ale art. 274 alin. (1) și (3) din Legea nr. 297/2004 privind piața de capital, raportate la art. 21^3 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 93/2012 privind înființarea, organizarea și funcționarea Autorității de Supraveghere Financiară
    Decizie · Curtea Constituțională · 25 februarie 2025 · Monitorul Oficial nr. 772 din 19 august 2025